Reactualizat: 31.10.2024 

  Un adevăr uitat: Care este de fapt esența, conținutul, scopul adevăratei vieți creștine? - Stephan Isenberg

  Ești tu un ambasador pentru Hristos? - Philip Nunn

  Învățarea disciplinei - David Roderick Reid

  Stil de viață disciplinat - Cor Bruins

  Sportivi și creștini: Înainte spre țintă! - David Roderick Reid

  Pe pista de alergări - David Roderick Reid

  Ca ucenic să ai țelul înaintea ochilor - Stanley Bruce Anstey

  Scrisoarea unui soldat - Botschafter des Heils in Christo

  A doua scrisoare a unui soldat - Botschafter des Heils in Christo

  Trei tineri care au căzut: Încurajare pentru cei care au căzut - Stanley Bruce Anstey

  Trei tineri care au căzut: Șapte motive din ce cauză cădem - Stanley Bruce Anstey

   Versete călăuzitoare: 1 Corinteni 4.7; Luca 12.48

   Sfârșitul anului școlar sau al semestrului înseamnă pentru mulți elevi și studenți fie „bucuria victoriei”, fie „chinul înfrângerii”! Unii primesc premii școlare, respectiv academice și sportive, oferte bune de muncă și burse. Alții, însă, sunt dezamăgiți de notele lor, nu primesc premii, au perspective slabe de angajare și nu primesc burse. Poate că tu te afli într-o categorie sau alta în acest moment.

   Versete călăuzitoare: Judecători 13-16

   Istoria lui Samson stimulează permanent fantezia. Un om deosebit de puternic, și totuși așa de slab. În contrast cu judecătorii anteriori, care în lupta cu dușmanii au avut întotdeauna alături de ei și concetățeni, Samson face totul singur. El nu conduce nicio oștire, ca Ghedeon și Iefta. În această acțiune ca solitar, în care nu există nicio legătură cu poporul lui Dumnezeu, devine vizibil egoismul lui Samson. Pe de altă parte activitatea lui ca solitar se potrivește cu poporul lui Dumnezeu, care în totalitatea lui s-a depărtat de Cuvântul lui Dumnezeu. În ceea ce privește creștinismul, această situație se regăsește în epistola a 2-a către Timotei.

   Suntem noi mulțumiți cu ce ne putem permite?

   Când oamenii tineri își întemeiază propriul lor cămin, ar trebui să-și facă gânduri despre nivelul lor de trai, aceasta înseamnă despre cheltuielile pentru casă sau locuință, despre stilul lor de instalare și despre cheltuielile pentru îmbrăcăminte, mâncare, mașină și așa mai departe. Lui Dumnezeu nu-I place dacă am cheltuit totul până la ultimul cent al venitului nostru sau chiar să trăim peste ceea ce ne permit mijloacele noastre materiale. Și aceasta nu ne promovează fericirea în niciun fel!

   Mândrie spirituală?!

   Înălțarea de sine în vremuri de decădere

   Să ne păzim de a ne înălța singuri sau să credem că suntem superiori altora! Vrem să mergem pe calea credinței și să fim conștienți că suntem o parte a eșecului care a pătruns în mărturia creștină.

   Versete călăuzitoare: Geneza 5.22; Evrei 11.

   Dacă privim înainte, spre anul viitor, și vedem toată răutatea din jurul nostru – vrem noi într-adevăr să „umblăm cu Dumnezeu”, așa cum a umblat Enoh cu Dumnezeu? Aceasta ne va costa câte ceva, dar nu este lauda lui Dumnezeu o răsplată suficientă pentru orice suferință sau pentru orice pierdere?

   Nepăsător sau sârguincios?

   În aceste zile din urmă, copiii lui Dumnezeu sunt amenințați de un pericol foarte real, foarte insidios și, prin urmare, este cu atât mai periculos: lenea spirituală. În trecut, când mărturisirea lui Hristos putea însemna pierderea tuturor bunurilor și, eventual, chiar a vieții, acest pericol aproape că nu exista. Riscul de a pierde bunurile sau chiar viața era atât de real și atât de mare încât cineva trebuia să fie extrem de serios înainte de a mărturisi credința. Dar, în zilele noastre, acest risc, în general, nu mai există. Fiecare gândește și crede ce vrea și nimeni nu-l bagă în seamă.

   Verset călăuzitor: 2 Petru 3.18

   Pretutindeni în creație, creșterea indică întotdeauna prezența vieții, iar atunci când creșterea se oprește, motivul este fie boala, fie moartea. Acest lucru se aplică și credincioșilor care sunt „o creație nouă” în Hristos (2 Corinteni 5.17). ... În viața naturală, toți oamenii își încep dezvoltarea lor pământească ca și copii mici și se maturizează treptat până când devin adulți. În același mod, credinciosul este văzut mai întâi ca un copilaș în Hristos.

   Verset călăuzitor: Judecători 7.4

   E greu de crezut, dar nu mai e mult până când lucrările de control pentru evaluările semestriale vor fi din nou în fața noastră! Nu este un gând foarte plăcut, dar să scrii la examene nu este chiar atât de rău. Desigur, există întotdeauna presiunea și teama de a nu reuși, dar, în cele din urmă, te poți pregăti mental și emoțional pentru un examen. Ceea ce te poate surprinde cu adevărat sunt acele teste neanunțate, cu care unii profesori te surprind brusc! Aceste controale neașteptate ale învățării pot fi devastatoare. Totuși, din punctul de vedere al profesorului, aceste teste neanunțate sunt foarte revelatoare. Cu siguranță îi permit să îi deosebească pe elevii care cooperează tot timpul, de cei care înghesuie materia în ultima clipă! Iar acestea arată fără excepție diferența de atitudine a elevilor față de profesori și față de materia de studiu. Da, testele neanunțate spun multe despre locul de unde „vine” un elev și despre „cât de departe” a ajuns acum. Testele neanunțate îi obligă pe elevi să lase măștile jos!

   Versete călăuzitoare: Proverbele 14.12; 1 Ioan 3.15; Matei 5.27; 1 Corinteni 11.6; Romani 8.12; Evrei 10.25

   Adesea credem că o cale este absolut practicabilă, totul pare clar și drept. De asemenea, credem că ne-am gândit bine; nu este nimic rău în asta. Totodată şi circumstanțele ne par favorabile și că ne susțin decizia. Și totuși, cum ne-am trezit de multe ori că am omis cel mai important lucru, că nu L-am întrebat pe Domnul în privinţa aceasta! Nu am fost atenţi la inima noastră, din care sunt [ies] „izvoarele vieții” (Proverbele 4.23). O astfel de stare și situație este periculoasă pentru creștini. Căci dacă Domnul, în mila Sa, nu reușește cumva să ajungă la inima noastră înainte de a fi prea târziu, s-ar putea dovedi cu ușurință și în cazul nostru cât de adevărat este cuvântul de mai sus.

   Versete călăuzitoare: Iov 42; Iacov 5

   Noi am auzit de „răbdarea lui Iov”. „Mesajul lui Iov” („mesajul nenorocirii”; „mesajul groazei”] a devenit realmente proverbial. Niciodată în istoria lumii nu a venit vreodată într-o singură zi atâta nenorocire asupra unui om. Diferitele evenimente s-au derulat legate unul de altul aşa că orice gând referitor la întâmplare este exclus şi era clar că toate acestea erau coordonate dintr-o lume nevăzută. Prietenii lui Iov şi el însuşi nu au văzut aceasta, însă el a perseverat şi a lăsat timp lui Dumnezeu să ducă la un sfârşit clar aparentul Său plan întunecat.

   Versete călăuzitoare: Eclesiastul 1.16-2.11; 1 Timotei 6.6

   Dacă viaţa ta nu are nici un folos, nici un câştig, atunci s-ar putea că tu mergi pe urmele lui Solomon, însă aceasta are loc nu numai într-o depărtare plină de respect, ci şi la o distanţă foarte mare. Dumnezeu a dat ocazie acestui om remarcabil într-o măsură deosebit de uimitoare să bea bucuria omenească din toate izvoarele posibile, aşa cum noi niciodată nu o vom avea. Prin poziţia lui înaltă, prin înţelepciunea acordată lui în mod deosebit, prin emanaţia spirituală strălucitoare a lui, prin faptul că el era împărat şi că a intrat în împărăţie atunci când aceasta era la înălţimea minunată adusă prin acţiunea şi luptele marelui său tată David, când din toate părţile veneau la el bogăţii uriaşe, el era în stare să-şi permită orice lux şi nu trebuia să renunţe la vreo savurare. Lumea întreagă îi stătea la picioare.

   Noi am auzit cuvintele sale. El nu a lipsit inima lui de nici o bucurie. El a făcut în măsură deplină tot pentru ce s-a hotărât. El era în stare să exploreze în întregime până la capăt orice lume care există în mijlocul universului, în măsura în care ele existau în zilele sale. Desigur lumea mecanică era atunci încă una foarte mică în comparaţia cu cea de astăzi, însă lumea spirituală din zilele lui Solomon şi lumea bogăţiei, a strălucirii şi a onoarei erau foarte mari.

   Versete călăuzitoare: Eclesiastul 2.4-11: 1 Împăraţi 4.29-34; 10.1-8; Filipeni 3

   Între toţi oamenii, a căror viaţă este relatată în Vechiul Testament, Solomon s-a remarcat prin aptitudinile lui intelectuale. Dacă citim 1 Împăraţi 5.9-14 şi primele versete din 1 Împăraţi 10 vedem că Dumnezeu i-a dat lui Solomon nu numai puteri spirituale deosebite, ci şi că Solomon avea aptitudini literare şi poetice mari şi multă cunoştinţă despre toate temele ştiinţelor naturii. Pe lângă aceasta el avea şi o mare înţelegere despre „Numele Domnului”, căci împărăteasa din Seba a fost atrasă de ea: „Şi împărăteasa din Seba a auzit de renumele lui Solomon legat de Numele Domnului.” Solomon era evident minunea timpului său.

   Dacă ne îndreptăm spre Noul Testament, atunci putem spune, dacă ne limităm numai la aceia care erau oameni, că nici un om nu era aşa de remarcabil şi de impresionant ca Saul din Tars. Ca şi Solomon, Saul avea rădăcini ebraice (Filipeni 3.4-6), şi el ocupa o poziţie deosebită în lucrurile religioase, căci el a scris că „înaintam în iudaism mai mult decât mulţi de o vârstă cu mine din naţiunea mea, fiind peste măsură de zelos pentru tradiţiile părinţilor mei” (Galateni 1.14). Şi el este un om cu aptitudini morale excelente.

   Publicăm acest articol deoarece într-un mod spiritual el arată clar asemănarea tot mai mult cu lumea a creştinilor evanghelici şi îndeamnă la un devotament faţă de Domnul Isus cu inima neîmpărţită.

   Verset călăuzitor: Galateni 6.7

   Poate un creştin credincios să trăiască o viaţă dublă? Cu regret este nu numai imposibil, ci realmente mulţi creştini credincioşi trăiesc o viaţă dublă, în mod deosebit tinerii. Sunt mulţi tineri care fără îndoială sunt copii ai lui Dumnezeu, care până acum posedă numai o profunzime redusă a lucrării lui Dumnezeu în ei. Aceştia sunt în pericol să ducă o viaţă dublă.

   Ce înseamnă să duci o viaţă dublă?, s-ar putea întreba. Deci, cei care cred au două naturi. Una este carnea, răul de nedescris, care poate face numai rău; cealaltă natură este natura nouă, şi orice dorinţă a acestei naturi descinde din Dumnezeu şi este orientată spre sfinţenie şi adevăr.

   Încrederea

   „Încredere” – ce cuvânt scump, familiar! Cât de frumoasă este încrederea liniștită, netulburată între mamă și copil, între soț și soție, între prieten și prieten, și relația sufletească a credinciosului cu Dumnezeul și Tatăl său în Hristos Isus, Domnul său, care depășește în strălucire cu mult toate acestea! În vremea aceasta serioasă de neliniște, să călătorim spre casa Tatălui de mână cu un Tată credincios, puternic, sub protecția ochiului Său vigilent și în îngrijirea inimii Sale iubitoare, delicate, în toată liniștea, în pace adâncă – ne putem imagina ceva mai plăcut?

   Versete călăuzitoare: 2 Corinteni 6.14-18

   Printre numeroasele piedici care stau în calea unei consacrări totale a inimii pentru Hristos, de cele mai multe ori „jugul nepotrivit” ocupă un loc foarte proeminent. Putem privi „jugul nepotrivit” sub patru aspecte diferite. Există un jug nepotrivit în căsătorie, un jug nepotrivit în parteneriatul în afaceri, un jug nepotrivit religios și un jug nepotrivit în filantropia generală. Unii sunt înclinați să încadreze jugul din 2 Corinteni 6.14 în prima categorie; dar apostolul nu face o astfel de îngrădire. El spune numai: „Nu vă înjugați nepotrivit cu cei necredincioși”; el nu descrie mai îndeaproape caracterul sau subiectul acelui jug, și de aceea suntem îndreptăţiţi să folosim locul acesta în sens mai larg, în timp ce aplicăm severitatea lui direct la orice formă de jug nepotrivit

   Versete călăuzitoare: Evrei 11.24-27

   Nu există nici o altă perioadă din viaţă, care să fie umplută până la refuz cu posibilităţi pentru bine sau rău, decât timpul „când noi ne-am făcut mari”. Ca şi copii avem pe alţii care decid asupra noastră şi partea noastră este să ascultăm de părinţi şi de învăţători. Dar când am ajuns la o anumită vârstă, atunci vine timpul în care responsabilitatea stă pe umerii noştri proprii. Este timpul în care fiecare face alegerea pentru ceea ce formează sau distruge viaţa.

   Versete călăuzitoare: Deuteronomul 11

   Să observăm în capitolul 11 diferenţa făcută între pustiu şi ţară: „ţara în care treceţi ca s-o stăpâniţi este o ţară cu munţi şi văi, care se adapă din ploaia cerurilor” [Deuteronomul 11.11]. Izvoarele proprii sunt suficiente pentru ea. Sub nici o formă ea nu este dependentă de lucrurile de aici de pe pământ. Izvoarele ei sunt în El Însuşi. Ea „se adapă din ploaia cerurilor”. Ea este o „ţară de care îngrijeşte Domnul Dumnezeul tău; ochii Domnului Dumnezeului tău sunt neîncetat asupra ei, de la începutul anului până la sfârşitul anului” [Deuteronomul 11.12].

   Verset călăuzitor: Psalmul 30.5

Psalmul 30.5: Seara vine plânsul, iar dimineaţa vine veselia.

   În înţelepciunea Sa Creatorul a făcut lucrurile aşa fel ca după fiecare zi de lucru obositoare să urmeze o noapte, pentru ca omul prin odihnă să poată aduna puteri noi pentru ziua următoare. El a dat soarele şi luna pe bolta cerului, ca să dea lumină pământului, pentru ca ele să stăpânească asupra zilei şi asupra nopţii şi ca să despartă lumina de întuneric (Geneza 1.17,18). Acestea El le-a considerat „bune”, şi ele trebuie să rămână aşa atâta timp cât există pământul:

   Versete călăuzitoare: 2 Tesaloniceni 2.16,17

2 Tesaloniceni 2.16,17: Domnul nostru Isus Hristos şi Dumnezeu şi Tatăl nostru, care ne-a iubit … să vă întărească în orice faptă şi cuvânt bun.

   Examene finale – Ce urmează?

   Un cuvânt (nu numai) pentru tinerii creştini credincioşi

   În luna aceasta dorim să ne adresăm în mod deosebit vouă cititorilor tineri, căci vara aduce cu sine schimbări importante în viaţa voastră.

   Versete călăuzitoare: Luca 5.18-35

   Ce crezi tu, a primit cel paralizat din Luca 5.18-35 ceea ce Domnul i-a spus, când a zis: „Iertate-ţi sunt păcatele tale”? Care ar fi răspunsul tău? Ai spune tu: mulţumesc lui Dumnezeu că ceea ce a fost atunci valabil pentru cel paralizat este valabil acum şi pentru mine, căci şi pentru mine sunt valabile cuvintele „Iertate-ţi sunt păcatele tale”? – Dacă poţi spune aceasta, atunci mesajul acesta este pentru tine.

   Versete călăuzitoare: 2 Timotei 2.3-6

   Atletul trebuie nu numai să se antreneze disciplinat, ci şi să alerge disciplinat. El trebuie să ia parte la concursul de alergări conform regulilor concursului, la fel cum el trebuie să respecte şi regulile de antrenament. Imaginează-ţi un alergător grec care este pe pistă într-un stadion arhiplin, ca să facă ultimele ture ale cursei de maraton. Când el a ajuns la ultima curbă a ultimei runde el este la numai 25 metri în urma primului alergător. El îşi dă seama ...

   1 Corinteni 11.24: Faceţi aceasta spre amintirea Mea.

   Desigur ne bucurăm când cineva se gândeşte la noi. Ne-ar durea dacă am şti că prietenii noştri niciodată nu se gândesc la noi, atunci când nu suntem alături de ei. „Poporul meu nu-şi mai aminteşte de mine”, a spus o împărăteasă belgiană de odinioară, „este timpul să plec”. Acestea au fost ultimele ei cuvinte. Inima ei era zdrobită, pentru că aceia care odinioară erau alături de ea au uitat-o.

   Să cunoşti pe Hristos

   „Hristos este totul”

   Dumnezeu în harul Său a păstrat orice binecuvântare pentru noi în Hristos. Fără Hristos nu avem nimic, decât numai păcatele noastre; cu Hristos avem totul şi de aceea nu avem nevoie de nimic altceva pe lângă Hristos. Apostolul exprimă aceasta în felul următor: „… toate sunt ale voastre; şi voi, ai lui Hristos, iar Hristos, al lui Dumnezeu” (1 Corinteni 3.22,23).

   „Faceţi comerţ, până când vin”

   Versete călăuzitoare: Luca 19.11-27

   Vrem să dansăm şi să fim veseli …

   Este păcat, să dansezi?

   Versete călăuzitoare: Marcu 6.21,22; Luca 15.25; 2 Samuel 6.14-16

   Dezamăgire în slujba pentru Domnul …?!

   Timpurile lui Ieremia

   Versete călăuzitoare: Ieremia 42

   Versete călăuzitoare: Romani 3.23: Isaia 6

   Niciunul nu va găsi vreo greutate să înţeleagă prima parte a acestui pasaj biblic. Faptul că toţi au păcătuit este o realitate pe care o recunoaşte fiecare. Nimeni nu este aşa de neştiutor, ca s-o tăgăduiască. Nici omul cel mai mulţumit cu sine însuşi nu va ezita să ocupe locul sub sentinţa „toţi au păcătuit”. Dar cum stau lucrurile cu partea a doua: „şi nu ajung la gloria lui Dumnezeu”? Ce înseamnă aceste cuvinte? Este uşor de înţeles că uneori nu se împlinesc anumite obligaţii şi că în ceea ce priveşte dreptatea, pe care o cer cele zece porunci, de asemenea nu este greu de înţeles, dar înseamnă aceasta că noi nu ajungem la gloria lui Dumnezeu? Aici este dată o linie nouă de ghidare, un etalon nou. Dar cum putem s-o găsim?

   Însuşirile unui slujitor

   Lecţii importante şi nu foarte uşoare pentru slujitori

   Versete călăuzitoare: Ioan .6-23; 3.26-30

   Introducere

   Vrem să analizăm unele gânduri referitoare la însuşirile unui adevărat slujitor, aşa cum noi le găsim în Ioan Botezătorul - însuşirii care ar trebui să marcheze tot mai mult viaţa noastră şi slujirea noastră.

»Du-te și strigă la urechile cetății Ierusalimului: „Așa vorbește Domnul Dumnezeu: Mi-aduc aminte încă de dragostea pe care o aveai când erai tânără, de iubirea ta când erai logodită, când Mă urmai în pustie, într-un pământ nesemănat.”«

(Ieremia 2,2)

   »Roada Duhului este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioșia, blândețea, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege.« (Galateni 5,22-23) Când este vorba despre roada Duhului, dragostea ocupă primul loc, iar »ținta poruncii este dragostea, care vine dintr-o inimă curată, dintr-un cuget bun și dintr-o credință neprefăcută.« (1 Timotei 1,5) Nu este greu să înțelegem că dragostea este prima și cea mai importantă virtute creștină, fără de care toate celelalte n-au nicio valoare, chiar dacă ar fi vorba despre credința care mută munții sau înviază morții. (1 Corinteni 13) Acolo unde se găsește dragostea, adică dragostea după gândurile lui Dumnezeu, acolo și toate celelalte conviețuiesc într-o frumoasă armonie. Ea este rădăcina, izvorul și impulsul care naște totul. [Nu este nevoie să precizăm că aici nu este vorba despre ceea ce lumea numește ‚dragoste’ (relațiile sexuale). Este un abuz îngrozitor la adresa lucrurilor sfinte când cineva vorbește despre ‚dragostea liberă’, înțelegând prin aceasta ‚curvie’.]

»Astfel dar, deoarece copiii sunt părtași sângelui și cărnii, tot așa și El Însuși a fost deopotrivă părtaș la ele, pentru ca, prin moarte, să nimicească pe cel ce are puterea morții, adică pe diavolul și să izbăvească pe toți aceia, care prin frica morții erau supuși robiei toată viața lor.«

(Evrei 2,14-15)

    »El ia aminte la rugăciunea nevoiașului și nu-i nesocotește rugăciunea. Să se scrie lucrul acesta pentru neamul de oameni care va veni și poporul care se va naște (un popor nou), să laude pe Domnul! Căci El privește din înălțimea sfințeniei lui; Domnul privește din ceruri pe pământ, ca să audă gemetele prinșilor de război și să izbăvească pe fiii morții.« (Psalmul 102,17-20)

   Cu aceste cuvinte a scos psalmistul în evidență ceea ce a împlinit Domnul Isus în mod așa de minunat și ceea ce vrea să spună citatul de mai sus din Epistola către Evrei: izbăvirea fiilor morții din prinsoare și robie. Toți oamenii sunt din natura lor fii ai morții, dați morții, prizonierii unei puteri întunecate care-i silește să-i slujească.

    CE ESTE NAȘTEREA DIN NOU?

     Cuvântul lui Dumnezeu din Evanghelia după Ioan capitolul 3 este solemn pentru fiecare sărman păcătos din această lume: „Dacă un om nu se naște din nou nu poate vedea Împărăția lui Dumnezeu“ (Ioan 3.3). Cuvântul taie la rădăcina lor toate pretențiile, religia și propria dreptate a omului.

     Cititorule, dacă vrei să-L vezi pe Dumnezeu altfel decât ca pe un drept Judecător, dacă vrei să petreci o veșnicie în prezența Sa unde este belșug de bucurie, dacă vrei să fi scăpat de o veșnicie de nenorocire cu cei osândiți cu diavolul și îngerii săi, „trebuie să te naști din nou“.

     Oprește-te, te rog și cântărește bine, căci de acest adevăr este legată soarta veșnică a sufletului tău. Dacă vorbim despre cer și despre ceea ce ești înaintea lui Dumnezeu, atunci ești un PĂCĂTOS, indiferent cine ești, în ce stare sau în ce poziție te găsești astăzi. Înaintea ochilor Săi, „nu este nici o deosebire, căci toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu“ (Romani 3.22-23). Oameni morali sau imorali, religioși sau profani, cumpătați sau neînfrânați, oameni cinstiți sau ticăloși, tineri sau bătrâni, savanți sau neînvățați, bogați sau săraci, cei mari sau cei de pe treapta de jos, TOȚI sunt egali înaintea lui Dumnezeu, adică păcătoși. Dacă vrei să-L vezi pe Dumnezeu în lumină și să locuiești cu El pentru totdeauna, „trebuie să te naști din nou“.