Reactualizat: 07.07.2020 

   Versete călăuzitoare: Deuteronomul 11

   Să observăm în capitolul 11 diferenţa făcută între pustiu şi ţară: „ţara în care treceţi ca s-o stăpâniţi este o ţară cu munţi şi văi, care se adapă din ploaia cerurilor” [Deuteronomul 11.11]. Izvoarele proprii sunt suficiente pentru ea. Sub nici o formă ea nu este dependentă de lucrurile de aici de pe pământ. Izvoarele ei sunt în El Însuşi. Ea „se adapă din ploaia cerurilor”. Ea este o „ţară de care îngrijeşte Domnul Dumnezeul tău; ochii Domnului Dumnezeului tău sunt neîncetat asupra ei, de la începutul anului până la sfârşitul anului” [Deuteronomul 11.12].

   Mesagerul Domnului şi mesajul Domnului

   Fiecare credincios are unul sau mai multe daruri (1 Corinteni 12). Şi dacă acestea sunt folosite este un câştig pentru serviciul creştin (serviciul divin). Unii au darul de a vesti public Cuvântul lui Dumnezeu, dar mulţi nu au darul acesta. Noi nu avem voie să trecem peste ceea ce ni s-a dat (Romani 12.3-8), atât cu privire la măsura darului cât şi cu privire la faptul că noi am proceda aşa ca şi cum am avea ceva, dar de fapt nu avem.

Studiul nr. 6c: Isus – Marele Preot al serviciului nostru divin (Evrei 7.1-28)

5. Isus, Marele Preot (Evrei 7.1-28)

5.1 Însuşirile lui Melhisedec  (Evrei 7.1-10)

5.2 Nedesăvârşirea preoţiei levitice (Evrei 7.11-19)

5.3 Măreţia preoţiei lui Hristos (Evrei 7.20-28)

A 5.3 Măreţia preoţiei lui Hristos (Evrei 7.20-28)

Studiul nr. 6b: Isus – Marele Preot al serviciului nostru divin (Evrei 7.1-28)

5. Isus, Marele Preot (Evrei 7.1-28)

5.1 Însuşirile lui Melhisedec  (Evrei 7.1-10)

5.2 Nedesăvârşirea preoţiei levitice (Evrei 7.11-19)

5.3 Măreţia preoţiei lui Hristos (Evrei 7.20-28)

A 5.2 Nedesăvârşirea preoţiei levitice (Evrei 7.11-19)

Studiul nr. 6a: Isus – Marele Preot al serviciului nostru divin (Evrei 7.1-28)

5. Isus, Marele Preot (Evrei 7.1-28)

5.1 Însuşirile lui Melhisedec  (Evrei 7.1-10)

5.2 Nedesăvârşirea preoţiei levitice (Evrei 7.11-19)

5.3 Măreţia preoţiei lui Hristos (Evrei 7.20-28)

A 5.1 Însuşirile lui Melhisedec (Evrei 7.1-10)

   Verset călăuzitor: Psalmul 30.5

Psalmul 30.5: Seara vine plânsul, iar dimineaţa vine veselia.

   În înţelepciunea Sa Creatorul a făcut lucrurile aşa fel ca după fiecare zi de lucru obositoare să urmeze o noapte, pentru ca omul prin odihnă să poată aduna puteri noi pentru ziua următoare. El a dat soarele şi luna pe bolta cerului, ca să dea lumină pământului, pentru ca ele să stăpânească asupra zilei şi asupra nopţii şi ca să despartă lumina de întuneric (Geneza 1.17,18). Acestea El le-a considerat „bune”, şi ele trebuie să rămână aşa atâta timp cât există pământul:

   Versete călăuzitoare: Efeseni 3.1-10

   În primul rând constă în aceea, că naţiunile vor fi împreună-moştenitoare, moştenitoare pe aceeaşi treaptă cu iudeii, sau mai exact cu credincioşii iudei. Aşa ceva nu găsim niciunde în Vechiul Testament. Acolo sunt binecuvântări pentru naţiuni şi pentru lumea viitoare, însă iudeul este întotdeauna capul şi păgânul coada. Nu este o aceeaşi moştenire, o egalitate. Şi moştenirea însăşi este de aceea altceva decât au revelat făgăduinţele Vechiului Testament. Ea este într-o cu totul altă sferă. Binecuvântările creştine sunt în locurile cereşti, şi moştenirea, aşa cum ea ne-a fost arătată (Efeseni 1), este o moştenire cu Hristos. În acest sens noi suntem şi împreună-moştenitori într-o poziţie mai înaltă şi mult mai minunată decât Vechiul Testament a făgăduit vreodată vreunui credincios, oricare ar fi el. Acesta este primul punct. Şi fără îndoială el este numit mai întâi deoarece el pare să stea cel mai mult în legătură cu adevărul Vechiului Testament, cu toate că el este realmente altfel.

   Versete călăuzitoare: 2 Tesaloniceni 2.16,17

2 Tesaloniceni 2.16,17: Domnul nostru Isus Hristos şi Dumnezeu şi Tatăl nostru, care ne-a iubit … să vă întărească în orice faptă şi cuvânt bun.

   Versete călăuzitoare: Rut 2-4 (Boaz)

   Boaz, ruda bogată

   Înainte de a ne ocupa cu al doilea caracter al acestei istorisiri vrem să ne ocupăm cu tema de bază a acestei cărţi. Sub Legea care domnea în Israel găsim, desigur alături de multe alte lucruri, că erau două măsuri de prevenire: prima reglementa răscumpărarea proprietăţii. Aceasta se poate citi în Leviticul 25.25-34; şi a doua posibilitate era primirea de moştenitori - de urmaşi - pentru o familie în care un om a murit fără să aibă copii. Aceasta este descrisă în Deuteronomul 25.5-10. Elimelec a murit şi a lăsat o bucată de pământ, şi cei doi copii ai lui au murit fără să aibă copii. Acum se punea întrebarea: cine va răscumpăra moştenirea şi va dispune de ea? Răspunsul la această întrebare îl putem numi punctul culminant al acestei istorisiri.

   Versete călăuzitoare: Rut 1-2

   Noi toţi iubim istorisirile bune şi unii iubesc chiar şi povestirile bune. Însă noi vrem să ne ocupăm aici nu cu o poveste şi nici chiar cu o istorisire bună, ci cu o istorisire adevărată. O istorisire despre doi oameni cu vază, unul cu vază în ceea ce priveşte poziţia lui, cealaltă persoană, cu toate că era săracă şi fără speranţă, era cu vază şi un model în comportarea ei. Doi oameni, pe care Dumnezeu îi iubeşte şi pe lângă aceasta şi ei se iubesc unul pe altul. O istorisire care începe cu un moment adânc şi sfârşeşte cu unul înalt, şi anume cu o căsătorie şi cu un fiu. Şi nu numai aceasta, ci ea sfârşeşte cu un împărat, care a devenit strămoşul Domnului Isus Hristos şi chiar un model al Domnului Isus – cu David.

   Examene finale – Ce urmează?

   Un cuvânt (nu numai) pentru tinerii creştini credincioşi

   În luna aceasta dorim să ne adresăm în mod deosebit vouă cititorilor tineri, căci vara aduce cu sine schimbări importante în viaţa voastră.

   Versete călăuzitoare: Exodul 36.1; 1 Cronici 15.22; 25.6,7

   Creştinii credincioşi au păreri foarte diferite cu privire la atitudinea care ar trebui să fie faţă de aptitudinile naturale: să li se acorde valoare în slujba pentru Domnul şi să fie folosite? Unii sunt de părere că aptitudinile naturale ar putea fi folosite în lucrarea lui Dumnezeu, dacă ele Îi sunt închinate şi sunt folosite în lucrarea Sa spre onoarea Sa. Alţi creştini credincioşi resping folosirea aptitudinilor naturale în slujba pentru Domnul. Unii creştini au căzut chiar în extrema nebiblică ca intenţionat să nu recunoască sau să nu folosească aptitudinile naturale ale muzicienilor creştini dotaţi sau ale vorbitorilor cu darul vorbirii – de teamă că în acest caz lucrarea Domnului ar fi „de la oameni” şi nu „de la Dumnezeu”. O astfel de privire a lucrurilor este nu numai denaturată (şi probabil otrăvită de invidie), ci ea este foarte departe de punctul de vedere biblic, că aptitudinile şi capacităţile sunt sfinţite.

   Verset călăuzitor: Leviticul 2.14 

   Un gând despre o jertfă de mâncare deosebită, care ne conduce la adorarea Domnului nostru

   Versete călăuzitoare: 1 Împăraţi 17.1; 19.5

   De unde ia Ilie această îndrăzneală? Îşi poate el permite aşa ceva, deoarece el face parte din căpeteniile împărăţiei? Nu, ci descrierea „tişbitul, dintre locuitorii [textual: locuitor fără drept de cetăţenie] Galaadului” îl arată ca om total lipsit de importanţă.

   Versete călăuzitoare: Leviticul 4.1-12; Evrei 13.13

Evrei 13.13: Deci să ieşim la El, afară din tabără, purtând ocara Lui.

Noi toţi suntem înclinaţi să ne îndepărtăm din părtăşia cu Hristosul viu şi să ne cufundăm în forme moarte. De aceea puterea practică a cuvintelor: „Să ieşim afară la El!” Nu se spune: „Să ieşim dintr-un sistem şi să intrăm în altul, să trecem de la un fel de păreri la un altul.” Nu, ci mai degrabă să ieşim din tot ce poartă numele unui sistem afară „la El”, la Cel care a suferit „dincolo de poartă”. Domnul Isus este astăzi la fel de total dincolo de poartă precum a fost cu nouăsprezece secole în urmă, atunci când a suferit acolo. Ce L-a adus în această poziţie? Lumea religioasă a timpului acela. Şi lumea religioasă de atunci este lumea religioasă a zilelor noastre în ceea ce priveşte felul de gândire şi principiile ei. Lumea este şi rămâne lume. „Nu este nimic nou sub soare.” Hristos şi lumea niciodată nu sunt una. Lumea s-a învelit în mantaua creştinismului, pentru ca în interiorul lui să exercite ura ei împotriva lui Hristos în forme mai ucigătoare. Să nu ne înşelăm! Dacă vrem să umblăm împreună cu un Hristos lepădat, atunci trebuie să fim un popor lepădat. Dacă Domnul nostru a suferit „dincolo de poartă”, atunci nu ne putem aştepta să domnim în interiorul porţii. Dacă mergem pe urmele Lui, unde ne vor conduce ele? Cu siguranţă nu la înălţimile acestei lumi păcătoase, decreştinizată!

   4. Isus ca Mare Preot pentru slăbiciunile noastre este mai mare decât Aaron (Evrei 4.14-6.20)

       Intercalare (Evrei 5.11-6.20)

1 Lipsă de maturitate spirituală (Evrei 5.11-14)

2 Progresarea spre desăvârşire (Evrei 6.1-8)

3 Făgăduinţa şi jurământul lui Dumnezeu (Evrei 6.9-20)

   4. Isus ca Mare Preot pentru slăbiciunile noastre este mai mare decât Aaron (Evrei 4.14-5.10)

4.1 Tronul harului (Evrei 4.14-16)

4.2 Isus este mai mare decât Aaron (Evrei 5.1-10)

      - Rânduiala lui Aaron

      - Rânduiala lui Melhisedec

   "El toate le face bine."

   Nu eram sigur că o să am tăria să vă spun câteva cuvinte, numai dacă mă ajută exemplul unui frate credincios, cu care m-am întâlnit săptămâna trecută la o conferinţă în republica Moldova. Şi dumnealui în vârsta de 82 ani a avut o situaţie, o situaţie în care a fost invitat într-o sâmbătă să predice la o căsătorie. A fost dorința, știindu-l un om credincios aproape de Domnul, a fost dorinţa a doi tineri căsătoriţi, şi dânsul a făcut-o. A făcut-o, deși cu o zi înainte, după suferințe de nespus, fiica lui a plecat în veşnicie. El a trecut pe la locul unde era expusă şi dumnealui s-a dus şi a vestit Cuvântul. Şi am fost încurajat că eu cu dumnealui avem ceva în comun, Îl avem pe Hristos. Şi m-am gândit că Acela care l-a întărit pe dumnealui poate să mă întărească şi pe mine să vă spun câteva cuvinte. ...

   3. Isus, Fiu peste casa lui Dumnezeu, dar mai mare decât Moise (Evrei 3.1-6)

   Intercalare: Isus este mai mare şi decât Iosua (Evrei 3.7-4.13)

   1 Cei neascultători nu intră în odihnă (Evrei 3.7-4.2)

   2 Credincioşii intră în adevărata odihnă (Evrei 4.3-10)

   3 Puterea Cuvântului lui Dumnezeu în a aprecia (Evrei 4.11-13)

   Cuvintele lui Iacov adresate fiilor lui în Geneza 49

   Să ne imaginăm situaţia: bătrânul patriarh cheamă la sine pe cei doisprezece fii ai lui şi şade pe patul lui. Doisprezece bărbaţi maturi ascultă ultimele cuvinte ale tatălui lor cu o tăcere meditativă. Vorbeşte Iacov acum despre viaţa lui, despre multele situaţii severe şi adâncimi, pe care le-a trăit? Nu, el este un canal prin care Dumnezeu Însuşi face cunoscut gândurile Sale. În capitolele care urmează vom încerca să pătrundem mai adânc în aceste gânduri.

   Despre folosirea banilor – Gen. Loc. von Viebahn

   (O predică renumită a lui John Wesley)

Această predică despre folosirea banilor a fost însoțită de consecințe practice de mare însemnătate, deoarece mii de oameni din Anglia și din America s-au străduit să-și organizeze viața după indicațiile acesteia.

Wesley însuși a urmat toată viața principiile exprimate aici. Când a avut un venit anual de 30 de lire sterline, el a folosit 28 de lire pentru persoana sa și a dăruit două lire (o liră la 20 de mărci; mult pentru vremea aceea!). Când venitul său s-a ridicat la 60 de lire, a dăruit 32; când a obținut 90 de lire, a dăruit 62; potrivit acestui lucru a procedat până la sfârșitul vieții sale. El n-a cheltuit niciodată mai mult de 28 de lire pentru nevoile sale personale. În anii mai târzii a realizat din vânzarea cărților sale un câștig net de peste 1.000 de lire pe an, dar suma aceasta a dăruit-o după scăderea cheltuielilor de călătorie, în măsura în care acestea din urmă n-au fost acoperite de comunități. Puțin înainte de moartea sa, Wesley a scris pe ultima pagină a registrului său de casă, cu o caligrafie tremurată, abia lizibilă: „Toată viața am făcut contabilitate; n-o voi mai face, căci am într-adevăr convingerea că economisesc atât cât pot și dau atât cât pot, adică tot ce am.”

Adevărul despre osânda veșnică

  I. Ce gândesc și ce spun fiii veacului acestuia despre osânda veșnică?

 II. Dragostea mântuitoare a lui Dumnezeu și mesajul Evangheliei

III. Învățătura despre mântuirea tuturor oamenilor

IV. Păcate vremelnice și pedeapsă veșnică

 V. Ce înseamnă veșnic și veșnicie în Scriptură?

VI. Susține Cuvântul lui Dumnezeu învățătura despre mântuirea finală a tuturor?

     VII. Cuvânt de încheiere

   2. Isus, Fiul Omului, dar mai mare decât omul (Evrei 2.5-18)

2.1 Isus ca Domnitor peste lumea locuită viitoare (Evrei 2.5-9)

2.2 Isus în mijlocul fraţilor (Evrei 2.10-18)

   Timpuri grele

   Trăim timpuri grele: aceasta nu este o veste nouă, căci deja apostolul Pavel a înştiinţat: „Să şti dar aceasta, că în zilele din urmă vor veni timpuri grele” (2 Timotei 3.1). Aceste timpuri vor fi caracterizate, între altele, prin aceea că oamenii vor fi „iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu” şi mulţi vor avea „o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea” (2 Timotei 3.3-5).

.

„Dar acum, Hristos a înviat dintre morţi, cel dintâi rod al celor care au adormit.” (1 Corinteni 15.20)

   Realitatea învierii lui Hristos este foarte bine dovedită. Era necesar ca ea să fie clarificată, deoarece învierea este baza credinţei noastre sfinte. Este mângâietor să ne gândim că aşa este; căci în felul acesta temelia noastră este foarte sigură. Domnul nostru a avut grijă ca după învierea Sa să Se arate acelora care, deoarece ei L-au cunoscut înainte de moartea Sa, erau în stare să fie garantul pentru identitatea Persoanei Sale. Dacă S-ar fi arătat numai străinilor, care înainte nu L-au cunoscut, aceştia ar fi putut spune că au văzut un om, dar ei nu ar fi putut mărturisi că El este Acela care a fost înmormântat.

   Versete călăuzitoare: 1 Corinteni 1.4,5; 1 Tesaloniceni 1.2; Coloseni 4.12,13

   De cât de multe mulţumiri este Dumnezeu lipsit astăzi, deoarece noi privim numai la lipsurile credincioşilor, dar nu avem nici o privire pentru ceea ce Dumnezeu a lucrat totuşi în ei!

   Versete călăuzitoare: Matei 26.43,44

   „Rămâneţi aici şi vegheaţi împreună cu Mine”, a spus Domnul Isus ucenicilor Săi (Matei 26.38). El ştia ce va veni asupra Lui în următoarele ore. În curând Iuda va veni împreună cu soldaţii şi Îl vor lua captiv. Erau numai câteva ore până la moartea Lui pe cruce.

   A. Persoana cea mai bună (Evrei 1.1-7.28)

         A1.1 Dumnezeu S-a revelat în Fiul (Evrei 1.1-4)

         A1.2 Gloriile Fiului (Evrei 1.5-14)

   Intercalare: mântuirea mai mare făcută prin Fiul (Evrei 2.1-4)

  Studiul nr. 1:  3. Timpul şi locul redactării epistolei

                          4. Forma şi apartenenţa la canonul Sfintei Scripturi

                          5. Scopul şi conţinutul epistolei

                          6. Înţelesul practic

                              Serviciul divin creştin

                              Conduita de viaţă creştină

                          7. Împărţirea epistolei

                              Partea A: Persoana cea mai bună (Evrei 1.1-7.28)

                              Partea B: Sistemul cel mai bun (Evrei 8.1-10.18)
                              Partea C: Conduită de viaţă mai bună (Evrei 10.19-13.25)

   Introducere

   Remarci generale

   Studiul nr. 1: Întrebări introductive

                         1. Scriitorul epistolei

                         2. Destinatarii epistolei

   Versete călăuzitoare: 1 Împăraţi 17

   În timp ce coronavirus imobilizează practic lumea, mulţi creştini credincioşi se încurajează reciproc conştienţi fiind că Dumnezeu vrea să ne treacă prin aceste timpuri înfricoşătoare şi nesigure. Dar dacă citim relatările biblice despre plăgi, catastrofe şi alte crize, constatăm că în mod obişnuit ele sunt legate cu un fel de pedeapsă sau judecată a lui Dumnezeu. Este aceasta ceea ce tocmai are loc acum în lumea noastră?

   Versete călăuzitoare: Matei 14.22-33

   Aceia care erau în corabie puteau privi pe Petru ca având un entuziasm fals; să părăsească corabia şi să încerce ceea ce nimeni înainte nu a făcut. Probabil l-au acuzat că face ceva contrar naturii şi minţii, şi ei înşişi să fi fost bucuroşi că nu au trebuit să se scufunde ca Petru şi să fie mustraţi, cum a fost mustrat Petru. Însă să ne gândim că ei, pentru că nu s-au scufundat ca Petru şi nu au umblat pe apă ca Petru şi pentru că nu au îndurat mustrarea cuvintelor Domnului, ei nici nu au avut parte de sprijinul mânii Domnului.

   Succes!? Ce are aceasta a face cu a fi creştin? În viaţa de creştin nu este vorba de succes – sau poate totuşi?

   Pavel scrie în Galateni 2.2: „… ca nu cumva să alerg sau să fi alergat în zadar”, şi în Filipeni 2.16: „… că n-am alergat în zadar, nici nu m-am ostenit în zadar.”

   Pentru instruirea unui slujitor de succes al Cuvântului lui Dumnezeu sunt neapărat necesare două elemente:

   a) cunoaşterea exactă a Bibliei şi

   b) sentimentul corect pentru valoarea sufletului şi a ceea ce are nevoie sufletul.

   Combinarea acestor două însuşiri are cea mai mare importanţă pentru fiecare care a fost chemat în lucrarea de slujire în Cuvânt şi în învăţătură. Dacă se cunoaşte numai o parte a acestei slujirii, atunci eşti un slujitor total unilateral.

   Versete călăuzitoare: Exodul 19.18; 1 Samuel 14.15; 1 Împăraţi 19.11; Amos 1.1; Matei 27.51; 28.2; Faptele apostolilor 16.26

   Cutremurele puternice şi alarmante din ultimul timp[1] au făcut din nou atenţi pe mulţi copii ai lui Dumnezeu la această temă serioasă; şi aceasta nu numai pentru că un cutremur în sine este o chestiune venită aşa deodată şi îngrozitoare, ci şi pentru că el este unul din semnele pe care Domnul nostru ni-l dă pentru ultimele zile şi ca „început al necazurilor” sau „durerilor” (Matei 24.7-9; Luca 21.11).

   Verset călăuzitor: Daniel 9.24

   Trebuie să treacă şaptezeci de săptămâni înainte ca binecuvântarea înşesită din Daniel 9.24 să poată veni asupra lui Israel ca naţiune. Eliberatorul va îndepărta fărădelegea de la Iacov şi „tot Israelul” va fi mântuit (Romani 11.26), cei răzvrătiţi vor fi înlăturaţi (Ezechiel 20), şi astfel vor rămâne numai cei drepţi (Isaia 60.21). Această curăţire va avea loc literalmente în timpul perioadei intermediare de 75 de zile între ziua a 1260-a şi ziua a 1335-a. Hristos nu numai a murit pentru a unii într-unul pe copiii răspândiţi ai lui Dumnezeu, ci El a murit şi pentru naţiunea aceea (Ioan 11.51,52). „Isus Hristos a devenit slujitor al circumciziei pentru adevărul lui Dumnezeu, ca să confirme promisiunile părinţilor” (Romani 15.8). Există realmente un viitor pentru naţiunea Israel ca atare. Va fi un timp în care naţiunea Israel va fi constituită numai din aceia care stau sub protecţia sângelui – ei vor fi sub noul legământ (Ieremia 30; 33; Evrei 10.16; 8.10). Profeţia din Daniel 9.24 se ocupă cu rezultatul lucrării lui Hristos, cum ea va aduce naţiunea ca atare în binecuvântările lor.

   Versete călăuzitoare: Efeseni 1-3

   Duhul Sfânt venise într-adevăr deja la Rusalii de la Omul glorificat în cer, însă nu era descoperit totul cu privire la ce conţinea această venire. Dumnezeu a prevăzut pentru aceasta un moment special. Acest moment era perioada de lucrare a apostolului Pavel. Prin el trebuia să fie revelată toată plinătatea a ceea ce a adus cu sine venirea Duhului. Împuternicirea lui în poziţia apostolică a venit de la acel Om glorificat acolo sus în cer. Ea a urmat după lepădarea mărturiei lui Ştefan. Pavel a fost rânduit să prezinte adevărurile referitoare la locurile cereşti (Efeseni) şi ne spune că noi suntem aşezaţi în locurile cereşti în Hristos Isus (Efeseni 2.6). Aceasta ne spune ceva despre poziţia noastră înaintea lui Dumnezeu. Noi nu suntem aşezaţi în locuri pământeşti, aşa cum va fi poporul Israel mântuit (Ezechiel 20.33-38; Romani 11.26; Isaia 60.21), când Hristos va Domni înaintea bătrânilor săi în glorie (Isaia 24.23).

   1 Corinteni 11.24: Faceţi aceasta spre amintirea Mea.

   Desigur ne bucurăm când cineva se gândeşte la noi. Ne-ar durea dacă am şti că prietenii noştri niciodată nu se gândesc la noi, atunci când nu suntem alături de ei. „Poporul meu nu-şi mai aminteşte de mine”, a spus o împărăteasă belgiană de odinioară, „este timpul să plec”. Acestea au fost ultimele ei cuvinte. Inima ei era zdrobită, pentru că aceia care odinioară erau alături de ea au uitat-o.

   Ce citesc?

   Ce citesc arată ce sunt.

   „Ce citesc?” – „Ce ar trebui de fapt să citesc?” – Acestea sunt întrebări importante pentru fiecare credincios. Întrebările acestea conţin mai mult decât noi vrem să recunoaştem. Fiecare din noi trebuie să-şi răspundă sincer la aceste întrebări. Un proverb cunoscut spune: Arată-mi prietenii tăi şi eu îţi spun ce eşti tu. Noi am putea să spunem la fel de bine: Arată-mi raftul tău de cărţi şi eu îţi spun unde te afli. Sau exprimat altfel: Arată-mi ce cărţi, ce publicaţii şi ce ziare citeşti şi eu îţi spun care este starea ta spirituală.

   Democraţia ni se prezintă ca punct final al înţelepciunii timpurilor trecute. Istoria ne arată – aşa se poate spune – protocolul lung şi obscur al experienţelor omeneşti cu privire la formele de guvernare, şi trăgând foloase din experienţele trecute s-a dezvoltat ideea democratică şi ea îşi ocupă acum locul între naţiunile progresiste. Este – ca să folosim renumitul slogan al lui Abraham Linkoln – „Domnia poporului, prin popor, pentru popor”. În practică însă se ajunge că oamenii sunt conduşi de o majoritate a poporului – căci niciodată ei nu sunt unanimi, motiv pentru care minoritatea trebuie să cedeze; şi această majoritate ar trebui să guverneze prin reprezentanţii ei aleşi spre binele tuturor şi nu numai pentru interesele majorităţii. Dacă ei vor face aceasta, aceasta este o altă întrebare.

   În Geneza 4-5 ne sunt prezentate două linii genealogice, una prin Cain şi una prin Set. Fiecare al şaptelea urmaş, Lameh şi Enoh, ne dau imagini foarte diferite şi caracteristice din viaţa oamenilor. Lameh, ca al şaptelea urmaş pe linia lui Cain, este omul răutăţii, Enoh, ca al şaptelea pe linia lui Set, este "luat" de Dumnezeu înainte de potop şi prin aceasta ne dă o imagine despre Adunare (Biserică), care va fi răpită înainte de necaz.

   Un cuvânt de trezire referitor la tema alcool

   Ce spune Biblia referitor la tema alcool?

   În cadrul unui studiu al cărţii profetului Habacuc m-am lovit de un cuvânt în capitolul 2: „Vinul înşală” (Habacuc 2.5). Naţiunile sunt caracterizate prin consumul excesiv de alcool; aşa era deja în zilele lui Habacuc. Orice virtute este distrusă prin consumul mărit de alcool. Alcoolul înceţoşează mintea şi amorţeşte simţămintele naturale. Ajuns odată în patima alcoolului este greu să te desprinzi de el. Mulţi îneacă grijile lor în alcool. Dacă ţinem seama de îndrumările biblice, nu vom cădea nici la stânga şi nici la dreapta.