Reactualizat: 24.04.2019 

   Verset călăuzitor: Ioan 20.22

Ioan 20.22: Şi, spunând aceasta, a suflat asupra lor şi le-a spus: „Primiţi Duh Sfânt!”.

   Nota redacţiei: „Şi, spunând aceasta, a suflat asupra lor şi le-a spus: «Primiţi Duh Sfânt!»” (Ioan 20.22). Mulţi au gândit, că ucenicii ar fi primit acolo pe Duhul Sfânt. Nu, înainte de Faptele apostolilor 2 Duhul Sfânt nu era încă pe pământ în Persoană. Domnul Isus a insuflat atunci în ucenici viaţa Sa în înviere şi prin aceasta i-a aşezat de partea cealaltă a morţii şi a întregii puteri a morţii. El le dă propria Sa viaţă, viaţa în înviere, şi spune: „Primiţi Duh Sfânt!” De ce El o numeşte „Duh Sfânt”, dacă nu era Persoana însăşi? În viaţa nouă, în viaţa de înviere a Domnului, pe care o posedă creştinul adevărat, Duhul Sfânt este puterea care lucrează totul, aşa că această viaţă este caracterizată prin Duhul lui Dumnezeu. Drept urmare aici este valabil cuvântul Domnului: „Ce este născut din Duhul este duh” (Ioan 3.6).

   Proba prin indicii

   Există realmente alte dovezi pentru învierea în trup a lui Hristos. Ele sunt numite probe prin indicii. „Dovezile directe” se referă la realităţile însăşi puse la îndoială, ca de exemplu: „A înviat Hristos dintre morţi?” Random House Dictionary of the English Language redă cel mai bine înţelesul probei prin indicii, şi anume ca „o realitate din a cărei prezenţă se deduce dovada pentru o altă realitate”.

   Versete călăuzitoare: Matei 24; Marcu 16; Luca 24; Ioan 20

   Învierea Domnului Isus este unul din fundamentele tari ale credinţei creştine. Numai credinţa într-un Domn mort şi înviat deschide omului calea spre mântuire şi glorie veşnică. Învierea în sine a Domnului Isus nu o găsim descrisă în Cuvântul lui Dumnezeu – cum ar putea fi posibil aceasta -, însă faptele şi împrejurările însoţitoare sunt desigur făcute cunoscut.

   Versete călăuzitoare: Geneza 37.18-20; 45.3-5

   Multe evenimente din Vechiul Testament prezintă învăţătura Noului Testament. Ele sunt imagini grăitoare ale adevărului spiritual, care a fost dezvăluit cu venirea lui Hristos. În 1 Corinteni 10.11 citim: „Şi toate acestea li se întâmplau ca pilde”. „Toate acestea” se referă la evenimentele de care a avut parte poporul lui Dumnezeu în Vechiul Testament în timpul lungii lor călătorii din Egipt spre ţara făgăduită. Cuvântul „pildă” este cuvântul grecesc tupos, care înseamnă de fapt „imagine”. Tipurile vechi-testamentale sunt pentru noi imagini spirituale ale adevărului nou-testamental.

   Versete călăuzitoare: 1 Corinteni 15.12-20

   Paştele este o caracteristică unică în felul ei a creştinismului. Şi anume nu pentru că în această duminică mai mulţi „creştini” merg la biserică, decât de obicei, ci pentru că la paşte sărbătorim învierea lui Isus Hristos. Credinţa creştină învaţă că Întemeietorul ei trăieşte şi astăzi! Nici o altă religie din lume nu îşi revendică o astfel de pretenţie. Alte religii afirmă probabil că „duhul” întemeietorului lor trăieşte în învăţăturile lor religioase, dar creştinismul afirmă că întemeietorul lui, Isus Hristos, trăieşte astăzi – şi anume, în trup!

   Versete călăuzitoare: Marcu 14.17-50

   Domnul Isus a suferit în două privinţe: mai întâi erau suferinţele pe care El le-a avut de îndurat în timpul vieţii Sale pe pământ din partea oamenilor, şi apoi suferinţele de care a avut parte atunci când a purtat povara mâniei lui Dumnezeu, prin aceea că El a luat paharul pe care trebuia să-l bea.

   Mărimea stricăciunii omului apare şi ea sub două forme: nemijlocit în tot ce a făcut omul, prin aceea că el s-a împotrivit lui Isus şi L-a lepădat; însă în mod deosebit în greutatea păcatului, pe care Isus a trebuit s-o poarte, atunci când El a băut paharul pe care I l-a dat Tatăl. Aceasta nu a fost o chestiune uşoară pentru El: „A început să Se întristeze şi să Se tulbure adânc. Şi le-a spus: «Sufletul Meu este foarte întristat, până la moarte»” (Marcu 14.33,34).

   Versete călăuzitoare: Ioan 11.41,42; 20.17

   Doresc să îndrept atenţia spre un fapt în legătură cu suferinţele Domnului nostru: în timpul întregii Sale slujiri, inclusiv Ghetsimani, Hristos nu Se adresează niciodată lui Dumnezeu, prin aceea că foloseşte Numele „Dumnezeu”. Întotdeauna El spune „Tată”. Însă pe cruce cuvintele Lui erau, aşa cum ştim: „Dumnezeul Meu! Dumnezeul Meu!”.

   Verset călăuzitor: Psalmul 22.1

Psalmul 22.1: Dumnezeul meu! Dumnezeul meu! Pentru ce m-ai părăsit?

   Cine poate descrie suferinţele Fiului lui Dumnezeu, pe care El le-a suportat atunci când Şi-a vărsat sufletul în moarte, când din inima Lui a ieşit acest strigăt chinuitor: „Dumnezeul Meu! Dumnezeul Meu! Pentru ce M-ai părăsit?”

   Biblia spune: „Cuvântul crucii este nebunie pentru cei care pier; dar pentru noi, care suntem mântuiţi, este puterea lui Dumnezeu” (1 Corinteni 1.18). S-ar putea ca dumneavoastră să întrebaţi: „Dar cum pot fi mântuit?” Prin aceea că credeţi în Fiul lui Dumnezeu. Sunteţi mântuit prin ceea ce El a făcut; nimic din ceea ce dumneavoastră aţi putea face vreodată nu vă poate mântui. Ce ar putea face omul? Ce a făcut omul?

   Verset călăuzitor: Psalmul 22.2

   Psalmul 22.2: Dumnezeul meu! Dumnezeul meu! Pentru ce m-ai părăsit?

   În Psalmul 22.2 este o frază cu o însemnătate aşa de profundă şi minunată cum nu există alta în Cuvântul lui Dumnezeu (compară cu Matei 27.46; Marcu 15.34). Niciodată înainte şi niciodată după aceea nu a pus cineva o astfel de întrebare, şi niciodată nu va pune cineva iarăşi o astfel de întrebare. Această întrebare este unică în felul ei în analele veşniciei.

   Cine a pus această întrebare deosebită?

   Versete călăuzitoare: Iona 1.1-5

   Istoria lui Iona a fost cu siguranţă mai mult batjocorită decât oricare altă relatare a Vechiului Testament. Cum ar putea un om să fie înghiţit de un peşte şi să rămână în viaţă? Chiar şi unii creştini au greutăţi să „înghită” această istorisire şi de aceea au numit-o o parabolă a Vechiului Testament. Nu! Cartea Iona este relatarea istorică a unui om real, care a trăit în secolul 8 înainte de Hristos (vezi 2 Împăraţi 14.25). Domnul nostru Isus n-a avut nici o îndoială cu privire la Iona şi experienţa lui traumatică. El a folosit realmente experienţa acestuia ca să profeţească şi să ilustreze moartea şi învierea Lui (Matei 12.38-41).

   Versete călăuzitoare: Iacov 1.2-8

   Probleme şi dezamăgiri se întâlnesc sub multe forme. Sunt probleme mari, cum este moartea dureroasă a unui prieten sau destrămarea nefericită a unei relaţii de dragoste. Sunt probleme mijlocii, cum este anularea unei călătorii în concediu în timpul primăverii. Şi sunt probleme mici cum ar fi aşezarea la o „coadă” lungă sau pierderea legăturii cu chei sau „starea morală” într-o zi ploioasă.

   Are Biblia să spună ceva cu privire la aceste încercări sau vicisitudini (neplăceri)? O, da! Unul din locurile referitoare la acestea este capitolul 1 din epistola lui Iacov. Vrem să vedem ce spune pasajul acesta despre probleme.

   Versete călăuzitoare: 1 Ioan 5.10; Efeseni 1.7; 2 Corinteni 5.18

   Introducere

   Mulţi creştini se tem să se ocupe sistematic cu învăţătura biblică. Este suficient să aminteşti cuvinte cum ar fi teologie, hristologie, pneumatologie, antropologie, eclesiologie, escatologie şi alte fraze greu de exprimat, pentru a speria pe cineva. Şi este de la sine înţeles că credinţa „ce-prieten-bun-este-Isus-al-nostru” este tot ceea ce ai nevoie ca şi credincios. De ce ar trebui să-ţi produci dureri de cap cu această hrană grea?

   Dintr-un motiv bine întemeiat! Învăţătura este conform definiţiei tot ce învaţă Biblia, şi este extrem de important pentru un credincios în creştere să ştie ce învaţă Biblia. Să cunoşti pe Domnul Isus ca Salvator şi Prieten al nostru, este minunat, dar este mult mai mult de învăţat cu privire la viaţa nouă în Hristos. Dumnezeu doreşte ca noi să ştim ce ne-a revelat El în Cuvântul Său despre Biserică, despre îngeri, despre cer şi iad, despre lucrurile viitoare, despre căsnicie şi familie şi multe alte lucruri.

   Versete călăuzitoare: Mica 7.6-19

   Introducere

   Un deţinut, care este graţiat, este eliberat de sentinţa dată lui de societate, fără să plătească pedeapsa valabilă pentru infracţiunea comisă. Graţierea este acordată unui deţinut pe baza unui număr de motive: comportare bună, nevoi stringente în familie sau presiune politică. Însă în orice caz, unde a fost acordată o graţiere juridică, aceasta nu are loc pentru că delicventul a fost găsit nevinovat – căci atunci n-ar fi graţiere. În cazul unei graţieri se anulează pedeapsa celui vinovat, dar el nu este achitat.

   Versete călăuzitoare: Neemia 5.14-19

   Să recunoşti ce este necesar

   În anul 539 înainte de Hristos împăratul Cirus al Persiei a dat o poruncă care permitea iudeilor din Babilon să se reîntoarcă în patria lor şi să reconstruiască Templul lor. Iudeii erau captivi în Babilon începând din anul 586 înainte de Hristos, când Nebucadneţar a cucerit imperiul iudaic şi a distrus Templul minunat, pe care Solomon l-a construit în Ierusalim. După ce Cirus a dat permisiunea de reîntoarcere din captivitate, aproximativ cincizeci de mii de iudei s-au reîntors în anul 538 înainte de Hristos în ţara lor. Ei au reconstruit Templul în aproximativ douăzeci de ani, însă zidul din jurul Ierusalimului zăcea încă în dărâmături.

   Versete călăuzitoare: Filipeni 1.12-14

   Dacă în viaţa noastră au loc lucruri, pe care nu le înţelegem, El vrea să ne înveţe să ne încredem în faptul că El are totul în mână şi nu Îi scapă controlul asupra vieţii noastre. (Ger de Koning).

   Versete călăuzitoare: Matei 28.1-17

   Învierea ca realitate

   Am pe inimă să studiem adevărul mare al învierii Domnului nostru Isus Hristos în aspectele ei diferite. Noi putem studia învierea sub diferite aspecte; ea ne vorbeşte în mod diferit. Vreau astăzi să vă îndrept atenţia numai spre realitatea învierii însăşi, spre simpla realitate a învierii. Data viitoare, dacă Domnul permite, voi vorbi despre Roadele învierii. Însă astăzi doresc să mă limitez la realitatea învierii.

   Versete călăuzitoare: 1 Petru 1.6-8

1 Petru 1.6-8: În ea vă bucuraţi mult, deşi, pentru puţin, acum, dacă trebuie, sunteţi întristaţi prin felurite încercări, pentru ca încercarea credinţei voastre, mult mai preţioasă decât aurul care piere, deşi încercat prin foc, să fie găsită spre laudă şi glorie şi onoare, la descoperirea lui Isus Hristos, pe care, fără să-L fi văzut, Îl iubiţi; şi, crezând în El, deşi acum nu-L vedeţi, vă bucuraţi mult, cu bucurie de nespus şi glorioasă.

   Versete călăuzitoare: Romani 12.14-21

   Dacă privim în jurul nostru ai părerea că creştinii şi creştinismul stau permanent înaintea unei lupte noi. În şcolile noastre, la locul de muncă, în vecinătate sau chiar înaintea uşii casei trebuie să auzim, că credinţa nu poate deveni vizibilă sub nici o formă. Probabil uneori prin aceasta ne simţim descurajaţi, inferiori şi ameninţaţi. Apostolul Pavel ne dă sub călăuzirea Duhului Sfânt unele linii directoare, cum noi putem (şi trebuie) face cunoscută zilnic credinţa noastră, aşa că „adversarul” nu ne poate ataca.

   „În toată strâmtorarea lor, El a fost strâmtorat” - Isaia 63.9

   Introducere

   Sper ca ilustrarea următoare să ajute pe aceia care au greutăţi să înţeleagă diferenţa între diferitele suferinţe ale lui Hristos. Mă ocup acum în mod deosebit cu legătura între poziţia şi starea rămăşiţei alese a lui Israel din viitor. La aceasta se referă şi versetul citat mai sus din Isaia 63, în primul rând în sens profetic.

   Capitolul 53 din cartea Isaia este conform cu Ioan 11.51 („Isus trebuia să moară pentru naţiune”), în aplicarea lui literară şi fundamentală, mărturisirea acestei rămăşiţe alese despre suferinţele şi moartea Domnului Isus Hristos pentru ea. Această mărturisire are loc după ce El va fi revenit în norii cerului şi ei au privit pe Acela „pe care L-au străpuns”, şi ei „vor boci pentru El”;

   Verset călăuzitor: Marcu 6.3

Marcu 6.3: Nu este acesta tâmplarul, fiul Mariei şi frate al lui Iacov, şi al lui Iose, şi al lui Iuda, şi al lui Simon? Şi nu sunt surorile Lui aici, la noi? Şi se poticneau de El.

   Cât de mult timp din viaţa noastră este folosit pentru lucrul nostru zilnic şi obligaţiile noastre! Uneori devenim obosiţi şi suntem sătui de a face zilnic aceleaşi lucruri. Dar s-ar putea să fim însufleţiţi de un duh de ambiţie să realizăm ceva în lumea aceasta; atunci suntem în pericol să ne dedicăm aşa de mult lucrului nostru sau afacerilor noastre, că aproape nu mai rămâne timp pentru Domnul şi interesele Lui.

   Versete călăuzitoare: Efeseni 1.16-23

   Efeseni 1.16-23:[De aceea şi eu] … nu încetez să mulţumesc pentru voi, amintind de voi în rugăciunile mele, ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl gloriei, să vă dea duh de înţelepciune şi de descoperire în cunoaşterea Lui, luminând ochii inimii voastre, ca să ştiţi ce este speranţa chemării Lui, ce este bogăţia gloriei moştenirii Lui în sfinţi şi ce este nemărginita mărime a puterii Lui faţă de noi, care credem, după lucrarea puterii tăriei Lui, care a lucrat în Hristos, înviindu-L dintre morţi, şi L-a aşezat la dreapta Sa, în cele cereşti, mai presus de orice stăpânire şi autoritate şi putere şi domnie şi de orice nume care este numit, nu numai în veacul acesta, ci şi în cel viitor; şi a pus toate sub picioarele Lui şi L-a dat Cap peste toate, Adunării, care este Trupul Său, plinătatea Celui care umple totul în toţi;

   Versete călăuzitoare: Galateni 1.6-9

Galateni 1.6-9: Mă mir că treceţi aşa de repede de la Cel care v-a chemat în harul lui Hristos, la o evanghelie diferită, care nu este o altă Evanghelie; dar sunt unii care vă tulbură şi doresc să strice Evanghelia lui Hristos. Dar chiar dacă noi sau un înger din cer vă va vesti altă evanghelie decât Evanghelia pe care v-am vestit-o noi, să fie anatema. Cum am spus mai înainte, spun şi acum din nou: Dacă vă vesteşte cineva altă evanghelie decât ceea ce aţi primit, să fie anatema.

   Verset călăuzitor: 1 Timotei 4.16

1 Timotei 4.16: Ia seama la tine însuţi şi la învăţătură; rămâi în ele.

   Nu este deja timpul pentru noi să luăm serios la inimă starea lucrurilor care stăpânesc peste „noi”? Dumnezeu ne-a dat înapoi în îndurarea şi harul Său multe adevăruri, care multe secole au fost pierdute din vedere. Ştim că păcatele noastre au fost acum iertate şi îndepărtate pentru totdeauna. Ştim că Dumnezeu ne-a îndreptăţit deplin. Ştim că avem viaţa veşnică în Fiul lui Dumnezeu. Cât de mult ar fi dat nu puţini creştini din timpul nostru şi din trecut, ca să aibă siguranţa acestor binecuvântări şi a altora, care între noi sunt „cunoştinţe generale”?

   Verset călăuzitor: Judecători 5.16

Judecători 5.16: De ce ai rămas între staule, ca să auzi fluierăturile turmelor? La pâraiele lui Ruben au fost mari sfaturi ale inimii!

   Diferite seminţii ale lui Israel au intrat în luptă, însă rubeniţii nu au intrat în luptă. Ei s-au consfătuit şi au discutat atâta timp, până când lupta s-a terminat. Nu este problema aceasta actuală şi astăzi? Nu sunt din aceia, care visează, în loc să meargă, să intervină şi să fie activi?

  Neemia: capitolul 13 - Stephan Isenberg

   Versete călăuzitoare: Neemia 13

   Neemia, un om al credinţei

   Capitolul 13 ne prezintă diverse grupe din poporul lui Dumnezeu, care toate au eşuat:

·         Preoţii susţineau interesele vrăjmaşilor (Neemia 13.4).

·         Căpeteniile au neglijat casa lui Dumnezeu (Neemia 13.11).

·         Mai-marii au fost primii care au neglijat sabatul (Neemia 13.17).

·         Poporul a intrat în legături nesfinte (Neemia 13.23).

  Neemia: capitolul 12 - Stephan Isenberg

   Versete călăuzitoare: Neemia 12

   Sfinţirea zidurilor

   În Ezra 3 a fost sfinţit altarul, în Ezra 6 a fost sfinţit Templul şi acum sunt sfinţite zidurile.

Neemia 12.27: La sfinţirea zidurilor Ierusalimului, au chemat pe leviţi din toate locurile lor şi i-au adus la Ierusalim, ca să ţină sfinţirea cu bucurie, cu laude şi cu cântări, în sunet de chimvale, lire şi harpe.

  Neemia: capitolul 11 - Stephan Isenberg

   Versete călăuzitoare: Neemia 11

   Locuitorii Ierusalimului

Neemia 11.1,2: Şi căpeteniile poporului locuiau în Ierusalim; şi restul poporului a aruncat sorţi, ca să aducă pe unul din zece să locuiască în Ierusalim, cetatea sfântă, iar nouă părţi în celelalte cetăţi. Şi poporul a binecuvântat pe toţi oamenii care s-au înfăţişat de bunăvoie să locuiască în Ierusalim.

  Neemia: capitolul 10 - Stephan Isenberg

   Versete călăuzitoare: Neemia 10

   Un principiu divin

   În capitolele 8, 9 şi 10 putem recunoaşte un context comun. Urmarea recunoaşterii Cuvântului lui Dumnezeu în capitolul 8 era smerirea şi pocăinţa adevărată în capitolul 9, şi astfel despărţirii de rău în capitolul 9 îi urmează acum îndreptarea spre bine în capitolul 10.

  Neemia: capitolul 9 - Stephan Isenberg

   Versete călăuzitoare: Neemia 9

   Adevărata pocăinţă

Neemia 9.1-3: Şi, în ziua a douăzeci şi patra a acestei luni, fiii lui Israel s-au adunat cu post şi în saci şi cu ţărână pe ei. Şi sămânţa lui Israel s-a despărţit de toţi fiii străinului şi au stat şi au mărturisit păcatele lor şi nelegiuirile părinţilor lor. Şi s-au ridicat pe locul lor şi au citit în cartea legii Domnului Dumnezeului lor, a patra parte din zi; şi altă a patra parte au mărturisit şi s-au închinat Domnului Dumnezeului lor.

  Neemia: capitolul 8 - Stephan Isenberg

   Versete călăuzitoare: Neemia 8

   Cartea Legii

Neemia 8.1-3: Şi, când a venit luna a şaptea, iar fiii lui Israel erau în cetăţile lor, tot poporul s-a adunat ca un singur om în locul deschis care era în dreptul Porţii Apelor; şi i-au spus cărturarului Ezra să aducă el cartea legii lui Moise, pe care o poruncise Domnul lui Israel. Şi preotul Ezra a adus legea înaintea adunării, atât a bărbaţilor cât şi a femeilor şi a tuturor celor care puteau auzi şi înţelege, în cea dintâi zi a lunii a şaptea. Şi a citit în ea în faţa locului deschis care era înaintea Porţii Apelor, de dimineaţă până la amiază, în prezenţa bărbaţilor şi a femeilor şi a acelora care puteau înţelege. Şi urechile întregului popor erau atente la cartea legii.

   Versete călăuzitoare: Exodul 21.2-6

   Introducere

   Mulţi au spus – şi pe drept -, că acest pasaj din cartea Exodul este o referire minunată la Domnul nostru Isus. Probabil unul sau altul nu ştie să încadreze corect textul, când el de exemplu este citit în ora solemnă de la Masa Domnului. Cel puţin mie mi-a fost mereu aşa. Cine este de fapt robul din această imagine, şi ce înseamnă că el are voie să iasă liber? Cine este stăpânul? Şi ce înseamnă de fapt istorisirea cu soţia?

   Versete călăuzitoare: Efeseni 3.18

Efeseni 3.14,18: … îmi plec genunchii înaintea Tatălui Domnului nostru Isus Hristos …, ca să fiţi deplin în stare să înţelegeţi împreună cu toţi sfinţii care este lărgimea şi lungimea şi adâncimea şi înălţimea.

   Verset călăuzitor: Iacov 1.27

   Sora era foarte slăbită corporal, ca să mai poată participa la strângerile laolaltă sau să iese din casă. De mai mulţi ani avea nevoie de îngrijire şi o mare parte din timp zăcea în pat. Din punct de vedere spiritual era însă foarte plină de viaţă. Interesul ei mare pentru fiecare a făcut ca ea să ştie despre viaţa fiecărui frate şi fiecărei surori parţial mai mult decât ştiau toţi fraţii şi toate surorile care se întâlneau în fiecare săptămână în orele de adunare. Şi nu numai că ea ştia ceva despre alţii, nu, ci ea aducea în rugăciune înaintea Domnului pe mulţi fraţi şi pe multe surori. De asemenea şi credinţa şi încrederea ei, care rezultau din legătura ei cu Domnul, erau impresionante. Într-un cuvânt, vizitarea ei însemna mai puţin misiune grea şi era mai mult o slujire frumoasă, care de fiecare dată era spre binecuvântarea celui care o vizita.

   Caută călăuzirea lui Dumnezeu pentru tine

   Cred că în viaţa noastră nu este un timp în care să fim mai mult înclinaţi a hotărî singuri viaţa noastră şi să vrem s-o plănuim, aşa cum sunt anii tinereţii. […] Vorbesc ca unul care a făcut unele experienţe; ca unul, care deseori a ales căile proprii – chiar dacă prin aceasta nu vreau să spun, că era un drum rău. Sunt multe lucruri în viaţă, pentru care trebuie să facem o alegere! Constat astăzi, şi anume, mai mult decât atunci, când eram un bărbat tânăr: tinerii sunt înclinaţi să creadă că ei ar şti toate răspunsurile. Ei par să aibă părerea, că ei ar fi mai înţelepţi decât părinţii lor şi decât bătrânii din Adunare. Rareori gândesc să încredinţeze căile lor Domnului şi să caute călăuzirea Lui.

   Versete călăuzitoare: Daniel 2; 7; Luca 21

   Profeţiile Sfintei Scripturi le putem împărţi la modul general în două grupe: acelea, ca cele din Isaia, adresate poporului Iudeu, în timp ce ei stăteau într-o poziţie faţă de Domnul recunoscută ca popor al Său; şi acelea, ca cele din Daniel, care pornesc de la faptul că pentru un timp iudeii nu sunt recunoscuţi, până când harul îi va restabili în viitor, prin aceea că ei vor fi aduşi sub domnia lui Mesia şi vor fi introduşi în noul legământ. Din timpurile cele mai îndepărtate Dumnezeu a domnit peste Israel ca popor al Său, şi Templul era un semn al prezenţei Sale în mijlocul lor.

   Într-unul din pasajele anterioare am văzut în rezumat evenimentele care se vor derula după venirea Domnului pentru ai Săi, ca să se împlinească cele spuse în 1 Tesaloniceni 4.15-18. În acest context s-a spus: „Timpul de necaz al groazei, al fricii şi încercărilor a venit” (H. şi N. 1988, pag. 211 la mijloc; compară cu Matei 24.21,22). Scriitorului [acestui articol] îi sunt cunoscute părerile diferite referitoare la întrebarea „Va trece Biserica prin necazul cel mare?”. Şi el prezintă punctul de vedere al acelora care cred că Scriptura răspunde la aceasta cu NU.

  Neemia: capitolul 7 - Stephan Isenberg

   Versete călăuzitoare: Neemia 7

   Fiecare are misiunea lui

   Neemia 7.1-3

   În capitolul acesta este restabilită ordinea în casa lui Dumnezeu. Neemia rânduieşte pe păzitorii uşilor, pe cântăreţi şi pe leviţii. Fiecare trebuie să îndeplinească misiunea lui, şi la fel este şi în Adunarea lui Dumnezeu. Apostolul Pavel scrie credincioşilor din Corint:

  Neemia: capitolul 6 - Stephan Isenberg

   Versete călăuzitoare: Neemia 6

   Viclenie

   Neemia 6.1-3

   Natura împotrivirii: Vrăjmaşul îşi schimbă aici forma de luptă. Când el a văzut că lupta era fără perspectivă de succes din cauza vegherii şi a pregătirii de luptă a lui Neemia şi a iudeilor, el a schimbat viclenia luptei şi a spus: „Vino, să ne întâlnim împreună!” În aceasta era cuprins ceva foarte ispititor. Deoarece ei nu au putut nimic obţine prin vrăjmăşie vizibilă, au trecut la prietenie făţarnică. Vrăjmaşul nu mai avea mult timp, căci zidul era aproape de terminare şi curând se vor pune porţile şi atunci va deveni mult mai greu să întreprinzi ceva împotriva Ierusalimului (Neemia 6.1).

   Vrăjmaşul trebuie să recunoască că o întâlnire în interiorul zidurilor era imposibilă. De aceea el încearcă să atragă pe Neemia afară din cetate. Noi trebuie să purtăm toată armura lui Dumnezeu:

  Neemia: capitolul 5 - Stephan Isenberg

   Versete călăuzitoare: Neemia 5

   Capitolul acesta ne va revela acţiunea cărnii în noi: căci „carnea pofteşte împotriva Duhului” (Galateni 5.17).

  Neemia: capitolul 4 - Stephan Isenberg

   Versete călăuzitoare: Neemia 4

   Conspiraţia şi lupta din afară

Neemia 4.8: Şi au uneltit toţi împreună să vină să se lupte împotriva Ierusalimului şi să-i facă stricăciuni.

   Natura împotrivii: Acum vrăjmaşul devine mai impertinent. Vrăjmaşul vine din afară împotriva poporului. El încearcă să împiedice lucrarea printr-un complot. Cu regret mereu sunt din aceia în poporul lui Dumnezeu care se lasă uşor descurajaţi; aşa a fost şi aici.

   Versete călăuzitoare: Iacov 5.14-16

   Introducere

   Cele trei împrejurări de viaţă, pe care Iacov le numeşte în versetul anterior şi aici în versetul 14 (suferinţa, bucuria şi boala) desigur nu sunt tot ce oferă viaţa întreagă. Sunt multe împrejurări în viaţă, pe care el nu le aminteşte. Aceasta arată deja spre faptul că Iacov nu vrea să trateze complet lucrurile despre care el scrie. De aceea gândesc, că ceea ce scrie Iacov aici în cazul bolii nu este singura rezolvare absolută şi reţeta pentru fiecare boală. Aceasta rezultă şi din aceea că în epistolele de mai târziu citim despre credincioşi, care au darul de a mijloci vindecarea, fără ca bătrânii adunării să fie prezenţi. Deci noi nu avem voie să facem o lege din versetul acesta, că în toate cazurile trebuie să se procedeze aşa. Aceasta se observă şi din versetul 16, care este formulat la modul general. Numai dacă cineva doreşte să cheme cu credinţă pe bătrâni se poate face uz practic de procedeul descris în versetele 14 şi 15. Însă despre aceasta vom vorbi mai târziu mai mult.

   Răspuns la întrebări speciale

• Toţi sunt înrudiţi şi sunt foarte puţini fraţi şi foarte puţine surori

• Cântatul lasă de dorit

• Principii false ale bisericii

• Comportare sectantă

• Cuvânt de încheiere

   Cum găsesc eu o biserică potrivită?

   Este deosebit de important să-ţi fie clar, că nu tu poţi alege biserica. Dumnezeu a ales locul spiritual. Şi tu nu găseşti locul acesta mergând de la o biserică la alta, ci prin aceea că mai întâi tu cauţi în Sfânta Scriptură biserica adevărată. Abia după aceea poate avea loc cealaltă căutare.

   Este foarte important să-ţi fie clar, că într-adevăr în timpul nostru pare aşa, ca şi cum într-o localitate ar fi mai multe biserici, însă noi nu găsim aceasta în Cuvântul lui Dumnezeu. În Biblie găseşti întotdeauna numai gândul că într-o localitate a fost numai o singură biserică. Probabil în Ierusalim s-au strâns în case diferite, însă era numai o singură biserică în Ierusalim. Această biserică consta din toţi creştinii din localitatea respectivă născuţi din nou şi pecetluiţi cu Duhul Sfânt.

   Incursiune de recunoaştere în Noul Testament

   Evangheliile

   Întâlnim Biserica pentru prima dată în capitolul 16 al evangheliei după Matei: „Pe această stâncă voi zidi Adunarea Mea” (Matei 16.18), şi acolo ne sunt făcute cunoscut imediat cele mai importante patru elemente ale Bisericii:

1.      Baza Bisericii este Fiul Dumnezeului celui viu – nu Petru, nu un învăţător al Bibliei, nu o mărturisire de credinţă („pe această stâncă”).

2.      Este o singură Biserică; deci această Biserică este mondială („Adunarea” [singular], nu „adunările” [plural]).

3.      Este Adunarea Lui, nu a noastră; de aceea El hotărăşte, nu noi („Adunarea Mea”).

4.      Adunarea era atunci încă ceva de viitor, deci nu exista, atunci când Domnul Isus era pe pământ, aceasta înseamnă, ea este ceva cu totul nou („voi zidi …”).

   Introducere

   Niciodată nu a fost un timp în care „oferta” de biserici să fie mai mare decât astăzi. Cu diversitatea în alegere creşte însă şi greutatea cu privire la întrebarea: Unde trebuie să merg eu de fapt duminica? Îmi place muzica bună, iubesc cântatul frumos; alegerea ar putea fi pentru biserica A, căci acolo sunt activităţi corale bune şi în „serviciul divin” cântă o bandă. Însă pentru copiii mei ar fi probabil mai bine în biserica B, deoarece acolo este o lucrare bună cu copiii şi cu tineretul; copiilor li se oferă acolo mai mult. Dar de fapt predicile în biserica C sunt foarte bune; acestea nu le am în bisericile A şi B. Să nu merg totuşi mai bine în biserica C? – Dar ţi-ai pus tu vreodată întrebarea, dacă criteriile tale de alegere sunt corecte? Probabil spui: M-am hotărât deja demult şi de mult timp merg în biserica D. Însă şi atunci întrebarea adresată ţie este: Care au fost criteriile tale de alegere? Au criteriile acestea valabilitate şi înaintea Domnului?

  Neemia: capitolul 3 - Stephan Isenberg

   Versete călăuzitoare: Neemia 3

   Acum ne vom ocupa cu construirea zidului şi a porţilor. Vom vedea diferite feluri de slujbe şi persoane diferite în lucrare. În afară de aceasta vom găsi participări diferite în lucrare, dar şi nepăsări. Însă acest capitol va arăta în principal armonia mare în lucrare, căci fiecare clădea la locul lui.

   Mai întâi trebuie să ne fie clar, de ce zidul şi porţile sunt aşa de importante.

  Neemia: capitolul 2 - Stephan Isenberg

   În capitolul 2 citim răspunsul lui Dumnezeu la rugăciunea lui Neemia din capitolul 1. Răspunsul lui Dumnezeu la rugăciune nu a venit imediat, ci abia după patru luni (1.1 Chişleu/noiembrie-decembrie à 2.1 Nisan/martie).. Dumnezeu l-a călăuzit pe Neemia în linişte, ca să-l pregătească pentru misiunea lui. Principiul acesta îl găsim mereu în Cuvântul lui Dumnezeu. Iosif a trebuit să fie pregătit în singurătatea închisorii pentru misiunea lui, Moise a fost pregătit 40 de ani în pustie, Ilie a fost condus într-un loc singuratic şi a fost hrănit de corbi, şi Pavel a fost 14 ani în Arabia (Galateni 1.17; 2.1), înainte să înceapă slujba publică.

  Neemia: capitolul 1 - Stephan Isenberg

   Introducere

   Neemia notează în această carte propria istorie. El nu era din casă împărătească, aşa cum era Zorobabel, şi el nu era nici preot, ca Iosua, sau un cărturar, ca Ezra. Neemia este în adevăratul sens al cuvântului un „normal”, unul ca tine şi ca mine. De aceea misiunea lui principală nu este în domeniul altarului sau al templului, ci în domeniul vieţii zilnice şi civile în Ierusalim. Şi pentru că Neemia era un om aşa de normal, ne va fi uşor să transpunem istoria lui la viaţa noastră. Neemia avea o poziţie frumoasă la curtea împăratului: el era paharnic la împăratul Artaxerxes (Neemia 1.11b). Un paharnic este un om de încredere al împăratului, care avea misiunea degustătorului şi se ocupa de interesele împăratului; mai târziu împăratul l-a făcut pe Neemia guvernator al Iudeii (Neemia 5.14).

  Neemia: Introducere şi informaţii de fond generale - Stephan Isenberg

   Introducere la cartea Neemia

   Într-un anumit sens cartea Neemia este ultima carte a Vechiului Testament. Cel puţin ea încheie descrierea istorică şi cronologică a lui Israel. Este posibil ca cele relatate în cartea profetică Maleahi să se desfăşoare într-un timp ulterior, însă nu este sigur. Unii comentatori sunt de părere că Maleahi a rostit profeţiile lui deja în timpul lui Ezra.

   Cu câţiva ani înainte de apariţia publică a lui Neemia, profetul Zaharia a profeţit şi a întrebat: „Căci cine dispreţuieşte ziua lucrurilor mici?” (Zaharia 4.10). Când a apărut Neemia era o astfel de „zi a lucrurilor mici”.

   Versete călăuzitoare: 2 Corinteni 5.14,15

2 Corinteni 5.14,15: Pentru că dragostea lui Hristos ne constrânge, noi judecăm aceasta: că, dacă Unul a murit pentru toţi, toţi deci au murit; şi El a murit pentru toţi, pentru ca cei care trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru Cel care pentru ei a murit şi a înviat.

   La citirea acestor versete m-a mişcat gândul, care este aşa de simplu şi totuşi de cea mai mare importanţă: Pentru ce trăiesc eu? Preaiubiţi fraţi şi preaiubite surori, nu trebuie să accentuez cât de importantă este această întrebare şi cât de mult depinde de sufletele noastre, că noi nu o ocolim, ci răspundem la ea, şi anume în teama de Dumnezeu. Versetul 15 a stat în mod deosebit înaintea ochilor mei: „El a murit pentru toţi, pentru ca cei care trăiesc …” – aceştia sunt credincioşii.

   Să cunoşti semnul timpului, să interpretezi corect „norii şi vântul”, să găseşti pentru tine şi pentru alţii un drum spre un ţel bun – pentru aceasta sunt folosiţi cercetaşi. Cine cunoaşte pe Karl May ştie cât de importanţi sunt cercetaşii. Dar nu numai la Karl May, ci şi în Cuvântul lui Dumnezeu misiunea lor este tratată ca temă. Domnul Isus Hristos spune în Matei 16.2,3: „Când se face seară, voi spuneţi: «Timp bun, pentru că cerul este roşu»; şi dimineaţa: «Furtună astăzi, pentru că cerul este roşu-întunecat»; înfăţişarea cerului ştiţi să o deosebiţi, dar semnele timpurilor nu le puteţi deosebi?” Şi în Vechiul Testament este vorba despre oameni, „care ştiau să deosebească timpurile, ca să ştie ce trebuia să facă Israel” (1 Cronici 12.32).

   Ce legătură este între „taină” şi „chemarea cerească”?

   Ce înseamnă „taina” pentru practica noastră creştină?

   Binecuvântările pământeşti şi făgăduinţele pământeşti, care au fost date israeliţilor, au făcut chemarea lor să fie o chemare pământească. Binecuvântările spirituale din cer şi speranţa credincioşilor în Domnul Isus fac chemarea lor să fie o chemare cerească.

   Dar există un adevăr de o natură deosebită cu privire la Adunare (Biserică) şi la relaţia ei cu Hristos, şi cum stă ea în El înaintea lui Dumnezeu, un adevăr care deschide privilegii care au o orânduială mai înaltă chiar decât aceea despre care este vorba în epistola către Evrei. Şi acestea fac chemarea Adunării (Bisericii) să fie în mod necesar cerească, cu toate că această expresie specială nu se întâlneşte în locurile din Scriptură care se referă la ea.

   Acest adevăr este numit „taina”; şi eu sunt pe deplin convins că adevărata natură a Adunării (Bisericii) nu poate fi înţeleasă, dacă nu se are o cunoaştere clară a adevărurilor pe care le cuprinde noţiunea „taină” şi care o caracterizează.

   Introducere

   Dacă vrem să avem o înţelegere sănătoasă a Bibliei, trebuie să diferenţiem anumite epoci din Biblie, în care Dumnezeu a acţionat într-un anumit fel cu oamenii. Deja Augustin a remarcat: "Diferenţiază epocile, şi atunci cărţile Bibliei sunt în armonie!" (Grundzüge biblischer Offenbarungen, CVD, 1991, pag. 47 – tradus.)

   Isus – Împărat al nostru?

   Este conform Scripturii, să slăvim pe Domnul Isus ca Împărat?

   Introducere

   Este şi rămâne ceva deosebit când te preocupi cu Fiinţa şi Persoana Domnului nostru. Se ajunge foarte uşor ca uneori s-o facem numai din interese pur teologice şi uităm cu cine avem a face. El trebuie să fie întotdeauna Împăratul inimilor noastre. Sentimentele şi înclinaţiile noastre trebuie să-I aparţină, înaintea Lui vrem să ne prosternăm cu reverenţă. Domnul Isus Se prezintă pe Sine Însuşi în foarte multe feluri inimilor noastre, aşa că un singur fel de a-L descrie este insuficient.

   Verset călăuzitor: Ioan 15.1-8

   Capitolele 13 până la 16 din evanghelia după Ioan constituie o parte deosebită a acestei cărţi. Ele ne redau discuţia Domnului cu ucenicii Săi în camera de sus din noaptea trădării Sale. Acest pasaj se împarte la rândul lui în două părţi. Capitolele 13 şi 14 sunt caracterizate prin har. Domnul făgăduieşte să revină, să trimită Apărătorul, să Se reveleze pe Sine Însuşi lor şi să le dea pacea Lui. Capitolele 15 şi 16 accentuează mai mult responsabilitatea. Aceasta se vede foarte clar din parabola despre viţa de vie şi mlădiţe. Hristos Se denumeşte Însuşi ca adevărata viţă, Tatăl Său este viticultorul.

   Verset călăuzitor: Matei 26.31

Matei 26.31: „Voi bate păstorul şi oile turmei se vor risipi.”

   Să presupunem că sunteţi rugaţi să spuneţi ceva despre sfârşitul vieţii lui Isus din Nazaret; ce aţi spune? Probabil aceasta, că unul din ucenicii Lui se numea Iuda şi L-a trădat; că cei din poporul Lui L-au dat în mâna romanilor şi guvernatorul Pilat din Pont sub presiunea iudeilor a dispus răstignirea Lui. În privinţa aceasta aţi reda destul de exact cele petrecute. Şi cu toate acestea nu aţi amintit lucrul cel mai important. Aţi redat numai ceea ce s-a petrecut „înaintea ochilor poporului Israel”, însă sensul profund al celor petrecute nicidecum nu l-aţi amintit.

   Căderea în Duhul

   Un studiu biblic

   Spune Biblia ceva despre „căderea sau odihnirea în Duhul”? În unele cazuri Biblia numeşte oameni care au căzut în prezenţa lui Dumnezeu. Dar este aceasta în concordanţă cu ceea ce se înţelege în zilele noastre prin „căderea în Duhul”?

   Versetele călăuzitoare: Iacov 5.14-16

   Credinţa vie, lucrătoare este tenorul epistolei lui Iacov. Şi în pasajul acesta accentul se pune pe credinţă: „Rugăciunea credinţei va vindeca pe cel bolnav.”

   Ar trebui să fie greu astăzi să chemi laolaltă pe „bătrânii adunării”. Care Adunare (Biserică) din jurul nostru (care cu regret deseori stau în ceartă şi invidie una cu alta) îşi poate revendica dreptul de a fi Biserica lui Dumnezeu? Şi cine sunt şi unde sunt „bătrânii adunării”, care au fost hotărâţi pentru această funcţie conform Scripturii? (Noi nu avem nici indicaţii şi nici exemple în Scriptură, că adunările îşi aleg ele însele bătrâni.) Găsim desigur astăzi fraţi cărora Dumnezeu le-a pus în inimă grija pentru casa Sa şi care practică slujba de bătrân.

   Verset călăuzitor: 2 Corinteni 9.15

2 Corinteni 9.15: Mulţumire fie adusă lui Dumnezeu pentru darul Său de nespus!

   Mulţi dintre noi s-au gândit deseori în ultimele săptămâni la cadouri. Unii dintre noi au simţit bucurie mare să dăruiască. Alţii şi-au găsit bucuria în a primi cadouri, însă nu atât de mult cât ne-am aşteptat noi s-o aibă. „Este mai ferice să dai, decât să primeşti” este încă adevărat, şi îndrăznesc să spun că cei mai fericiţi oameni nu sunt aceia care primesc de cele mai multe ori, ci aceia care dau de cele mai multe ori. Aceasta este adevărat în mod deosebit atunci când darurile tale înainte de toate sunt pentru aceia care trăiesc în împrejurări mai puţin confortabile decât tine, şi când ai încercat să satisfaci nevoile lor, să înseninezi casele celor săraci, să aduci un surâs de veselie pe feţele copiilor şi să îmbărbătezi mamele şi taţii obosiţi şi deznădăjduiţi.

   Verset călăuzitor: Luca 22.32b

Luca 22.32b: Şi tu, când te vei întoarce, să-i întăreşti pe fraţii tăi.

   Sunt credincioşi neîntorşi la Dumnezeu în sensul în care Domnul Isus foloseşte cuvântul întoarcere adresat lui Petru, când i-a zis: „Şi tu, când te vei întoarce, să-i întăreşti pe fraţii tăi” (Luca 22.32b). Încrederea de sine a apostolului era mai mare decât curajul lui. Toţi cunoaştem istoria tăgăduirii Domnului de către el şi căinţa lui, readucerea lui la viaţă şi înnoirea lui. El iubea intim pe Domnul său, însă L-a tăgăduit în chip ruşinos. El însuşi s-a adus într-o societate falsă şi s-a aşezat la focul de cărbuni, ca să se încălzească, în timp ce Hristos a fost acuzat de marele preot. Ochiul lui era îndreptat spre sine însuşi şi nu spre Hristos, şi deoarece se afla într-o situaţie grea, satan l-a ademenit să prefere să-şi salveze viaţa, decât s-o piardă; el a tăgăduit pe Domnul său cu jurământ şi blestem.

   Versete călăuzitoare: Geneza 13.12; 14.12; 19.1  

   Studenţi eşuează din multe motive. Însă una au comun: ei nu eşuează dintr-o dată şi nemijlocit. Eşecul este întotdeauna un proces. Aceasta este la fel valabil şi când un creştin eşuează. Creştinii în maturizare nu eşuează deodată, ci înaintează permanent pas cu pas pe drumul eşecului.

   În istoria lui Lot din cartea Geneza găsim cazul trist al unui credincios care a eşuat. Lot era foarte clar un credincios. În 2 Petru 2.7,8 Lot este numit de trei ori „drept”. Însă Lot cel „drept” a eşuat în a trăi viaţa pentru Dumnezeu. El a călătorit pe drumul ratării. Fiecare creştin poate astăzi să facă la fel. El ori trăieşte o viaţă, care are valoare pentru Dumnezeu, ori eşuează în viaţa sa, în ceea ce priveşte valorile veşnice (vezi 1 Corinteni 3.11-15). Cât de tragic şi de ruşinos va fi pentru el, când el va sta înaintea Domnului şi va trebui să dea socoteală pentru o viaţă goală şi irosită (vezi 2 Corinteni 5.10).

   Un cuvânt de trezire referitor la tema alcool

   Ce spune Biblia referitor la tema alcool?

   În cadrul unui studiu al cărţii profetului Habacuc m-am lovit de un cuvânt în capitolul 2: „Vinul înşală” (Habacuc 2.5). Naţiunile sunt caracterizate prin consumul excesiv de alcool; aşa era deja în zilele lui Habacuc. Orice virtute este distrusă prin consumul mărit de alcool. Alcoolul înceţoşează mintea şi amorţeşte simţămintele naturale. Ajuns odată în patima alcoolului este greu să te desprinzi de el. Mulţi îneacă grijile lor în alcool. Dacă ţinem seama de îndrumările biblice, nu vom cădea nici la stânga şi nici la dreapta.

   Versete călăuzitoare: Apocalipsa 1.3; 14.13; 16.15; 19.9; 20.6; 22.7; 22.14

   Cum se face că ultima carte din Biblie este aşa de neglijată în multe Adunări şi Biserici? Sunt multele judecăţi, care ne sperie? Sau gândim, că imaginea lui Dumnezeu din cartea Apocalipsa nu poate fi adusă la unison cu restul afirmaţiilor Noului Testament? Ne pare simbolica prea grea şi de neînţeles, sau este pur şi simplu expresia cunoscută nouă tuturor, că Apocalipsa ar fi „o carte cu şapte peceţi” şi că din start se interzice o preocupare mai îndeaproape cu conţinutul ei?

   Verset călăuzitor: Luca 18.1

Luca 18.1: Şi le-a spus o parabolă, ca să le arate că trebuie să se roage neîncetat şi să nu obosească.

   Thomas à Kempis a spus că omul lui Dumnezeu trebuie să se simtă mai bine în camera lui de rugăciune decât în public. Nu este exagerat să se afirme că un predicator, care caută să apară în public, aproape că nu posedă aptitudinea spirituală pentru aceasta. Rugăciunea adevărată poate să-l facă pe un om să se dea înapoi de la apariţia înaintea ascultătorilor.

   Versete călăuzitoare: Efeseni 4.2; Romani 14; 1 Corinteni 8

   Există multă ruptură între creştini. Uneori această ruptură este inevitabilă, deoarece este vorba de lucruri fundamentale. Deseori însă ea este urmarea diferenţelor de cunoaştere a anumitor subiecte, despre care Biblia spune că noi trebuie să ne îngăduim unii pe alţii cu privire la ele. Desigur este greu să „îngăduim”, deoarece natura noastră se opune să ofere altora libertatea reală în lucrurile în care noi – oricât de sincer am gândi noi – avem convingeri biblice personale ferme.

   Versete călăuzitoare: Romani 8.7; Leviticul 11.44a; 1 Tesaloniceni 4.3

   Romani 8.7: Pentru că gândirea cărnii este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, pentru că nu se supune legii lui Dumnezeu; pentru că nici nu poate.

   Leviticul 11.44a: … deci sfinţiţi-vă şi fiţi sfinţi, pentru că Eu sunt sfânt.

   1 Tesaloniceni 4.3: Pentru că aceasta este voia lui Dumnezeu: sfinţenia voastră.

   Dorinţa egoistă după fericire este la fel de păcătoasă ca oricare altă dorinţă egoistă. Rădăcina ei este în carne, care niciodată nu poate sta înaintea lui Dumnezeu.

   Oamenii devin tot mai mult înclinaţi să scuze orice formă de nedreptate făcută, cu justificarea că „vor să aibă ceva de la viaţă”.

   Versete călăuzitoare: Isaia 51.9; 52.10,13-15; 53.1

   Această expresie remarcabilă se întâlneşte de patru ori în cartea profetului Isaia, ca să ne dea o prezentare vie despre puterea şi harul Domnului.

   Versete călăuzitoare: 2 Tesaloniceni 2.3,4; Maleahi 4.5,6; Apocalipsa 11.2; Faptele apostolilor 2.19,20; 1 Corinteni 4.3; Zaharia 14.1-5

   În acest articol scurt se vor cerceta unele pasaje din Biblie care fac unele afirmaţii despre ceea ce trebuie să aibă loc înainte de ziua Domnului şi prin aceasta să determine perioada de timp în care începe această zi.

   2 Timotei 2.19: Totuşi temelia tare a lui Dumnezeu rămâne …

   „Totuşi temelia tare a lui Dumnezeu rămâne”, spune apostolul în 2 Timotei 2.19. El a vorbit despre unele lucruri îngrozitoare, care vor avea loc în ultimele zile. Fapte rele şi învăţături false se răspândeau rapid în acele zile şi mai târziu se vor înmulţi şi mai mult. Însă Pavel se bucură să-şi amintească lui însuşi şi să amintească lui Timotei şi nouă, că temelia tare a lui Dumnezeu rămâne, chiar dacă ceea ce a fost încredinţat omului eşuează. Ce este de la Dumnezeu rămâne neînfrânt, şi nimic nu-l poate leza.

   Efeseni 6.1-7: Copii, ascultaţi în Domnul de părinţii voştri, pentru că aceasta este drept. „Onorează pe tatăl tău şi pe mama ta“ – este cea dintâi poruncă însoţită de promisiune – „ca să-ţi fie bine şi să trăieşti mulţi ani pe pământ“. Şi voi, taţilor, nu-i provocaţi la mânie pe copiii voştri, ci creşteţi-i în disciplina şi sub mustrarea Domnului. Robilor, ascultaţi de stăpânii pământeşti, cu teamă şi tremur, în simplitatea inimii voastre, ca de Hristos, nu în slujire de ochii lor, ca unii care caută să placă oamenilor, ci ca robi ai lui Hristos, făcând voia lui Dumnezeu din suflet, slujind cu bunăvoinţă ca Domnului, şi nu ca oamenilor.

   Versete călăuzitoare: 2 Samuel 6.6,7

   2 Samuel 6.6,7: Uza a întins mâna spre chivotul lui Dumnezeu şi l-a apucat, pentru că boii erau să-l răstoarne. Şi mânia Domnului s-a aprins împotriva lui Uza; şi Dumnezeu l-a lovit pe loc pentru că îşi întinsese mâna spre chivot şi a murit acolo, lângă chivotul lui Dumnezeu.

   Această întâmplare serioasă este de mare importanţă pentru noi, cu toate că de atunci au trecut trei mii de ani. Ea subliniază următorul principiu: lucrarea Domnului trebuie făcută în conformitate cu Dumnezeu, şi nu după părerea noastră, cum considerăm noi că ar fi cel mai bine. Evident chivotul legământului era în pericol să cadă de pe car, şi de aceea părea justificat să previi acest pericol.

   Verset călăuzitor: Exodul 28.29

   Exodul 28.29: Şi Aaron va purta numele fiilor lui Israel pe pieptarul judecăţii, pe inima sa, când va intra în sfântul locaş, spre amintire înaintea Domnului, neîncetat.

   Aaron putea suplini poporul numai într-o mod foarte slab. În realitate erau numai numele seminţiilor, nu al fiecărui mădular, din care constau acestea, gravate pe pietrele pieptarului său şi pe umerari. El avea numai o cunoaştere foarte redusă a nevoilor şi încercărilor lor. El nu iubea pe fiecare în parte din această mulţime mare. Însă aceste lucruri reprezintă în mod foarte frumos activitatea Altuia, care va veni şi care acum este la dreapta lui Dumnezeu ca Reprezentant al nostru pe deplin suficient: Apostolul şi Marele Preot al mărturisirii noastre, Isus.

   Versete călăuzitoare: Romani 2.17-29; Romani 3.1-3; Galateni 6.12-16

   Romani 2.29 este folosit de aceia care cred că locul lui Israel a fost preluat astăzi de Biserică, ca dovadă pentru părerile lor. Întrebarea este, dacă această concepţie poate fi justificată cu adevărat cu acest loc din Scriptură. În privinţa aceasta prezentăm unele reflecţii:

   Romani 2.17 arată clar că pasajul acesta este adresat iudeilor, în contrast cu pasajul anterior, şi anume iudeilor ca naţiune, care se aflau sub Lege. Prin aceasta şi versetul 29 este adresat iudeilor, care în lăuntru corespund ideii de circumcizie.

   Versete călăuzitoare: Psalmul 27.1-8; Apocalipsa 22.4; Ioan 17.24

   Cât de binecuvântat este faptul, că Domnul Însuşi a devenit „Lumina” noastră. El nu ne este prezentat aşa de des în Vechiul Testament în felul acesta, căci fără revelarea dragostei Lui nu am putea suporta lumina. De aceea aceasta se întâlneşte mai frecvent în Noul Testament. Acela, care a devenit Lumina noastră, care în mod necesar dă pe faţă toată stricăciunea noastră, a devenit şi „mântuirea” noastră, şi noi putem spune: „De cine să mă tem?” Toate frământările inimii noastre îşi găsesc mângâierea în aceasta. „El este tăria vieţii noastre”, aşa că nu trebuie să ne mai temem de vrăjmaş. Noi avem încredere şi îndrăzneală.

   Partea 1: Bănuieli

   Pentru un credincios sincer nu este nimic mai dureros decât să fie acuzat pe bază de presupuneri nedovedite. Şi aceasta au făcut cei trei prieteni faţă de Iov. Ei nu puteau prezenta fapte, care ar fi fost capabile să convingă conştiinţa lui. În loc să facă aceasta, căutau o dovadă pentru bănuiala lor şi în cuvinte nestăpânite, deseori răzvrătite căutau să găsească aceasta la Iov greu încercat.

   Aceasta era pentru el deosebit de zdrobitor, şi noi ştim cât de dureros a simţit el aceasta. Duhul de critică, care stăpânea pe prieteni, i-a împiedicat să aştepte până când Dumnezeu va aduce adevărul lucrurilor la lumină. Căci fără îndoială la Iov era ceva de învinuit, dar el nu a făcut păcatele ascunse, la care ei făceau aluzie. Ei au depăşit orice limită, care s-ar fi cuvenit unei purtări de grijă plină de dragoste, şi nu s-au dat în lături să rostească pe faţă sentinţa lor aspră. Cu siguranţă Dumnezeu ne face cunoscut toate acestea, ca să ne atenţioneze cu privire la această greşeală fundamentală în judecarea celorlalţi credincioşi.

   Verset călăuzitor: Daniel 1.8

   Daniel este un exemplu deosebit de încurajator pentru credincioşii tineri. Ca şi captiv la curtea împăratului din Babilon, ca tânăr, care nu avea încă douăzeci de ani, a făcut un început bun al carierei lui, a cărui binecuvântare l-a însoţit toată viaţa prin casele diferiţilor domnitori şi în mijlocul multor schimbări. El a slujit lui Dumnezeu aproximativ şaptezeci de ani, uneori în poziţii cu mare renume, alteori mulţi ani în ascuns.

   Ce a caracterizat începutul lui Daniel?

   Roua Hermonului

   … are ceva a face cu unitatea Duhului!

   Versete călăuzitoare: Psalmul 133

   Acest titlu ar putea să fie pentru unii numai o enigmă geografică. Însă pentru cel care are felul de gândire al lui Hristos, aceasta nu este o enigmă, ci un simbol impresionant şi frumos. Hermon este vârful de munte cel mai înalt din toată Palestina, şi dacă ţinutul din jur este uscat, de pe culmea înzăpezită a muntelui Sion cade roua înviorătoare; însă acesta este unul din simbolurile folosite de Duhul Sfânt, ca să ilustreze cât de bine şi de plăcut este când fraţii trăiesc în armonie unul cu altul.

   Versete călăuzitoare: Matei 1.1-17; Luca 3.23-38

   În lucrarea sa „Prelegeri introductive la evanghelia după Matei” [tradus], Kelly prezintă condiţiile pe care Mesia trebuia să le îndeplinească conform profeţiilor Vechiului Testament. În primul rând El trebuia să fie Dumnezeul lui Israel, Iehova Însuşi. Însă adevărul acesta este prezentat numai acoperit în Vechiul Testament (de exemplu Psalmul 110.1, compară cu Matei 22.41-45).

   Ce putem învăţa de la „magii din răsărit”?

   Diferenţa între cunoaştere şi aşteptare

   Versete călăuzitoare: 1 Tesaloniceni 1.9,10

   Versete călăuzitoare: Ioan 10.39-42; 11.1-16

   Cinci din cele şapte „semne” ale Domnului, relatate de evanghelia după Ioan, le-am studiat anul trecut în locul acesta. Cu semnul al şaselea, învierea lui Lazăr, păşim într-o secţiune nouă a evangheliei, şi va fi de folos să ne ocupăm puţin cu aceasta.

   La sfârşitul capitolului 10 citim: „Căutau deci din nou să-L prindă: dar El a scăpat din mâna lor. Şi a plecat din nou dincolo de Iordan, spre locul unde boteza Ioan la început; şi a rămas acolo.”

   Versete călăuzitoare: 1 Corinteni 11.5,6,10,13

   Ce spui tu? Să-şi acopere femeia capul? În ce timp trăieşti tu de fapt? Suntem aici la mahomedani? Aşa sau asemănător se poate auzi, dacă se pune în discuţie tema „Acoperirea capului femeii din perspectiva creştină”. De aceea nu este uşor într-un timp ca astăzi să editezi un articol despre o astfel de temă. Dar să tăcem, dacă Biblia vorbeşte despre aceasta? Ar trebui mai bine să ocolim această temă? Trebuie luată atitudine la toate şi la orice? Însă această întrebare este mereu discutată între creştini. Şi nu pe nedrept, aşa cum gândim noi. În cele din urmă o femeie este în pericol ca printr-o comportare falsă în privinţa aceasta să-şi dezonoreze capul (versetul 5), să facă ceva care în ochii lui Dumnezeu şi înaintea îngerilor este ruşinos (versetul 6) şi nu se cuvine (versetul 13). De aceea vrem să scriem câteva rânduri referitoare la această temă.

   Versete călăuzitoare: Ioan 12.3-8

   Aproape că nu găsim o întâmplare mai frumoasă, mai înălţătoare pe drumul Domnului pe pământ, decât istorisirea ungerii Lui cu mirul de nard „curat, de mare preţ” de către Maria din Betania. „Şi casa s-a umplut de mirosul mirului.” O înviorare unică, plăcută, a Domnului la începutul drumului Său de suferinţe, puţin fagure de miere, pe care El, adevăratul Ionatan, l-a dus la gură în trecere în ultima, decisiva urmărire din partea duşmanului de moarte! „Şi ochii I s-au luminat” (1 Samuel 14.27).

  Psalmul 82 - C. H. Spurgeon

   Titlul şi conţinutul. Un psalm al lui Asaf. Asaf, poetul spiritual, apare în psalmul acesta ca predicator înaintea unui public ales: sunt autorităţile, administratorii judecăţii, cărora el le trimite atenţionarea sa. Cine înţelege o chestiune bine, în mod normal este capabil şi de alta: nu este improbabil ca un poet bun să fie capabil să fie şi predicator. Dacă Milton s-ar fi suit la amvon sau dacă Virgil at fi fost un apostol, ce predici ar fi ţinut ei!

Ceea ce Asaf a predicat atunci judecătorilor ne este pus nouă acum înainte spre chibzuire. Asaf se exprimă în psalmi foarte liber şi deschis, şi cântarea lui se caracterizează mai mult prin putere decât prin drăgălăşenie. În exemplul de faţă avem dovada clară, că nu toţi psalmii şi cântările spirituale trebuie să fie o laudă directă a lui Dumnezeu; noi avem voie şi să ne îndemnăm unii pe alţii în cântările noastre (Coloseni 3.16).

   Este mai ferice să dai decât să primeşti.

   Verset călăuzitor: 2 Corinteni 8.9

2 Corinteni 8.9: Deoarece cunoaşteţi harul Domnului nostru Isus Hristos, că El, bogat fiind, S-a făcut sărac pentru voi, ca, prin sărăcia Lui, voi să fiţi îmbogăţiţi.

   Citeşte tot capitolul.

   Introducere

   Ştim cu toţii, că adevăratul sentiment de crăciun este „nu să primeşti, ci să dai”. Experienţa noastră dovedeşte că este realmente mai mare bucurie să dai daruri de crăciun, decât tu însuţi să primeşti (căci aceasta este experienţa noastră?). Cu toate acestea darurile noastre arată deseori că nu sunt un dar. Pe de o parte în mod normal ele nu ne costă mult şi pe de altă parte de cele mai multe ori nu satisfac adevăratele nevoi ale celui care le primeşte. Dar dăruirea adevărată este altceva – ea merge mai departe. Cât de departe? Dăruirea merge aşa de departe, până unde începe să-l doară pe cel care dăruieşte, şi ajută cu adevărat pe cel care primeşte darul. Ai dăruit tu în ultimul timp în felul acesta?

   Versete călăuzitoare: Isaia 9.1-7

   Introducere

   O dată pe an milioane de creştini îşi amintesc de naşterea lui Isus Hristos. În servicii religioase şi prelegeri de Crăciun se citează un verset din prorocul Isaia, care a fost scris cu aproximativ 700 de ani înainte de naşterea lui Hristos – călăuzit prin Duhul Sfânt (2 Petru 1.21):

Isaia 9.6: Pentru că un Copil ni S-a născut, un Fiu ni S-a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui; şi-I vor pune numele: Minunat, Sfetnic, Dumnezeu puternic, Părinte al eternităţii, Domn al păcii.

   Aproape nimeni nu se întreabă, în ce context stă acest verset. Pe cine are profetul în vedere? Despre cine este vorba, când acolo se spune: „un Copil ni S-a născut”? Ce fel de domnie este aceasta? De ce acest Copil este numit şi „Fiu”? Să ne preocupăm mai îndeaproape cu aceste întrebări. Probabil vom fi surprinşi, că noi creştinii nu suntem adresaţii principali ai acestor versete.

   Versete călăuzitoare: Matei 1; 2; Luca 1; 2

   Introducere

   În timpul adventului şi până în seara de crăciun vom auzi iarăşi sub forme diferite: „Copilul Isus” stă înaintea uşii. Ceea ce în această formulare sună mai degrabă străin şi dulce – în legătură cu comercializarea fără scrupule chiar respingător -, probabil am auzit sau chiar spus într-o formă modernă: să devii creştin înseamnă să laşi pe Hristos să intre în viaţa proprie. Dar ce se întâmplă dacă Hristos intră (deodată) în viaţa noastră? O seară romantică, o copleşire cu daruri, un fior evlavios? – Unul care a trăit foarte concret aceasta, cum nu a trăit nici un alt om, este Iosif, logodnicul şi soţul Mariei, din care cum se ştie a fost născut Isus Hristos. În cele ce urmează doresc să privesc Crăciunul din punctul lui de vedere. Textele biblice care stau la bază le găsim mai ales în evanghelia după Matei capitolele 1 şi 2 şi în evanghelia după Luca capitolele 1 şi 2.

   Versete călăuzitoare: Romani 12.2; 2 Corinteni 10.5; Filipeni 2.3; 4.8; 1 Petru 1.13

   Introducere

   Titlul „Controlul gândurilor”[1] nu trebuie să dea impresia unei transe hipnotice sau a spălării minţii comuniste. Ea are a face cu responsabilitatea creştinilor, de a-şi controla gândirea. Biblia arată că viaţa gândurilor unui creştin născut din nou joacă un rol decisiv. Ceea ce suntem noi este influenţat în cea mai mare parte prin ceea ce gândim şi cum gândim. Proverbele 23.7 spune: „Aşa cum gândeşte [omul] în sufletul său, aşa este el.” Sfânta Scriptură ne arată nu numai responsabilitatea  asupra gândurilor noastre, ci şi unele linii directoare clare, care atrag după sine o viaţă a gândurilor ordonată şi plăcută lui Dumnezeu. Să studiem mai exact unele locuri din Biblie, care se preocupă cu controlul gândurilor.

   Ieremia 2.13: Poporul Meu a făcut două rele: M-au părăsit pe Mine, Izvorul apelor vii, ca să-şi sape fântâni [textual=cisterne], fântâni crăpate, care nu ţin apa.

   Introducere

   O cisternă era în ţările Bibliei un rezervor de apă artificial, care era săpat în pământ sau cioplit în stâncă, ca în el să adune apă şi s-o păstreze. Cisternele erau foarte importante în Israel, din cauza timpului foarte lung de secetă şi a relativ puţinelor izvoare naturale. Însă o cisternă găurită era practic fără valoare. Stâncile poroase sau construcţiile sfărâmicioase puteau să ţină numai puţină apă murdară, dacă chiar puteau. Să aduni şi să păstrezi apa în cisterne găurite era la fel de înţelept ca şi cum ai folosi sita ca vas de fiert!

   Bătrâni rânduiţi oficial în Adunare (Biserică)?!

   O chestiune de autoritate

   În articolul acesta nu vrem să ne ocupăm cu toate aspectele legate de tema „bătrânilor”. Ne vom limita la un răspuns dat strigătului devenind tot mai mare după bătrâni în Adunare (Biserică).