Reactualizat: 26.05.2022 

  Slujitori și slujitoare: Volumul 3 - Walter Keune

   În prefața acestui volum - o culegere de 90 devoțiuni - autorul spune că scenele cotidiene constituie marea parte a vieții noastre, dar cu regret acestea nu se regăsesc în albumele noastre de fotografii.

   „Slujitori și slujitoare” vrea să umple această lacună și să oglindească situațiile de fiecare zi. Ele sunt luate din viață, dar tocmai în aceste momente ar trebui să se arate în mod deosebit faptul că suntem creștini.

Vă doresc câștig lăuntric și binecuvântare la studiul cărții „Slujitori și slujitoare, volumul 3”.

  Psalmul 125 - C.H. Spurgeon

   Psalmul 125

   Titlul: O cântare a treptelor.

   O cântare a treptelor. O nouă culme este suită, o altă stație a pelerinajului este atinsă. În conținut se observă deslușit, în orice caz, o intensificare, căci deplina siguranță în privința viitorului este o treaptă mai înaltă a credinței, decât dacă, privind în urmă, Îi atribuim DOMNULUI scăparea de până acum. Credința L-a lăudat pe DOMNUL pentru salvările experimentate și acum ea se înalță la bucuria încrezătoare pentru siguranța prezentă și viitoare a celor care se încred în DOMNUL. Dacă pelerinii au cântat psalmul anterior la intrarea pe porțile Ierusalimului, atunci ne putem imagina că pe acesta l-au putut intona cam când au înconjurat zidurile cetății.

  Psalmul 124 - C.H. Spurgeon

   Psalmul 124

   Titlul: O cântare a treptelor.

   O cântare a lui David într-un cor mai înalt. Lingviștii sunt contra acestui titlu; scurta cântare scoate la iveală multe neologisme și forme lingvistice decorative, care nu ar fi fost cunoscute epocii lui David. S-ar putea să fie așa; totuși, domnii savanți au susținut așa de multe lucruri îndoielnice, încât suntem într-adevăr îndreptățiți să folosim prudența față de explicațiile lor. Indiscutabil este faptul că psalmul, în întregul său ton și în multe dintre imaginile sale este foarte asemănător cu psalmii scriși de David.

  Ucenicia - condiții, examene și răsplătiri - Stanley Bruce Anstey

  Divergențe de opinii între credincioși - care este atitudinea mea? - Gerd Pohl

  Suveranitatea lui Dumnezeu - o piatră de poticnire? - Stephan Isenberg

   Versete călăuzitoare: Romani 9.18,19; 1 Timotei 2.4; 2 Petru 3.9

   Subiectul referitor la suveranitatea lui Dumnezeu, pe de o parte, și la responsabilitatea omului, pe de altă parte, i-a frământat și uneori divizat pe creștini timp de multe secole. Chiar și astăzi, aici și acolo se duc bătălii aprige - sub drapelul susținerii adevărului lui Dumnezeu. Dacă această bătălie poate fi câștigată cu adevărat de o parte sau de alta rămâne o întrebare deschisă. În această bătălie, oamenii vor adesea să joace ambele părți ale monedei una împotriva celeilalte, pentru că sunt mulțumiți doar cu un sistem de gândire în care totul poate fi explicat în mod omenesc și logic.

  A murit Hristos pentru păcatele lumii întregi? - William Kelly

  Apostolul spune că Hristos nu este doar ispășirea „pentru păcatele noastre”, „ci și pentru lumea întreagă”. În întreaga Scriptură, „ispășirea păcatelor” se referă întotdeauna în mod explicit la cei care cred, deci, în sens nou-testamentar, la copiii lui Dumnezeu. ...

  Are omul voința liberă? - Stephan Isenberg

   Chiar dacă nu bănuim la prima vedere, această întrebare este totuși un fundament serios al credinței noastre. Cu siguranță, un răspuns la această întrebare nu este ușor și mulți au încercat deja să răspundă la această întrebare. Prin urmare, astăzi putem fi foarte recunoscători că atât de mulți au abordat deja această întrebare și că avem la dispoziție o multitudine de gânduri.

  Înseamnă predestinarea că unii oameni au fost trecuți cu vederea la mântuire? - Dirk Schürmann

   Dacă nu ar fi fost păcatul, omul ar fi trăit veșnic pe pământ și nu în cer. Și mulți dintre cei care nu au fost aleși înainte de întemeierea lumii vor trăi și ei pe pământ pentru eternitate! Toți cei care sunt răscumpărați din păcatul lor și nu sunt aleși mai dinainte din veșnicie (de exemplu, credincioșii din Împărăția de o mie de ani) vor locui în veșnicie pe pământul nou, curățat, nu în cer (Apocalipsa 21.1-8). Pe lângă aceasta, Dumnezeu a ales un anumit grup (mădularele Bisericii) pentru a primi toate binecuvântările cerești și pentru a locui acolo în cer, în veșnicie, cu El; Biserica (Adunarea) va fi cortul lui Dumnezeu la restul oamenilor răscumpărați.

  Mântuirea - posibilă prin contribuția omului? - Botschafter

   Nimic nu a denaturat mai mult învățătura creștină decât doctrina, acceptată de mulți, că s-ar putea cădea din har. Dar dacă un om ar putea deveni copil al lui Dumnezeu în virtutea propriei sale voințe, el ar putea deveni din nou sclavul lui satan în clipa următoare în virtutea aceleiași voințe. Dar, așa cum niciun om nu poate deveni copil al lui Dumnezeu prin efectul propriei sale voințe, tot așa niciun om nu poate anula relația pe care Dumnezeu Însuși a stabilit-o și instituit-o.

  Predestinare dublă în epistola lui Iuda? - Willem Johannes Ouweneel

   Este remarcabil faptul că Duhul Sfânt spune despre acești oameni imediat după aceea că ei erau deja înscriși de mult timp pentru această judecată. Așadar, înainte de a se face vreo descriere a acestor oameni, se spune că judecata asupra lor este deja stabilită. Calvin a dedus de aici că anumiți oameni au fost deja respinși veșnic de Dumnezeu înainte de întemeierea lumii, așa cum alții sunt aleși veșnic. Dacă ar fi așa, ...

  Predestinarea - consecința credinței noastre? - Botschafter

   Privită din acest punct de vedere, doctrina predestinării este o comoară infinit de mângâietoare pentru creștinul credincios. El învață din ea că toată fericirea lui se bazează pe dragostea eternă și pe planurile eterne ale lui Dumnezeu. Această conștientizare îl desprinde de sine însuși și îl aduce într-o legătură mai strânsă cu Dumnezeu. Îi așază picioarele pe un teren ferm, de neclintit, căci ce este mai sigur decât dragostea veșnică a lui Dumnezeu? Ea înlătură orice gând despre propria activitate și propriul caracter ales; căci „nu este [sau: nu depinde] de la cine vrea, nici de la cine aleargă, ci de la Dumnezeu, care Se îndură” (Romani 9.16). Din păcate, omul a abuzat de acest adevăr glorios și l-a pus ca o piatră de poticnire în calea păcătosului pierdut. Nimic nu este mai contrar Scripturii și planului Duhului Sfânt decât această utilizare greșită. Predestinarea este un adevăr care trebuie învățat în Biserica (Adunarea) lui Hristos, dar nu este potrivit pentru predicile adresate lumii. Păcătoșilor pierduți trebuie să li se propovăduiască Evanghelia harului lui Dumnezeu în Hristos; trebuie să li se ceară în locul lui Hristos să se împace cu Dumnezeu. Chiar dacă predicatorul Evangheliei știe că vor crede doar atâția câți sunt rânduiți pentru viața veșnică, el nu trebuie să includă predestinarea în predicarea sa. Dacă o face, el discreditează proclamarea harului lui Dumnezeu și simțul responsabilității omului în ceea ce privește acceptarea Evangheliei. Niciodată apostolii nu au procedat în acest mod. Ei au predicat Evanghelia tuturor creaturilor; i-au determinat pe oameni să creadă. Dar ei îi instruiau cu privire la predestinare doar pe cei care credeau adevărul creștin. Așa că se cuvine și acum să se procedeze la fel. Doctrina predestinării este la locul ei în interiorul casei, pentru întărirea și mângâierea credincioșilor. Diavolul este cel care i-a atribuit un loc în afara casei, pentru poticnirea sufletelor îndurerate.

  Predestinarea și planul lui Dumnezeu - Charles Henry Mackintosh

   Aceste pasaje (vezi mai sus) ne dau o mărturie clară și fără echivoc a harului divin față de toți, fără a lua în considerare responsabilitatea omului sau planurile veșnice ale lui Dumnezeu. Cuvântul lui Dumnezeu arată clar că omul este responsabil și că Dumnezeu poate acționa fără restricții.

  Tu poți avea pace și siguranța mântuirii! - Charles Henry Mackintosh

   Dacă un israelit ar fi fost întrebat despre savurarea păcii sale, ce ar fi răspuns? Ar fi spus el: știu că nu există o altă cale de ieșire pentru mine, decât sângele mielului și știu că aceasta este o cale divină perfectă; mai mult, știu că sângele a fost vărsat și stropit pe ușorii ușii mele; dar, în ciuda acestui fapt, nu mă simt cu totul liniștit; nu sunt pe deplin sigur că sunt în siguranță. Mă tem că nu prețuiesc sângele așa cum ar trebui, nici nu iubesc pe Dumnezeul părinților mei așa cum ar trebui? Ar fi fost acesta răspunsul lui?

   Ioan 19,34: „Unul dintre ostaşi I-a străpuns coasta cu o suliță și îndată a ieșit sânge și apă.”

   Sângele este baza mântuirii noastre, iar apa este mijlocul spre curățirea noastră morală. Ambele sunt necesare și curg spre noi din Mântuitorul mort. Moartea Sa este viața noastră.

  Cronologia evenimentelor din zilele răstignirii - Roger Liebi

  Miercuri: Complotul și trădarea - Roger Liebi

  Marți: Confruntări și discuții înverșunate - Roger Liebi

  Luni: A doua curățire a Templului - Roger Liebi

  Duminica Floriilor: Intrarea Împăratului în Ierusalim - Roger Liebi

  El a venit la Ierusalim: Introducere - Roger Liebi

  Esența patimilor lui Hristos - Stephan Isenberg

  Paștele: Ce are de spus pentru noi astăzi? - Ernst-Eugen Hücking

  Cele patru zile ale răscumpărării - Roger Liebi

  Stânca lovită - William Kelly

  Comentariu la Epistola 1 Ioan: Capitolul 4 - Stanley Bruce Anstey

  Ioan, după ce în capitolul 3 versetul 24 a introdus subiectul Duhului Sfânt care locuiește în copiii lui Dumnezeu, se grăbește în acest al patrulea capitol să ne avertizeze cu privire la numeroasele duhuri false [profeți] care au ieșit în lume căutând să imite Duhul lui Dumnezeu.

  Comentariu la Epistola 1 Ioan: Capitolul 3 - Stanley Bruce Anstey

   Ioan face o mică digresiune pentru a explica de unde își iau copiii lui Dumnezeu puterea morală pentru a practica dreptatea (neprihănirea): aceasta vine din contemplarea dragostei Tatălui.

   În Ioan 3.16, Ioan vorbește despre măsura dragostei lui Dumnezeu pentru cei pierduți; aici, în 1 Ioan 3.1, el vorbește despre felul dragostei Tatălui pentru copiii Săi. Noi suntem subiectele dragostei Sale! El vrea ca noi nu numai să cunoaștem acest fapt minunat, ci și să ne bucurăm de el. A trăi fiind conștienți că suntem iubiți în chip desăvârșit și veșnic de Tatăl este o motivație puternică pentru a trăi în mod corect. Într-adevăr, El ne iubește la fel de mult cum Îl iubește pe Fiul Său (Ioan 17.23)!

  Comentariu la Epistola 1 Ioan: Capitolul 2 - Stanley Bruce Anstey

   După ce Ioan a vorbit despre purtarea de grijă plină de har a lui Dumnezeu pentru copiii Săi înclinați să eșueze, el se grăbește să corecteze concepția greșită conform căreia cineva ar putea crede că el învață că ar fi în regulă pentru un copil al lui Dumnezeu să păcătuiască (deoarece există această purtare de grijă). El exclamă: „Copiii mei, vă scriu aceasta, pentru ca să nu păcătuiți”.

  În armonie cu Dumnezeu - Walter Scott

  Slujitori și slujitoare: Volumul 1 - Walter Keune

   În prefața acestui volum - o culegere de 83 devoțiuni - autorul spune:

   Am impresia că momentele devoționale din familie au devenit mai rare în aceste zile. Și totuși, ele sunt atât de importante și benefice. Părinților le revine sarcina de a le adapta la înțelegerea copiilor. Nu este atât de ușor, deoarece copiii trec prin diferite stadii de dezvoltare. În aceste conversații de seară - recunosc, ele aveau loc prea rar în casa noastră - atenția noastră era adesea îndreptată asupra unor persoane mici și discrete din Scriptură. Am vrut să învățăm ceva de la ele: ascultare și încredere în Dumnezeu, de exemplu. Altele au servit drept exemple de avertizare. Biblia ne prezintă tot felul de oameni.

  Vorbirea de pe Muntele Măslinilor în Matei 24 și 25 (3) - Stanley Bruce Anstey

   Versete călăuzitoare: Matei 25.31-46

   3. | Venirea Domnului cu privire la națiuni

   Așa cum am menționat la începutul acestei prelegeri, această ultimă parte a vorbirii de pe Muntele Măslinilor a Domnului se referă la venirea (arătarea) Sa în legătură cu națiunile păgâne (Matei 25.31-46).

  Vorbirea de pe Muntele Măslinilor în Matei 24 și 25 (2) - Stanley Bruce Anstey

   Versete călăuzitoare: Matei 24.45-25.30

   2. | Venirea Domnului pentru creștinătate

   La începutul acestei secțiuni, observăm o schimbare clară în exprimările Domnului referitoare la venirea Sa. Această schimbare indică faptul că El nu vorbește despre aceiași oameni ca în secțiunea anterioară.

   Unele dintre diferențele din acest pasaj sunt: 

·       Venirea Domnului nu este menționată ca fiind venirea Fiului Omului.

·       Venirea Domnului (răpirea) este menționată de trei ori.

·       Nu este citată nicio profeție din Vechiul Testament.

·       Nu sunt date semne pământești.

·       Ierusalimul și Templul nu sunt menționate.

·       Sabatul nu este menționat.

·       Hristos ca Mesia nu este menționat („Hristos” înseamnă „Mesia”; Ioan 1:41).

  Vorbirea de pe Muntele Măslinilor în Matei 24 și 25 (1) - Stanley Bruce Anstey

   Versete călăuzitoare: Matei 24.1-44

   1. | Venirea Domnului cu privire la Israel

   Domnul tratează mai întâi venirea Sa în legătură cu Israel, deoarece evanghelia după Matei este scrisă în primul rând pentru iudei. Venirea Sa în legătură cu Israel are a face cu arătarea Sa după necazul cel mare, nu cu răpirea. El Se adresează ucenicilor Săi ca și cum ei ar fi rămășița iudaică care va fi pe pământ în acea zi viitoare

  Comentariu la Epistola 3 Ioan - Stanley Bruce Anstey

   Această a treia epistolă o completează pe cea de-a doua în multe feluri. În cea de-a doua epistolă ni se spune pe cine să nu primim și cu cine să nu avem părtășie, iar în cea de-a treia epistolă ni se spune pe cine să primim și cu cine să avem părtășie. Așadar, o ușă închisă caracterizează cea de-a doua scrisoare, pentru că este vorba despre modul în care trebuie să ne purtăm cu învățătorii răi. În schimb, o ușă deschisă marchează această a treia epistolă, deoarece este vorba despre modul în care trebuie să ne purtăm cu adevărații slujitori ai Domnului, care aduc adevărul.

  Comentariu la Epistola 2 Ioan - Stanley Bruce Anstey

   Epistolele a doua și a treia ale lui Ioan sunt în general considerate ca fiind anexe la prima epistolă. Ele poartă caracteristicile primei epistole în ceea ce privește stilul, alegerea cuvintelor și limbajul. Există puține îndoieli că apostolul Ioan este autorul ambelor epistole, chiar dacă numele său nu este menționat. Fiind vorba de epistole pastorale (adică scrisori adresate unor persoane și nu unei adunări sau unui grup de oameni), aceste epistole dau sfaturi în legătură cu frații care călătoreau predicând și învățând.

  Comentariu la Epistola 1 Ioan: Capitolul 1 - Stanley Bruce Anstey

   Primele patru versete din capitolul 1 constituie introducerea scrisorii. Este o descriere a faptului că viața veșnică a fost revelată în lume în Persoana Fiului lui Dumnezeu și că persoane competente și de încredere (apostolii) au dat mărturie despre aceasta. Ei ne-au vestit acest fapt minunat, pentru ca noi să avem parte de această viață împreună cu ei și astfel să avem părtășie cu Tatăl și cu Fiul și cu toți cei în care Dumnezeu a lucrat.

  Comentariu la Epistola 1 Ioan: Introducere - Stanley Bruce Anstey

   În partea principală a epistolei, Ioan dă trei motive pentru care le scrie credincioșilor din acest timp:

1. bucuria lor prin părtășia cu Tatăl și cu Fiul trebuia să fie deplină (1 Ioan 1.3,4).

2. să nu eșueze pe cale din cauza păcatului (1 Ioan 2.1).

3. ei ar trebui să aibă cunoștința conștientă și siguranța că posedă viața veșnică (1 Ioan 5.13).

  Viața veșnică o posesiune actuală - Botschafter

   Versete călăuzitoare: 1 Ioan 5.13

   „Viața veșnică” este un dar al lui Dumnezeu. Omul are nevoie de această viață pentru că el este „mort în greșeli și păcate” (Efeseni 2.1). Cum ar putea cineva să fie în slava veșnică fără să posede viața veșnică? De aceea, citim în Cuvântul lui Dumnezeu că Dumnezeu „a trimis în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El” (1 Ioan 4.9). „În El era viața” (Ioan 1.4). Hristos era „viața veșnică, care era cu Tatăl și care ne-a fost arătat” (1 Ioan 1.2). De aceea, El a putut spune: „Eu sunt viața” și „Eu am venit ca să aibă viață și s-o aibă din belșug” (Ioan 11.25; 10.10). Iar despre mulți dintre ascultătorii Săi a putut spune: „Nu vreți să veniți la Mine, ca să aveți viața” (Ioan 5.40). L-au urmat pentru că voiau să vadă minuni și semne. Erau curioși să vadă ce va face El, dar nu erau mișcați în inimile lor. Ei voiau să mănânce din pâini, pentru a-și satisface foamea, dar nu voiau să vină la El pentru viață. În schimb, au strigat: „Nu-L vrem!”. – „Răstignește-L!” Acesta este omul în starea sa naturală.

  Social media: Ne schimbăm standardele? - Ron Reid

   Putem folosi social media în mod constructiv?

  Încurajări pentru slujitorii obosiți ai lui Dumnezeu - Botschafter

   Versete călăuzitoare: 1 Împărați 19

   Iată deci unde ajunsese Ilie, puternicul erou al credinței: „Dorea să moară” (1 Împărați 19.4). A devenit slab în momentul în care fusese cel mai puternic. Un om ca și noi, el nu era puternic în el însuși, ci doar în Dumnezeu; și a dovedit acest lucru în viața sa de până acum. Faptul că acum s-a prăbușit nu era o minune, dar faptul că s-a ridicat a fost o minune.

Cu puțin timp în urmă, Ilie stătuse pe muntele Carmel în puterea credinței, iar Domnul a putut să dea o mărturie minunată prin el. Revelația glorioasă a puterii fusese urmată de un eșec. Acest lucru se întâmplă adesea. Urcarea este urmată de o coborâre, iar adâncimea depresiunii corespunde înălțimii entuziasmului.

  Eșecul nu este sfârșitul - David R. Reid

  Ai resentimente față de călăuzirea Domnului în viața ta? - Botschafter

  Psalmul 123 - C.H. Spurgeon

   Psalmul 123

   Titlul: O cântare a treptelor.

  Psalmul 122 - C.H. Spurgeon

   Psalmul 122

   Titlul: O cântare a treptelor. A lui David

  Comentariu la Psalmii treptelor sau Cântări de pelerinaj - C.H. Spurgeon

   Această mică grupare de psalmi din Cartea Psalmilor constă din cincisprezece cântări scurte. Despre ce vrea să spună titlul dat lor, de fapt, părerile sunt foarte împărțite deja din vechime și astăzi încă sunt la fel. Titlul este tradus fie „Cântarea treptelor”, fie „Cântarea suirii”. Dar fiecare dintre aceste două traduceri a condus iarăși la mai multe interpretări cu totul diferite ale sensului.[1]

  Psalmul 121 - C.H. Spurgeon

   Psalmul 121

   Titlul: O cântare a treptelor.

    În acel psalm, ochii poetului privesc cu durere arzătoare în jurul său; ei privesc aici în sus plini de nădejde bucuroasă. Dumnezeu, Păzitorul credincios al oamenilor, acesta este titlu obișnuit al acestui psalm din Bibliile noastre, pe care ni-l întipărim cu plăcere; el conține totuși cuvântul-cheie al psalmului, care revine mereu (Păzitor, a păzi). Dacă psalmul n-ar face parte dintre Cântările de pelerinaj, l-am privi ca pe un cântec de războinic, foarte potrivit pentru un cântec de seară al unui erou evlavios, care în seara dinaintea bătăliei se așterne cu el la culcare în cortul său. Dar la fel de potrivit este psalmul pentru o cântare de pelerinaj, așa cum este el citit sau cântat în nenumărate case de copiii lui Dumnezeu, când capul de familie sau unul dintre cei dragi ai săi pornește într-o călătorie.

  Psalmul 120 - C.H. Spurgeon

   Psalmul 120

   Titlul: O cântare a treptelor.

    Astfel am părăsit continentul vast al Psalmului 119, ca să vizităm insulele și insulițele „Cântărilor din corul mai înalt”. Poate fi de mare importanță să ne dedicăm, la o ocazie deosebită, unor reflecții lungi și rugăciuni; dar lucrul acesta nu trebuie să arunce o umbră asupra scurtelor meditații care dau vieții celor evlavioși sfințirea zilnică. Același Duh Sfânt, al cărui suflu de viață se simte atât de puternic în cel mai lung psalm, a fost autorul și al scurtelor compoziții care urmează.

  Decalajul din Geneza 1; numai o teorie? - Stanley Bruce Anstey

  Îl iubești cu adevărat pe Dumnezeu? - Elmo Clair Hadley

   Cum pot pretinde că Îl iubesc pe Dumnezeu, dacă nu am inimă pentru acele lucruri de care El se bucură? Cum pot pretinde că sunt un copil al lui Dumnezeu dacă nu doresc să merg mai departe în comuniune cu Fiul Său, de care El are bună plăcere? Imposibil. Cum poate exista părtășie cu Tatăl nostru, dacă Domnul Isus, a cărui hrană a fost să facă voia Tatălui, nu este subiectul preocupărilor inimilor noastre? Dar în măsura în care El devine pentru inima noastră „Preaiubitul”, „deosebit între zece mii”, vom găsi o bucurie reală, o pace reală și o libertate reală în a merge drept pe calea voinței lui Dumnezeu și în a ne închina și a-L înălța pe Fiul Său.

  „Sfârșitul tuturor lucrurilor s-a apropiat” - Edward Dennett

   Primii creștini știau: lucrurile din jurul nostru sunt nestatornice și trecătoare, iar sfârșitul este aproape. Suntem noi la fel de conștienți de acest lucru ca acei credincioși? Poate că ne gândim la acest lucru la sfârșitul anului; dar, trăim cu adevărat în fiecare zi cu gândul că totul se îndreaptă cu repeziciune într-acolo, că Domnul va interveni cu putere pentru a instaura Împărăția Sa? Noi știm că Domnul va veni. Cunoaștem această învățătură din Sfânta Scriptură, și ea apare frecvent în conversații și în slujirea Cuvântului. Și totuși, cumva, ne bazăm pe faptul că „toate rămân așa cum erau de la începutul creației” (2 Petru 3.4). ...

  Răpirea abia după necazul cel mare? Ce spune Biblia? - Elmo Clair Hadley

   Unii spun că Bserica trebuie să treacă prin necazul cel mare; ei spun: Nu există niciun motiv pentru ocrotirea credincioșilor, să nu treacă prin necazul cel mare, în timp ce martirii din primele timpuri au suferit atât de mult. ...

  Rugați-vă neîncetat! - Elmo Clair Hadley

  Rugăciunea: o premisă pentru pacea inimii - Elmo Clair Hadley

  Psalmul 133  - C.H. Spurgeon

   Psalmul 133

   Titlul: O cântare a treptelor. A lui David.

  Când Dumnezeu ne încearcă: exemplul lui Iosif - David R. Reid

  Ambiția - Sydney Long Jacob

  Când Corona distruge familii, comunități creștine și grupuri de oameni  - SoundWords

   După mai bine de un an și jumătate de pandemie, subiectul Corona domină nu numai mass-media, ci și conversațiile în familie, între prieteni, în comunităţile creştine și în grupurile mici de creștini. Unele familii au fost zdruncinate de această problemă și unele comunităţi creştine au fost divizate, sau cel puțin există discordie. Deci, ce ar trebui să facem dacă suntem noi înșine afectați? Prin acest articol dorim să oferim câteva idei și impulsuri de gândire.

   Să ne întrebăm: Cum ne tratăm unii pe alții? Ne caracterizăm unii pe alții fie negatori ai Coronei, fie oi adormite, concetățeni antisociali sau credincioși politici? Ce expresii folosim pentru protecția gurii și a nasului? Cum denumim vaccinul? Cum vorbim despre politicienii sau oamenii de știință responsabili? 

   Versete călăuzitoare:Psalmul 89.6; Luca 12.5

   Autoritatea lui Dumnezeu este atât de copleșitoare, încât ar trebui să îngrozească acel suflet care nu este în armonie cu El: „Şi demonii cred, și tremură” (Iacov 2.19). Autoritatea lui Dumnezeu îi face să tremure. Legiunile de demoni, care îl posedau pe omul din Gadara, au tremurat când Isus le-a poruncit să iese afară din el, deoarece ei cunoşteau autoritatea Sa irezistibilă (Luca 8.31). Numai omul este atât de prost, încât să încerce să se convingă că nu are de ce să se teamă: „Nebunul zice în inima lui: Nu este Dumnezeu!”. (Psalmul 53.1).

   Versete călăuzitoare: Matei 11.28-30

   Pentru a putea trăi o viață fericită, este important să ai odihnă. Explicând calea de a găsi această odihnă, Domnul nostru spune: „Veniți la Mine ... Luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine ... și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre. Pentru că jugul Meu este bun și sarcina Mea este ușoară”. Cel care ne cheamă să luăm asupra noastră jugul Său a fost un exemplu pentru noi atunci când S-a supus voinței Tatălui Său, spunând: „Iată, Eu vin ca să fac voia Ta” (Evrei 10.9). Pentru a găsi odihnă, și noi trebuie să ne supunem voinţa noastră voinței lui Dumnezeu. Aceasta este ceea ce înseamnă „Luați jugul Meu asupra voastră”.

   Versete călăuzitoare: Filipeni 4.6; Matei 11.25 / Luca 10.21

   Când Domnul Isus ne îndeamnă să fim recunoscători în orice situație, El nu așteaptă de la noi nimic din ceea ce nu a făcut El Însuși. Nu ar trebui să uităm niciodată că El a fost încercat în toate privințele, la fel ca și noi. Observă cum a reacţionat El când a fost pus la încercare de generația împietrită, chiar și după toate faptele Sale de dragoste și minunile magnifice: „Te laud, Tată, Domn al cerului și al pământului, ... Da, Tată, căci așa a fost plăcut înaintea Ta” (Matei 11.25,26). Iar în Luca 10.21, unde este consemnat același eveniment, găsim de asemenea că s-a consemnat: „În acelaşi ceas, Isus s-a bucurat în duh”.

   Verset călăuzitor: Filipeni 4.7

   Cine nu dorește o astfel de experiență: inimile și sufletele noastre pline de pacea desăvârșită a lui Dumnezeu Însuși? Dar de ce să o dorim, dacă o putem avea? Ea este prezentă pentru fiecare copil al lui Dumnezeu, care şi-o dorește atât de mult, încât el îndeplineşte de bună voie condițiile pentru ea. Creatorul nostru este singurul care înțelege pe deplin mecanismele sufletului nostru și toate sentimentele care se află în inimile noastre. Unii dintre noi au mai mult echilibru emoțional decât alții și nu oscilează atât de mult și atât de des între extreme. Dar cât de puțini sunt cei care știu cu adevărat ceva despre această pace desăvârşită, atât de necesară pentru adevărata fericire. Indiferent cât de rar sau de des am experimentat această dulce pace, ne-o dorim mai mult.

  Cei liniştiţi din ţară, sau câini muţi care nu pot să latre  - Rainer Imming

   Verset călăuzitor: Isaia 56.10

   În ultimii ani, mi se pare că a existat o polarizare din ce în ce mai mare a societății noastre între grupuri de opinie și indivizi. Anul trecut, odată cu pandemia corona și cu întrebarea cum să răspundem la ea, această polarizare a primit un impuls suplimentar. La fel ca toate evoluțiile sociale, acest lucru s-a transferat și în comunităţile noastre creștine. Și acolo, tonul a devenit mai dur, se insistă asupra opiniei proprii, un „compromis" este adesea văzut doar în mod negativ. Acest lucru este valabil la diferenţele de păreri interne din cadrul comunităţii, dar și la întrebarea cum să te poziționezi ca și creștin credincios în aceste vremuri față de evoluțiile sociale și deciziile politice. Mă comport mai degrabă tăcut și rezervat sau vorbesc tare și clar și „mă distanţez” faţă de evoluțiile reale și presupuse a fi greşite?

  Însuşirile vieţii creştine  - Thomas Oliver

   Părtăşia, slujirea, închinarea

   Betania înseamnă „Casa palmierilor”; de aceea ne arată un loc de odihnă, ca de exemplu o oază în deșert. Scriptura relatează că Domnul Isus a vizitat adesea Betania, când era aproape de Ierusalim. Pentru ce motiv a făcut El acest lucru? Acolo erau prieteni credincioși, care prețuiau părtășia și dragostea Lui - în contrast cu trădătorul Iuda, cu ura fariseilor, cruzimea soldaților și nestatornicia rece și împietrită a oamenilor.

  Zilele din urmă  - Hamilton Smith

   Versete călăuzitoare: 2 Timotei 3

   Învățătura din 2 Timotei 3 necesită o analiză atentă, pentru că, pe de o parte, conține avertismente cu privire la starea gravă a creștinismului din zilele din urmă, în timp ce, pe de altă parte, suntem instruiți cu privire la sursele noastre de ajutor, astfel încât credinciosul să poată trăi conform lui Dumnezeu în ciuda răului.

   Este un har extraordinar faptul că nu trebuie să judecăm singuri starea creștinătății și nici nu trebuie să ne hotărâm singuri cum să trăim în aceste zile din urmă. Avem gândurile revelate ale lui Dumnezeu atât despre rău, cât și despre modul în care trebuie să umblăm în conformitate cu gândurile Sale, având în vedere răul.

  Profetul bătrân din Betel  - Hamilton Smith

   Versete călăuzitoare: 1 Împăraţi 13.1-32; 2 Împăraţi 23.17-18

   Evenimentele care ne sunt relatate în 1 Împărați 13 au avut loc într-o perioadă de apostazie a poporului lui Israel. De aceea, ele au o semnificație cu totul specială și pentru noi și ne servesc drept avertisment pentru noi, cei care trăim într-un timp în care un creștinism corupt se îndreaptă cu pași repezi spre apostazia completă de la Dumnezeu.

   Eveniment relatat aici are legătură în esență cu trei persoane - împăratul Ieroboam, un „om al lui Dumnezeu din Iuda” și un „bătrân profet din Betel”.

  Roboam  - Hamilton Smith

   Versete călăuzitoare: 2 Cronici 11

   Putem fi siguri că niciodată în istoria Adunării nu va veni o zi, oricât de întunecată și dificilă ar fi ea, în care să nu existe lumină în Cuvântul lui Dumnezeu pentru a-l călăuzi pe credinciosul care dorește să meargă pe calea ascultării. Putem rata calea din cauza ignoranței sau a voinței proprii, putem fi indiferenți față de ea din lipsă de devotament, putem să ne ferim de ea din lipsă de credință, dar lumina căii este acolo pentru cei care o caută și doresc să meargă în ascultare de Cuvânt. Această lumină nu se găsește doar în Noul Testament sub formă de instrucțiuni, ci și în Vechiul Testament sub formă de ilustrație. Să analizăm, așadar, o scenă din Vechiul Testament, care ne va ajuta să înțelegem marile principii neschimbate ale lui Dumnezeu, care ar trebui să ne ghideze în ziua sciziunii și a împrăştierii în rândul poporului lui Dumnezeu.

  Binecuvântarea lui Iacov  - Hamilton Smith

   Versete călăuzitoare: Geneza 48 + 49

   În primii șaptesprezece ani din viața lui Iosif, acesta a crescut sub îngrijirea tatălui său Iacov și, în frumoasă corespondență cu aceasta, în ultimii șaptesprezece ani din viața sa, bătrânul tată devine subiectul grijii tandre a fiului său (Geneza 47.28). La sfârșitul acestei perioade a vieții sale, ajungem la ultima și cea mai strălucitoare stație a drumului vieţii plină de evenimente a lui Iacov: liniștea orelor morții sale, care contrastează în mod strălucit cu viața sa furtunoasă, plină de căi strâmbe și rătăcite. În aceste momente sfinte și sublime, Iosif este chemat și este deosebit de favorizat împreună cu fiii săi.

   O nouă „Sămânța nădejdii” vă stă la dispoziție. De fapt, aceasta nu este de mirare. Dumnezeu a spus odinioară: „În toate zilele pământului, semănatul și seceratul nu vor înceta.” (Geneza 8.22). Așa a vorbit El în îndelunga Sa răbdare și bunătate, în calitate de Creator, după marele potop din zilele lui Noe. Iar în calitate de Dumnezeu-Mântuitor a vorbit asemănător în dragostea și harul Său: „Ia aminte la îndemnare, la învățătură. - Vestește Cuvântul, … împlinește-ți deplin slujba.” (1 Timotei 4.13,2 Timotei 4.2,5.) Deci și sămânța spirituală, Evanghelia mântuitoare, trebuie să fie mereu vestită din nou, și anume, prin viu grai și în scris, atâta timp cât durează ziua mântuirii. Deci, în felul acesta, prietenii mei tineri, Dumnezeu pășește iarăși aproape de voi prin această nouă cărticică. Bunul Păstor vrea să vă facă să-I auziți glasul din nou, fie ca să cheme la El inimile care încă sunt înfășurate în pofta lumii, ca ele să-L iubească pe Cel care ne-a iubit pe noi întâi, fie ca să încurajeze inimile care deja Îl iubesc și să le întărească în încrederea în El.

Deşi cartea poartă amprenta vremurilor de după al doilea Război Mondial, am considerat că ea poate şi în timpurile noastre, aşa cum spune autorul - aceasta fiind dorinţa lui, "să vă bucure și să vă conducă la izvorul adevăratei fericiri și a adevăratei bucurii, pe care Dumnezeu vrea s-o dăruiască deja de timpuriu fiecărei inimi, în mod deosebit și copiilor, tinerilor dragi."

  Consacrarea creştină  - Stanley Bruce Anstey

   Cum să-ți dăruiești complet viața Domnului Isus

   Versete călăuzitoare: Romani 12.1-8

   Ce înseamnă să-ţi consacri viaţa lui Hristos? Ca bază pentru răspunsul la această întrebare luăm textul din Romani 12.1-8. Vreau să încep prin a răspunde la întrebarea care trece prin mintea celor mai mulți tineri: „Ce să fac cu viața mea?”. Cred că versetele pe care tocmai le-am citit ne spun exact ce trebuie să facem cu viața noastră: Noi trebuie să o dăm Domnului! Și să-L lăsăm să facă din viața noastră o binecuvântare.

   Versete călăuzitoare: Filipeni 4.4-8  

   „Vremurile neclare necesită un cap limpede”: Acesta este titlul unui articol publicat în Blätter für Vorgesetzte (publicat de Bundesarbeitgeberverband Chemie e.V. Wiesbaden 10/2002). Ideea articolului este de a arăta ce probleme sunt asociate cu faptul că ne aflăm într-o lume a muncii și a vieții în care există o bulversare permanentă. Astăzi încă lucrăm la Hamburg, mâine mergem la New York pentru o săptămână și apoi la Johannesburg pentru o jumătate de an.

  Comentariu la Epistola 2 Corinteni: Capitolul 13 - M. G. de Koning

36. Pe voi înşivă cercetaţi-vă, dacă sunteţi în credinţă - 2 Corinteni 13.1-6

37. Rugăciuni, îndemnuri, saluturi şi dorinţe de binecuvântare - 2 Corinteni 13.7-13

.

  O practică utilă, dar adesea uitată: Ca învăţătoare de bine să dai lecţii de viaţă  - Gerd Pohl

   Verset călăuzitor: Tit 2.3

   În Epistola către Tit este amintită o sarcină foarte importantă, dar adesea neglijată de femeile credincioase. Femeile mai în vârstă sunt solicitate să fie învățătoare de bine. Ce înseamnă și ce conţine acest lucru?

   Într-un timp ca acesta - în actuala criză Corona - mulți se întreabă cu siguranță: Cum gândeşte de fapt Dumnezeu în legătură cu această criză? Este Dumnezeu deosebit de mânios pe oameni în acest moment - poate mai mult decât de obicei? Este o judecată? Dacă da, pentru cine? Și de ce? De ce sunt afectați în mod deosebit aproape toți creștinii, în sensul că, în primul rând, întâlnirile lor nu mai sunt permise sau sunt între timp supuse unor condiții?

   Deseori se găsesc răspunsuri rapide la întrebări și se va constata că aceste răspunsuri sunt foarte diferite. Dar nu ar trebui să ne lăsăm influenţaţi de răspunsuri rapide, ci să ne întrebăm mai întâi personal ce vrea Dumnezeu să ne spună prin aceasta.

   Versete călăuzitoare: 2 Corinteni 8.9-15

   Acum vrem să vedem cum este restabilit cineva care a eșuat. La început am spus că nu ne putem salva singuri, nici nu ne putem păstra, iar dacă eșuăm, nu ne putem restabili. Cât de adevărat este acest lucru. Dacă cineva care a eșuat trebuie să fie restabilit, atunci Domnul este cel care o face. Lui I se cuvine toată onoarea. Da, cel care a eșuat trebuie să își asume responsabilitatea, dacă vrea să fie restabilit, pentru că, așa cum există două laturi ale păstrării noastre, tot așa există două laturi ale restabilirii: suveranitatea lui Dumnezeu și responsabilitatea omului. Când am eșuat, nu putem spune simplu: „Depinde doar de Domnul dacă voi fi restabilit; voi aștepta ca El să o facă”. Nu, El vrea ca noi să simțim responsabilitatea noastră în această privință.

   Aș dori să vorbesc în această după-amiază despre tema eșecului și a restabilirii. De asemenea, aș dori să spun ceva despre preoția și mijlocirea (administrarea) lui Hristos, care sunt o parte esențială a temei noastre. În special, aș dori să abordez cauza eșecului și modul în care Dumnezeu, în harul Său, restabileşte pe un credincios care a eșuat. Sunt sigur că acest subiect îi afectează pe toți într-un fel sau altul. Faptul că există astăzi creștini care doresc să umble cu Domnul este o dovadă că Dumnezeu este credincios și că Hristos mijlocește ca Mare Preot și Avocat al nostru. Când abordez acest subiect cu voi, nu o fac fără a fi personal recunoscător pentru harul și mila lui Dumnezeu

O cărticică ilustrată cu poevestiri, îndemnuri, ghicitori, şarade prezentate în text şi poezie pentru tineri. Cărticica a fost editată după Războiul Mondial când, aşa cum spune autorul, "Ah, din zilele acelea a dispărut într-adevăr atâta bucurie a tinereții și s-a ofilit atâta fericire a tinereții!"

Deşi cartea poartă amprenta acelor vremuri, am considerat că ea poate şi în timpurile noastre, aşa cum spune autorul - aceasta fiind dorinţa lui, "să vă bucure și să vă conducă la izvorul adevăratei fericiri și a adevăratei bucurii, pe care Dumnezeu vrea s-o dăruiască deja de timpuriu fiecărei inimi, în mod deosebit și copiilor, tinerilor dragi."

   Versete călăuzitoare: 1 Ioan 3.1-3; Romani 8.14-17

   După ce în partea 1 şi partea a 2-a am răspuns la întrebările „Ce este naşterea din nou?” şi „Cum se produce naşterea din nou?”, ne mai rămâne să studiem „Urmările naşterii din nou” – un punct de cea mai mare importanţă.

   Cine este capabil să aprecieze îndeajuns de mult marile rezultate ale faptului de a fi un copil al lui Dumnezeu? Cine poate interpreta sentimentele și afecțiunile care aparțin acestei relaţii înalte și sacre de rudenie, în care intră sufletul prin naşterea din nou? Cine este capabil să explice pe deplin acea comuniune profundă, pe care copilul lui Dumnezeu are dreptul să o savureze cu Tatăl său?

   Este foarte important să se înțeleagă diferența dintre viață și pace. Prima este consecința unirii noastre cu Persoana lui Hristos; aceasta din urmă este rezultatul lucrări Sale finalizate.

   Versete călăuzitoare: Ioan 3.4-8

   După ce prin diverse pasaje din Scriptură [în partea 1 „Ce este naşterea din nou?”] am încercat să dovedim că renașterea sau nașterea din nou nu este o schimbare a naturii căzute a omului, ci producerea unei naturi noi, divine, să studiem acum cum se produce nașterea din nou, cum se face parte de ea. Acesta este un punct de o importanță deosebit de mare, în sensul că el ne este pus în față de Cuvântului lui Dumnezeu ca marele instrument, pe care Duhul Sfânt îl folosește pentru a aduce la viață sufletele moarte. „Prin cuvântul Domnului au fost făcute cerurile”, și prin cuvântul Domnului, sufletele moarte sunt readuse la viață. Cuvântul Domnului este creator și naşte din nou. El a chemat lumi la existenţă; el îi cheamă pe păcătoși de la moarte la viață. Aceeași voce care a spus în vechime: „Să fie lumină!”, trebuie să spună şi astăzi fiecărui individ: „Să fie viață!”

   Verset călăuzitor: Ioan 3.6

   Mulți consideră naşterea din nou ca fiind o schimbare a vechii naturi, provocată, fără îndoială, prin influența Duhului lui Dumnezeu. Această schimbare, potrivit părerii lor, se produce treptat de la o treaptă la alta, până când, în cele din urmă, vechea natură este complet subjugată. Acest punct de vedere despre acest subiect include în sine două erori: mai întâi, o eroare cu privire la vechea noastră natură și apoi cu privire la personalitatea reală a Duhului Sfânt. Acest punct de vedere neagă decăderea iremediabilă a naturii umane și Îl consideră pe Duhul Sfânt ca fiind mai mult o influență şi nu o Persoană.

   Verset călăuzitor: 1 Petru 1.2

   Alegerea divină nu era ceva nou pentru acești iudei; ei erau parte din poporul ales al lui Israel. Dumnezeu „alesese” pe Israel pentru a-l aduce într-o relație deosebită de legământ cu El ca „popor sfânt” al Său (Deuteronomul 7.6-8). Petru, însă, vorbește aici de un alt fel de alegere. Alegerea lui Israel a fost un lucru colectiv și național, în timp ce această alegere este personală și individuală. Ea nu stă în legătură cu tatăl lor Avraam, așa cum era în cazul lui Israel, ci cu „Dumnezeu, Tatăl”.

  Versete călăuzitoare: 1 Corinteni 14

   Este o întrebare legitimă: Cine ar trebui să conducă de fapt o strângere laolaltă a Adunării (Bisericii)? Este posibil ca noi ca şi creștinii să ne fi obișnuit cu anumite ritualuri sau proceduri și probabil niciodată să nu le fi pus la îndoială. Unii au obiceiul de a veni la strângerea laolaltă și să aștepte să vadă cine dintre frați se lasă folosit pentru o slujbă. Astfel de adunări vorbesc cu plăcere despre „călăuzirea Duhului Sfânt în cadrul adunărilor”. Alții sunt obișnuiți să organizeze și să planifice totul înainte de o întâlnire a bisericii: sunt alese cântările, se decide tema predicii și predicatorul şi se aleg persoanele care vor rosti o rugăciune. Întrebarea care se pune aici este: Ce spune de fapt Biblia în această privinţă? Sau suntem liberi să procedăm într-un fel sau altul?

   Versete călăuzitoare: Evrei 5.8,9

   Există un cuvânt în Sfânta Scriptură asupra căruia aș dori să îndrept atenția cititorului. Îl găsim în Evrei 5.8: „Deşi era Fiu, a învăţat ascultarea din cele ce a suferit.” Cu siguranță nu este nimic nou să auzim despre Isus că a fost un Om ascultător, și totuși este ceva minunat că El a luat acest loc. Aceasta este o minune atât de mare încât îngerii se pleacă în adorare şi doresc să înțeleagă marea taină. „Deși era Fiu, a învățat ascultarea”. Ce vor să ne spună aceste cuvinte?

  Epistola lui Iacov: Capitolul 5 - Stanley Bruce Anstey

   Credinţa se dovedeşte prin felul în care procedăm cu nedreptatea (versetele 1-13)

   Versetul 1

Iacov 5.1: Veniţi acum, bogaţilor, plângeţi, tânguindu-vă de nenorocirile voastre care vin peste voi.

   Lucrurile pe care le întâlnim în prima parte a acestui capitol arată clar că unii dintre cei care se declarau creștini cu siguranță nu erau mântuiți. Modul în care Iacov se adresează acestor oameni „bogați” arată că el nicidecum nu-i considera credincioși. El nici măcar nu-i numește aici „frați” - așa cum s-a adresat până acum auditoriului său în această scrisoare (Iacov 1.2,9,16,19; 2.1,14; 3.1 etc.).

.

  Epistola lui Iacov: Capitolul 4 - Stanley Bruce Anstey

   Credinţa în legătură cu carnea, cu lumea şi cu diavolul (versetele 1-10)

   Iacov abordează acum o altă chestiune, care a tulburat pacea în comunitatea iudeo-creștină. Cei trei mari vrăjmași ai creștinului au lucrat necontrolat în viața multora care au declarat că sunt mântuiți: carnea, lumea și diavolul.

   Problema era că unii dintre iudei, care mărturiseau credința în Domnul Isus, nu se rupseseră încă cu adevărat de vechea lor viață lumească, și astfel au adus aceste comportamente cu ei în comunitatea creștină. Chiar dacă au fost educaţi în iudaism - o religie care le-a adus mai aproape adevărata cunoaștere a lui Dumnezeu - aceasta nu însemna că toți trăiau în credință. A existat o grupă mixtă printre credincioșii iudei. Mulți dintre ei s-au declarat de partea creștinismului și au început să se miște în rândurile creștine, dar au adus cu ei obiceiurile lumeşti. Dovada tristă a faptului că aceşti trei dușmani lucrau în mijlocul lor s-a văzut în „luptele și certurile” care erau între ei. Acest lucru, la rândul său, a pus sub semnul întrebării mântuirea lor.

.

   În final dorim să ne adresăm încă o dată celor care probabil sunt înclinați spre mișcarea Praise-&-Worship și să încheiem cu o evaluare din perspectiva noastră. A fost dorinţa noastră să dăm socoteală, mai ales tinerilor, de ceea ce credem din inimă.