Reactualizat: 18.02.2019 

   Răspuns la întrebări speciale

• Toţi sunt înrudiţi şi sunt foarte puţini fraţi şi foarte puţine surori

• Cântatul lasă de dorit

• Principii false ale bisericii

• Comportare sectantă

• Cuvânt de încheiere

   Cum găsesc eu o biserică potrivită?

   Este deosebit de important să-ţi fie clar, că nu tu poţi alege biserica. Dumnezeu a ales locul spiritual. Şi tu nu găseşti locul acesta mergând de la o biserică la alta, ci prin aceea că mai întâi tu cauţi în Sfânta Scriptură biserica adevărată. Abia după aceea poate avea loc cealaltă căutare.

   Este foarte important să-ţi fie clar, că într-adevăr în timpul nostru pare aşa, ca şi cum într-o localitate ar fi mai multe biserici, însă noi nu găsim aceasta în Cuvântul lui Dumnezeu. În Biblie găseşti întotdeauna numai gândul că într-o localitate a fost numai o singură biserică. Probabil în Ierusalim s-au strâns în case diferite, însă era numai o singură biserică în Ierusalim. Această biserică consta din toţi creştinii din localitatea respectivă născuţi din nou şi pecetluiţi cu Duhul Sfânt.

   Incursiune de recunoaştere în Noul Testament

   Evangheliile

   Întâlnim Biserica pentru prima dată în capitolul 16 al evangheliei după Matei: „Pe această stâncă voi zidi Adunarea Mea” (Matei 16.18), şi acolo ne sunt făcute cunoscut imediat cele mai importante patru elemente ale Bisericii:

1.      Baza Bisericii este Fiul Dumnezeului celui viu – nu Petru, nu un învăţător al Bibliei, nu o mărturisire de credinţă („pe această stâncă”).

2.      Este o singură Biserică; deci această Biserică este mondială („Adunarea” [singular], nu „adunările” [plural]).

3.      Este Adunarea Lui, nu a noastră; de aceea El hotărăşte, nu noi („Adunarea Mea”).

4.      Adunarea era atunci încă ceva de viitor, deci nu exista, atunci când Domnul Isus era pe pământ, aceasta înseamnă, ea este ceva cu totul nou („voi zidi …”).

   Introducere

   Niciodată nu a fost un timp în care „oferta” de biserici să fie mai mare decât astăzi. Cu diversitatea în alegere creşte însă şi greutatea cu privire la întrebarea: Unde trebuie să merg eu de fapt duminica? Îmi place muzica bună, iubesc cântatul frumos; alegerea ar putea fi pentru biserica A, căci acolo sunt activităţi corale bune şi în „serviciul divin” cântă o bandă. Însă pentru copiii mei ar fi probabil mai bine în biserica B, deoarece acolo este o lucrare bună cu copiii şi cu tineretul; copiilor li se oferă acolo mai mult. Dar de fapt predicile în biserica C sunt foarte bune; acestea nu le am în bisericile A şi B. Să nu merg totuşi mai bine în biserica C? – Dar ţi-ai pus tu vreodată întrebarea, dacă criteriile tale de alegere sunt corecte? Probabil spui: M-am hotărât deja demult şi de mult timp merg în biserica D. Însă şi atunci întrebarea adresată ţie este: Care au fost criteriile tale de alegere? Au criteriile acestea valabilitate şi înaintea Domnului?

  Neemia: capitolul 3 - Stephan Isenberg

   Versete călăuzitoare: Neemia 3

   Acum ne vom ocupa cu construirea zidului şi a porţilor. Vom vedea diferite feluri de slujbe şi persoane diferite în lucrare. În afară de aceasta vom găsi participări diferite în lucrare, dar şi nepăsări. Însă acest capitol va arăta în principal armonia mare în lucrare, căci fiecare clădea la locul lui.

   Mai întâi trebuie să ne fie clar, de ce zidul şi porţile sunt aşa de importante.

  Neemia: capitolul 2 - Stephan Isenberg

   În capitolul 2 citim răspunsul lui Dumnezeu la rugăciunea lui Neemia din capitolul 1. Răspunsul lui Dumnezeu la rugăciune nu a venit imediat, ci abia după patru luni (1.1 Chişleu/noiembrie-decembrie à 2.1 Nisan/martie).. Dumnezeu l-a călăuzit pe Neemia în linişte, ca să-l pregătească pentru misiunea lui. Principiul acesta îl găsim mereu în Cuvântul lui Dumnezeu. Iosif a trebuit să fie pregătit în singurătatea închisorii pentru misiunea lui, Moise a fost pregătit 40 de ani în pustie, Ilie a fost condus într-un loc singuratic şi a fost hrănit de corbi, şi Pavel a fost 14 ani în Arabia (Galateni 1.17; 2.1), înainte să înceapă slujba publică.

  Neemia: capitolul 1 - Stephan Isenberg

   Introducere

   Neemia notează în această carte propria istorie. El nu era din casă împărătească, aşa cum era Zorobabel, şi el nu era nici preot, ca Iosua, sau un cărturar, ca Ezra. Neemia este în adevăratul sens al cuvântului un „normal”, unul ca tine şi ca mine. De aceea misiunea lui principală nu este în domeniul altarului sau al templului, ci în domeniul vieţii zilnice şi civile în Ierusalim. Şi pentru că Neemia era un om aşa de normal, ne va fi uşor să transpunem istoria lui la viaţa noastră. Neemia avea o poziţie frumoasă la curtea împăratului: el era paharnic la împăratul Artaxerxes (Neemia 1.11b). Un paharnic este un om de încredere al împăratului, care avea misiunea degustătorului şi se ocupa de interesele împăratului; mai târziu împăratul l-a făcut pe Neemia guvernator al Iudeii (Neemia 5.14).

  Neemia: Introducere şi informaţii de fond generale - Stephan Isenberg

   Introducere la cartea Neemia

   Într-un anumit sens cartea Neemia este ultima carte a Vechiului Testament. Cel puţin ea încheie descrierea istorică şi cronologică a lui Israel. Este posibil ca cele relatate în cartea profetică Maleahi să se desfăşoare într-un timp ulterior, însă nu este sigur. Unii comentatori sunt de părere că Maleahi a rostit profeţiile lui deja în timpul lui Ezra.

   Cu câţiva ani înainte de apariţia publică a lui Neemia, profetul Zaharia a profeţit şi a întrebat: „Căci cine dispreţuieşte ziua lucrurilor mici?” (Zaharia 4.10). Când a apărut Neemia era o astfel de „zi a lucrurilor mici”.

   Versete călăuzitoare: 2 Corinteni 5.14,15

2 Corinteni 5.14,15: Pentru că dragostea lui Hristos ne constrânge, noi judecăm aceasta: că, dacă Unul a murit pentru toţi, toţi deci au murit; şi El a murit pentru toţi, pentru ca cei care trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru Cel care pentru ei a murit şi a înviat.

   La citirea acestor versete m-a mişcat gândul, care este aşa de simplu şi totuşi de cea mai mare importanţă: Pentru ce trăiesc eu? Preaiubiţi fraţi şi preaiubite surori, nu trebuie să accentuez cât de importantă este această întrebare şi cât de mult depinde de sufletele noastre, că noi nu o ocolim, ci răspundem la ea, şi anume în teama de Dumnezeu. Versetul 15 a stat în mod deosebit înaintea ochilor mei: „El a murit pentru toţi, pentru ca cei care trăiesc …” – aceştia sunt credincioşii.

   Să cunoşti semnul timpului, să interpretezi corect „norii şi vântul”, să găseşti pentru tine şi pentru alţii un drum spre un ţel bun – pentru aceasta sunt folosiţi cercetaşi. Cine cunoaşte pe Karl May ştie cât de importanţi sunt cercetaşii. Dar nu numai la Karl May, ci şi în Cuvântul lui Dumnezeu misiunea lor este tratată ca temă. Domnul Isus Hristos spune în Matei 16.2,3: „Când se face seară, voi spuneţi: «Timp bun, pentru că cerul este roşu»; şi dimineaţa: «Furtună astăzi, pentru că cerul este roşu-întunecat»; înfăţişarea cerului ştiţi să o deosebiţi, dar semnele timpurilor nu le puteţi deosebi?” Şi în Vechiul Testament este vorba despre oameni, „care ştiau să deosebească timpurile, ca să ştie ce trebuia să facă Israel” (1 Cronici 12.32).

   Ce legătură este între „taină” şi „chemarea cerească”?

   Ce înseamnă „taina” pentru practica noastră creştină?

   Binecuvântările pământeşti şi făgăduinţele pământeşti, care au fost date israeliţilor, au făcut chemarea lor să fie o chemare pământească. Binecuvântările spirituale din cer şi speranţa credincioşilor în Domnul Isus fac chemarea lor să fie o chemare cerească.

   Dar există un adevăr de o natură deosebită cu privire la Adunare (Biserică) şi la relaţia ei cu Hristos, şi cum stă ea în El înaintea lui Dumnezeu, un adevăr care deschide privilegii care au o orânduială mai înaltă chiar decât aceea despre care este vorba în epistola către Evrei. Şi acestea fac chemarea Adunării (Bisericii) să fie în mod necesar cerească, cu toate că această expresie specială nu se întâlneşte în locurile din Scriptură care se referă la ea.

   Acest adevăr este numit „taina”; şi eu sunt pe deplin convins că adevărata natură a Adunării (Bisericii) nu poate fi înţeleasă, dacă nu se are o cunoaştere clară a adevărurilor pe care le cuprinde noţiunea „taină” şi care o caracterizează.

   Introducere

   Dacă vrem să avem o înţelegere sănătoasă a Bibliei, trebuie să diferenţiem anumite epoci din Biblie, în care Dumnezeu a acţionat într-un anumit fel cu oamenii. Deja Augustin a remarcat: "Diferenţiază epocile, şi atunci cărţile Bibliei sunt în armonie!" (Grundzüge biblischer Offenbarungen, CVD, 1991, pag. 47 – tradus.)

   Isus – Împărat al nostru?

   Este conform Scripturii, să slăvim pe Domnul Isus ca Împărat?

   Introducere

   Este şi rămâne ceva deosebit când te preocupi cu Fiinţa şi Persoana Domnului nostru. Se ajunge foarte uşor ca uneori s-o facem numai din interese pur teologice şi uităm cu cine avem a face. El trebuie să fie întotdeauna Împăratul inimilor noastre. Sentimentele şi înclinaţiile noastre trebuie să-I aparţină, înaintea Lui vrem să ne prosternăm cu reverenţă. Domnul Isus Se prezintă pe Sine Însuşi în foarte multe feluri inimilor noastre, aşa că un singur fel de a-L descrie este insuficient.

   Verset călăuzitor: Ioan 15.1-8

   Capitolele 13 până la 16 din evanghelia după Ioan constituie o parte deosebită a acestei cărţi. Ele ne redau discuţia Domnului cu ucenicii Săi în camera de sus din noaptea trădării Sale. Acest pasaj se împarte la rândul lui în două părţi. Capitolele 13 şi 14 sunt caracterizate prin har. Domnul făgăduieşte să revină, să trimită Apărătorul, să Se reveleze pe Sine Însuşi lor şi să le dea pacea Lui. Capitolele 15 şi 16 accentuează mai mult responsabilitatea. Aceasta se vede foarte clar din parabola despre viţa de vie şi mlădiţe. Hristos Se denumeşte Însuşi ca adevărata viţă, Tatăl Său este viticultorul.

   Verset călăuzitor: Matei 26.31

Matei 26.31: „Voi bate păstorul şi oile turmei se vor risipi.”

   Să presupunem că sunteţi rugaţi să spuneţi ceva despre sfârşitul vieţii lui Isus din Nazaret; ce aţi spune? Probabil aceasta, că unul din ucenicii Lui se numea Iuda şi L-a trădat; că cei din poporul Lui L-au dat în mâna romanilor şi guvernatorul Pilat din Pont sub presiunea iudeilor a dispus răstignirea Lui. În privinţa aceasta aţi reda destul de exact cele petrecute. Şi cu toate acestea nu aţi amintit lucrul cel mai important. Aţi redat numai ceea ce s-a petrecut „înaintea ochilor poporului Israel”, însă sensul profund al celor petrecute nicidecum nu l-aţi amintit.

   Căderea în Duhul

   Un studiu biblic

   Spune Biblia ceva despre „căderea sau odihnirea în Duhul”? În unele cazuri Biblia numeşte oameni care au căzut în prezenţa lui Dumnezeu. Dar este aceasta în concordanţă cu ceea ce se înţelege în zilele noastre prin „căderea în Duhul”?

   Versetele călăuzitoare: Iacov 5.14-16

   Credinţa vie, lucrătoare este tenorul epistolei lui Iacov. Şi în pasajul acesta accentul se pune pe credinţă: „Rugăciunea credinţei va vindeca pe cel bolnav.”

   Ar trebui să fie greu astăzi să chemi laolaltă pe „bătrânii adunării”. Care Adunare (Biserică) din jurul nostru (care cu regret deseori stau în ceartă şi invidie una cu alta) îşi poate revendica dreptul de a fi Biserica lui Dumnezeu? Şi cine sunt şi unde sunt „bătrânii adunării”, care au fost hotărâţi pentru această funcţie conform Scripturii? (Noi nu avem nici indicaţii şi nici exemple în Scriptură, că adunările îşi aleg ele însele bătrâni.) Găsim desigur astăzi fraţi cărora Dumnezeu le-a pus în inimă grija pentru casa Sa şi care practică slujba de bătrân.

   Verset călăuzitor: 2 Corinteni 9.15

2 Corinteni 9.15: Mulţumire fie adusă lui Dumnezeu pentru darul Său de nespus!

   Mulţi dintre noi s-au gândit deseori în ultimele săptămâni la cadouri. Unii dintre noi au simţit bucurie mare să dăruiască. Alţii şi-au găsit bucuria în a primi cadouri, însă nu atât de mult cât ne-am aşteptat noi s-o aibă. „Este mai ferice să dai, decât să primeşti” este încă adevărat, şi îndrăznesc să spun că cei mai fericiţi oameni nu sunt aceia care primesc de cele mai multe ori, ci aceia care dau de cele mai multe ori. Aceasta este adevărat în mod deosebit atunci când darurile tale înainte de toate sunt pentru aceia care trăiesc în împrejurări mai puţin confortabile decât tine, şi când ai încercat să satisfaci nevoile lor, să înseninezi casele celor săraci, să aduci un surâs de veselie pe feţele copiilor şi să îmbărbătezi mamele şi taţii obosiţi şi deznădăjduiţi.

   Verset călăuzitor: Luca 22.32b

Luca 22.32b: Şi tu, când te vei întoarce, să-i întăreşti pe fraţii tăi.

   Sunt credincioşi neîntorşi la Dumnezeu în sensul în care Domnul Isus foloseşte cuvântul întoarcere adresat lui Petru, când i-a zis: „Şi tu, când te vei întoarce, să-i întăreşti pe fraţii tăi” (Luca 22.32b). Încrederea de sine a apostolului era mai mare decât curajul lui. Toţi cunoaştem istoria tăgăduirii Domnului de către el şi căinţa lui, readucerea lui la viaţă şi înnoirea lui. El iubea intim pe Domnul său, însă L-a tăgăduit în chip ruşinos. El însuşi s-a adus într-o societate falsă şi s-a aşezat la focul de cărbuni, ca să se încălzească, în timp ce Hristos a fost acuzat de marele preot. Ochiul lui era îndreptat spre sine însuşi şi nu spre Hristos, şi deoarece se afla într-o situaţie grea, satan l-a ademenit să prefere să-şi salveze viaţa, decât s-o piardă; el a tăgăduit pe Domnul său cu jurământ şi blestem.

   Versete călăuzitoare: Geneza 13.12; 14.12; 19.1  

   Studenţi eşuează din multe motive. Însă una au comun: ei nu eşuează dintr-o dată şi nemijlocit. Eşecul este întotdeauna un proces. Aceasta este la fel valabil şi când un creştin eşuează. Creştinii în maturizare nu eşuează deodată, ci înaintează permanent pas cu pas pe drumul eşecului.

   În istoria lui Lot din cartea Geneza găsim cazul trist al unui credincios care a eşuat. Lot era foarte clar un credincios. În 2 Petru 2.7,8 Lot este numit de trei ori „drept”. Însă Lot cel „drept” a eşuat în a trăi viaţa pentru Dumnezeu. El a călătorit pe drumul ratării. Fiecare creştin poate astăzi să facă la fel. El ori trăieşte o viaţă, care are valoare pentru Dumnezeu, ori eşuează în viaţa sa, în ceea ce priveşte valorile veşnice (vezi 1 Corinteni 3.11-15). Cât de tragic şi de ruşinos va fi pentru el, când el va sta înaintea Domnului şi va trebui să dea socoteală pentru o viaţă goală şi irosită (vezi 2 Corinteni 5.10).

   Un cuvânt de trezire referitor la tema alcool

   Ce spune Biblia referitor la tema alcool?

   În cadrul unui studiu al cărţii profetului Habacuc m-am lovit de un cuvânt în capitolul 2: „Vinul înşală” (Habacuc 2.5). Naţiunile sunt caracterizate prin consumul excesiv de alcool; aşa era deja în zilele lui Habacuc. Orice virtute este distrusă prin consumul mărit de alcool. Alcoolul înceţoşează mintea şi amorţeşte simţămintele naturale. Ajuns odată în patima alcoolului este greu să te desprinzi de el. Mulţi îneacă grijile lor în alcool. Dacă ţinem seama de îndrumările biblice, nu vom cădea nici la stânga şi nici la dreapta.

   Versete călăuzitoare: Apocalipsa 1.3; 14.13; 16.15; 19.9; 20.6; 22.7; 22.14

   Cum se face că ultima carte din Biblie este aşa de neglijată în multe Adunări şi Biserici? Sunt multele judecăţi, care ne sperie? Sau gândim, că imaginea lui Dumnezeu din cartea Apocalipsa nu poate fi adusă la unison cu restul afirmaţiilor Noului Testament? Ne pare simbolica prea grea şi de neînţeles, sau este pur şi simplu expresia cunoscută nouă tuturor, că Apocalipsa ar fi „o carte cu şapte peceţi” şi că din start se interzice o preocupare mai îndeaproape cu conţinutul ei?

   Verset călăuzitor: Luca 18.1

Luca 18.1: Şi le-a spus o parabolă, ca să le arate că trebuie să se roage neîncetat şi să nu obosească.

   Thomas à Kempis a spus că omul lui Dumnezeu trebuie să se simtă mai bine în camera lui de rugăciune decât în public. Nu este exagerat să se afirme că un predicator, care caută să apară în public, aproape că nu posedă aptitudinea spirituală pentru aceasta. Rugăciunea adevărată poate să-l facă pe un om să se dea înapoi de la apariţia înaintea ascultătorilor.

   Versete călăuzitoare: Efeseni 4.2; Romani 14; 1 Corinteni 8

   Există multă ruptură între creştini. Uneori această ruptură este inevitabilă, deoarece este vorba de lucruri fundamentale. Deseori însă ea este urmarea diferenţelor de cunoaştere a anumitor subiecte, despre care Biblia spune că noi trebuie să ne îngăduim unii pe alţii cu privire la ele. Desigur este greu să „îngăduim”, deoarece natura noastră se opune să ofere altora libertatea reală în lucrurile în care noi – oricât de sincer am gândi noi – avem convingeri biblice personale ferme.

   Versete călăuzitoare: Romani 8.7; Leviticul 11.44a; 1 Tesaloniceni 4.3

   Romani 8.7: Pentru că gândirea cărnii este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, pentru că nu se supune legii lui Dumnezeu; pentru că nici nu poate.

   Leviticul 11.44a: … deci sfinţiţi-vă şi fiţi sfinţi, pentru că Eu sunt sfânt.

   1 Tesaloniceni 4.3: Pentru că aceasta este voia lui Dumnezeu: sfinţenia voastră.

   Dorinţa egoistă după fericire este la fel de păcătoasă ca oricare altă dorinţă egoistă. Rădăcina ei este în carne, care niciodată nu poate sta înaintea lui Dumnezeu.

   Oamenii devin tot mai mult înclinaţi să scuze orice formă de nedreptate făcută, cu justificarea că „vor să aibă ceva de la viaţă”.

   Versete călăuzitoare: Isaia 51.9; 52.10,13-15; 53.1

   Această expresie remarcabilă se întâlneşte de patru ori în cartea profetului Isaia, ca să ne dea o prezentare vie despre puterea şi harul Domnului.

   Versete călăuzitoare: 2 Tesaloniceni 2.3,4; Maleahi 4.5,6; Apocalipsa 11.2; Faptele apostolilor 2.19,20; 1 Corinteni 4.3; Zaharia 14.1-5

   În acest articol scurt se vor cerceta unele pasaje din Biblie care fac unele afirmaţii despre ceea ce trebuie să aibă loc înainte de ziua Domnului şi prin aceasta să determine perioada de timp în care începe această zi.

   2 Timotei 2.19: Totuşi temelia tare a lui Dumnezeu rămâne …

   „Totuşi temelia tare a lui Dumnezeu rămâne”, spune apostolul în 2 Timotei 2.19. El a vorbit despre unele lucruri îngrozitoare, care vor avea loc în ultimele zile. Fapte rele şi învăţături false se răspândeau rapid în acele zile şi mai târziu se vor înmulţi şi mai mult. Însă Pavel se bucură să-şi amintească lui însuşi şi să amintească lui Timotei şi nouă, că temelia tare a lui Dumnezeu rămâne, chiar dacă ceea ce a fost încredinţat omului eşuează. Ce este de la Dumnezeu rămâne neînfrânt, şi nimic nu-l poate leza.

   Efeseni 6.1-7: Copii, ascultaţi în Domnul de părinţii voştri, pentru că aceasta este drept. „Onorează pe tatăl tău şi pe mama ta“ – este cea dintâi poruncă însoţită de promisiune – „ca să-ţi fie bine şi să trăieşti mulţi ani pe pământ“. Şi voi, taţilor, nu-i provocaţi la mânie pe copiii voştri, ci creşteţi-i în disciplina şi sub mustrarea Domnului. Robilor, ascultaţi de stăpânii pământeşti, cu teamă şi tremur, în simplitatea inimii voastre, ca de Hristos, nu în slujire de ochii lor, ca unii care caută să placă oamenilor, ci ca robi ai lui Hristos, făcând voia lui Dumnezeu din suflet, slujind cu bunăvoinţă ca Domnului, şi nu ca oamenilor.

   Versete călăuzitoare: 2 Samuel 6.6,7

   2 Samuel 6.6,7: Uza a întins mâna spre chivotul lui Dumnezeu şi l-a apucat, pentru că boii erau să-l răstoarne. Şi mânia Domnului s-a aprins împotriva lui Uza; şi Dumnezeu l-a lovit pe loc pentru că îşi întinsese mâna spre chivot şi a murit acolo, lângă chivotul lui Dumnezeu.

   Această întâmplare serioasă este de mare importanţă pentru noi, cu toate că de atunci au trecut trei mii de ani. Ea subliniază următorul principiu: lucrarea Domnului trebuie făcută în conformitate cu Dumnezeu, şi nu după părerea noastră, cum considerăm noi că ar fi cel mai bine. Evident chivotul legământului era în pericol să cadă de pe car, şi de aceea părea justificat să previi acest pericol.

   Verset călăuzitor: Exodul 28.29

   Exodul 28.29: Şi Aaron va purta numele fiilor lui Israel pe pieptarul judecăţii, pe inima sa, când va intra în sfântul locaş, spre amintire înaintea Domnului, neîncetat.

   Aaron putea suplini poporul numai într-o mod foarte slab. În realitate erau numai numele seminţiilor, nu al fiecărui mădular, din care constau acestea, gravate pe pietrele pieptarului său şi pe umerari. El avea numai o cunoaştere foarte redusă a nevoilor şi încercărilor lor. El nu iubea pe fiecare în parte din această mulţime mare. Însă aceste lucruri reprezintă în mod foarte frumos activitatea Altuia, care va veni şi care acum este la dreapta lui Dumnezeu ca Reprezentant al nostru pe deplin suficient: Apostolul şi Marele Preot al mărturisirii noastre, Isus.

   Versete călăuzitoare: Romani 2.17-29; Romani 3.1-3; Galateni 6.12-16

   Romani 2.29 este folosit de aceia care cred că locul lui Israel a fost preluat astăzi de Biserică, ca dovadă pentru părerile lor. Întrebarea este, dacă această concepţie poate fi justificată cu adevărat cu acest loc din Scriptură. În privinţa aceasta prezentăm unele reflecţii:

   Romani 2.17 arată clar că pasajul acesta este adresat iudeilor, în contrast cu pasajul anterior, şi anume iudeilor ca naţiune, care se aflau sub Lege. Prin aceasta şi versetul 29 este adresat iudeilor, care în lăuntru corespund ideii de circumcizie.

   Versete călăuzitoare: Psalmul 27.1-8; Apocalipsa 22.4; Ioan 17.24

   Cât de binecuvântat este faptul, că Domnul Însuşi a devenit „Lumina” noastră. El nu ne este prezentat aşa de des în Vechiul Testament în felul acesta, căci fără revelarea dragostei Lui nu am putea suporta lumina. De aceea aceasta se întâlneşte mai frecvent în Noul Testament. Acela, care a devenit Lumina noastră, care în mod necesar dă pe faţă toată stricăciunea noastră, a devenit şi „mântuirea” noastră, şi noi putem spune: „De cine să mă tem?” Toate frământările inimii noastre îşi găsesc mângâierea în aceasta. „El este tăria vieţii noastre”, aşa că nu trebuie să ne mai temem de vrăjmaş. Noi avem încredere şi îndrăzneală.

   Partea 1: Bănuieli

   Pentru un credincios sincer nu este nimic mai dureros decât să fie acuzat pe bază de presupuneri nedovedite. Şi aceasta au făcut cei trei prieteni faţă de Iov. Ei nu puteau prezenta fapte, care ar fi fost capabile să convingă conştiinţa lui. În loc să facă aceasta, căutau o dovadă pentru bănuiala lor şi în cuvinte nestăpânite, deseori răzvrătite căutau să găsească aceasta la Iov greu încercat.

   Aceasta era pentru el deosebit de zdrobitor, şi noi ştim cât de dureros a simţit el aceasta. Duhul de critică, care stăpânea pe prieteni, i-a împiedicat să aştepte până când Dumnezeu va aduce adevărul lucrurilor la lumină. Căci fără îndoială la Iov era ceva de învinuit, dar el nu a făcut păcatele ascunse, la care ei făceau aluzie. Ei au depăşit orice limită, care s-ar fi cuvenit unei purtări de grijă plină de dragoste, şi nu s-au dat în lături să rostească pe faţă sentinţa lor aspră. Cu siguranţă Dumnezeu ne face cunoscut toate acestea, ca să ne atenţioneze cu privire la această greşeală fundamentală în judecarea celorlalţi credincioşi.

   Verset călăuzitor: Daniel 1.8

   Daniel este un exemplu deosebit de încurajator pentru credincioşii tineri. Ca şi captiv la curtea împăratului din Babilon, ca tânăr, care nu avea încă douăzeci de ani, a făcut un început bun al carierei lui, a cărui binecuvântare l-a însoţit toată viaţa prin casele diferiţilor domnitori şi în mijlocul multor schimbări. El a slujit lui Dumnezeu aproximativ şaptezeci de ani, uneori în poziţii cu mare renume, alteori mulţi ani în ascuns.

   Ce a caracterizat începutul lui Daniel?

   Roua Hermonului

   … are ceva a face cu unitatea Duhului!

   Versete călăuzitoare: Psalmul 133

   Acest titlu ar putea să fie pentru unii numai o enigmă geografică. Însă pentru cel care are felul de gândire al lui Hristos, aceasta nu este o enigmă, ci un simbol impresionant şi frumos. Hermon este vârful de munte cel mai înalt din toată Palestina, şi dacă ţinutul din jur este uscat, de pe culmea înzăpezită a muntelui Sion cade roua înviorătoare; însă acesta este unul din simbolurile folosite de Duhul Sfânt, ca să ilustreze cât de bine şi de plăcut este când fraţii trăiesc în armonie unul cu altul.

   Versete călăuzitoare: Matei 1.1-17; Luca 3.23-38

   În lucrarea sa „Prelegeri introductive la evanghelia după Matei” [tradus], Kelly prezintă condiţiile pe care Mesia trebuia să le îndeplinească conform profeţiilor Vechiului Testament. În primul rând El trebuia să fie Dumnezeul lui Israel, Iehova Însuşi. Însă adevărul acesta este prezentat numai acoperit în Vechiul Testament (de exemplu Psalmul 110.1, compară cu Matei 22.41-45).

   Ce putem învăţa de la „magii din răsărit”?

   Diferenţa între cunoaştere şi aşteptare

   Versete călăuzitoare: 1 Tesaloniceni 1.9,10

   Versete călăuzitoare: Ioan 10.39-42; 11.1-16

   Cinci din cele şapte „semne” ale Domnului, relatate de evanghelia după Ioan, le-am studiat anul trecut în locul acesta. Cu semnul al şaselea, învierea lui Lazăr, păşim într-o secţiune nouă a evangheliei, şi va fi de folos să ne ocupăm puţin cu aceasta.

   La sfârşitul capitolului 10 citim: „Căutau deci din nou să-L prindă: dar El a scăpat din mâna lor. Şi a plecat din nou dincolo de Iordan, spre locul unde boteza Ioan la început; şi a rămas acolo.”

   Versete călăuzitoare: 1 Corinteni 11.5,6,10,13

   Ce spui tu? Să-şi acopere femeia capul? În ce timp trăieşti tu de fapt? Suntem aici la mahomedani? Aşa sau asemănător se poate auzi, dacă se pune în discuţie tema „Acoperirea capului femeii din perspectiva creştină”. De aceea nu este uşor într-un timp ca astăzi să editezi un articol despre o astfel de temă. Dar să tăcem, dacă Biblia vorbeşte despre aceasta? Ar trebui mai bine să ocolim această temă? Trebuie luată atitudine la toate şi la orice? Însă această întrebare este mereu discutată între creştini. Şi nu pe nedrept, aşa cum gândim noi. În cele din urmă o femeie este în pericol ca printr-o comportare falsă în privinţa aceasta să-şi dezonoreze capul (versetul 5), să facă ceva care în ochii lui Dumnezeu şi înaintea îngerilor este ruşinos (versetul 6) şi nu se cuvine (versetul 13). De aceea vrem să scriem câteva rânduri referitoare la această temă.

   Versete călăuzitoare: Ioan 12.3-8

   Aproape că nu găsim o întâmplare mai frumoasă, mai înălţătoare pe drumul Domnului pe pământ, decât istorisirea ungerii Lui cu mirul de nard „curat, de mare preţ” de către Maria din Betania. „Şi casa s-a umplut de mirosul mirului.” O înviorare unică, plăcută, a Domnului la începutul drumului Său de suferinţe, puţin fagure de miere, pe care El, adevăratul Ionatan, l-a dus la gură în trecere în ultima, decisiva urmărire din partea duşmanului de moarte! „Şi ochii I s-au luminat” (1 Samuel 14.27).

  Psalmul 82 - C. H. Spurgeon

   Titlul şi conţinutul. Un psalm al lui Asaf. Asaf, poetul spiritual, apare în psalmul acesta ca predicator înaintea unui public ales: sunt autorităţile, administratorii judecăţii, cărora el le trimite atenţionarea sa. Cine înţelege o chestiune bine, în mod normal este capabil şi de alta: nu este improbabil ca un poet bun să fie capabil să fie şi predicator. Dacă Milton s-ar fi suit la amvon sau dacă Virgil at fi fost un apostol, ce predici ar fi ţinut ei!

Ceea ce Asaf a predicat atunci judecătorilor ne este pus nouă acum înainte spre chibzuire. Asaf se exprimă în psalmi foarte liber şi deschis, şi cântarea lui se caracterizează mai mult prin putere decât prin drăgălăşenie. În exemplul de faţă avem dovada clară, că nu toţi psalmii şi cântările spirituale trebuie să fie o laudă directă a lui Dumnezeu; noi avem voie şi să ne îndemnăm unii pe alţii în cântările noastre (Coloseni 3.16).

   Este mai ferice să dai decât să primeşti.

   Verset călăuzitor: 2 Corinteni 8.9

2 Corinteni 8.9: Deoarece cunoaşteţi harul Domnului nostru Isus Hristos, că El, bogat fiind, S-a făcut sărac pentru voi, ca, prin sărăcia Lui, voi să fiţi îmbogăţiţi.

   Citeşte tot capitolul.

   Introducere

   Ştim cu toţii, că adevăratul sentiment de crăciun este „nu să primeşti, ci să dai”. Experienţa noastră dovedeşte că este realmente mai mare bucurie să dai daruri de crăciun, decât tu însuţi să primeşti (căci aceasta este experienţa noastră?). Cu toate acestea darurile noastre arată deseori că nu sunt un dar. Pe de o parte în mod normal ele nu ne costă mult şi pe de altă parte de cele mai multe ori nu satisfac adevăratele nevoi ale celui care le primeşte. Dar dăruirea adevărată este altceva – ea merge mai departe. Cât de departe? Dăruirea merge aşa de departe, până unde începe să-l doară pe cel care dăruieşte, şi ajută cu adevărat pe cel care primeşte darul. Ai dăruit tu în ultimul timp în felul acesta?

   Versete călăuzitoare: Isaia 9.1-7

   Introducere

   O dată pe an milioane de creştini îşi amintesc de naşterea lui Isus Hristos. În servicii religioase şi prelegeri de Crăciun se citează un verset din prorocul Isaia, care a fost scris cu aproximativ 700 de ani înainte de naşterea lui Hristos – călăuzit prin Duhul Sfânt (2 Petru 1.21):

Isaia 9.6: Pentru că un Copil ni S-a născut, un Fiu ni S-a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui; şi-I vor pune numele: Minunat, Sfetnic, Dumnezeu puternic, Părinte al eternităţii, Domn al păcii.

   Aproape nimeni nu se întreabă, în ce context stă acest verset. Pe cine are profetul în vedere? Despre cine este vorba, când acolo se spune: „un Copil ni S-a născut”? Ce fel de domnie este aceasta? De ce acest Copil este numit şi „Fiu”? Să ne preocupăm mai îndeaproape cu aceste întrebări. Probabil vom fi surprinşi, că noi creştinii nu suntem adresaţii principali ai acestor versete.

   Versete călăuzitoare: Matei 1; 2; Luca 1; 2

   Introducere

   În timpul adventului şi până în seara de crăciun vom auzi iarăşi sub forme diferite: „Copilul Isus” stă înaintea uşii. Ceea ce în această formulare sună mai degrabă străin şi dulce – în legătură cu comercializarea fără scrupule chiar respingător -, probabil am auzit sau chiar spus într-o formă modernă: să devii creştin înseamnă să laşi pe Hristos să intre în viaţa proprie. Dar ce se întâmplă dacă Hristos intră (deodată) în viaţa noastră? O seară romantică, o copleşire cu daruri, un fior evlavios? – Unul care a trăit foarte concret aceasta, cum nu a trăit nici un alt om, este Iosif, logodnicul şi soţul Mariei, din care cum se ştie a fost născut Isus Hristos. În cele ce urmează doresc să privesc Crăciunul din punctul lui de vedere. Textele biblice care stau la bază le găsim mai ales în evanghelia după Matei capitolele 1 şi 2 şi în evanghelia după Luca capitolele 1 şi 2.

   Versete călăuzitoare: Romani 12.2; 2 Corinteni 10.5; Filipeni 2.3; 4.8; 1 Petru 1.13

   Introducere

   Titlul „Controlul gândurilor”[1] nu trebuie să dea impresia unei transe hipnotice sau a spălării minţii comuniste. Ea are a face cu responsabilitatea creştinilor, de a-şi controla gândirea. Biblia arată că viaţa gândurilor unui creştin născut din nou joacă un rol decisiv. Ceea ce suntem noi este influenţat în cea mai mare parte prin ceea ce gândim şi cum gândim. Proverbele 23.7 spune: „Aşa cum gândeşte [omul] în sufletul său, aşa este el.” Sfânta Scriptură ne arată nu numai responsabilitatea  asupra gândurilor noastre, ci şi unele linii directoare clare, care atrag după sine o viaţă a gândurilor ordonată şi plăcută lui Dumnezeu. Să studiem mai exact unele locuri din Biblie, care se preocupă cu controlul gândurilor.

   Ieremia 2.13: Poporul Meu a făcut două rele: M-au părăsit pe Mine, Izvorul apelor vii, ca să-şi sape fântâni [textual=cisterne], fântâni crăpate, care nu ţin apa.

   Introducere

   O cisternă era în ţările Bibliei un rezervor de apă artificial, care era săpat în pământ sau cioplit în stâncă, ca în el să adune apă şi s-o păstreze. Cisternele erau foarte importante în Israel, din cauza timpului foarte lung de secetă şi a relativ puţinelor izvoare naturale. Însă o cisternă găurită era practic fără valoare. Stâncile poroase sau construcţiile sfărâmicioase puteau să ţină numai puţină apă murdară, dacă chiar puteau. Să aduni şi să păstrezi apa în cisterne găurite era la fel de înţelept ca şi cum ai folosi sita ca vas de fiert!

   Bătrâni rânduiţi oficial în Adunare (Biserică)?!

   O chestiune de autoritate

   În articolul acesta nu vrem să ne ocupăm cu toate aspectele legate de tema „bătrânilor”. Ne vom limita la un răspuns dat strigătului devenind tot mai mare după bătrâni în Adunare (Biserică).