Reactualizat: 20.01.2022 

  Decalajul din Geneza 1; numai o teorie? - Stanley Bruce Anstey

  Îl iubești cu adevărat pe Dumnezeu? - Elmo Clair Hadley

   Cum pot pretinde că Îl iubesc pe Dumnezeu, dacă nu am inimă pentru acele lucruri de care El se bucură? Cum pot pretinde că sunt un copil al lui Dumnezeu dacă nu doresc să merg mai departe în comuniune cu Fiul Său, de care El are bună plăcere? Imposibil. Cum poate exista părtășie cu Tatăl nostru, dacă Domnul Isus, a cărui hrană a fost să facă voia Tatălui, nu este subiectul preocupărilor inimilor noastre? Dar în măsura în care El devine pentru inima noastră „Preaiubitul”, „deosebit între zece mii”, vom găsi o bucurie reală, o pace reală și o libertate reală în a merge drept pe calea voinței lui Dumnezeu și în a ne închina și a-L înălța pe Fiul Său.

  „Sfârșitul tuturor lucrurilor s-a apropiat” - Edward Dennett

   Primii creștini știau: lucrurile din jurul nostru sunt nestatornice și trecătoare, iar sfârșitul este aproape. Suntem noi la fel de conștienți de acest lucru ca acei credincioși? Poate că ne gândim la acest lucru la sfârșitul anului; dar, trăim cu adevărat în fiecare zi cu gândul că totul se îndreaptă cu repeziciune într-acolo, că Domnul va interveni cu putere pentru a instaura Împărăția Sa? Noi știm că Domnul va veni. Cunoaștem această învățătură din Sfânta Scriptură, și ea apare frecvent în conversații și în slujirea Cuvântului. Și totuși, cumva, ne bazăm pe faptul că „toate rămân așa cum erau de la începutul creației” (2 Petru 3.4). ...

  Răpirea abia după necazul cel mare? Ce spune Biblia? - Elmo Clair Hadley

   Unii spun că Bserica trebuie să treacă prin necazul cel mare; ei spun: Nu există niciun motiv pentru ocrotirea credincioșilor, să nu treacă prin necazul cel mare, în timp ce martirii din primele timpuri au suferit atât de mult. ...

  Rugați-vă neîncetat! - Elmo Clair Hadley

  Rugăciunea: o premisă pentru pacea inimii - Elmo Clair Hadley

  Psalmul 133  - C.H. Spurgeon

   Psalmul 133

   Titlul: O cântare a treptelor. A lui David.

  Când Dumnezeu ne încearcă: exemplul lui Iosif - David R. Reid

  Ambiția - Sydney Long Jacob

  Când Corona distruge familii, comunități creștine și grupuri de oameni  - SoundWords

   După mai bine de un an și jumătate de pandemie, subiectul Corona domină nu numai mass-media, ci și conversațiile în familie, între prieteni, în comunităţile creştine și în grupurile mici de creștini. Unele familii au fost zdruncinate de această problemă și unele comunităţi creştine au fost divizate, sau cel puțin există discordie. Deci, ce ar trebui să facem dacă suntem noi înșine afectați? Prin acest articol dorim să oferim câteva idei și impulsuri de gândire.

   Să ne întrebăm: Cum ne tratăm unii pe alții? Ne caracterizăm unii pe alții fie negatori ai Coronei, fie oi adormite, concetățeni antisociali sau credincioși politici? Ce expresii folosim pentru protecția gurii și a nasului? Cum denumim vaccinul? Cum vorbim despre politicienii sau oamenii de știință responsabili? 

   Versete călăuzitoare:Psalmul 89.6; Luca 12.5

   Autoritatea lui Dumnezeu este atât de copleșitoare, încât ar trebui să îngrozească acel suflet care nu este în armonie cu El: „Şi demonii cred, și tremură” (Iacov 2.19). Autoritatea lui Dumnezeu îi face să tremure. Legiunile de demoni, care îl posedau pe omul din Gadara, au tremurat când Isus le-a poruncit să iese afară din el, deoarece ei cunoşteau autoritatea Sa irezistibilă (Luca 8.31). Numai omul este atât de prost, încât să încerce să se convingă că nu are de ce să se teamă: „Nebunul zice în inima lui: Nu este Dumnezeu!”. (Psalmul 53.1).

   Versete călăuzitoare: Matei 11.28-30

   Pentru a putea trăi o viață fericită, este important să ai odihnă. Explicând calea de a găsi această odihnă, Domnul nostru spune: „Veniți la Mine ... Luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine ... și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre. Pentru că jugul Meu este bun și sarcina Mea este ușoară”. Cel care ne cheamă să luăm asupra noastră jugul Său a fost un exemplu pentru noi atunci când S-a supus voinței Tatălui Său, spunând: „Iată, Eu vin ca să fac voia Ta” (Evrei 10.9). Pentru a găsi odihnă, și noi trebuie să ne supunem voinţa noastră voinței lui Dumnezeu. Aceasta este ceea ce înseamnă „Luați jugul Meu asupra voastră”.

   Versete călăuzitoare: Filipeni 4.6; Matei 11.25 / Luca 10.21

   Când Domnul Isus ne îndeamnă să fim recunoscători în orice situație, El nu așteaptă de la noi nimic din ceea ce nu a făcut El Însuși. Nu ar trebui să uităm niciodată că El a fost încercat în toate privințele, la fel ca și noi. Observă cum a reacţionat El când a fost pus la încercare de generația împietrită, chiar și după toate faptele Sale de dragoste și minunile magnifice: „Te laud, Tată, Domn al cerului și al pământului, ... Da, Tată, căci așa a fost plăcut înaintea Ta” (Matei 11.25,26). Iar în Luca 10.21, unde este consemnat același eveniment, găsim de asemenea că s-a consemnat: „În acelaşi ceas, Isus s-a bucurat în duh”.

   Verset călăuzitor: Filipeni 4.7

   Cine nu dorește o astfel de experiență: inimile și sufletele noastre pline de pacea desăvârșită a lui Dumnezeu Însuși? Dar de ce să o dorim, dacă o putem avea? Ea este prezentă pentru fiecare copil al lui Dumnezeu, care şi-o dorește atât de mult, încât el îndeplineşte de bună voie condițiile pentru ea. Creatorul nostru este singurul care înțelege pe deplin mecanismele sufletului nostru și toate sentimentele care se află în inimile noastre. Unii dintre noi au mai mult echilibru emoțional decât alții și nu oscilează atât de mult și atât de des între extreme. Dar cât de puțini sunt cei care știu cu adevărat ceva despre această pace desăvârşită, atât de necesară pentru adevărata fericire. Indiferent cât de rar sau de des am experimentat această dulce pace, ne-o dorim mai mult.

  Cei liniştiţi din ţară, sau câini muţi care nu pot să latre  - Rainer Imming

   Verset călăuzitor: Isaia 56.10

   În ultimii ani, mi se pare că a existat o polarizare din ce în ce mai mare a societății noastre între grupuri de opinie și indivizi. Anul trecut, odată cu pandemia corona și cu întrebarea cum să răspundem la ea, această polarizare a primit un impuls suplimentar. La fel ca toate evoluțiile sociale, acest lucru s-a transferat și în comunităţile noastre creștine. Și acolo, tonul a devenit mai dur, se insistă asupra opiniei proprii, un „compromis" este adesea văzut doar în mod negativ. Acest lucru este valabil la diferenţele de păreri interne din cadrul comunităţii, dar și la întrebarea cum să te poziționezi ca și creștin credincios în aceste vremuri față de evoluțiile sociale și deciziile politice. Mă comport mai degrabă tăcut și rezervat sau vorbesc tare și clar și „mă distanţez” faţă de evoluțiile reale și presupuse a fi greşite?

  Însuşirile vieţii creştine  - Thomas Oliver

   Părtăşia, slujirea, închinarea

   Betania înseamnă „Casa palmierilor”; de aceea ne arată un loc de odihnă, ca de exemplu o oază în deșert. Scriptura relatează că Domnul Isus a vizitat adesea Betania, când era aproape de Ierusalim. Pentru ce motiv a făcut El acest lucru? Acolo erau prieteni credincioși, care prețuiau părtășia și dragostea Lui - în contrast cu trădătorul Iuda, cu ura fariseilor, cruzimea soldaților și nestatornicia rece și împietrită a oamenilor.

  Zilele din urmă  - Hamilton Smith

   Versete călăuzitoare: 2 Timotei 3

   Învățătura din 2 Timotei 3 necesită o analiză atentă, pentru că, pe de o parte, conține avertismente cu privire la starea gravă a creștinismului din zilele din urmă, în timp ce, pe de altă parte, suntem instruiți cu privire la sursele noastre de ajutor, astfel încât credinciosul să poată trăi conform lui Dumnezeu în ciuda răului.

   Este un har extraordinar faptul că nu trebuie să judecăm singuri starea creștinătății și nici nu trebuie să ne hotărâm singuri cum să trăim în aceste zile din urmă. Avem gândurile revelate ale lui Dumnezeu atât despre rău, cât și despre modul în care trebuie să umblăm în conformitate cu gândurile Sale, având în vedere răul.

  Profetul bătrân din Betel  - Hamilton Smith

   Versete călăuzitoare: 1 Împăraţi 13.1-32; 2 Împăraţi 23.17-18

   Evenimentele care ne sunt relatate în 1 Împărați 13 au avut loc într-o perioadă de apostazie a poporului lui Israel. De aceea, ele au o semnificație cu totul specială și pentru noi și ne servesc drept avertisment pentru noi, cei care trăim într-un timp în care un creștinism corupt se îndreaptă cu pași repezi spre apostazia completă de la Dumnezeu.

   Eveniment relatat aici are legătură în esență cu trei persoane - împăratul Ieroboam, un „om al lui Dumnezeu din Iuda” și un „bătrân profet din Betel”.

  Roboam  - Hamilton Smith

   Versete călăuzitoare: 2 Cronici 11

   Putem fi siguri că niciodată în istoria Adunării nu va veni o zi, oricât de întunecată și dificilă ar fi ea, în care să nu existe lumină în Cuvântul lui Dumnezeu pentru a-l călăuzi pe credinciosul care dorește să meargă pe calea ascultării. Putem rata calea din cauza ignoranței sau a voinței proprii, putem fi indiferenți față de ea din lipsă de devotament, putem să ne ferim de ea din lipsă de credință, dar lumina căii este acolo pentru cei care o caută și doresc să meargă în ascultare de Cuvânt. Această lumină nu se găsește doar în Noul Testament sub formă de instrucțiuni, ci și în Vechiul Testament sub formă de ilustrație. Să analizăm, așadar, o scenă din Vechiul Testament, care ne va ajuta să înțelegem marile principii neschimbate ale lui Dumnezeu, care ar trebui să ne ghideze în ziua sciziunii și a împrăştierii în rândul poporului lui Dumnezeu.

  Binecuvântarea lui Iacov  - Hamilton Smith

   Versete călăuzitoare: Geneza 48 + 49

   În primii șaptesprezece ani din viața lui Iosif, acesta a crescut sub îngrijirea tatălui său Iacov și, în frumoasă corespondență cu aceasta, în ultimii șaptesprezece ani din viața sa, bătrânul tată devine subiectul grijii tandre a fiului său (Geneza 47.28). La sfârșitul acestei perioade a vieții sale, ajungem la ultima și cea mai strălucitoare stație a drumului vieţii plină de evenimente a lui Iacov: liniștea orelor morții sale, care contrastează în mod strălucit cu viața sa furtunoasă, plină de căi strâmbe și rătăcite. În aceste momente sfinte și sublime, Iosif este chemat și este deosebit de favorizat împreună cu fiii săi.

   O nouă „Sămânța nădejdii” vă stă la dispoziție. De fapt, aceasta nu este de mirare. Dumnezeu a spus odinioară: „În toate zilele pământului, semănatul și seceratul nu vor înceta.” (Geneza 8.22). Așa a vorbit El în îndelunga Sa răbdare și bunătate, în calitate de Creator, după marele potop din zilele lui Noe. Iar în calitate de Dumnezeu-Mântuitor a vorbit asemănător în dragostea și harul Său: „Ia aminte la îndemnare, la învățătură. - Vestește Cuvântul, … împlinește-ți deplin slujba.” (1 Timotei 4.13,2 Timotei 4.2,5.) Deci și sămânța spirituală, Evanghelia mântuitoare, trebuie să fie mereu vestită din nou, și anume, prin viu grai și în scris, atâta timp cât durează ziua mântuirii. Deci, în felul acesta, prietenii mei tineri, Dumnezeu pășește iarăși aproape de voi prin această nouă cărticică. Bunul Păstor vrea să vă facă să-I auziți glasul din nou, fie ca să cheme la El inimile care încă sunt înfășurate în pofta lumii, ca ele să-L iubească pe Cel care ne-a iubit pe noi întâi, fie ca să încurajeze inimile care deja Îl iubesc și să le întărească în încrederea în El.

Deşi cartea poartă amprenta vremurilor de după al doilea Război Mondial, am considerat că ea poate şi în timpurile noastre, aşa cum spune autorul - aceasta fiind dorinţa lui, "să vă bucure și să vă conducă la izvorul adevăratei fericiri și a adevăratei bucurii, pe care Dumnezeu vrea s-o dăruiască deja de timpuriu fiecărei inimi, în mod deosebit și copiilor, tinerilor dragi."

  Consacrarea creştină  - Stanley Bruce Anstey

   Cum să-ți dăruiești complet viața Domnului Isus

   Versete călăuzitoare: Romani 12.1-8

   Ce înseamnă să-ţi consacri viaţa lui Hristos? Ca bază pentru răspunsul la această întrebare luăm textul din Romani 12.1-8. Vreau să încep prin a răspunde la întrebarea care trece prin mintea celor mai mulți tineri: „Ce să fac cu viața mea?”. Cred că versetele pe care tocmai le-am citit ne spun exact ce trebuie să facem cu viața noastră: Noi trebuie să o dăm Domnului! Și să-L lăsăm să facă din viața noastră o binecuvântare.

   Versete călăuzitoare: Filipeni 4.4-8  

   „Vremurile neclare necesită un cap limpede”: Acesta este titlul unui articol publicat în Blätter für Vorgesetzte (publicat de Bundesarbeitgeberverband Chemie e.V. Wiesbaden 10/2002). Ideea articolului este de a arăta ce probleme sunt asociate cu faptul că ne aflăm într-o lume a muncii și a vieții în care există o bulversare permanentă. Astăzi încă lucrăm la Hamburg, mâine mergem la New York pentru o săptămână și apoi la Johannesburg pentru o jumătate de an.

  Comentariu la Epistola 2 Corinteni: Capitolul 13 - M. G. de Koning

36. Pe voi înşivă cercetaţi-vă, dacă sunteţi în credinţă - 2 Corinteni 13.1-6

37. Rugăciuni, îndemnuri, saluturi şi dorinţe de binecuvântare - 2 Corinteni 13.7-13

.

  O practică utilă, dar adesea uitată: Ca învăţătoare de bine să dai lecţii de viaţă  - Gerd Pohl

   Verset călăuzitor: Tit 2.3

   În Epistola către Tit este amintită o sarcină foarte importantă, dar adesea neglijată de femeile credincioase. Femeile mai în vârstă sunt solicitate să fie învățătoare de bine. Ce înseamnă și ce conţine acest lucru?

   Într-un timp ca acesta - în actuala criză Corona - mulți se întreabă cu siguranță: Cum gândeşte de fapt Dumnezeu în legătură cu această criză? Este Dumnezeu deosebit de mânios pe oameni în acest moment - poate mai mult decât de obicei? Este o judecată? Dacă da, pentru cine? Și de ce? De ce sunt afectați în mod deosebit aproape toți creștinii, în sensul că, în primul rând, întâlnirile lor nu mai sunt permise sau sunt între timp supuse unor condiții?

   Deseori se găsesc răspunsuri rapide la întrebări și se va constata că aceste răspunsuri sunt foarte diferite. Dar nu ar trebui să ne lăsăm influenţaţi de răspunsuri rapide, ci să ne întrebăm mai întâi personal ce vrea Dumnezeu să ne spună prin aceasta.

   Versete călăuzitoare: 2 Corinteni 8.9-15

   Acum vrem să vedem cum este restabilit cineva care a eșuat. La început am spus că nu ne putem salva singuri, nici nu ne putem păstra, iar dacă eșuăm, nu ne putem restabili. Cât de adevărat este acest lucru. Dacă cineva care a eșuat trebuie să fie restabilit, atunci Domnul este cel care o face. Lui I se cuvine toată onoarea. Da, cel care a eșuat trebuie să își asume responsabilitatea, dacă vrea să fie restabilit, pentru că, așa cum există două laturi ale păstrării noastre, tot așa există două laturi ale restabilirii: suveranitatea lui Dumnezeu și responsabilitatea omului. Când am eșuat, nu putem spune simplu: „Depinde doar de Domnul dacă voi fi restabilit; voi aștepta ca El să o facă”. Nu, El vrea ca noi să simțim responsabilitatea noastră în această privință.

   Aș dori să vorbesc în această după-amiază despre tema eșecului și a restabilirii. De asemenea, aș dori să spun ceva despre preoția și mijlocirea (administrarea) lui Hristos, care sunt o parte esențială a temei noastre. În special, aș dori să abordez cauza eșecului și modul în care Dumnezeu, în harul Său, restabileşte pe un credincios care a eșuat. Sunt sigur că acest subiect îi afectează pe toți într-un fel sau altul. Faptul că există astăzi creștini care doresc să umble cu Domnul este o dovadă că Dumnezeu este credincios și că Hristos mijlocește ca Mare Preot și Avocat al nostru. Când abordez acest subiect cu voi, nu o fac fără a fi personal recunoscător pentru harul și mila lui Dumnezeu

O cărticică ilustrată cu poevestiri, îndemnuri, ghicitori, şarade prezentate în text şi poezie pentru tineri. Cărticica a fost editată după Războiul Mondial când, aşa cum spune autorul, "Ah, din zilele acelea a dispărut într-adevăr atâta bucurie a tinereții și s-a ofilit atâta fericire a tinereții!"

Deşi cartea poartă amprenta acelor vremuri, am considerat că ea poate şi în timpurile noastre, aşa cum spune autorul - aceasta fiind dorinţa lui, "să vă bucure și să vă conducă la izvorul adevăratei fericiri și a adevăratei bucurii, pe care Dumnezeu vrea s-o dăruiască deja de timpuriu fiecărei inimi, în mod deosebit și copiilor, tinerilor dragi."

   Versete călăuzitoare: 1 Ioan 3.1-3; Romani 8.14-17

   După ce în partea 1 şi partea a 2-a am răspuns la întrebările „Ce este naşterea din nou?” şi „Cum se produce naşterea din nou?”, ne mai rămâne să studiem „Urmările naşterii din nou” – un punct de cea mai mare importanţă.

   Cine este capabil să aprecieze îndeajuns de mult marile rezultate ale faptului de a fi un copil al lui Dumnezeu? Cine poate interpreta sentimentele și afecțiunile care aparțin acestei relaţii înalte și sacre de rudenie, în care intră sufletul prin naşterea din nou? Cine este capabil să explice pe deplin acea comuniune profundă, pe care copilul lui Dumnezeu are dreptul să o savureze cu Tatăl său?

   Este foarte important să se înțeleagă diferența dintre viață și pace. Prima este consecința unirii noastre cu Persoana lui Hristos; aceasta din urmă este rezultatul lucrări Sale finalizate.

   Versete călăuzitoare: Ioan 3.4-8

   După ce prin diverse pasaje din Scriptură [în partea 1 „Ce este naşterea din nou?”] am încercat să dovedim că renașterea sau nașterea din nou nu este o schimbare a naturii căzute a omului, ci producerea unei naturi noi, divine, să studiem acum cum se produce nașterea din nou, cum se face parte de ea. Acesta este un punct de o importanță deosebit de mare, în sensul că el ne este pus în față de Cuvântului lui Dumnezeu ca marele instrument, pe care Duhul Sfânt îl folosește pentru a aduce la viață sufletele moarte. „Prin cuvântul Domnului au fost făcute cerurile”, și prin cuvântul Domnului, sufletele moarte sunt readuse la viață. Cuvântul Domnului este creator și naşte din nou. El a chemat lumi la existenţă; el îi cheamă pe păcătoși de la moarte la viață. Aceeași voce care a spus în vechime: „Să fie lumină!”, trebuie să spună şi astăzi fiecărui individ: „Să fie viață!”

   Verset călăuzitor: Ioan 3.6

   Mulți consideră naşterea din nou ca fiind o schimbare a vechii naturi, provocată, fără îndoială, prin influența Duhului lui Dumnezeu. Această schimbare, potrivit părerii lor, se produce treptat de la o treaptă la alta, până când, în cele din urmă, vechea natură este complet subjugată. Acest punct de vedere despre acest subiect include în sine două erori: mai întâi, o eroare cu privire la vechea noastră natură și apoi cu privire la personalitatea reală a Duhului Sfânt. Acest punct de vedere neagă decăderea iremediabilă a naturii umane și Îl consideră pe Duhul Sfânt ca fiind mai mult o influență şi nu o Persoană.

   Verset călăuzitor: 1 Petru 1.2

   Alegerea divină nu era ceva nou pentru acești iudei; ei erau parte din poporul ales al lui Israel. Dumnezeu „alesese” pe Israel pentru a-l aduce într-o relație deosebită de legământ cu El ca „popor sfânt” al Său (Deuteronomul 7.6-8). Petru, însă, vorbește aici de un alt fel de alegere. Alegerea lui Israel a fost un lucru colectiv și național, în timp ce această alegere este personală și individuală. Ea nu stă în legătură cu tatăl lor Avraam, așa cum era în cazul lui Israel, ci cu „Dumnezeu, Tatăl”.

  Versete călăuzitoare: 1 Corinteni 14

   Este o întrebare legitimă: Cine ar trebui să conducă de fapt o strângere laolaltă a Adunării (Bisericii)? Este posibil ca noi ca şi creștinii să ne fi obișnuit cu anumite ritualuri sau proceduri și probabil niciodată să nu le fi pus la îndoială. Unii au obiceiul de a veni la strângerea laolaltă și să aștepte să vadă cine dintre frați se lasă folosit pentru o slujbă. Astfel de adunări vorbesc cu plăcere despre „călăuzirea Duhului Sfânt în cadrul adunărilor”. Alții sunt obișnuiți să organizeze și să planifice totul înainte de o întâlnire a bisericii: sunt alese cântările, se decide tema predicii și predicatorul şi se aleg persoanele care vor rosti o rugăciune. Întrebarea care se pune aici este: Ce spune de fapt Biblia în această privinţă? Sau suntem liberi să procedăm într-un fel sau altul?

   Versete călăuzitoare: Evrei 5.8,9

   Există un cuvânt în Sfânta Scriptură asupra căruia aș dori să îndrept atenția cititorului. Îl găsim în Evrei 5.8: „Deşi era Fiu, a învăţat ascultarea din cele ce a suferit.” Cu siguranță nu este nimic nou să auzim despre Isus că a fost un Om ascultător, și totuși este ceva minunat că El a luat acest loc. Aceasta este o minune atât de mare încât îngerii se pleacă în adorare şi doresc să înțeleagă marea taină. „Deși era Fiu, a învățat ascultarea”. Ce vor să ne spună aceste cuvinte?

  Epistola lui Iacov: Capitolul 5 - Stanley Bruce Anstey

   Credinţa se dovedeşte prin felul în care procedăm cu nedreptatea (versetele 1-13)

   Versetul 1

Iacov 5.1: Veniţi acum, bogaţilor, plângeţi, tânguindu-vă de nenorocirile voastre care vin peste voi.

   Lucrurile pe care le întâlnim în prima parte a acestui capitol arată clar că unii dintre cei care se declarau creștini cu siguranță nu erau mântuiți. Modul în care Iacov se adresează acestor oameni „bogați” arată că el nicidecum nu-i considera credincioși. El nici măcar nu-i numește aici „frați” - așa cum s-a adresat până acum auditoriului său în această scrisoare (Iacov 1.2,9,16,19; 2.1,14; 3.1 etc.).

.

  Epistola lui Iacov: Capitolul 4 - Stanley Bruce Anstey

   Credinţa în legătură cu carnea, cu lumea şi cu diavolul (versetele 1-10)

   Iacov abordează acum o altă chestiune, care a tulburat pacea în comunitatea iudeo-creștină. Cei trei mari vrăjmași ai creștinului au lucrat necontrolat în viața multora care au declarat că sunt mântuiți: carnea, lumea și diavolul.

   Problema era că unii dintre iudei, care mărturiseau credința în Domnul Isus, nu se rupseseră încă cu adevărat de vechea lor viață lumească, și astfel au adus aceste comportamente cu ei în comunitatea creștină. Chiar dacă au fost educaţi în iudaism - o religie care le-a adus mai aproape adevărata cunoaștere a lui Dumnezeu - aceasta nu însemna că toți trăiau în credință. A existat o grupă mixtă printre credincioșii iudei. Mulți dintre ei s-au declarat de partea creștinismului și au început să se miște în rândurile creștine, dar au adus cu ei obiceiurile lumeşti. Dovada tristă a faptului că aceşti trei dușmani lucrau în mijlocul lor s-a văzut în „luptele și certurile” care erau între ei. Acest lucru, la rândul său, a pus sub semnul întrebării mântuirea lor.

.

   În final dorim să ne adresăm încă o dată celor care probabil sunt înclinați spre mișcarea Praise-&-Worship și să încheiem cu o evaluare din perspectiva noastră. A fost dorinţa noastră să dăm socoteală, mai ales tinerilor, de ceea ce credem din inimă.