Reactualizat: 04.12.2018 

   Versete călăuzitoare: Ioan 10.39-42; 11.1-16

   Cinci din cele şapte „semne” ale Domnului, relatate de evanghelia după Ioan, le-am studiat anul trecut în locul acesta. Cu semnul al şaselea, învierea lui Lazăr, păşim într-o secţiune nouă a evangheliei, şi va fi de folos să ne ocupăm puţin cu aceasta.

   La sfârşitul capitolului 10 citim: „Căutau deci din nou să-L prindă: dar El a scăpat din mâna lor. Şi a plecat din nou dincolo de Iordan, spre locul unde boteza Ioan la început; şi a rămas acolo.”

   Versete călăuzitoare: 1 Corinteni 11.5,6,10,13

   Ce spui tu? Să-şi acopere femeia capul? În ce timp trăieşti tu de fapt? Suntem aici la mahomedani? Aşa sau asemănător se poate auzi, dacă se pune în discuţie tema „Acoperirea capului femeii din perspectiva creştină”. De aceea nu este uşor într-un timp ca astăzi să editezi un articol despre o astfel de temă. Dar să tăcem, dacă Biblia vorbeşte despre aceasta? Ar trebui mai bine să ocolim această temă? Trebuie luată atitudine la toate şi la orice? Însă această întrebare este mereu discutată între creştini. Şi nu pe nedrept, aşa cum gândim noi. În cele din urmă o femeie este în pericol ca printr-o comportare falsă în privinţa aceasta să-şi dezonoreze capul (versetul 5), să facă ceva care în ochii lui Dumnezeu şi înaintea îngerilor este ruşinos (versetul 6) şi nu se cuvine (versetul 13). De aceea vrem să scriem câteva rânduri referitoare la această temă.

   Versete călăuzitoare: Ioan 12.3-8

   Aproape că nu găsim o întâmplare mai frumoasă, mai înălţătoare pe drumul Domnului pe pământ, decât istorisirea ungerii Lui cu mirul de nard „curat, de mare preţ” de către Maria din Betania. „Şi casa s-a umplut de mirosul mirului.” O înviorare unică, plăcută, a Domnului la începutul drumului Său de suferinţe, puţin fagure de miere, pe care El, adevăratul Ionatan, l-a dus la gură în trecere în ultima, decisiva urmărire din partea duşmanului de moarte! „Şi ochii I s-au luminat” (1 Samuel 14.27).

  Psalmul 82 - C. H. Spurgeon

   Titlul şi conţinutul. Un psalm al lui Asaf. Asaf, poetul spiritual, apare în psalmul acesta ca predicator înaintea unui public ales: sunt autorităţile, administratorii judecăţii, cărora el le trimite atenţionarea sa. Cine înţelege o chestiune bine, în mod normal este capabil şi de alta: nu este improbabil ca un poet bun să fie capabil să fie şi predicator. Dacă Milton s-ar fi suit la amvon sau dacă Virgil at fi fost un apostol, ce predici ar fi ţinut ei!

Ceea ce Asaf a predicat atunci judecătorilor ne este pus nouă acum înainte spre chibzuire. Asaf se exprimă în psalmi foarte liber şi deschis, şi cântarea lui se caracterizează mai mult prin putere decât prin drăgălăşenie. În exemplul de faţă avem dovada clară, că nu toţi psalmii şi cântările spirituale trebuie să fie o laudă directă a lui Dumnezeu; noi avem voie şi să ne îndemnăm unii pe alţii în cântările noastre (Coloseni 3.16).

   Este mai ferice să dai decât să primeşti.

   Verset călăuzitor: 2 Corinteni 8.9

2 Corinteni 8.9: Deoarece cunoaşteţi harul Domnului nostru Isus Hristos, că El, bogat fiind, S-a făcut sărac pentru voi, ca, prin sărăcia Lui, voi să fiţi îmbogăţiţi.

   Citeşte tot capitolul.

   Introducere

   Ştim cu toţii, că adevăratul sentiment de crăciun este „nu să primeşti, ci să dai”. Experienţa noastră dovedeşte că este realmente mai mare bucurie să dai daruri de crăciun, decât tu însuţi să primeşti (căci aceasta este experienţa noastră?). Cu toate acestea darurile noastre arată deseori că nu sunt un dar. Pe de o parte în mod normal ele nu ne costă mult şi pe de altă parte de cele mai multe ori nu satisfac adevăratele nevoi ale celui care le primeşte. Dar dăruirea adevărată este altceva – ea merge mai departe. Cât de departe? Dăruirea merge aşa de departe, până unde începe să-l doară pe cel care dăruieşte, şi ajută cu adevărat pe cel care primeşte darul. Ai dăruit tu în ultimul timp în felul acesta?

   Versete călăuzitoare: Isaia 9.1-7

   Introducere

   O dată pe an milioane de creştini îşi amintesc de naşterea lui Isus Hristos. În servicii religioase şi prelegeri de Crăciun se citează un verset din prorocul Isaia, care a fost scris cu aproximativ 700 de ani înainte de naşterea lui Hristos – călăuzit prin Duhul Sfânt (2 Petru 1.21):

Isaia 9.6: Pentru că un Copil ni S-a născut, un Fiu ni S-a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui; şi-I vor pune numele: Minunat, Sfetnic, Dumnezeu puternic, Părinte al eternităţii, Domn al păcii.

   Aproape nimeni nu se întreabă, în ce context stă acest verset. Pe cine are profetul în vedere? Despre cine este vorba, când acolo se spune: „un Copil ni S-a născut”? Ce fel de domnie este aceasta? De ce acest Copil este numit şi „Fiu”? Să ne preocupăm mai îndeaproape cu aceste întrebări. Probabil vom fi surprinşi, că noi creştinii nu suntem adresaţii principali ai acestor versete.

   Versete călăuzitoare: Matei 1; 2; Luca 1; 2

   Introducere

   În timpul adventului şi până în seara de crăciun vom auzi iarăşi sub forme diferite: „Copilul Isus” stă înaintea uşii. Ceea ce în această formulare sună mai degrabă străin şi dulce – în legătură cu comercializarea fără scrupule chiar respingător -, probabil am auzit sau chiar spus într-o formă modernă: să devii creştin înseamnă să laşi pe Hristos să intre în viaţa proprie. Dar ce se întâmplă dacă Hristos intră (deodată) în viaţa noastră? O seară romantică, o copleşire cu daruri, un fior evlavios? – Unul care a trăit foarte concret aceasta, cum nu a trăit nici un alt om, este Iosif, logodnicul şi soţul Mariei, din care cum se ştie a fost născut Isus Hristos. În cele ce urmează doresc să privesc Crăciunul din punctul lui de vedere. Textele biblice care stau la bază le găsim mai ales în evanghelia după Matei capitolele 1 şi 2 şi în evanghelia după Luca capitolele 1 şi 2.

   Versete călăuzitoare: Romani 12.2; 2 Corinteni 10.5; Filipeni 2.3; 4.8; 1 Petru 1.13

   Introducere

   Titlul „Controlul gândurilor”[1] nu trebuie să dea impresia unei transe hipnotice sau a spălării minţii comuniste. Ea are a face cu responsabilitatea creştinilor, de a-şi controla gândirea. Biblia arată că viaţa gândurilor unui creştin născut din nou joacă un rol decisiv. Ceea ce suntem noi este influenţat în cea mai mare parte prin ceea ce gândim şi cum gândim. Proverbele 23.7 spune: „Aşa cum gândeşte [omul] în sufletul său, aşa este el.” Sfânta Scriptură ne arată nu numai responsabilitatea  asupra gândurilor noastre, ci şi unele linii directoare clare, care atrag după sine o viaţă a gândurilor ordonată şi plăcută lui Dumnezeu. Să studiem mai exact unele locuri din Biblie, care se preocupă cu controlul gândurilor.

Ieremia 2.13: Poporul Meu a făcut două rele: M-au părăsit pe Mine, Izvorul apelor vii, ca să-şi sape fântâni [textual=cisterne], fântâni crăpate, care nu ţin apa.

    Introducere

   O cisternă era în ţările Bibliei un rezervor de apă artificial, care era săpat în pământ sau cioplit în stâncă, ca în el să adune apă şi s-o păstreze. Cisternele erau foarte importante în Israel, din cauza timpului foarte lung de secetă şi a relativ puţinelor izvoare naturale. Însă o cisternă găurită era practic fără valoare. Stâncile poroase sau construcţiile sfărâmicioase puteau să ţină numai puţină apă murdară, dacă chiar puteau. Să aduni şi să păstrezi apa în cisterne găurite era la fel de înţelept ca şi cum ai folosi sita ca vas de fiert!

   Bătrâni rânduiţi oficial în Adunare (Biserică)?!

   O chestiune de autoritate

   În articolul acesta nu vrem să ne ocupăm cu toate aspectele legate de tema „bătrânilor”. Ne vom limita la un răspuns dat strigătului devenind tot mai mare după bătrâni în Adunare (Biserică).

   Versete călăuzitoare: 2 Împăraţi 5.1

   În această cărticică vrem să studiem din punct de vedere nou-testamental lepra lui Naaman şi vindecarea lui. Curăţirea lui dă o ilustrare clară despre curăţirea unui păcătos de păcate. După o primă cunoaştere a persoanelor principale din acest capitol ne vom preocupa cu întrebarea, de ce lepra este o imagine a păcatului.

   Versete călăuzitoare: Romani 8.28-30

   Siguranţa noastră ca creştini se bazează pe soliditatea planului veşnic al lui Dumnezeu de răscumpărare alor Săi, aşa cum el este explicat în Romani 8.29,30. Acest text remarcabil este tema acestui studiu.

   Adam şi Eva au fost alungaţi odinioară din Paradis, unde au fost aşezaţi pe pământ. Un înger cu o sabie învăpăiată baricada pentru totdeauna intrarea în grădină; pentru omul căzut în păcat nu mai era nici o posibilitate de reîntoarcere. Cu toate acestea Dumnezeu a dat ceva mai bun, căci ascultarea lui Hristos are urmări mult mai mari decât neascultarea lui Adam. Lucrarea înfăptuită de Hristos la crucea de pe Golgota deschide intrarea într-un alt Paradis, nou, ceresc: Paradisul lui Dumnezeu în cer! În Noul Testament este vorba numai de trei ori despre acest loc al fericirii. Sunt însă lucruri foarte importante, care ne sunt relatate despre el

   Efeseni 5.14: De aceea zice: Trezeşte-te tu, care dormi, scoală-te dintre cei morţi şi Hristos va străluci peste tine.

   Mai vine o trezire spirituală

   Va mai veni o trezire spirituală? În general Scriptura descrie un tablou sumbru al ultimelor zile premergătoare revenirii lui Hristos. Pavel atenţionează în epistolele lui cu privire la ruinare şi apostazie şi creştinismul de formă (Faptele apostolilor 20.29,30; 2 Tesaloniceni 2.3-7; 1 Timotei 4.1; 2 Timotei 2.16-3.9). Petru vorbeşte despre învăţători falşi şi batjocoritori în timpul din urmă (2 Petru 2; 3) Ioan îi denumeşte „antihrişti”, deoarece ei tăgăduiesc atât pe Tatăl cât şi pe Fiul (1 Ioan 2.18-23; 4.1-3; 2 Ioan 1). Iuda accentuează caracterul păcătos al acestor oameni (Iuda 1,4-6). Astfel nu se poate aştepta la o restabilire (deplină), ci la judecata care va fi făcută la revenirea Domnului.

   Versete călăuzitoare: Ioan 21.15-23

   Aşa cum ştim foarte bine, Petru L-a tăgăduit pe Domnul lui de trei ori în acea noapte tristă. Înainte a exprimat pregătirea lui de a-şi da viaţa pentru Domnul Isus, dar după aceea a eşuat. Începând de atunci, de fiecare dată când cânta un cocoş, îşi amintea de acea noapte rece, de teama lui, de trădarea lui, de ratarea lui. Îl va mai putea folosi Domnul? Apoi – dimineaţa devreme, pe malul Mării din Galileea, a venit Domnul Isus să vadă pe Petru. Domnul intenţiona să reabiliteze pe Petru, ca să-i dea o funcţie spirituală, care îl va face folositor şi îl va preocupa până la bătrâneţe. Aceasta este scena ultimei discuţii între Isus şi Petru aşa cum ea ne este descrisă în evanghelia după Ioan 21.

   Versete călăuzitoare: Matei 11.11; 14.1-12; Marcu 1.7; Ioan 3.23-30

   Cu plăcere am gândi despre noi, că suntem bărbaţi şi femei cu caracter, neinfluenţabili de păreri, de tendinţele de dezvoltare şi modă. Cu plăcere ne-am desemna ca oameni cu principii, indiferent ce gândesc alţii despre noi. Atunci de ce ne tăiem şi frezăm părul după o anumită modă? De ce avem oglinzi mari? Vrem desigur ca vecinii noştri să ne considere o familie normală. Vrem desigur ca colegii de lucru să spună despre noi, că noi avem „gust bun” în ceea ce priveşte îmbrăcămintea.

   Cât timp, Doamne?

   Când Dumnezeu tace …

   Versete călăuzitoare: Psalmul 6.2,3

   Psalmul 6.2,3: Îndură-Te de mine, Doamne, pentru că sunt fără putere; vindecă-mă, Doamne, pentru că îmi tremură oasele. Sufletul meu este foarte tulburat: şi Tu, Doamne, până când?

   Ce înseamnă păcatul lui Acan pentru noi?

   … şi ce nu înseamnă el!

   Versete călăuzitoare: Iosua 7

   Cunoaştem bine istoria. Ea este prezentată în Iosua 7. Acan a păcătuit, prin aceea că a luat anumite lucruri de valoare şi le-a ascuns în cortul lui, contrar poruncii Domnului. Ştia familia lui de faptul acesta? Probabil. Dar probabil nu ştia. Din mărturisirea lui Acan „[Eu] am păcătuit” (Iosua 7.20) putem probabil deduce că el era singurul vinovat sau vinovatul principal. Restul naţiunii israeliene nu ştia nimic despre păcatul lui Acan. Însă sentinţa Domnului era: „Israel a păcătuit” (Iosua 7.11). Ce lecţie găsim aici pentru noi cei de astăzi?

   Versete călăuzitoare: Ioan 1.1-3

   Ioan 1.1-3: La început era Cuvântul şi Cuvântul era cu Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu. Acesta era la început cu Dumnezeu. Toate au fost făcute prin El, şi fără El n-a fost făcut nimic din ce a fost făcut.

   Apocalipsa 2.7: Învingătorului îi voi da să mănânce din pomul vieţii, care este în paradisul lui Dumnezeu.

   În articolul acesta va fi vorba de „Pomul vieţii”, din care va mânca învingătorul din biserica din Efes. Aşa cum „Mana ascunsă” arată spre Domnul Isus, aşa arată „Pomul vieţii” spre Domnul Isus. Dar să detaliem.

   Întrebarea centrală, despre care este vorba, este: Ce are Legea a face cu dreptatea lui Dumnezeu, care ne este socotită nouă? Citim în Romani 2.13: „Cei care împlinesc legea vor fi îndreptăţiţi” – în sine un principiu deplin corect, în care însă este o problemă mare: nu există nici un „împlinitor al legii”! Nu este nimeni, care să facă binele, nici măcar unul singur (Romani 3.10-12). „De aceea, din faptele legii, nici o făptură nu va fi îndreptăţită înaintea Lui” (Romani 3.20). „… dar, ştiind că omul nu este îndreptăţit din faptele legii, ci prin credinţa în Hristos” (Galateni 2.6). Dacă un om este îndreptăţit pe baza „faptelor legii”, aceasta înseamnă că Dumnezeu declară drept pe omul acesta pe baza etaloanelor unei anumite legi, şi anume pentru că el a împlinit în chip desăvârşit faptele acestei legi.

Versete călăuzitoare: Romani 3.20-26

   În articolul acesta ne vom ocupa în mod deosebit cu întrebarea, dacă îndreptăţirea noastră este dependentă de ascultarea lui Hristos în împlinirea Legii, aşa cum aceasta se învaţă astăzi în unele cercuri reformatoare.

   Cu toate că aceia care susţin această învăţătură uneori se sprijină pe Reformă, se arată totuşi că această învăţătură – cel puţin parţial – a fost respinsă în timpul acela. Cu toate că desigur doctrina Reformei în sine nu are nici o importanţă decisivă pentru credincios – el este răspunzător numai faţă de Cuvântul lui Dumnezeu -, este totuşi interesant să se urmărească evoluţia ei.

   Versete călăuzitoare: Romani 11.33-36

Romani 11.33-36: O, adânc al bogăţiei şi al înţelepciunii şi al cunoştinţei lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecăţile Lui şi de neînţelese căile Lui! Pentru că cine a cunoscut gândul Domnului? Sau cine a fost sfătuitorul Lui? Sau cine I-a dat Lui întâi, şi să-i fie răsplătit? Pentru că din El şi prin El şi pentru El sunt toate lucrurile. A Lui fie gloria pentru totdeauna! Amin.

   Versete călăuzitoare: Luca 22.60,61

Luca 22.60,61: Şi Petru a spus: „Omule, nu ştiu ce spui”. Şi îndată, pe când vorbea el încă, a cântat cocoşul. Şi Domnul, întorcându-Se, a privit la Petru. Şi Petru Şi-a amintit cuvântul Domnului, cum îi spusese: „Mai înainte de a cânta cocoşul, Mă vei tăgădui de trei ori”.

   În această parte serioasă şi zguduitoare din istoria lui Petru găsim cum Domnul a lucrat la inima şi la conştiinţa lui Petru, căci la fiecare restabilire adevărată El lucrează în ambele privinţe. Este binecuvântare să se ia seama atent la căile Lui desăvârşite de har cu ai Săi. Rădăcina căderii lui Petru era încrederea în sine însuşi, dar ce natură avea această încredere în sine însuşi?

   Gâdilarea urechilor: mesajul seducător plăcut al lui Joyce Meyer

   Carismatica americană Joyce Meyer face parte dintre predicatorii la televiziune cu cel mai mare succes. Ea răspândeşte mesajele ei video şi TV pe plan mondial şi prin aceasta încasează milioane. Secretul succesului ei este simplu: ea predică un mesaj pozitiv al succesului, al realizării de sine, al dragostei de sine, al bunăstării şi prosperităţii. Ea vorbeşte cu mult umor şi foarte personal; cuvintele Bibliei joacă numai un rol secundar, mesajele ei sunt însă pline de anecdote şi glume.

Jertfa arderii de tot: o îndrumare pentru adorarea adusă de noi

   Jertfitorul şi preoţii

   Versete călăuzitoare: Levitic 1

   F. Jertfitorul

   1. Persoana jertfitorului

   Acum se pune întrebarea: Cine este jertfitorul? Dacă ne gândim la caracterul model, atunci trebuie să spunem, că aici putem vedea mai multe aspecte:

Jertfa arderii de tot: o îndrumare pentru adorarea adusă de noi

   Însuşirile şi însemnătatea jertfei arderii de tot

   Versete călăuzitoare: Levitic 1

   În articolul acesta şi cel următor va fi vorba despre jertfa de ardere de tot descrisă în cartea Levitic capitolul 1. Mai întâi vrem să ne preocupăm cu însuşirile şi însemnătatea jertfei arderii de tot (şi în contrast cu jertfa pentru păcat şi vină) şi totodată vom studia ce însemnătate au aceste lucruri pentru noi astăzi. După aceea în partea a doua ne vom preocupa mai detaliat cu cel care aduce jertfa şi cu preoţii.

   Neghina, peşti răi şi fecioare nechibzuite

   Versete călăuzitoare: Matei 13.24,25; 13.47,48; 25.1,2

   Trei parabole enigmatice

   Ce au comun neghina, peştii răi şi fecioarele nechibzuite? Dacă nu şti multe despre Biblie, răspunsul tău ar fi cam aşa: „Absolut nimic!”, sau: „Ce întrebare ciudată!”, sau: „Ce este neghina?” Fără să şti ceva despre parabolele lui Isus, această întrebare are puţin sens. Oricum ar fi, chiar şi la citirea fugitivă a parabolelor Domnului despre Împărăţia cerului din evanghelia după Matei, imediat se recunosc aceste expresii.

   Pierdut pentru totdeauna …

Luca 16.26: Şi, pe lângă toate acestea, între noi şi voi este întărită o prăpastie mare, astfel încât cei care vor să treacă de aici la voi să nu poată, nici cei de acolo să treacă la noi.

   Citeşte Luca 16.19-31.

   Liturghiile şi transsubstanţierea

   Ioan Botezătorul, referindu-se la Hristos, a spus: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel care ridică păcatul lumii” (Ioan 1.29). Şi în epistola către Evrei 9.26 se spune despre Hristos: „Dar acum, la sfârşitul veacurilor, S-a arătat o singură dată, pentru desfiinţarea păcatului prin jertfa Sa.” În capitolul următor se explică în afară de aceasta, că animalele de jertfă în Vechiul Testament niciodată nu au fost în stare să îndepărteze păcatul odată pentru totdeauna. De aceea ele trebuiau repetate zilnic de către preoţii iudei.

   Semnele timpului

   Nu este uimitoare ideea că Dumnezeu a prezis prin Daniel exact ziua când Mesia va intra triumfal în Ierusalim? Am amintit deja acest fapt. Chiar dacă data naşterii lui Mesia nu ne-a fost exact profeţită, totuşi în profeţie ne-au fost date criterii foarte precise, pe baza cărora Israel ştie acum când (şi când nu) poate căuta cu privirea pe Mesia. Acelaşi lucru este valabil şi pentru a doua Sa venire. Am numit deja o serie de motive, că generaţia noastră se poate aştepta la aceasta într-un timp nu prea îndepărtat. Sunt motive pe care nici o generaţie dinaintea noastră nu le-a avut aşa de real înaintea ochilor. Dorim să ne preocupăm acum mai concret cu programul acelui eveniment deosebit de măreţ.

   Elisei, omul lui Dumnezeu

   XVIII. Ungerea lui Iehu (2 Împăraţi 9)

   Minunile măreţe ale lui Elisei – mărturii ale harului lui Dumnezeu faţă de un popor vinovat – au fost toate în zadar. Israel refuză să se întoarcă de la idoli la Dumnezeul cel viu. Profetul poate plânge pentru suferinţele pe care le vede venind peste popor, el poate profeţi necazurile lor, el poate fi folosit să pregătească uneltele care vor exercita judecata, însă cu toate că el a ajuns la o vârstă înaintată, nu mai auzim nimic despre minuni.

   Elisei, omul lui Dumnezeu

   XVI. Foametea de şapte ani (2 Împăraţi 8.1-6)

   Asedierea Samariei cu toată grozăvia ei şi harul lui Dumnezeu în toată plinătatea lui au fost curând uitate. Nici necazul, prin care au trecut, şi nici îndurarea, de care au avut parte, nu au adus poporul înapoi la Domnul Dumnezeu lor. Dar cu toate acestea Dumnezeu nu părăseşte pe poporul Său.

   Elisei, omul lui Dumnezeu

   XIV. Incursiunile de recunoaştere ale sirienilor (2 Împăraţi 6.8-23)

   După ce Elisei a venit cu harul lui Dumnezeu în ajutor unei singure persoane aflate în necaz, acum el devine unealta harului, ca să salveze o naţiune vinovată. Profetul a mustrat pe împăratul lui Israel din cauza necredinţei în legătură cu scrisoarea împăratului Siriei şi acum atenţionează pe împărat cu privire la planurile secrete, prin care împăratul Siriei caută să-l nimicească. Astfel harul lui Dumnezeu intervine ca să salveze pe împăratul lui Israel, „nu o singură dată, nu de două ori”, prin mâna aceluia care ştie cum să mustre şi când să atenţioneze.

   Elisei, omul lui Dumnezeu

   XII. Slujitorul profetului (2 Împăraţi 5.20-27)

   Mereu întâlnim în Scriptură oameni care mint şi înşeală: dar nu este niciunul care să mintă mai intenţionat şi mai îndrăzneţ decât Ghehazi. Ca şi la Anania şi Safira, şi la Ghehazi rădăcina minciunii era lăcomia.

   Elisei, omul lui Dumnezeu

   IX. Timpul foametei (2 Împăraţi 4.38-41)

   Orice schimbare de scenă în istoria evenimentelor lui Elisei descopere în măsură crescândă decăderea lui Israel, numai pentru a face cunoscut, că acolo unde păcatul s-a înmulţit, harul s-a înmulţit şi mai mult. Am văzut deja blestemul asupra Ierihonului, batjocoritorii din Betel, Moab în răzvrătire şi văduve în necaz; şi acum găsim că „era foamete în ţară”.

   Elisei, omul lui Dumnezeu

   VII. Untdelemnul şi văduva (2 Împăraţi 4.1-7)

   Acelaşi Dumnezeu, care „socoteşte numărul stelelor şi le dă nume la toate”, este Dumnezeul care „vindecă pe cei cu inima zdrobită”. Stelele sunt prea sus şi necazurile unei inimi zdrobite sunt prea adânci, ca să le putem ajunge; dar Dumnezeu, care poate număra miriadele de stele ale cerului Se poate coborî ca să vindece o inimă zdrobită aici pe pământ (Psalm 147.3,4). Harul lui Dumnezeu, care a salvat împăraţii şi oştirile lor de la nimicire este în stare să satisfacă şi nevoile unei văduve singuratice. Şi Elisei, slujitorul acestui har, este pregătit să ajute pe această văduvă la fel cum înainte a fost un slujitor de bună voie al împăraţilor. Dacă el salvează pe mai marii pământului din greutăţile lor, atunci el va salva şi pe cei săraci din strâmtorările lor.

   Elisei, omul lui Dumnezeu

   III. Fiii profeţilor (2 Împăraţi 2.15-18)

   Rezultatele binecuvântate ale pregătirii lui Elisei sunt prezentate acum altora. El devine înaintea lumii un martor al aceluia care acum este în cer. Fiii profeţilor remarcă ceva din schimbarea care a avut loc cu el, căci ei spun, atunci când văd pe Elisei: „Duhul lui Ilie se odihneşte peste Elisei”. Ei privesc un om pe pământ şi văd duhul şi caracterul unui om din cer.

   Elisei, omul lui Dumnezeu

   Chemarea şi pregătirea lui pentru slujire

   Prefaţă

   Numele Elisei înseamnă „Dumnezeul meu este mântuire” şi în concordanţă cu numele său Elisei a fost folosit mai mult decât toţi profeţii Vechiului Testament să reveleze harul măreţ şi îndurarea lui Dumnezeu pentru un popor vinovat. În zilele lui se pierduse complet părtăşia poporului cu Dumnezeu sub conducerea căpeteniilor şi preoţimii lui. Atenţionările lui Elisei nu au putut să aducă poporul înapoi la Dumnezeu. După ce a devenit vizibilă ruinarea totală a poporului lui Dumnezeu, în îndurarea Sa Dumnezeu trezeşte un bărbat care independent de Templul sfânt, rânduit de Dumnezeu, şi de preoţia oficială, aşezată de Dumnezeu, merge prin ţinutul celor zece seminţii răzvrătite, făcând minuni ale harului şi oferind harul lui Dumnezeu tuturor celor care erau pregătiţi să-l primească prin credinţă.

   Har şi glorie

   Psalmul 84

   Acest Psalm frumos redă experienţa rămăşiţei lui Israel din zilele viitoare, când vor fi eliberaţi din captivitatea îndelungată şi vor reveni la locuinţa lui Dumnezeu în Sion.

   Duhul harului, care străbate acest Psalm, ne permite aici, spre deosebire de alţi Psalmi, să facem mai uşor o aplicare la creştin, căci şi acesta este pe cărarea pelerinajului spre casa Tatălui în înălţime.

   Mângâiere în greutăţi

   Psalmul 36

   Pentru un om temător de Dumnezeu este imposibil să treacă printr-o lume rea fără să întâmpine greutăţi şi probleme. Diavolul încearcă să preocupe pe credincios cu greutăţi, ca să îndepărteze sufletul de Dumnezeu. Credinţa foloseşte greutăţile ca prilejuri pentru a se adresa lui Dumnezeu şi prin aceasta triumfă nu numai asupra vrăjmaşului, ci ea este binecuvântată în greutăţi şi prin greutăţi. În Psalmul 36 găsim pe unul care este în greutăţi mari şi cu toate acestea are parte de mângâieri profunde şi binecuvântări mari în greutăţi, deoarece el se adresează lui Dumnezeu.