Reactualizat: 23.03.2020 

   Versete călăuzitoare: 1 Împăraţi 17

   În timp ce coronavirus imobilizează practic lumea, mulţi creştini credincioşi se încurajează reciproc conştienţi fiind că Dumnezeu vrea să ne treacă prin aceste timpuri înfricoşătoare şi nesigure. Dar dacă citim relatările biblice despre plăgi, catastrofe şi alte crize, constatăm că în mod obişnuit ele sunt legate cu un fel de pedeapsă sau judecată a lui Dumnezeu. Este aceasta ceea ce tocmai are loc acum în lumea noastră?

   Versete călăuzitoare: Matei 14.22-33

   Aceia care erau în corabie puteau privi pe Petru ca având un entuziasm fals; să părăsească corabia şi să încerce ceea ce nimeni înainte nu a făcut. Probabil l-au acuzat că face ceva contrar naturii şi minţii, şi ei înşişi să fi fost bucuroşi că nu au trebuit să se scufunde ca Petru şi să fie mustraţi, cum a fost mustrat Petru. Însă să ne gândim că ei, pentru că nu s-au scufundat ca Petru şi nu au umblat pe apă ca Petru şi pentru că nu au îndurat mustrarea cuvintelor Domnului, ei nici nu au avut parte de sprijinul mânii Domnului.

   Succes!? Ce are aceasta a face cu a fi creştin? În viaţa de creştin nu este vorba de succes – sau poate totuşi?

   Pavel scrie în Galateni 2.2: „… ca nu cumva să alerg sau să fi alergat în zadar”, şi în Filipeni 2.16: „… că n-am alergat în zadar, nici nu m-am ostenit în zadar.”

   Pentru instruirea unui slujitor de succes al Cuvântului lui Dumnezeu sunt neapărat necesare două elemente:

   a) cunoaşterea exactă a Bibliei şi

   b) sentimentul corect pentru valoarea sufletului şi a ceea ce are nevoie sufletul.

   Combinarea acestor două însuşiri are cea mai mare importanţă pentru fiecare care a fost chemat în lucrarea de slujire în Cuvânt şi în învăţătură. Dacă se cunoaşte numai o parte a acestei slujirii, atunci eşti un slujitor total unilateral.

   Versete călăuzitoare: Exodul 19.18; 1 Samuel 14.15; 1 Împăraţi 19.11; Amos 1.1; Matei 27.51; 28.2; Faptele apostolilor 16.26

   Cutremurele puternice şi alarmante din ultimul timp[1] au făcut din nou atenţi pe mulţi copii ai lui Dumnezeu la această temă serioasă; şi aceasta nu numai pentru că un cutremur în sine este o chestiune venită aşa deodată şi îngrozitoare, ci şi pentru că el este unul din semnele pe care Domnul nostru ni-l dă pentru ultimele zile şi ca „început al necazurilor” sau „durerilor” (Matei 24.7-9; Luca 21.11).

   Verset călăuzitor: Daniel 9.24

   Trebuie să treacă şaptezeci de săptămâni înainte ca binecuvântarea înşesită din Daniel 9.24 să poată veni asupra lui Israel ca naţiune. Eliberatorul va îndepărta fărădelegea de la Iacov şi „tot Israelul” va fi mântuit (Romani 11.26), cei răzvrătiţi vor fi înlăturaţi (Ezechiel 20), şi astfel vor rămâne numai cei drepţi (Isaia 60.21). Această curăţire va avea loc literalmente în timpul perioadei intermediare de 75 de zile între ziua a 1260-a şi ziua a 1335-a. Hristos nu numai a murit pentru a unii într-unul pe copiii răspândiţi ai lui Dumnezeu, ci El a murit şi pentru naţiunea aceea (Ioan 11.51,52). „Isus Hristos a devenit slujitor al circumciziei pentru adevărul lui Dumnezeu, ca să confirme promisiunile părinţilor” (Romani 15.8). Există realmente un viitor pentru naţiunea Israel ca atare. Va fi un timp în care naţiunea Israel va fi constituită numai din aceia care stau sub protecţia sângelui – ei vor fi sub noul legământ (Ieremia 30; 33; Evrei 10.16; 8.10). Profeţia din Daniel 9.24 se ocupă cu rezultatul lucrării lui Hristos, cum ea va aduce naţiunea ca atare în binecuvântările lor.

   Versete călăuzitoare: Matei 7.22,23

   Probabil unul sau altul se va poticni de titlul acestui articol. […] Şi vreunul, care citeşte articolul acesta, va considera afirmaţia ca fiind dură, dacă spunem, că Hristos este lăsat la o parte de majoritatea celor care mărturisesc că sunt creştini şi că El este scos afară din religie sau din aşa-numita creştinătate. Cine se denumeşte „creştin”, el vrea să spună prin aceasta, că el nu este nici iudeu şi nici mahomedan, nu este nici necredincios şi nici eretic. Însă el nu foloseşte cuvântul în înţelesul biblic; căci conform acestuia, creştinul este un om care a fost adus cu adevărat din lume la Dumnezeu. În înţelesul obişnuit al cuvântului se spune despre cineva că el este „un creştin bun”, chiar dacă el niciodată nu a crezut în Isus, niciodată nu a cunoscut iertarea păcatelor şi niciodată nu L-a recunoscut pe Hristos.

   Versete călăuzitoare: Efeseni 1-3

   Duhul Sfânt venise într-adevăr deja la Rusalii de la Omul glorificat în cer, însă nu era descoperit totul cu privire la ce conţinea această venire. Dumnezeu a prevăzut pentru aceasta un moment special. Acest moment era perioada de lucrare a apostolului Pavel. Prin el trebuia să fie revelată toată plinătatea a ceea ce a adus cu sine venirea Duhului. Împuternicirea lui în poziţia apostolică a venit de la acel Om glorificat acolo sus în cer. Ea a urmat după lepădarea mărturiei lui Ştefan. Pavel a fost rânduit să prezinte adevărurile referitoare la locurile cereşti (Efeseni) şi ne spune că noi suntem aşezaţi în locurile cereşti în Hristos Isus (Efeseni 2.6). Aceasta ne spune ceva despre poziţia noastră înaintea lui Dumnezeu. Noi nu suntem aşezaţi în locuri pământeşti, aşa cum va fi poporul Israel mântuit (Ezechiel 20.33-38; Romani 11.26; Isaia 60.21), când Hristos va Domni înaintea bătrânilor săi în glorie (Isaia 24.23).

   Versete călăuzitoare: Luca 5.18-35

   Ce crezi tu, a primit cel paralizat din Luca 5.18-35 ceea ce Domnul i-a spus, când a zis: „Iertate-ţi sunt păcatele tale”? Care ar fi răspunsul tău? Ai spune tu: mulţumesc lui Dumnezeu că ceea ce a fost atunci valabil pentru cel paralizat este valabil acum şi pentru mine, căci şi pentru mine sunt valabile cuvintele „Iertate-ţi sunt păcatele tale”? – Dacă poţi spune aceasta, atunci mesajul acesta este pentru tine.

   Versete călăuzitoare: 2 Timotei 2.3-6

   Atletul trebuie nu numai să se antreneze disciplinat, ci şi să alerge disciplinat. El trebuie să ia parte la concursul de alergări conform regulilor concursului, la fel cum el trebuie să respecte şi regulile de antrenament. Imaginează-ţi un alergător grec care este pe pistă într-un stadion arhiplin, ca să facă ultimele ture ale cursei de maraton. Când el a ajuns la ultima curbă a ultimei runde el este la numai 25 metri în urma primului alergător. El îşi dă seama ...

   1 Corinteni 11.24: Faceţi aceasta spre amintirea Mea.

   Desigur ne bucurăm când cineva se gândeşte la noi. Ne-ar durea dacă am şti că prietenii noştri niciodată nu se gândesc la noi, atunci când nu suntem alături de ei. „Poporul meu nu-şi mai aminteşte de mine”, a spus o împărăteasă belgiană de odinioară, „este timpul să plec”. Acestea au fost ultimele ei cuvinte. Inima ei era zdrobită, pentru că aceia care odinioară erau alături de ea au uitat-o.

   Verset călăuzitor: Proverbe 4.18

   Sunt multe greutăţi în zilele noastre. El ne apasă tot mai mult. Greutăţi în adunare, în afacere, în familie – toate greutăţi pe care nu le-am simţi dacă nu am fi creştini care au dorinţa să meargă pe un drum plăcut lui Dumnezeu. Ce înseamnă ele?

   Versete călăuzitoare: Romani 8.1-39

   Dar cum devine eficientă această eliberare? Cum are ea loc? La aceste întrebări primim răspuns dacă începem să citim Romani 8. La sfârşitul capitolului 7 din epistola către Romani legea păcatului şi a morţii s-a dovedit mai puternică decât legea minţii înnoite. Începutul capitolului 8 arată că legea Duhului, care a fost dat acum credinciosului, se dovedeşte a fi cu mult mai puternică decât legea păcatului şi a morţii. Apostolul poate exclama triumfător: „M-a eliberat”.

   Ce citesc?

   Ce citesc arată ce sunt.

   „Ce citesc?” – „Ce ar trebui de fapt să citesc?” – Acestea sunt întrebări importante pentru fiecare credincios. Întrebările acestea conţin mai mult decât noi vrem să recunoaştem. Fiecare din noi trebuie să-şi răspundă sincer la aceste întrebări. Un proverb cunoscut spune: Arată-mi prietenii tăi şi eu îţi spun ce eşti tu. Noi am putea să spunem la fel de bine: Arată-mi raftul tău de cărţi şi eu îţi spun unde te afli. Sau exprimat altfel: Arată-mi ce cărţi, ce publicaţii şi ce ziare citeşti şi eu îţi spun care este starea ta spirituală.

   Democraţia ni se prezintă ca punct final al înţelepciunii timpurilor trecute. Istoria ne arată – aşa se poate spune – protocolul lung şi obscur al experienţelor omeneşti cu privire la formele de guvernare, şi trăgând foloase din experienţele trecute s-a dezvoltat ideea democratică şi ea îşi ocupă acum locul între naţiunile progresiste. Este – ca să folosim renumitul slogan al lui Abraham Linkoln – „Domnia poporului, prin popor, pentru popor”. În practică însă se ajunge că oamenii sunt conduşi de o majoritate a poporului – căci niciodată ei nu sunt unanimi, motiv pentru care minoritatea trebuie să cedeze; şi această majoritate ar trebui să guverneze prin reprezentanţii ei aleşi spre binele tuturor şi nu numai pentru interesele majorităţii. Dacă ei vor face aceasta, aceasta este o altă întrebare.

   Versete călăuzitoare: Evrei 13.1-6

   Ce rămâne: dragostea frățească

Evrei 13.1: Dragostea frățească să rămână.

   Primul verset este foarte scurt. Cuvântul a rămâne este în fond același cu cel din Evrei 12.27. Când vine ziua zguduirii, vor rămâne numai lucrurile care nu pot fi zguduite. Şi din acestea face parte dragostea frăţească. Ea rămâne neclătinată în veac. De aceea nu ar trebui ea să ocupe astăzi un loc statornic între credincioşi?

   Verset călăuzitor: 2 Corinteni 5.8

   Sunt două lucruri pentru cel care crede, care merg împreună: pe de o parte siguranţa venirii Domnului şi pe de altă parte nesiguranţa dacă noi vom adormi sau nu înainte de venirea Lui. Numai Dumnezeu ştie dacă eu voi fi depus cortul meu trupesc sau dacă îl voi poseda când Hristos va veni în nor. Însă eu nicidecum nu sunt neliniştit în siguranţa venirii Sale cu privire la faptul că nu ştiu dacă atunci voi fi încă în trup sau în afara trupului.

   În ambele cazuri o binecuvântare ne este sigură, care depăşeşte cu mult binecuvântarea actuală. Putem fericiţi să lăsăm în seama Lui felul în care El decide cu privire la coliba pământească. Este bine să fim aici pentru El. Mult mai bine este să adormim şi să mergem la El. Dar cel mai bine este totuşi să ne trezim în asemănarea cu El, fie că eu am adormit ori Îl voi vedea la venirea Lui aşa cum este.

   În Geneza 4-5 ne sunt prezentate două linii genealogice, una prin Cain şi una prin Set. Fiecare al şaptelea urmaş, Lameh şi Enoh, ne dau imagini foarte diferite şi caracteristice din viaţa oamenilor. Lameh, ca al şaptelea urmaş pe linia lui Cain, este omul răutăţii, Enoh, ca al şaptelea pe linia lui Set, este "luat" de Dumnezeu înainte de potop şi prin aceasta ne dă o imagine despre Adunare (Biserică), care va fi răpită înainte de necaz.

   Versete călăuzitoare: Tit 1.5

   După introducerea din primele patru versete Pavel ajunge acum la tema principală a scrisorii. Mai întâi el a tratat „învăţătura sănătoasă”, acum ajunge la exercitarea practică a ei în Casa lui Dumnezeu. Instrucţiunile, pe care apostolul le dă, se pot împărţi în două grupe: mai întâi (în restul capitolului 1) instrucţiuni personale pentru Tit, care se referă la rânduirea de bătrâni precum şi felul de procedare faţă de învăţătorii falşi; după aceea urmează (în capitolul 2) îndemnuri pentru diferite clase de credincioşi; bătrâni şi tineri, bărbaţi şi femei precum şi robi.

   Versete călăuzitoare: Geneza 13.12; 14.12; 19.1  

   Studenţi eşuează din multe motive. Însă una au comun: ei nu eşuează dintr-o dată şi nemijlocit. Eşecul este întotdeauna un proces. Aceasta este la fel valabil şi când un creştin eşuează. Creştinii în maturizare nu eşuează deodată, ci înaintează permanent pas cu pas pe drumul eşecului.

   În istoria lui Lot din cartea Geneza găsim cazul trist al unui credincios care a eşuat. Lot era foarte clar un credincios. În 2 Petru 2.7,8 Lot este numit de trei ori „drept”. Însă Lot cel „drept” a eşuat în a trăi viaţa pentru Dumnezeu. El a călătorit pe drumul ratării. Fiecare creştin poate astăzi să facă la fel. El ori trăieşte o viaţă, care are valoare pentru Dumnezeu, ori eşuează în viaţa sa, în ceea ce priveşte valorile veşnice (vezi 1 Corinteni 3.11-15). Cât de tragic şi de ruşinos va fi pentru el, când el va sta înaintea Domnului şi va trebui să dea socoteală pentru o viaţă goală şi irosită (vezi 2 Corinteni 5.10).

   Un cuvânt de trezire referitor la tema alcool

   Ce spune Biblia referitor la tema alcool?

   În cadrul unui studiu al cărţii profetului Habacuc m-am lovit de un cuvânt în capitolul 2: „Vinul înşală” (Habacuc 2.5). Naţiunile sunt caracterizate prin consumul excesiv de alcool; aşa era deja în zilele lui Habacuc. Orice virtute este distrusă prin consumul mărit de alcool. Alcoolul înceţoşează mintea şi amorţeşte simţămintele naturale. Ajuns odată în patima alcoolului este greu să te desprinzi de el. Mulţi îneacă grijile lor în alcool. Dacă ţinem seama de îndrumările biblice, nu vom cădea nici la stânga şi nici la dreapta.

   Versete călăuzitoare: Apocalipsa 1.3; 14.13; 16.15; 19.9; 20.6; 22.7; 22.14

   Cum se face că ultima carte din Biblie este aşa de neglijată în multe Adunări şi Biserici? Sunt multele judecăţi, care ne sperie? Sau gândim, că imaginea lui Dumnezeu din cartea Apocalipsa nu poate fi adusă la unison cu restul afirmaţiilor Noului Testament? Ne pare simbolica prea grea şi de neînţeles, sau este pur şi simplu expresia cunoscută nouă tuturor, că Apocalipsa ar fi „o carte cu şapte peceţi” şi că din start se interzice o preocupare mai îndeaproape cu conţinutul ei?