Reactualizat: 20.11.2018 

   Este mai ferice să dai decât să primeşti.

   Verset călăuzitor: 2 Corinteni 8.9

2 Corinteni 8.9: Deoarece cunoaşteţi harul Domnului nostru Isus Hristos, că El, bogat fiind, S-a făcut sărac pentru voi, ca, prin sărăcia Lui, voi să fiţi îmbogăţiţi.

   Citeşte tot capitolul.

   Introducere

   Ştim cu toţii, că adevăratul sentiment de crăciun este „nu să primeşti, ci să dai”. Experienţa noastră dovedeşte că este realmente mai mare bucurie să dai daruri de crăciun, decât tu însuţi să primeşti (căci aceasta este experienţa noastră?). Cu toate acestea darurile noastre arată deseori că nu sunt un dar. Pe de o parte în mod normal ele nu ne costă mult şi pe de altă parte de cele mai multe ori nu satisfac adevăratele nevoi ale celui care le primeşte. Dar dăruirea adevărată este altceva – ea merge mai departe. Cât de departe? Dăruirea merge aşa de departe, până unde începe să-l doară pe cel care dăruieşte, şi ajută cu adevărat pe cel care primeşte darul. Ai dăruit tu în ultimul timp în felul acesta?

   Versete călăuzitoare: Isaia 9.1-7

   Introducere

   O dată pe an milioane de creştini îşi amintesc de naşterea lui Isus Hristos. În servicii religioase şi prelegeri de Crăciun se citează un verset din prorocul Isaia, care a fost scris cu aproximativ 700 de ani înainte de naşterea lui Hristos – călăuzit prin Duhul Sfânt (2 Petru 1.21):

Isaia 9.6: Pentru că un Copil ni S-a născut, un Fiu ni S-a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui; şi-I vor pune numele: Minunat, Sfetnic, Dumnezeu puternic, Părinte al eternităţii, Domn al păcii.

   Aproape nimeni nu se întreabă, în ce context stă acest verset. Pe cine are profetul în vedere? Despre cine este vorba, când acolo se spune: „un Copil ni S-a născut”? Ce fel de domnie este aceasta? De ce acest Copil este numit şi „Fiu”? Să ne preocupăm mai îndeaproape cu aceste întrebări. Probabil vom fi surprinşi, că noi creştinii nu suntem adresaţii principali ai acestor versete.

   Versete călăuzitoare: Matei 1; 2; Luca 1; 2

   Introducere

   În timpul adventului şi până în seara de crăciun vom auzi iarăşi sub forme diferite: „Copilul Isus” stă înaintea uşii. Ceea ce în această formulare sună mai degrabă străin şi dulce – în legătură cu comercializarea fără scrupule chiar respingător -, probabil am auzit sau chiar spus într-o formă modernă: să devii creştin înseamnă să laşi pe Hristos să intre în viaţa proprie. Dar ce se întâmplă dacă Hristos intră (deodată) în viaţa noastră? O seară romantică, o copleşire cu daruri, un fior evlavios? – Unul care a trăit foarte concret aceasta, cum nu a trăit nici un alt om, este Iosif, logodnicul şi soţul Mariei, din care cum se ştie a fost născut Isus Hristos. În cele ce urmează doresc să privesc Crăciunul din punctul lui de vedere. Textele biblice care stau la bază le găsim mai ales în evanghelia după Matei capitolele 1 şi 2 şi în evanghelia după Luca capitolele 1 şi 2.

   Versete călăuzitoare: Romani 12.2; 2 Corinteni 10.5; Filipeni 2.3; 4.8; 1 Petru 1.13

   Introducere

   Titlul „Controlul gândurilor”[1] nu trebuie să dea impresia unei transe hipnotice sau a spălării minţii comuniste. Ea are a face cu responsabilitatea creştinilor, de a-şi controla gândirea. Biblia arată că viaţa gândurilor unui creştin născut din nou joacă un rol decisiv. Ceea ce suntem noi este influenţat în cea mai mare parte prin ceea ce gândim şi cum gândim. Proverbele 23.7 spune: „Aşa cum gândeşte [omul] în sufletul său, aşa este el.” Sfânta Scriptură ne arată nu numai responsabilitatea  asupra gândurilor noastre, ci şi unele linii directoare clare, care atrag după sine o viaţă a gândurilor ordonată şi plăcută lui Dumnezeu. Să studiem mai exact unele locuri din Biblie, care se preocupă cu controlul gândurilor.

Ieremia 2.13: Poporul Meu a făcut două rele: M-au părăsit pe Mine, Izvorul apelor vii, ca să-şi sape fântâni [textual=cisterne], fântâni crăpate, care nu ţin apa.

    Introducere

   O cisternă era în ţările Bibliei un rezervor de apă artificial, care era săpat în pământ sau cioplit în stâncă, ca în el să adune apă şi s-o păstreze. Cisternele erau foarte importante în Israel, din cauza timpului foarte lung de secetă şi a relativ puţinelor izvoare naturale. Însă o cisternă găurită era practic fără valoare. Stâncile poroase sau construcţiile sfărâmicioase puteau să ţină numai puţină apă murdară, dacă chiar puteau. Să aduni şi să păstrezi apa în cisterne găurite era la fel de înţelept ca şi cum ai folosi sita ca vas de fiert!

   Bătrâni rânduiţi oficial în Adunare (Biserică)?!

   O chestiune de autoritate

   În articolul acesta nu vrem să ne ocupăm cu toate aspectele legate de tema „bătrânilor”. Ne vom limita la un răspuns dat strigătului devenind tot mai mare după bătrâni în Adunare (Biserică).

   Versete călăuzitoare: 2 Împăraţi 5.1

   În această cărticică vrem să studiem din punct de vedere nou-testamental lepra lui Naaman şi vindecarea lui. Curăţirea lui dă o ilustrare clară despre curăţirea unui păcătos de păcate. După o primă cunoaştere a persoanelor principale din acest capitol ne vom preocupa cu întrebarea, de ce lepra este o imagine a păcatului.

   Versete călăuzitoare: Romani 8.28-30

   Siguranţa noastră ca creştini se bazează pe soliditatea planului veşnic al lui Dumnezeu de răscumpărare alor Săi, aşa cum el este explicat în Romani 8.29,30. Acest text remarcabil este tema acestui studiu.

   Adam şi Eva au fost alungaţi odinioară din Paradis, unde au fost aşezaţi pe pământ. Un înger cu o sabie învăpăiată baricada pentru totdeauna intrarea în grădină; pentru omul căzut în păcat nu mai era nici o posibilitate de reîntoarcere. Cu toate acestea Dumnezeu a dat ceva mai bun, căci ascultarea lui Hristos are urmări mult mai mari decât neascultarea lui Adam. Lucrarea înfăptuită de Hristos la crucea de pe Golgota deschide intrarea într-un alt Paradis, nou, ceresc: Paradisul lui Dumnezeu în cer! În Noul Testament este vorba numai de trei ori despre acest loc al fericirii. Sunt însă lucruri foarte importante, care ne sunt relatate despre el

   Efeseni 5.14: De aceea zice: Trezeşte-te tu, care dormi, scoală-te dintre cei morţi şi Hristos va străluci peste tine.

   Mai vine o trezire spirituală

   Va mai veni o trezire spirituală? În general Scriptura descrie un tablou sumbru al ultimelor zile premergătoare revenirii lui Hristos. Pavel atenţionează în epistolele lui cu privire la ruinare şi apostazie şi creştinismul de formă (Faptele apostolilor 20.29,30; 2 Tesaloniceni 2.3-7; 1 Timotei 4.1; 2 Timotei 2.16-3.9). Petru vorbeşte despre învăţători falşi şi batjocoritori în timpul din urmă (2 Petru 2; 3) Ioan îi denumeşte „antihrişti”, deoarece ei tăgăduiesc atât pe Tatăl cât şi pe Fiul (1 Ioan 2.18-23; 4.1-3; 2 Ioan 1). Iuda accentuează caracterul păcătos al acestor oameni (Iuda 1,4-6). Astfel nu se poate aştepta la o restabilire (deplină), ci la judecata care va fi făcută la revenirea Domnului.

   Versete călăuzitoare: Ioan 21.15-23

   Aşa cum ştim foarte bine, Petru L-a tăgăduit pe Domnul lui de trei ori în acea noapte tristă. Înainte a exprimat pregătirea lui de a-şi da viaţa pentru Domnul Isus, dar după aceea a eşuat. Începând de atunci, de fiecare dată când cânta un cocoş, îşi amintea de acea noapte rece, de teama lui, de trădarea lui, de ratarea lui. Îl va mai putea folosi Domnul? Apoi – dimineaţa devreme, pe malul Mării din Galileea, a venit Domnul Isus să vadă pe Petru. Domnul intenţiona să reabiliteze pe Petru, ca să-i dea o funcţie spirituală, care îl va face folositor şi îl va preocupa până la bătrâneţe. Aceasta este scena ultimei discuţii între Isus şi Petru aşa cum ea ne este descrisă în evanghelia după Ioan 21.

   Versete călăuzitoare: Matei 11.11; 14.1-12; Marcu 1.7; Ioan 3.23-30

   Cu plăcere am gândi despre noi, că suntem bărbaţi şi femei cu caracter, neinfluenţabili de păreri, de tendinţele de dezvoltare şi modă. Cu plăcere ne-am desemna ca oameni cu principii, indiferent ce gândesc alţii despre noi. Atunci de ce ne tăiem şi frezăm părul după o anumită modă? De ce avem oglinzi mari? Vrem desigur ca vecinii noştri să ne considere o familie normală. Vrem desigur ca colegii de lucru să spună despre noi, că noi avem „gust bun” în ceea ce priveşte îmbrăcămintea.

   Cât timp, Doamne?

   Când Dumnezeu tace …

   Versete călăuzitoare: Psalmul 6.2,3

   Psalmul 6.2,3: Îndură-Te de mine, Doamne, pentru că sunt fără putere; vindecă-mă, Doamne, pentru că îmi tremură oasele. Sufletul meu este foarte tulburat: şi Tu, Doamne, până când?

   Ce înseamnă păcatul lui Acan pentru noi?

   … şi ce nu înseamnă el!

   Versete călăuzitoare: Iosua 7

   Cunoaştem bine istoria. Ea este prezentată în Iosua 7. Acan a păcătuit, prin aceea că a luat anumite lucruri de valoare şi le-a ascuns în cortul lui, contrar poruncii Domnului. Ştia familia lui de faptul acesta? Probabil. Dar probabil nu ştia. Din mărturisirea lui Acan „[Eu] am păcătuit” (Iosua 7.20) putem probabil deduce că el era singurul vinovat sau vinovatul principal. Restul naţiunii israeliene nu ştia nimic despre păcatul lui Acan. Însă sentinţa Domnului era: „Israel a păcătuit” (Iosua 7.11). Ce lecţie găsim aici pentru noi cei de astăzi?

   Versete călăuzitoare: Ioan 1.1-3

   Ioan 1.1-3: La început era Cuvântul şi Cuvântul era cu Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu. Acesta era la început cu Dumnezeu. Toate au fost făcute prin El, şi fără El n-a fost făcut nimic din ce a fost făcut.

   Apocalipsa 2.7: Învingătorului îi voi da să mănânce din pomul vieţii, care este în paradisul lui Dumnezeu.

   În articolul acesta va fi vorba de „Pomul vieţii”, din care va mânca învingătorul din biserica din Efes. Aşa cum „Mana ascunsă” arată spre Domnul Isus, aşa arată „Pomul vieţii” spre Domnul Isus. Dar să detaliem.

   Întrebarea centrală, despre care este vorba, este: Ce are Legea a face cu dreptatea lui Dumnezeu, care ne este socotită nouă? Citim în Romani 2.13: „Cei care împlinesc legea vor fi îndreptăţiţi” – în sine un principiu deplin corect, în care însă este o problemă mare: nu există nici un „împlinitor al legii”! Nu este nimeni, care să facă binele, nici măcar unul singur (Romani 3.10-12). „De aceea, din faptele legii, nici o făptură nu va fi îndreptăţită înaintea Lui” (Romani 3.20). „… dar, ştiind că omul nu este îndreptăţit din faptele legii, ci prin credinţa în Hristos” (Galateni 2.6). Dacă un om este îndreptăţit pe baza „faptelor legii”, aceasta înseamnă că Dumnezeu declară drept pe omul acesta pe baza etaloanelor unei anumite legi, şi anume pentru că el a împlinit în chip desăvârşit faptele acestei legi.

Versete călăuzitoare: Romani 3.20-26

   În articolul acesta ne vom ocupa în mod deosebit cu întrebarea, dacă îndreptăţirea noastră este dependentă de ascultarea lui Hristos în împlinirea Legii, aşa cum aceasta se învaţă astăzi în unele cercuri reformatoare.

   Cu toate că aceia care susţin această învăţătură uneori se sprijină pe Reformă, se arată totuşi că această învăţătură – cel puţin parţial – a fost respinsă în timpul acela. Cu toate că desigur doctrina Reformei în sine nu are nici o importanţă decisivă pentru credincios – el este răspunzător numai faţă de Cuvântul lui Dumnezeu -, este totuşi interesant să se urmărească evoluţia ei.

   Versete călăuzitoare: Romani 11.33-36

Romani 11.33-36: O, adânc al bogăţiei şi al înţelepciunii şi al cunoştinţei lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecăţile Lui şi de neînţelese căile Lui! Pentru că cine a cunoscut gândul Domnului? Sau cine a fost sfătuitorul Lui? Sau cine I-a dat Lui întâi, şi să-i fie răsplătit? Pentru că din El şi prin El şi pentru El sunt toate lucrurile. A Lui fie gloria pentru totdeauna! Amin.

   Versete călăuzitoare: Luca 22.60,61

Luca 22.60,61: Şi Petru a spus: „Omule, nu ştiu ce spui”. Şi îndată, pe când vorbea el încă, a cântat cocoşul. Şi Domnul, întorcându-Se, a privit la Petru. Şi Petru Şi-a amintit cuvântul Domnului, cum îi spusese: „Mai înainte de a cânta cocoşul, Mă vei tăgădui de trei ori”.

   În această parte serioasă şi zguduitoare din istoria lui Petru găsim cum Domnul a lucrat la inima şi la conştiinţa lui Petru, căci la fiecare restabilire adevărată El lucrează în ambele privinţe. Este binecuvântare să se ia seama atent la căile Lui desăvârşite de har cu ai Săi. Rădăcina căderii lui Petru era încrederea în sine însuşi, dar ce natură avea această încredere în sine însuşi?

   Gâdilarea urechilor: mesajul seducător plăcut al lui Joyce Meyer

   Carismatica americană Joyce Meyer face parte dintre predicatorii la televiziune cu cel mai mare succes. Ea răspândeşte mesajele ei video şi TV pe plan mondial şi prin aceasta încasează milioane. Secretul succesului ei este simplu: ea predică un mesaj pozitiv al succesului, al realizării de sine, al dragostei de sine, al bunăstării şi prosperităţii. Ea vorbeşte cu mult umor şi foarte personal; cuvintele Bibliei joacă numai un rol secundar, mesajele ei sunt însă pline de anecdote şi glume.

Jertfa arderii de tot: o îndrumare pentru adorarea adusă de noi

   Jertfitorul şi preoţii

   Versete călăuzitoare: Levitic 1

   F. Jertfitorul

   1. Persoana jertfitorului

   Acum se pune întrebarea: Cine este jertfitorul? Dacă ne gândim la caracterul model, atunci trebuie să spunem, că aici putem vedea mai multe aspecte:

Jertfa arderii de tot: o îndrumare pentru adorarea adusă de noi

   Însuşirile şi însemnătatea jertfei arderii de tot

   Versete călăuzitoare: Levitic 1

   În articolul acesta şi cel următor va fi vorba despre jertfa de ardere de tot descrisă în cartea Levitic capitolul 1. Mai întâi vrem să ne preocupăm cu însuşirile şi însemnătatea jertfei arderii de tot (şi în contrast cu jertfa pentru păcat şi vină) şi totodată vom studia ce însemnătate au aceste lucruri pentru noi astăzi. După aceea în partea a doua ne vom preocupa mai detaliat cu cel care aduce jertfa şi cu preoţii.

   Neghina, peşti răi şi fecioare nechibzuite

   Versete călăuzitoare: Matei 13.24,25; 13.47,48; 25.1,2

   Trei parabole enigmatice

   Ce au comun neghina, peştii răi şi fecioarele nechibzuite? Dacă nu şti multe despre Biblie, răspunsul tău ar fi cam aşa: „Absolut nimic!”, sau: „Ce întrebare ciudată!”, sau: „Ce este neghina?” Fără să şti ceva despre parabolele lui Isus, această întrebare are puţin sens. Oricum ar fi, chiar şi la citirea fugitivă a parabolelor Domnului despre Împărăţia cerului din evanghelia după Matei, imediat se recunosc aceste expresii.

   Pierdut pentru totdeauna …

Luca 16.26: Şi, pe lângă toate acestea, între noi şi voi este întărită o prăpastie mare, astfel încât cei care vor să treacă de aici la voi să nu poată, nici cei de acolo să treacă la noi.

   Citeşte Luca 16.19-31.

   Liturghiile şi transsubstanţierea

   Ioan Botezătorul, referindu-se la Hristos, a spus: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel care ridică păcatul lumii” (Ioan 1.29). Şi în epistola către Evrei 9.26 se spune despre Hristos: „Dar acum, la sfârşitul veacurilor, S-a arătat o singură dată, pentru desfiinţarea păcatului prin jertfa Sa.” În capitolul următor se explică în afară de aceasta, că animalele de jertfă în Vechiul Testament niciodată nu au fost în stare să îndepărteze păcatul odată pentru totdeauna. De aceea ele trebuiau repetate zilnic de către preoţii iudei.

   Semnele timpului

   Nu este uimitoare ideea că Dumnezeu a prezis prin Daniel exact ziua când Mesia va intra triumfal în Ierusalim? Am amintit deja acest fapt. Chiar dacă data naşterii lui Mesia nu ne-a fost exact profeţită, totuşi în profeţie ne-au fost date criterii foarte precise, pe baza cărora Israel ştie acum când (şi când nu) poate căuta cu privirea pe Mesia. Acelaşi lucru este valabil şi pentru a doua Sa venire. Am numit deja o serie de motive, că generaţia noastră se poate aştepta la aceasta într-un timp nu prea îndepărtat. Sunt motive pe care nici o generaţie dinaintea noastră nu le-a avut aşa de real înaintea ochilor. Dorim să ne preocupăm acum mai concret cu programul acelui eveniment deosebit de măreţ.

   Elisei, omul lui Dumnezeu

   XVIII. Ungerea lui Iehu (2 Împăraţi 9)

   Minunile măreţe ale lui Elisei – mărturii ale harului lui Dumnezeu faţă de un popor vinovat – au fost toate în zadar. Israel refuză să se întoarcă de la idoli la Dumnezeul cel viu. Profetul poate plânge pentru suferinţele pe care le vede venind peste popor, el poate profeţi necazurile lor, el poate fi folosit să pregătească uneltele care vor exercita judecata, însă cu toate că el a ajuns la o vârstă înaintată, nu mai auzim nimic despre minuni.

   Elisei, omul lui Dumnezeu

   XVI. Foametea de şapte ani (2 Împăraţi 8.1-6)

   Asedierea Samariei cu toată grozăvia ei şi harul lui Dumnezeu în toată plinătatea lui au fost curând uitate. Nici necazul, prin care au trecut, şi nici îndurarea, de care au avut parte, nu au adus poporul înapoi la Domnul Dumnezeu lor. Dar cu toate acestea Dumnezeu nu părăseşte pe poporul Său.

   Elisei, omul lui Dumnezeu

   XIV. Incursiunile de recunoaştere ale sirienilor (2 Împăraţi 6.8-23)

   După ce Elisei a venit cu harul lui Dumnezeu în ajutor unei singure persoane aflate în necaz, acum el devine unealta harului, ca să salveze o naţiune vinovată. Profetul a mustrat pe împăratul lui Israel din cauza necredinţei în legătură cu scrisoarea împăratului Siriei şi acum atenţionează pe împărat cu privire la planurile secrete, prin care împăratul Siriei caută să-l nimicească. Astfel harul lui Dumnezeu intervine ca să salveze pe împăratul lui Israel, „nu o singură dată, nu de două ori”, prin mâna aceluia care ştie cum să mustre şi când să atenţioneze.

   Elisei, omul lui Dumnezeu

   XII. Slujitorul profetului (2 Împăraţi 5.20-27)

   Mereu întâlnim în Scriptură oameni care mint şi înşeală: dar nu este niciunul care să mintă mai intenţionat şi mai îndrăzneţ decât Ghehazi. Ca şi la Anania şi Safira, şi la Ghehazi rădăcina minciunii era lăcomia.

   Elisei, omul lui Dumnezeu

   IX. Timpul foametei (2 Împăraţi 4.38-41)

   Orice schimbare de scenă în istoria evenimentelor lui Elisei descopere în măsură crescândă decăderea lui Israel, numai pentru a face cunoscut, că acolo unde păcatul s-a înmulţit, harul s-a înmulţit şi mai mult. Am văzut deja blestemul asupra Ierihonului, batjocoritorii din Betel, Moab în răzvrătire şi văduve în necaz; şi acum găsim că „era foamete în ţară”.

   Elisei, omul lui Dumnezeu

   VII. Untdelemnul şi văduva (2 Împăraţi 4.1-7)

   Acelaşi Dumnezeu, care „socoteşte numărul stelelor şi le dă nume la toate”, este Dumnezeul care „vindecă pe cei cu inima zdrobită”. Stelele sunt prea sus şi necazurile unei inimi zdrobite sunt prea adânci, ca să le putem ajunge; dar Dumnezeu, care poate număra miriadele de stele ale cerului Se poate coborî ca să vindece o inimă zdrobită aici pe pământ (Psalm 147.3,4). Harul lui Dumnezeu, care a salvat împăraţii şi oştirile lor de la nimicire este în stare să satisfacă şi nevoile unei văduve singuratice. Şi Elisei, slujitorul acestui har, este pregătit să ajute pe această văduvă la fel cum înainte a fost un slujitor de bună voie al împăraţilor. Dacă el salvează pe mai marii pământului din greutăţile lor, atunci el va salva şi pe cei săraci din strâmtorările lor.

   Elisei, omul lui Dumnezeu

   III. Fiii profeţilor (2 Împăraţi 2.15-18)

   Rezultatele binecuvântate ale pregătirii lui Elisei sunt prezentate acum altora. El devine înaintea lumii un martor al aceluia care acum este în cer. Fiii profeţilor remarcă ceva din schimbarea care a avut loc cu el, căci ei spun, atunci când văd pe Elisei: „Duhul lui Ilie se odihneşte peste Elisei”. Ei privesc un om pe pământ şi văd duhul şi caracterul unui om din cer.

   Elisei, omul lui Dumnezeu

   Chemarea şi pregătirea lui pentru slujire

   Prefaţă

   Numele Elisei înseamnă „Dumnezeul meu este mântuire” şi în concordanţă cu numele său Elisei a fost folosit mai mult decât toţi profeţii Vechiului Testament să reveleze harul măreţ şi îndurarea lui Dumnezeu pentru un popor vinovat. În zilele lui se pierduse complet părtăşia poporului cu Dumnezeu sub conducerea căpeteniilor şi preoţimii lui. Atenţionările lui Elisei nu au putut să aducă poporul înapoi la Dumnezeu. După ce a devenit vizibilă ruinarea totală a poporului lui Dumnezeu, în îndurarea Sa Dumnezeu trezeşte un bărbat care independent de Templul sfânt, rânduit de Dumnezeu, şi de preoţia oficială, aşezată de Dumnezeu, merge prin ţinutul celor zece seminţii răzvrătite, făcând minuni ale harului şi oferind harul lui Dumnezeu tuturor celor care erau pregătiţi să-l primească prin credinţă.

„Nu știți că un prinț, un om mare a căzut astăzi în Israel?”

(2 Samuel 3,38)

În 3 iunie, 1905, Hudson Taylor, fondatorul misiunii din interiorul Chinei (China-Inland-Mission), a adormit la Changsha, în provincia chineză Hunan. Atât cât putem judeca noi, oamenii, el a fost cel mai mare misionar al prezentului. El a fost un bărbat al rugăciunii și al smereniei copilărești. Împărtășim aici din viața lui câteva trăsături care ne permit să aruncăm priviri în adâncurile inimii acestui slujitor al lui Dumnezeu.

   De la ateism și anarhism la credința vie, din casa de nebuni la o viață nouă, din adâncurile păcatului la slujba Evangheliei

Drumul meu în slujba Evangheliei m-a făcut să mă întâlnesc de curând cu un bărbat tânăr, cultivat și talentat, care m-a impresionat prin firea lui liniștită și prin dragostea lui pentru suflete. Mi-a fost imediat limpede că acest bărbat n-a putut veni din lume în slujba Evangheliei, decât prin călăuziri deosebite ale harului. Biografia lui, pe care o povestește personal în cele ce urmează, este un monument minunat al biruinței harului lui Dumnezeu.

   Har şi glorie

   Psalmul 84

   Acest Psalm frumos redă experienţa rămăşiţei lui Israel din zilele viitoare, când vor fi eliberaţi din captivitatea îndelungată şi vor reveni la locuinţa lui Dumnezeu în Sion.

   Duhul harului, care străbate acest Psalm, ne permite aici, spre deosebire de alţi Psalmi, să facem mai uşor o aplicare la creştin, căci şi acesta este pe cărarea pelerinajului spre casa Tatălui în înălţime.

   Mângâiere în greutăţi

   Psalmul 36

   Pentru un om temător de Dumnezeu este imposibil să treacă printr-o lume rea fără să întâmpine greutăţi şi probleme. Diavolul încearcă să preocupe pe credincios cu greutăţi, ca să îndepărteze sufletul de Dumnezeu. Credinţa foloseşte greutăţile ca prilejuri pentru a se adresa lui Dumnezeu şi prin aceasta triumfă nu numai asupra vrăjmaşului, ci ea este binecuvântată în greutăţi şi prin greutăţi. În Psalmul 36 găsim pe unul care este în greutăţi mari şi cu toate acestea are parte de mângâieri profunde şi binecuvântări mari în greutăţi, deoarece el se adresează lui Dumnezeu.

   Imagini ale Domnului Isus în cartea Eclesiastul

   Versete călăuzitoare: Eclesiastul 4.13-16; 7.25-29; 9.13-17; 12.10-11

   Ajutor în necazuri

   Psalmul 46

   În Psalmul 46 ne sunt prezentate două adevăruri, care sunt de mare însemnătate practică pentru credincioşii tuturor epocilor. Întâi: având în vedere transformările şi conflictele într-o lume fără Dumnezeu ni se aminteşte că Dumnezeu este un ajutor, „un ajutor în necazuri, întotdeauna uşor de găsit” (versetul 1). În al doilea rând: dacă cunoaştem acest ajutor mare, prezent al lui Dumnezeu şi vrem să ne folosim de el, partea noastră este „să ne oprim” (sau: „să stăm liniştiţi”) şi să recunoaştem că El este Dumnezeu (versetul 10).

   Omul, care era aproape să alunece

   Psalmul 73

   Scriitorul acestui Psalm începe cu o simplă şi totuşi minunată constatare despre Dumnezeu şi încheie cu o concluzie fericită cu privire la sine însuşi. „În adevăr, Dumnezeu este bun …” este constatarea primului verset; „Dar pentru mine este bine să mă apropii de Dumnezeu”, este concluzia ultimului verset. Dacă suntem de acord cu constatarea, atunci trebuie să consimţim şi concluzia.

   Drumul vieţii

   Psalm 16

   Pe drept s-a spus, în grădina Eden nu erau drumuri. Omul în starea de inocenţă nu avea nimic altceva de făcut în această grădină a desfătării, decât să rămână acolo unde l-a aşezat Dumnezeu. El nu avea nevoie de nici un drum, ca să plece de acolo. Nici în cer nu vor fi drumuri. Un om sfânt nu va simţi nici o nevoie pe scena desăvârşirii să părăsească acest loc.

   Experienţa creştinului

   Epistola adresată credincioşilor din Filipi este epistola experienţei creştine, căci în ea este prezentată în mod impresionant experienţa unui credincios, care trăieşte viaţa creştină în puterea Duhului lui Dumnezeu.

   Versete călăuzitoare: Luca 9.23-36

   Luca 9.22-36 prezintă în mod foarte impresionant suferinţele Fiului Omului şi gloriile care au urmat după aceea. El a trebuit „să sufere multe” din mâna oamenilor şi va fi „respins” şi „omorât”. După aceea avem pe muntele transfigurării o viziune temporară despre gloria şi onoarea cu care Fiul Omului va trebui încununat conform planului lui Dumnezeu (Psalm 8).

   Versete călăuzitoare: Faptele Apostolilor capitolul 6 şi 7

   În istoria zguduitoare a lui Ştefan, primul martir dintr-o serie lungă de martiri, vedem pe de o parte revelarea deplină a răutăţii lui Israel şi pe de altă parte înflorirea frumuseţii creştinismului.

   Pe parcursul vorbirii sale, Ştefan aminteşte de istoria lui Israel, ca să arate cum carnea, chiar şi în poporul care mărturiseşte că este al lui Dumnezeu, fără nici o excepţie se împotriveşte acelora cu care este Dumnezeu. El dovedeşte aceasta pe baza Scripturii, prin aceea că aminteşte cum au tratat pe patriarhul Iosif şi cum poporul s-a împotrivit lui Moise.

   La picioarele Lui

Versete călăuzitoare: Luca 10.38-42; Ioan 11.32; Ioan 12.1

   Dintre toţi ucenicii lui Hristos, pe care îi întâlnim în evanghelii, probabil niciunul nu este mai mult caracterizat prin devotament simplu faţă de Hristos cum este Maria din Betania. Ea nu se considera a fi ceva deosebit, dar Hristos era totul pentru ea şi de aceea o găsim în toate situaţiile, care vorbesc despre acţiunea ei, la picioarele lui Isus.

   Ilie şi Elisei

 Versete călăuzitoare: 2 Împăraţi 2.9-15

   Introducere

   În acest pasaj avem două adevăruri mari, care caracterizează creştinismul. Ca şi creştini preţuim foarte mult crucea, care este baza juridică corectă a tuturor binecuvântărilor noastre, şi apoi vorbim cu plăcere despre venirea Domnului. Toţi creştinii recunosc că Hristos a venit să moară, şi în general ei cred că El va reveni, ca să ne ia în glorie. Dar mai sunt şi alte două adevăruri mari, despre care nu se vorbeşte aşa de mult. Primul dintre ele este marea realitate, că Hristos Se află acum în glorie, şi al doilea, că Duhul Sfânt este pe pământ. Astăzi este un Om în glorie şi o Persoană divină pe pământ.

   Istoria frumoasă a celor trei bărbaţi, care au scos apă din fântâna de la poarta Beleemului, este precedată de relatarea despre faptele celor trei viteji mari dintre luptătorii mari ai lui David. Nu este suficient de clar şi probabil nu este deosebit de important dacă este vorba despre aceiaşi trei bărbaţi care au străpuns tabăra filistenilor şi au scos apă din fântâna. Este însă important să vedem diferenţa între aceste prime trei fapte şi slujba dovedită lui David prin aducerea apei din fântână.

   Versete călăuzitoare: Filipeni 4.1-9

   Primele nouă versete ale capitolului patru din epistola către Filipeni pun înaintea noastră cele şapte îndemnuri finale ale epistolei. Aceste îndemnuri nu au fost niciodată mai importante şi mai mângâietoare ca în aceste ultime zile grele.

   Ziua harului se apropie de sfârşit. Greutăţi dinăuntru şi din afară ne dau multă bătaie de cap. Ca să întâmpinăm aceste ispite diferite, avem încurajarea acestor şapte îndemnuri, care, dacă le punem la inimă  şi le urmăm, ne ridică deasupra greutăţilor drumului şi ne trec biruitori prin fiecare ispită.

   Viaţa şi evlavia

   În epistola a doua a lui Petru Duhul lui Dumnezeu se adresează credincioşilor, care, asemenea apostolului, sunt caracterizaţi printr-o „credinţă de acelaşi preţ”. Apostolul ne atenţionează cu privire la „învăţătorii falşi”, care se vor găsi printre creştini, căci el spune: „între voi …”, şi prevesteşte stricăciunea care va caracteriza creştinătatea „în ultimele zile” (2 Petru 2.1; 3.3).

   Să reţinem, că apostolul nu descrie păgânismul, ci starea creştinătăţii din zilele noastre în care trăim – căci cine se îndoieşte, că noi trăim „în ultimele zile”? – starea îngrozitoare a ceea ce aici ne este prezentat aşa de plastic.

Versete călăuzitoare: 2 Corinteni 3

   În epistola 2 Corinteni capitolul 3, apostolul Pavel ne prezintă pe Hristos în trei feluri:

• În primul rând, Hristos este scris pe inimile credincioşilor care constituiau adunarea din Corint (versetul 3).

• În al doilea rând Hristos este prezentat „tuturor oamenilor” prin această adunare (versetele 2 şi 3).

• În al treilea rând, Hristos este Persoana vie în glorie – ţelul pe care aceşti credincioşi îl au înaintea lor (versetul 18).

Pe urmele paşilor Lui

1 Petru 2.21-23: … ca să călcaţi pe urmele Lui:El, care n-a făcut păcat, nici nu s-a găsit viclenie în gura Lui; care, fiind insultat, nu răspundea cu insultă; suferind, nu ameninţa, ci Se încredinţa pe Sine Celui care judecă drept.

Matei 11.29-30: Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, pentru că Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre. Pentru că jugul Meu este bun [uşor de purtat] şi sarcina Mea este uşoară.

Versete călăuzitoare: Isaia 63.9; Psalm 69

Isaia 63.9: În toată strâmtorarea lor, El a fost strâmtorat.

Suferinţe ispăşitoare

   Domnul Isus a trebuit să îndure diferite feluri de suferinţe. De asemenea, El a suferit în timpuri diferite. Ceea ce desigur în primul rând pe noi ne impresionează cel mai mult, deoarece noi suntem foarte mult atinşi de aceasta, erau suferinţele ispăşitoare de pe Golgota. Aceste suferinţe ispăşitoare au fost în mod deosebit suferinţele care I-au produs cel mai mult durere. Aceste suferinţe sunt pentru noi într-adevăr cele mai importante suferinţe, căci dacă El nu ar fi suferit acestea atunci noi ar fi trebuit să suferim în iad chinurile veşnice.

   Ucenicul pe care Isus îl iubea

   Fiecare credincios adevărat iubeşte pe Domnul. Petru vorbeşte credincioşilor despre Domnul şi spune: „pe care, fără să-L fi văzut, Îl iubiţi”. În prezenţa fariseului îngâmfat Domnul a putut spune despre femeia care Îi săruta picioarele, „ea a iubit mult”. Deci Scriptura recunoaşte această dragoste, şi Domnul Se bucură de ea. În afară de aceasta, dragostea pentru Domnul are multe făgăduinţe, şi nu în cele din urmă savurarea deosebită a Domnului şi a Tatălui (Ioan 14.21-24).

Versete călăuzitoare: Luca 4.1-13

   Introducere

   A existat numai un singur Om desăvârşit pe pământ, care în dependenţă de Dumnezeu a mers permanent pe un drum de biruinţă, Omul Isus Hristos. Acesta ne-a lăsat un exemplu, pentru ca noi să mergem pe urmele Lui. Dacă Îl iubim, atunci bucuria noastră va fi să-L urmăm, şi în felul acesta vom afla că jugul Lui este blând şi sarcina Lui este uşoară. Evanghelia după Luca ne prezintă pe Domnul în caracterul deosebit de atrăgător al omului dependent de Dumnezeu, şi aici ni se relatează şi că diavolul L-a ispitit în acele trei feluri, aşa cum a făcut în Eden spre nefericirea omenirii.

Versete călăuzitoare: Apocalipsa 22.16,17

Apocalipsa 22.16,17: Eu, Isus, am trimis pe îngerul Meu, ca să vă mărturisească acestea în adunări. Eu sunt rădăcina şi vlăstarul lui David, Steaua strălucitoare de dimineaţă. Şi Duhul şi Mireasa spun: „Vino!” Şi cine aude să spună: „Vino!” Şi cine însetează să vină; şi cine vrea, să ia apa vieţii fără plată.

Verset călăuzitor: 1 Ioan 2.2

1 Ioan 2.2: El este ispăşire pentru păcatele noastre; dar nu numai pentru ale noastre, ci şi pentru lumea întreagă.

Introducere

   Învăţământul pe bază de material didactic este metoda cea mai bună de a da învăţătură, ca să slujească drept bază noţiunilor şi gândurilor elevului sau să extindă cercul gândurilor lui şi acolo unde este necesar să le corecteze. La fel I-a plăcut şi lui Dumnezeu să ne dea în Cuvântul Său într-un fel sau altul material didactic; şi cine poate da învăţătură ca El? O, de am fi elevi atenţi şi capabili! Cât de multă răbdare şi îndelungă răbdare trebuie să aibă Dumnezeu cu noi, şi cât de des El trebuie să reia mereu aceleaşi lecţii, până când în cele din urmă le-am înţeles şi le-am însuşit!

   Se caută păstori

   Verset călăuzitor: Faptele Apostolilor 20.20

Faptele Apostolilor 20.20: Nu am ascuns nimic din ceea ce este de folos, ca să vă vestesc şi să vă învăţ în public şi prin case.

Versete călăuzitoare: Iacov 3.17; Marcu 9.50

Luca 17.3: Şi dacă se va pocăi, iartă-l.

   În anul 1974 preşedintele Ford a acordat o amnistie fostului preşedinte R. M. Nixon, şi în acest context s-a referit la Numele lui Dumnezeu cu privire la principiul iertării. Un articol dintr-o revistă mondenă cu circulaţie naţională a spus, că din cauza referirii la Dumnezeu în legătură cu iertarea nu trebuie uitat că, privit istoric, iudaismul şi creştinismul totdeauna au prevăzut că iertarea ar trebui să fie precedată de căinţă. Desigur R. M. Nixon nu a recunoscut cu adevărat nici o comportare greşită, cel mult probabil o lipsă de discreţie. (Noi nu judecăm, dacă el a făcut sau nu ceva fals. Aceasta nu ne interesează aici.)

Cât de mult Worship[1] are voie să fie?

Versete călăuzitoare: Ioan 4.23,24; Exod 20.25,26

Ioan 4.23,24: Dar vine ceasul, şi acum este, când adevăraţii închinători se vor închina Tatălui în duh şi adevăr; pentru că şi Tatăl caută astfel de închinători ai Lui. Dumnezeu este Duh şi cei care I se închină, trebuie să I se închine în duh şi în adevăr.

Exod 20.25,26: Şi dacă Îmi vei face un altar de piatră, să nu-l zideşti din pietre cioplite; pentru că, dacă-ţi vei pune fierul ascuţit peste el, îl vei profana. Şi să nu te sui pe trepte la altarul Meu, ca să nu ţi se descopere goliciunea pe el.

   Ce înseamnă „părtăşia cu Tatăl”?

Versete călăuzitoare: 1 Ioan 1.3; Ioan 8.29

   1 Ioan 1.3: … şi părtăşia noastră este în adevăr cu Tatăl …

   Ioan 8.29: Şi Cel care M-a trimis este cu Mine …

   Înseamnă cuvântul veşnic cu adevărat „veşnic”, şi prin aceasta este veşnică „condamnarea veşnică”?

   Împotriva învăţăturii despre condamnarea veşnică s-au adus multe argumente. Ele sunt potrivite să-i facă să se clatine aceia care au cunoştinţe puţine despre Cuvântul lui Dumnezeu şi să răstoarne credinţa unora.

   Condamnarea veşnică

   … sau este totuşi o limitare în timp a condamnării „veşnice”?

   Verset călăuzitor: Ioan 3.36

Ioan 3.36: Cine crede în Fiul are viaţa eternă; şi cine nu crede în Fiul nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el.

   În ultimul timp am meditat foarte mult la ultimul verset al capitolului 3 din evanghelia după Ioan. El îmi pare să dea un răspuns foarte elocvent la două din învăţăturile rătăcitoare ale zilelor noastre – şi anume la împăcarea generală şi nimicirea definitivă. „Cine crede în Fiul are viaţa eternă; şi cine nu crede în Fiul nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el.”

   Definiţia unei secte

   Expresia „sectă" este o traducere a cuvântului grecesc hairesis. Înţelesul acestui cuvânt este bine cunoscut. Se întâlneşte (în afară de Faptele Apostolilor, unde se găseşte de şase ori) numai o dată în epistola către Corinteni, o dată în epistola către Galateni (Galateni 5.20 ) şi o dată în epistola lui Petru (2. Petru 2.1 ). În cea dintâi epistolă către Corinteni (1. Corinteni 11:19 ) este tradus cu cuvântul „partide”.

   Versete călăuzitoare: Iacov 3.17; Marcu 9.50

Iacov 3.17: Dar înţelepciunea de sus este întâi curată, apoi paşnică, …

    Marcu 9.50: Să aveţi sare în voi înşivă şi fiţi în pace unii cu alţii.

   Dacă lipseşte curăţia nu este o surpriză dacă se duce lipsă şi de pacea divină. Dacă lipseşte sarea, nu trebuie să fie o surpriză că pacea divină între unul şi altul de asemenea lipseşte. Sarea simbolizează caracterul conservativ al despărţirii de rău şi puneri deoparte pentru Domnul. De ce să ne aşteptăm la pacea divină, dacă noi ignorăm metodele lui Dumnezeu pentru a dobândi pacea? În aceste versete se găseşte o ordine divină, care necondiţionat trebuie urmată.

   Versete călăuzitoare: Ioan 3.35; 5.20; 10.17; 15.9; 17.23-26

   Evanghelia după Ioan ne arată pe Domnul Isus Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu. Şi ca nici o altă evanghelie ea relatează despre dragostea Tatălui pentru Fiul. În privinţa aceasta celelalte relatări trec pe planul secund. Fiecare din cele şapte locuri relatează despre dragoste într-un caracter deosebit. Aceasta este exprimat prin versetele care urmează de fiecare dată acestora şi prin context.

.

   Trădat de un prieten

   Versete călăuzitoare: 1 Corinteni 11.23,24; Ioan 13.8; Psalm 41.9

.

   „A fost şters de pe pământul celor vii”

   Printre diferitele suferinţe înfiorătoare ale Domnului nostru demn de adorare, aşa cum Psalmii le descriu, găsim un fel de suferinţe care – aşa cum este de temut – sunt foarte mult trecute cu vederea, dacă nu chiar sunt total neluate în seamă şi nu sunt crezute. Acestea sunt durerea de a fi „şters de pe pământul celor vii” (Isaia 53.8), că „viaţa I-a fost luată de pe pământ” (Faptele Apostolilor 8.33), „luat la jumătatea zilelor Sale” (Psalm 102.24).

.

   Ales de Dumnezeu: o privire în învăţătura predestinării

   Întrebarea referitoare la predestinare, respectiv la voinţa proprie este o chestiune permanentă în trupul lui Hristos. Sunt mulţi care spun că Dumnezeu a ales deja pe aceia care vor fi mântuiţi şi numai aceştia şi nimeni alţii vor fi mântuiţi. Potrivit cu această părere şi prin urmare cu acest punct de vedere, dacă cineva va fi mântuit sau nu, nu este neapărat o chestiune dacă lui i se face sau nu cunoscut Cuvântul şi dacă el crede Cuvântul.

   Ar trebui creştinii să ţină sabatul?

   Versete călăuzitoare: Geneza 2.2; Exod 31.12-17; Ezechiel 20.12,20; Exod 16.29; 35.2

   Galateni capitolul 3

„O, galateni fără minte! Cine v-a fermecat pe voi, înaintea ochilor cărora Isus Hristos a fost arătat răstignit? Numai aceasta doresc să aflu de la voi: din faptele legii aţi primit Duhul, sau din auzirea credinţei? Aşa de fără minte sunteţi? După ce aţi început în Duh, acum sfârşiţi în carne? În zadar aţi suferit atâtea? dacă, în adevăr, chiar în zadar! Cel care vă dă deci Duhul şi face lucrări de putere între voi, face acestea din fapte ale legii, sau din auzirea credinţei?” (Galateni 3.1-5).

.

   Galateni capitolul 2

   Apostolul se referă încă la istoria lui personală, deoarece ea oferă dovada cea mai puternică că nicidecum el nu privea Legea ca mijloc pentru îndreptăţirea lui.

„Apoi, după paisprezece ani, m-am suit din nou la Ierusalim cu Barnaba, luându-l cu mine şi pe Tit. Şi m-am suit potrivit unei descoperiri şi le-am prezentat Evanghelia pe care o predic printre naţiuni, dar în special celor mai de seamă, ca nu cumva să alerg sau să fi alergat în zadar” (Galateni 2.1-2).

.

   Galateni capitolul 1

   Epistola către Romani şi epistola către Galateni tratează ambele aceeaşi temă mare, şi anume calea îndreptăţirii unui păcătos înaintea lui Dumnezeu. Este însă o diferenţă mare între cele două epistole. În epistola către Romani apostolul prezintă în ce constă realmente Evanghelia – puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede, deoarece în ea este revelată dreptatea lui Dumnezeu prin credinţă. În epistola către Galateni dimpotrivă el a avut a face cu aceia care au primit Evanghelia harului lui Dumnezeu şi au încercat să lege Evanghelia cu faptele Legii şi prin aceasta s-o distrugă. De aceea în această epistolă găsim multă severitate. În nici o altă ocazie Pavel nu impune autoritatea sa apostolică cu o asemenea tărie.

.

   Unitatea Duhului: Efeseni 4.1-6

   Înainte de a ne ocupa cu subiectul darurilor slujirii, care este pus înaintea privirii noastre pe parcursul capitolului, Duhul Sfânt se preocupă mai întâi cu unitatea, de care au parte astăzi sfinţii lui Dumnezeu în Hristos. Era necesar ca această unitate să fie prezentată ca o mare platformă. Pe această platformă şi în legătură cu ea are loc slujirea. Căci slujirea scoate pe prim plan mai mult pe fiecare mădular al lui Hristos, şi nu atât de mult trupul ca întreg. Căci cu toate că există o afirmaţie cunoscută, că Biserica dă învăţătură, în realitate ea este total nejustificată. Da, este chiar aşa, că gândul că Biserica ar da învăţătură conduce la aroganţa infailibilităţii; aceasta o găsim exprimată cel mai clar în catolicism.

.

   Versete călăuzitoare: 2 Corinteni 5.14,15

   Hristos a murit pentru toţi, sângele Lui a fost vărsat pentru mulţi

   Hristos a murit pentru toţi

   Că Hristos a murit pentru toţi, aceasta ne-o spune Scriptura:

2 Corinteni 5.14,15: Pentru că dragostea lui Hristos ne constrânge, noi judecăm aceasta: că dacă Unul a murit pentru [ύπέρ = „din cauza“] toţi, toţi deci au murit; şi El a murit pentru [ύπέρ] toţi, pentru ca cei care trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru Cel care pentru [ύπέρ] ei a murit şi a înviat.

   Introducere

   La data de 18 martie 2004 a început să ruleze în cinematografele din Germania un film al lui Mel Gibson, care prezintă ultimele 12 ore dinaintea răstignirii lui Isus. Iniţial el trebuia să ruleze abia de la 8 aprilie, însă pe baza succesului enorm, pe care l-a avut în SUA (acolo începând din 25 februarie) şi pe baza cererilor mari termenul de start a fost mutat mai înainte. În SUA filmul s-a plasat pe locul al cincilea în ceea ce priveşte succesul în lansarea în cinematografe a tuturor timpurilor. El a fost primit cu mare euforie în mod deosebit de creştinii tuturor denominaţiunilor. Acest articol însă va prezenta unele contraargumente serioase împotriva acestui film.

Perioada de timp actuală şi cea viitoare (16)

Isus Hristos

   Isus Hristos Cel lepădat pe pământ în veacul actual S-a retras în cer, unde El, şezând pe tronul Tatălui Său, aşteaptă ceea ce urmează să se împlinească, şi anume, ca „vrăjmaşii Lui să fie puşi ca aşternut al picioarelor Sale” şi toate lucrurile să-I fie supuse. Într-adevăr, acum Îl vedem încununat cu glorie şi onoare pe Acela care a fost făcut cu puţin mai prejos decât îngerii, însă nu vedem că toate Îi sunt supuse. Aceasta din urmă este rezultatul a ceea ce apostolul ne învaţă în epistola către Evrei 2.5-9.

Perioada de timp actuală şi cea viitoare (15)

Creaţia

   În veacul actual toată creaţia suspină şi zace în durerile naşterii; ea este supusă deşertăciunii (nu de bună voie, ci din cauza celui care a supus-o), având speranţă (Romani 8.18-22). Căci într-adevăr, când omul, împreună cu toată creaţia, al cărei cap era, prin neascultare a rupt legătura care îl lega de Dumnezeu, i s-a spus: „Blestemat este pământul din cauza ta; cu trudă vei mânca din el în toate zilele vieţii tale; şi îţi va da spini şi mărăcini; şi vei mânca iarba câmpului. În sudoarea feţei tale vei mânca pâine, până te vei întoarce în pământ, pentru că din el ai fost luat; pentru că ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce” (Geneza 3.16-19). 

Perioada de timp actuală şi cea viitoare (14)

Biserica, respectiv Adunarea

   În veacul actual Adunarea sau Biserica strânsă prin Duhul Sfânt din toate naţiunile, seminţiile, popoarele şi limbile trăieşte prin credinţă din viaţa Capului ei o viaţă care este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu. Mădularele ei sunt într-adevăr acum copii ai lui Dumnezeu, dar ce vor fi ei în viitor nu s-a arătat încă (1 Ioan 3.2). Ei sunt însă lepădaţi de fii veacului acesta, aşa cum este încă şi Capul lor, ei sunt consideraţi ca „gunoiul lumii, lepădătura tuturor” (1 Corinteni 4.13). Deoarece prin trupul lor ei aparţin acestei creaţii, care suspină, şi ei suspină din pricina slăbiciunii lor (Romani 8.22-23). Este timpul împrăştierii şi plângerii, în timp ce lumea se bucură (Ioan 16.20).

Perioada de timp actuală şi cea viitoare (13)

Naţiunile

   În veacul actual naţiunile sunt înşelate de satan, „prinţul lumii acesteia”, „dumnezeul veacului acestuia” (Ioan 12.31; 14.30; 2 Corinteni 4.4). Naţiunile sunt ele însele lumea aceasta, a cărei căpetenie este satan; ele sunt din veacul acesta, al cărui dumnezeu este satan.

   Unii cheamă în adevăr Numele lui Dumnezeu şi al Fiului Său pentru ei, pentru regimurile lor, pentru curţile lor de judecată, pentru politica lor; însă în felul acesta ei profanează şi murdăresc acest Nume Sfânt, prin aceea că atribuie Domnului o politică pe care El niciodată nu a confirmat-o şi în care cele mai multe lucruri sunt în contradicţie cu Duhul şi Cuvântul Lui.

   Studiu asupra Evangheliei după Ioan  -  W. Kelly

   Capitolul 3,14-36

   Ioan 3,14-16: Şi, cum a înălţat Moise şarpele în pustiu, aşa trebuie să fie înălţat Fiul Omului, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Pentru că atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât L-a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.

   Pe muntele transfigurării

   Slava Sa

   În această scenă unică în felul ei Hristos revelează slava Sa celor trei ucenici ai Săi Petru, Iacov şi Ioan, ca să le facă cunoscut puterea Sa şi venirea Sa (2 Petru 1.16). El vorbeşte cu Moise şi Ilie înaintea ochilor lor. Tema discuţiei lor ne este prezentată de evanghelistul Luca. Ea este „plecarea Lui, pe care urma s-o împlinească în Ierusalim”. Împăratul lui Israel, Fiul lui David ar fi trebuit de fapt să fie întâmpinat în cetatea împărătească. Însă în realitate Mesia a fost lepădat, Fiul Omului trebuia să moară. Domnul să ne dăruiască, să pătrundem în gândurile cerului şi pământului din momentele acelea unice în felul lor! Hristos, moartea Sa şi gloriile Sale sunt centrul acestei scene minunate.

   Cancelarul statului, contele Axel Oxenstierna și Biblia

I

   În grădina liniștită a casei senioriale din Stockholm, izolată de zgomotul străzilor și de agitația portului, stă statuia de bronz a lui Axel Oxenstierna, al renumitului cancelar suedez al statului. Foarte aproape de acolo, în Riddarholmskirche, panteonul regilor suedezi, se află sicriul marelui său domn și prieten, Gustav Adolf, și sicriele eroilor suedezi din războiul de treizeci de ani: Torstenson și Banér. Un spațiu minunat această biserică, unde se odihnesc cei mai viteji dintre viteji, unde este sicriul Leului, Carol al XII-lea, unde aproape nenumăratele steaguri inamice cucerite se descompun încet în praf. Aici sicriele și descompunerea vorbesc mai tare decât gloria eroilor pe care lumea o numește „nemuritoare”, dar care se scufundă totuși așa de repede în uitare.

   Tabelele genealogice ale lui Isus Hristos

Preocuparea cu tabelele genealogice

   Cu siguranţă suntem înclinaţi să ne întrebăm dacă ar trebui să ne preocupăm cu tabelele genealogice. Desigur nu vom ezita să acordăm un loc subordonat tabelelor genealogice din Sfânta Scriptură. În Vechiul Testament găsim mereu tabele genealogice şi liste genealogice, şi din diferite locuri din Vechiul Testament aflăm chiar cât de importante erau ele pentru aparţinătorii poporului Israel, în mod deosebit pentru preoţi şi leviţi. Putem fi siguri că apostolul Pavel nu s-a gândit la aceste tabele genealogice, când a rugat pe Timotei să poruncească unora să nu se preocupe cu „genealogii fără sfârşit” (1 Timotei 1.4).

Perioada de timp actuală şi cea viitoare (12)

Israel

În veacul actual Israel este lepădat de Dumnezeu, deoarece el a lepădat pe Împăratul său şi pe Dumnezeu. Dumnezeu îi spune: „Voi nu sunteţi poporul Meu şi Eu nu sunt Dumnezeul vostru” (Osea 1.9). Este acest „timp lung” în care copiii Israel vor fi „fără împărat, fără prinţ, fără jertfă, fără stâlp. Fără efod şi fără terafimi” (Osea 3.4).

Perioada de timp actuală şi cea viitoare (11)

Venirea Domnului pentru Biserică şi pentru lume

Versete călăuzitoare: 1 Tesaloniceni 4.16-17; Zaharia 14.4

Perioada de timp actuală şi cea viitoare (10)

Nimicirea lui antihrist

Versete călăuzitoare: Daniel 9.24-27

   Versete călăuzitoare: Isaia 52.13 – 53.12

   Alcătuirea cărţii:

·         Semnificaţia

·         Contextul cu Pentateuhul lui Moise

·         Prezentarea acestui Pentateuh

   În cartea noastră stăm exact la pragul de intrare în Locul Preasfânt, şi vom face bine să intrăm cu veneraţie, pentru ca nici o urmă din cele pământeşti să nu murdărească această Sfântă a Sfintelor. Pereţii ei sunt cu siguranţă mai albi decât un înălbitor de pe pământ ar putea albi.

Caracterul ales al lui Hristos prezentat în simbolul untdelemnului pentru ungere şi al lucrării de tămâie:

Exod 30.22-38

   Încadrarea pasajului nostru în cartea Exod

   Cartea Exod se poate structura în două părţi principale. – În capitolele 1-18 găsim harul lui Dumnezeu în chemarea eliberatorului (Exod 1.1-4.17), în mărturia despărţirii lui Israel de Egipt (Exod 4.17-11.10), în eliberarea completă de sub puterea Egiptului (Exod 12.1.15.21) şi în călăuzirea prin pustiu până la Muntele Sinai (Exod 15.22-18.27). – Capitolele 19-40 ne arată Legea lui Dumnezeu, după ce Israel a părăsit legământul harului lui Dumnezeu (Exod 19.4-6) cu cuvintele „Tot ce a zis Domnul vom face” (Exod 19.8) într-un duh legalist sigur de sine.

   Dima – unul care a ajuns să iubească lumea

   Introducere

   Este deosebit de interesant şi plin de învăţătură să urmărim comentariul divin despre Dima. Fără îndoială el era un adevărat copil al lui Dumnezeu şi istoria lui ne oferă atenţionări utile. Se spune foarte puţin despre el, dar cele trei versete, care le găsim despre el, vorbesc cât câteva volume.

D. A treia rază

Alte lucrări de putere ale lui Hristos (Mesia) şi adversarii Lui

Luca 5.12-6.11

1. Isus vindecă un lepros

Luca 5.12-16

   La Luca, ca şi la Marcu (1.40), vindecarea leprosului are loc în timpul primei călătorii misionare, pe care Isus a făcut-o cu ucenicii Lui. Evanghelistul Matei prezintă această minune imediat după predica de pe munte. La coborârea de pe munte Isus întâlneşte bolnavul şi îl vindecă. Această ultimă informaţie este aşa de categorică şi celelalte două aşa de generale, că desigur este normal să acordăm întâietate relatării din evanghelia după Matei.

7. Isus cheamă pe primii Săi ucenici, care sunt păcătoşi, ca să-L însoţească

Luca 5,1-11

   Până în momentul acesta Isus a predicat în sinagogile Galileei fără să fie însoţit permanent de un grup de ucenici. Prin faptul că lucrarea Lui Se extinde tot mai mult, El simte nevoia să dea acestei lucrări o înfăţişare stabilă şi să atragă la Sine ca însoţitori permanenţi pe aceia pe care Tatăl i-a dat Lui ca primii credincioşi. Însoţitorii lui Isus, atunci când El a vindecat pe soacra lui Petru, nu au fost încă numiţi de Luca (ei L-au rugat - Luca 4.38, ea, soacra lui Petru, le slujea Luca 4.39). Conform Marcu 1.29 erau Petru, Andrei, Iacov şi Ioan. Tocmai pe aceştia îi întâlnim în relatarea care urmează.

   13. Hristos, speranţa noastră

   Expresia „Hristos, speranţa noastră” se întâlneşte numai o singură dată în Scriptură. „Pavel, apostol al lui Isus Hristos, după porunca lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, şi a lui Hristos Isus, speranţa noastră” (1 Timotei 1.1). Într-adevăr, expresia ca atare nu se mai foloseşte în alte locuri din Scriptură, însă ceea ce ea desemnează se întâlneşte practic în fiecare carte, în unele cărţi ale Noului Testament se întâlneşte chiar aproape pe fiecare pagină. Căci ceea ce caracterizează pe fiecare creştin credincios este, că El aşteaptă pe Domnul Isus, care va reveni, potrivit făgăduinţei Sale, să ne ia la Sine, pentru ca acolo unde este El să fim şi noi (Ioan 14.3).

   12. Hristos, Capul nostru

   Afirmaţia Scripturii, că Hristos este Cap, este valabilă în mai multe privinţe. În primul rând El este „Capul oricărui bărbat” (1 Corinteni 11.3); apoi El este „Cap peste toate” (Efeseni 1.20); şi în cele din urmă El este „Cap al Trupului, al Adunării” (Coloseni 1.8). Primul aspect arată domnia Lui peste toţi oamenii, căci El are autoritate peste toată carnea; în aspectul al doilea vedem supremaţia Sa universală peste toate lucrurile; şi aspectul al treilea arată clar relaţia Lui deosebită cu Biserica (Adunarea). În toate aceste glorii El a intrat pe baza răscumpărării, deci ca Om.

   11. Hristos, pacea noastră

   Este la fel de interesant pe cât este de folositor să cercetăm căile lui Dumnezeu pe pământ. Atâta timp cât nu este o câtuşi de puţină măsură de cunoaştere a lor, cum Dumnezeu a dezvăluit şi revelat căile Sale în diferite epoci, ne este imposibil să înţelegem trecutul, prezentul sau viitorul – epoca Legi, natura creştinismului sau însuşirile Împărăţiei de o mie de ani. În epistola către Efeseni găsim prezentarea completă a planului lui Dumnezeu cu privire la timpul actual, sau mai degrabă cu privire la poziţia pe care El în harul Său suveran a dăruit-o celor care cred în Hristos Isus.

   10. Hristos, modelul nostru

   Unul din adevărurile foarte cunoscute este, că Hristos este un model pentru noi în umblarea Sa în lumea aceasta. Aceasta se spune clar şi este confirmat în mai multe locuri din Scriptură; şi aproape în fiecare carte a Noului Testament este inclus acest adevăr. Când Petru vorbeşte despre obligaţiile servitorilor din casă, el arată spre Hristos, care, aşa cum spune el,ne-a dat un exemplu „ca să călcăm pe urmele Lui” (1 Petru 2.21). La fel spune şi apostolul Ioan: „Cine zice că rămâne în El este dator şi el însuşi să umble aşa cum a umblat El” (1 Ioan 2.6).

   9. Hristos, ţelul nostru

   Deja din primul moment al trezirii noastre spirituale prin Duhul lui Dumnezeu Hristos este pus înaintea ochilor noştri ca ţel. Aşa a fost şi la temnicer, pe care Duhul Sfânt, prin ceea ce l-a făcut să audă şi prin evenimentele supranaturale din noaptea aceea plină de evenimente, l-a zguduit trezindu-l, aşa că el a venit şi căzând la picioarele lui Pavel şi Sila a zis: „«Domnilor, ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?» Şi ei au răspuns: «Crede în Domnul Isus şi vei fi mântuit, tu şi casa ta»” (Faptele Apostolilor 16.29-31).

   8. Hristos, Mijlocitorul nostru

   În ceea ce priveşte cunoaşterea funcţiei de mijlocitor a lui Hristos avem numai prima epistolă a lui Ioan ca ajutor. Nu că nu ar fi nici o umbră sau imagine despre această funcţie, însă ea nu este niciunde altundeva direct numită. Într-adevăr Pavel vorbeşte despre faptul că Hristos este la dreapta lui Dumnezeu, ca să mijlocească pentru noi (Romani 8.34); şi fără îndoială expresia „mijloceşte” se referă atât la funcţia de mijlocitor cât şi la preoţia Lui; dar el nu numeşte direct această slujbă a lui Hristos. Ea ocupă în Scriptură un loc de prezentare mult mai mic decât preoţia, a cărei prezentare ocupă cea mai mare parte a epistolei către Evrei. Şi cu toate acestea aici nu este vorba de un subiect mai puţin important.

   7. Hristos, Marele Preot al nostru

   Preoţia Domnului Isus Hristos în mod surprinzător a fost deja schiţată în multe particularităţi ca umbră, chiar dacă aceasta a avut loc printr-o preoţie după o altă orânduială, şi anume aceea a lui Aaron. De aceea vedem că la sfinţirea lui se face deosebire într-un loc între el şi fiii lui. Comun era spălarea lor cu apă; şi după ce Moise l-a îmbrăcat pe Aaron cu haina preoţească, „a turnat din untdelemnul ungerii pe capul lui Aaron şi l-a uns, ca să-l sfinţească” (Levitic 8.6-12). Când Aaron era singur, despărţit de fiii lui, el a fost uns fără sânge, însă după aceea, când era împreună cu fiii săi, stropirea sângelui preceda ungerea (versetele 13-30).

   6. Hristos, hrana noastră

   Hristos ne este prezentat şi ca hrană a noastră. Umbrele acestui fapt se puteau recunoaşte deja în epoca levitică; căci preoţii au primit indicaţii foarte detaliate şi exacte cu privire la mâncarea din jertfe sau din părţi ale animalelor de jertfă (vezi Levitic 7). Însă în privinţa aceasta erau şi diferenţe. În anumite cazuri privilegiul acesta era acordat întregii familii preoţeşti (Levitic 6.18; 7.6 etc.); şi tocmai în aceste cazuri ni se arată în mod deosebit privilegiile credincioşilor de astăzi, de a avea voie să se hrănească din Hristos. Domnul nostru Se referă la aceasta în timpul vieţii Sale pe pământ: „Eu sunt pâinea cea vie care a coborât din cer; dacă mănâncă cineva din această pâine, va trăi etern; şi pâinea pe care Eu o voi da este carnea Mea, pe care Eu o voi da pentru viaţa lumii“.

   5. Hristos, viaţa noastră

   Când Domnul Isus a venit în lume, „întunericul acoperea pământul şi întunericul gros popoarele” (Isaia 60.2); da, pe tot globul pământesc domnea umbra morţii. Aceasta era, ca să exprimăm cu cuvintele lui Iov în care el vorbeşte despre moarte, o ţară a întunericului şi a umbrei morţii; „… ţara întunericului şi a umbrei morţii, o ţară întunecoasă ca întunericul gros al umbrei morţii, fără nici o rânduială, unde strălucirea este ca întunericul gros” (Iov 10.21,22). Căci „după cum printr-un singur om păcatul a intrat în lume, şi prin păcat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, pentru că toţi au păcătuit” (Romani 5.12).

   4. Hristos, Păstorul nostru

   Se poate desigur întreba, dacă această relaţie a Domnului nostru preamărit cu poporul Său ocupă locul care i se cuvine în sufletele noastre. Într-adevăr este absolut adevărat că ea se găseşte cel mai frecvent în scrierile Vechiului Testament; însă am pierde foarte mult dacă am presupune că în privinţa aceasta este vorba numai de relaţia cu iudeii. Realmente evanghelia după Ioan interzice o astfel de concluzie, căci Domnul explică aici categoric: „Şi am alte oi, care nu sunt din staulul acesta; şi pe acelea trebuie să le aduc, şi vor auzi glasul Meu; şi va fi o singură turmă [nu un staul – cuvântul folosit aici este poimnae], un singur păstor” (Ioan 10.16).

   3. Hristos, Domnul nostru

   De îndată ce noi cunoaştem pe Hristos ca Mântuitorul şi Răscumpărătorul nostru suntem învăţaţi şi cu privire la faptul că El este Domnul nostru. Într-adevăr domnia Lui este atotcuprinzătoare şi este şi în legătură cu omul în sine, însă această relaţie este valabilă momentan în mod deosebit pentru credincioşi. Acest adevăr l-a vestit apostolul Petru în ziua de Rusalii: „Să ştie deci sigur toată casa lui Israel că Dumnezeu L-a făcut şi Domn şi Hristos pe acest Isus, pe care voi L-aţi răstignit” (Faptele Apostolilor 2.36).

   Au fugit dezbrăcaţi

Faptele Apostolilor 19.16: … au fugit din casa aceea dezbrăcaţi …

   Probabil numai persoanele deranjate grav mintal găsesc plăcere să fugă dezbrăcate din casă. Pentru cei mai mulţi dintre noi chiar şi numai gândul la aceasta este un gând îngrozitor de alarmant. Este interesant că în Biblie se întâlnesc de aproximativ o sută de ori cuvintele gol sau goliciune, începând din cartea Geneza şi până în cartea Apocalipsa. Este un cuvânt cu conţinut foarte bogat şi emoţional, care este folosit cu puternic efect figurativ. Uneori este folosit în sens pozitiv, ca să exprime intimitatea sexuală, realismul sau transparenţa (Levitic 18.16; Evrei 4.13).

   Ghetsimani

   Versete călăuzitoare: Matei 26.36-46; Marcu 14.32-42; Luca 22.39-46; Ioan 18.1-11; Psalm 102

   Introducere

   Soarele a refuzat să pună în lumină acele suferinţe, şi în timpul ultimelor trei ore de la ora doisprezece până la ora trei după masa nu auzim nici măcar o şuşoteală a vreunui om, a unui animal sau a unei păsări, până la acel strigăt extraordinar de amar „Eli, Eli, lama sabactani?”, care a străbătut prin acea noapte tainică. Întunericul şi liniştea sunt într-o armonie îngrozitoare cu ceea ce se petrecea pe crucea din mijloc.

   Dragostea care nu mă va părăsi

   Introducere

   Ce binecuvântat este să fi găsit în Hristos un prieten, care ne iubeşte cu o dragoste care nu ne părăseşte, aşa cum se spune în Cuvânt: „Fiindcă iubea pe ai Săi, care erau în lume, i-a iubit până la capăt” (Ioan 13.1).

   O astfel de dragoste – dragostea veşnică a lui Hristos, care niciodată nu renunţă la noi – nu poate fi satisfăcută, până când ea a trezit dragostea noastră ca răspuns la dragostea Sa. Răspunsul la dragostea Sa va fi văzut în plinătatea lui abia atunci când noi în cele din urmă am ajuns în domiciliul dragostei veşnice.

   Să aduci roadă şi să fi o mărturie (Ioan 15.8)

   În evanghelia după Ioan capitolul 13 ne este prezentat Domnul în lucrarea Lui milostivă pentru poporul Său, care avea scopul, ca în timpul absenţei Sale ei să poată avea părtăşie sau „parte” cu El acolo unde este El, în Casa Tatălui Său. În evanghelia după Ioan capitolul 14 Domnul mângâie inimile noastre, prin aceea că El ne relatează despre venirea Duhului Sfânt, prin care este posibil lui Hristos să fie la noi, căci El spune despre acela care păzeşte poruncile Lui „Eu Îl voi iubi şi Mă voi arăta lui”, şi despre Tatăl şi despre Sine Însuşi El spune, „Noi vom veni la El şi ne vom face locuinţa împreună cu el” (Ioan 14.21,23). Dacă noi avem parte cu Hristos, acolo unde este El, şi El are parte cu noi, acolo unde suntem noi, aceasta ne pregăteşte să aducem roadă, aşa cum ne este prezentat în evanghelia după Ioan capitolul 15.

   Pacea în evanghelia după Luca

   Această evanghelie din cele patru evanghelii poate fi cu adevărat numită „Evanghelia păcii”, căci ea arată într-un mod deosebit adevărul mântuirii şi pe Domnul Isus nu ca Împărat sau profet sau ca „Dumnezeu revelat în carne”, ci ca Fiul Omului şi Mântuitorul celor pierduţi. Desigur această evanghelie nu se limitează la acest adevăr de bază, cu toate că el este punctul central, în jurul căruia se învârte totul, şi toate sunt în concordanţă cu această însuşire.

   „Vă voi lua la Mine Însumi, ca acolo unde sunt Eu să fiţi şi voi” (Ioan 13.3). Scurt timp înainte de a Se duce acasă la Tatăl, Domnul a mângâiat cu aceste cuvinte pe ucenicii lui preaiubiţi, pe care El a trebuit să-i lase încă în această lume.

   Deci Domnul va reveni şi vrea să ne ia la Sine. Noi Îl vom privi veşnic şi vom fi ca El. Ce speranţă fericită! El nu vine, ca să vorbească cu noi despre păcatele noastre. Această problemă a fost deplin rezolvată la prima Sa venire. Cel care va veni este Acela „… care ne iubeşte, care ne-a spălat de păcatele noastre în sângele Său! (Apocalipsa 1.5). El este dreptatea noastră, pacea noastră şi viaţa noastră.

   Pacea cu Dumnezeu şi pacea lui Dumnezeu

   Ambele lipsesc în totalitate omului natural. El nu are nici pace cu Dumnezeu, şi inima lui nici nu savurează pacea lui Dumnezeu. Necredinţa lui împiedică pe una şi păcatele lui împiedică pe cealaltă. Numai acolo unde este dreptate, acolo este şi pacea adevărată. Omul natural ar putea desigur să se simtă fericit pentru un moment în posesiunea bunurilor trecătoare şi în savurarea bucuriilor deşarte ale lumii acesteia, dar aceasta nu este pacea lui Dumnezeu dulce, neschimbabilă şi care întrece orice pricepere.

   Şi eu nu mai am nimic de făcut?

    Aceasta era exprimarea categorică şi repetată a unei femei sărmane aflate pe moarte. Sufletul ei era într-o stare, care cu regret se întâlneşte nu de puţine ori. Şi în speranţa că istoria simplă despre calea harului lui Dumnezeu cu ea va fi spre binecuvântarea multora, o relatez.

   Autoînşelarea este o chestiune periculoasă şi totuşi nu neobişnuită. Şi de aceea niciodată să nu neglijăm să eliberăm, acolo unde este posibil, sufletele de aceasta, printr-o simplă şi fidelă comunicare a adevărului de la Dumnezeu.

Matei 1.1-6: Cartea genealogiei lui Isus Hristos, fiu al lui David, fiu al lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac; şi Isaac a născut pe Iacov; şi Iacov a născut pe Iuda şi pe fraţii lui; li Iuda a născut pe Fares şi pe Zara, din Tamar; şi Fares a născut pe Esrom; şi Esrom a născut pe Aram; şi Aram a născut pe Aminadab; şi Aminadab a născut pe Naason; şi Naason a născut pe Salmon; şi Salmon a născut pe Boaz, din Rahav; şi Boaz a născut pe Obed, din Rut; şi Obed a născut pe Iese; şi Iese a născut pe David, împăratul. Şi David a născut pe Solomon, din cea care fusese soţie a lui Urie;

   Patru femei

   Introducerea numelor celor patru femei – şi numai patru – în genealogia Domnului nostru din evanghelia după Matei a oferit multor cercetători ai Cuvântului inspirat material de cercetare. Oricine se consideră pe drept cercetător nu se îndoieşte că aceasta are un scop deosebit. În afară de ceasta chiar şi o privire fugitivă asupra numelor alese în legătură cu originea umană a Domnului slavei arată ceva din semnificaţia menţionării lor.

   Cum primesc eu un caracter ceresc?

Evrei 2.9: Dar Îl vedem pe Isus, care a fost făcut cu puţin mai prejos decât îngerii datorită morţii pe care a suferit-o, încununat cu glorie şi onoare, astfel încât, prin harul lui Dumnezeu, să guste moartea pentru toţi.

   Este foarte binecuvântat, să ai permanent gânduri şi sentimente potrivite, cu privire la lucrurile cereşti, însă întrebarea este: Cum le obţinem şi cum le păstrăm? Aşa cum ştim, în privinţa aceasta duhul legalist nu este capabil; el „naşte spre robie”. Legea nu face pe nimeni fericit, căci chiar şi atunci când noi am împlini-o în chip desăvârşit, ne-am făcut numai datoria; dar dacă o încălcăm câtuşi de puţin, am căzut sub pedeapsă.

   Este corect să se spună, că epistola către Filipeni continuă poziţia creştinului, aşa cum ea este descrisă în Romani 8?

   Într-un anumit sens putem spune că este aşa. În Romani 6 găsim trecerea prin Marea Roşie prezentată simbolic în botez (compară cu 1 Corinteni 10.1,2), după aceea în Romani 7 este descrisă prima fază a călătoriei noastre prin pustie, mai întâi la muntele Sinai, unde problema Legii trebuie rezolvată în viaţa noastră, şi după aceea în Romani 8 continuarea călătoriei.

   Încrederea în Dumnezeu şi lepădarea de sine ca premise de bază pentru lucrarea de slujire

   Pericolul imitării credinţei

   „Şi Ierub-Baal, adică Ghedeon, s-a sculat de dimineaţă, şi tot poporul care era cu el, şi şi-au aşezat tabăra lângă izvorul Harod; şi avea tabăra lui Madian spre nord, lângă dealul More, în vale. Şi Domnul i-a zis lui Ghedeon: «Poporul care este cu tine este prea mult ca să dau pe Madian în mâna lor, ca nu cumva Israel să se laude împotriva Mea, zicând: ‚Mâna mea m-a salvat’»”. (Judecători 7.1,2)

   Credinţa în Cel răstignit

   Cuvinte călăuzitoare: Ioan 19.35-42

Ioan 19.35-42: Şi cel care a văzut acestea a mărturisit, şi mărturia lui este adevărată, şi el ştie că spune adevărul, ca şi voi să credeţi.… Şi, după acestea, Iosif din Arimateea, fiind ucenic al lui Isus, dar pe ascuns, de frica iudeilor, l-a rugat pe Pilat să ia trupul lui Isus; şi Pilat i-a dat voie. A venit deci şi a luat trupul lui Isus. Şi a venit şi Nicodim, care venise la Isus întâi noaptea, şi a adus un amestec de smirnă şi aloe, cam o sută de măsuri….

   Eliberarea de sub puterea păcatului

   Formalismul şi ceremoniile nu ne duc departe

   Versete călăuzitoare: Ioan 1.14-16; Ioan capitolul 4 şi 7; 1 Împăraţi 3; Ezechiel 47

   Introducere

   S-ar putea ca în strângerile noastre laolaltă din aceste zile să se ridice întrebări în unele inimi: întrebări referitoare la trecut, întrebări referitoare la stilul de viaţă actual, întrebări referitoare la viitor şi întrebări referitoare la ceea ce se face şi cum trebuie să slujim Domnului, căruia Îi aparţinem. Unii ar putea chiar să aibă nopţi nedormite, deoarece ei sunt neliniştiţi în inimile lor cu privire la aceste lucruri. Însă din cauza aceasta nimeni nu trebuie să fie trist, căci cu cât exerciţiul este mai profund, cu atât binecuvântarea este mai mare, dacă prin acesta eşti adus pe deplin la Domnul. Din plinătatea Lui primeşti răspuns la fiecare greutate, la fiecare întrebare.

   „Un slujitor de folos”

   Din viaţa evanghelistului Marcu

   Doresc în după-masa acestei zile să spun ceva despre Ioan Marcu, şi anume pe baza relatării din Scriptură despre viaţa sa. Cuvântul lui Dumnezeu dă învăţătură prin prescripţii, proverbe, istorie şi modele. Dumnezeu explică astfel în diferite feluri drumul credinţei. De aceea vom face bine să ţinem seama de fiecare element al adevărului, oricât de mic ar fi el, căci referirile indirecte ne sunt deosebit de folositoare.

   Mana ascunsă

Apocalipsa 2.17: Învingătorului îi voi da din mana cea ascunsă.

   Dacă Dumnezeu ţine pregătită pentru învingător„mana ascunsă”, atunci ar fi bine să se ştie ce vrea să spună Dumnezeu prin aceasta.

   Versete călăuzitoare: Deuteronom 8

   Introducere

   Creştinismul este caracterizat de o însuşire importantă: pe drumul prin lume creştinul face simultan experienţele pustiei şi experienţele Canaanului. Iudeul dimpotrivă, izraelitul, a făcut aceste experienţe separat, în etape diferite ale istoriei sale. De aceea este deosebit de important ca noi să punem aceste două lucruri la locul lor potrivit, căci noi suntem permanent înclinaţi să îngrădim gândurile lui Dumnezeu şi să luăm cât se poate de puţin din ceea ce Dumnezeu vrea să ne dăruiască. O urmare a acestei înclinaţii este că aproape fiecare credincios are adevărul lui preferat sau învăţătura lui preferată.

   Versete călăuzitoare: 1 Samuel 17.48; 18.4; 31.1-6; 2 Samuel 1.11-27; Ioan 20.11-18

   Două feluri de devotament

   Tema noastră din seara aceasta este: sursa adevărată şi motivul devotamentului şi cum este răsplătit devotamentul. Pentru aceasta doresc să vă îndrept atenţia spre locurile din Biblie [de mai sus], pe care tocmai le-am citit înaintea voastră. Ele arată două feluri sau două aspecte de devotament, care se găsesc în Biblie. Domnul a vrut ca aceste aspecte să conducă unul la celălalt.

   Versete călăuzitoare: 2 Împăraţi 2.9-14

   Introducere

   Doresc cu plăcere să-ţi pun o întrebare: Presupunem că Domnul Isus încă nu S-a înălţat la cer şi noi am fi însoţitorii Lui, aşa cum erau ucenicii Lui pe drumul Său binecuvântat aici pe pământ. Dacă Domnul Isus în seara aceasta, în seara dinainte de ziua când El va părăsi pământul, ne-ar spune: Cere-Mi, ce să fac pentru tine, înainte de a fi luat de la tine – ce răspuns I-ai da tu?

   Versete călăuzitoare: Evrei 9.24-28; 10.19-25; 13.11-16

    Când noi cu câtva timp în urmă prin harul Domnului am avut posibilitatea să începem această serie de prelegeri, am avut o temă în care era vorba să prezentăm adevărul lui Dumnezeu într-un mod potrivit pentru creştinii tineri; pentru oameni, care probabil în inima lor sunt prea tineri ca să înţeleagă adevărul în dimensiunea lui mare, deplină şi bogată în binecuvântare. Dar cu ajutorul Domnului doresc în seara aceasta şi în serile următoare, în care vom fi împreună, să prezint alte domenii şi alte părţi ale aceluiaşi adevăr.

   Evanghelia lui Dumnezeu

   Evanghelia Fiului Său

   Evanghelia lui Hristos

   Evanghelia lui Isus Hristos

   Evanghelia Domnului nostru Isus Hristos

   Evanghelia păcii

   Evanghelia harului

   Evanghelia Împărăţiei

   Evanghelia veşnică

   Evanghelia gloriei lui Hristos

   Evanghelia slavei fericitului Dumnezeu

   Evanghelia bogăţiiei de nepătruns a lui Dumnezeu

   Evanghelia mântuirii voastre

   Evanghelia pentru cei necircumcişi

   Evanghelia pentru cei circumcişi