Reactualizat: 24.05.2018 

   Ucenicul pe care Isus îl iubea

   Fiecare credincios adevărat iubeşte pe Domnul. Petru vorbeşte credincioşilor despre Domnul şi spune: „pe care, fără să-L fi văzut, Îl iubiţi”. În prezenţa fariseului îngâmfat Domnul a putut spune despre femeia care Îi săruta picioarele, „ea a iubit mult”. Deci Scriptura recunoaşte această dragoste, şi Domnul Se bucură de ea. În afară de aceasta, dragostea pentru Domnul are multe făgăduinţe, şi nu în cele din urmă savurarea deosebită a Domnului şi a Tatălui (Ioan 14.21-24).

Versete călăuzitoare: Luca 4.1-13

   Introducere

   A existat numai un singur Om desăvârşit pe pământ, care în dependenţă de Dumnezeu a mers permanent pe un drum de biruinţă, Omul Isus Hristos. Acesta ne-a lăsat un exemplu, pentru ca noi să mergem pe urmele Lui. Dacă Îl iubim, atunci bucuria noastră va fi să-L urmăm, şi în felul acesta vom afla că jugul Lui este blând şi sarcina Lui este uşoară. Evanghelia după Luca ne prezintă pe Domnul în caracterul deosebit de atrăgător al omului dependent de Dumnezeu, şi aici ni se relatează şi că diavolul L-a ispitit în acele trei feluri, aşa cum a făcut în Eden spre nefericirea omenirii.

Versete călăuzitoare: Apocalipsa 22.16,17

Apocalipsa 22.16,17: Eu, Isus, am trimis pe îngerul Meu, ca să vă mărturisească acestea în adunări. Eu sunt rădăcina şi vlăstarul lui David, Steaua strălucitoare de dimineaţă. Şi Duhul şi Mireasa spun: „Vino!” Şi cine aude să spună: „Vino!” Şi cine însetează să vină; şi cine vrea, să ia apa vieţii fără plată.

Verset călăuzitor: 1 Ioan 2.2

1 Ioan 2.2: El este ispăşire pentru păcatele noastre; dar nu numai pentru ale noastre, ci şi pentru lumea întreagă.

Introducere

   Învăţământul pe bază de material didactic este metoda cea mai bună de a da învăţătură, ca să slujească drept bază noţiunilor şi gândurilor elevului sau să extindă cercul gândurilor lui şi acolo unde este necesar să le corecteze. La fel I-a plăcut şi lui Dumnezeu să ne dea în Cuvântul Său într-un fel sau altul material didactic; şi cine poate da învăţătură ca El? O, de am fi elevi atenţi şi capabili! Cât de multă răbdare şi îndelungă răbdare trebuie să aibă Dumnezeu cu noi, şi cât de des El trebuie să reia mereu aceleaşi lecţii, până când în cele din urmă le-am înţeles şi le-am însuşit!

   Se caută păstori

   Verset călăuzitor: Faptele Apostolilor 20.20

Faptele Apostolilor 20.20: Nu am ascuns nimic din ceea ce este de folos, ca să vă vestesc şi să vă învăţ în public şi prin case.

Versete călăuzitoare: Iacov 3.17; Marcu 9.50

Luca 17.3: Şi dacă se va pocăi, iartă-l.

   În anul 1974 preşedintele Ford a acordat o amnistie fostului preşedinte R. M. Nixon, şi în acest context s-a referit la Numele lui Dumnezeu cu privire la principiul iertării. Un articol dintr-o revistă mondenă cu circulaţie naţională a spus, că din cauza referirii la Dumnezeu în legătură cu iertarea nu trebuie uitat că, privit istoric, iudaismul şi creştinismul totdeauna au prevăzut că iertarea ar trebui să fie precedată de căinţă. Desigur R. M. Nixon nu a recunoscut cu adevărat nici o comportare greşită, cel mult probabil o lipsă de discreţie. (Noi nu judecăm, dacă el a făcut sau nu ceva fals. Aceasta nu ne interesează aici.)

Cât de mult Worship[1] are voie să fie?

Versete călăuzitoare: Ioan 4.23,24; Exod 20.25,26

Ioan 4.23,24: Dar vine ceasul, şi acum este, când adevăraţii închinători se vor închina Tatălui în duh şi adevăr; pentru că şi Tatăl caută astfel de închinători ai Lui. Dumnezeu este Duh şi cei care I se închină, trebuie să I se închine în duh şi în adevăr.

Exod 20.25,26: Şi dacă Îmi vei face un altar de piatră, să nu-l zideşti din pietre cioplite; pentru că, dacă-ţi vei pune fierul ascuţit peste el, îl vei profana. Şi să nu te sui pe trepte la altarul Meu, ca să nu ţi se descopere goliciunea pe el.

   Ce înseamnă „părtăşia cu Tatăl”?

Versete călăuzitoare: 1 Ioan 1.3; Ioan 8.29

   1 Ioan 1.3: … şi părtăşia noastră este în adevăr cu Tatăl …

   Ioan 8.29: Şi Cel care M-a trimis este cu Mine …

   Înseamnă cuvântul veşnic cu adevărat „veşnic”, şi prin aceasta este veşnică „condamnarea veşnică”?

   Împotriva învăţăturii despre condamnarea veşnică s-au adus multe argumente. Ele sunt potrivite să-i facă să se clatine aceia care au cunoştinţe puţine despre Cuvântul lui Dumnezeu şi să răstoarne credinţa unora.

   Condamnarea veşnică

   … sau este totuşi o limitare în timp a condamnării „veşnice”?

   Verset călăuzitor: Ioan 3.36

Ioan 3.36: Cine crede în Fiul are viaţa eternă; şi cine nu crede în Fiul nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el.

   În ultimul timp am meditat foarte mult la ultimul verset al capitolului 3 din evanghelia după Ioan. El îmi pare să dea un răspuns foarte elocvent la două din învăţăturile rătăcitoare ale zilelor noastre – şi anume la împăcarea generală şi nimicirea definitivă. „Cine crede în Fiul are viaţa eternă; şi cine nu crede în Fiul nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el.”

   Definiţia unei secte

   Expresia „sectă" este o traducere a cuvântului grecesc hairesis. Înţelesul acestui cuvânt este bine cunoscut. Se întâlneşte (în afară de Faptele Apostolilor, unde se găseşte de şase ori) numai o dată în epistola către Corinteni, o dată în epistola către Galateni (Galateni 5.20 ) şi o dată în epistola lui Petru (2. Petru 2.1 ). În cea dintâi epistolă către Corinteni (1. Corinteni 11:19 ) este tradus cu cuvântul „partide”.

   Versete călăuzitoare: Iacov 3.17; Marcu 9.50

Iacov 3.17: Dar înţelepciunea de sus este întâi curată, apoi paşnică, …

    Marcu 9.50: Să aveţi sare în voi înşivă şi fiţi în pace unii cu alţii.

   Dacă lipseşte curăţia nu este o surpriză dacă se duce lipsă şi de pacea divină. Dacă lipseşte sarea, nu trebuie să fie o surpriză că pacea divină între unul şi altul de asemenea lipseşte. Sarea simbolizează caracterul conservativ al despărţirii de rău şi puneri deoparte pentru Domnul. De ce să ne aşteptăm la pacea divină, dacă noi ignorăm metodele lui Dumnezeu pentru a dobândi pacea? În aceste versete se găseşte o ordine divină, care necondiţionat trebuie urmată.

   Versete călăuzitoare: Ioan 3.35; 5.20; 10.17; 15.9; 17.23-26

   Evanghelia după Ioan ne arată pe Domnul Isus Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu. Şi ca nici o altă evanghelie ea relatează despre dragostea Tatălui pentru Fiul. În privinţa aceasta celelalte relatări trec pe planul secund. Fiecare din cele şapte locuri relatează despre dragoste într-un caracter deosebit. Aceasta este exprimat prin versetele care urmează de fiecare dată acestora şi prin context.

.

   Trădat de un prieten

   Versete călăuzitoare: 1 Corinteni 11.23,24; Ioan 13.8; Psalm 41.9

.

   „A fost şters de pe pământul celor vii”

   Printre diferitele suferinţe înfiorătoare ale Domnului nostru demn de adorare, aşa cum Psalmii le descriu, găsim un fel de suferinţe care – aşa cum este de temut – sunt foarte mult trecute cu vederea, dacă nu chiar sunt total neluate în seamă şi nu sunt crezute. Acestea sunt durerea de a fi „şters de pe pământul celor vii” (Isaia 53.8), că „viaţa I-a fost luată de pe pământ” (Faptele Apostolilor 8.33), „luat la jumătatea zilelor Sale” (Psalm 102.24).

.

   Ales de Dumnezeu: o privire în învăţătura predestinării

   Întrebarea referitoare la predestinare, respectiv la voinţa proprie este o chestiune permanentă în trupul lui Hristos. Sunt mulţi care spun că Dumnezeu a ales deja pe aceia care vor fi mântuiţi şi numai aceştia şi nimeni alţii vor fi mântuiţi. Potrivit cu această părere şi prin urmare cu acest punct de vedere, dacă cineva va fi mântuit sau nu, nu este neapărat o chestiune dacă lui i se face sau nu cunoscut Cuvântul şi dacă el crede Cuvântul.

   Ar trebui creştinii să ţină sabatul?

   Versete călăuzitoare: Geneza 2.2; Exod 31.12-17; Ezechiel 20.12,20; Exod 16.29; 35.2

   Galateni capitolul 3

„O, galateni fără minte! Cine v-a fermecat pe voi, înaintea ochilor cărora Isus Hristos a fost arătat răstignit? Numai aceasta doresc să aflu de la voi: din faptele legii aţi primit Duhul, sau din auzirea credinţei? Aşa de fără minte sunteţi? După ce aţi început în Duh, acum sfârşiţi în carne? În zadar aţi suferit atâtea? dacă, în adevăr, chiar în zadar! Cel care vă dă deci Duhul şi face lucrări de putere între voi, face acestea din fapte ale legii, sau din auzirea credinţei?” (Galateni 3.1-5).

.

   Galateni capitolul 2

   Apostolul se referă încă la istoria lui personală, deoarece ea oferă dovada cea mai puternică că nicidecum el nu privea Legea ca mijloc pentru îndreptăţirea lui.

„Apoi, după paisprezece ani, m-am suit din nou la Ierusalim cu Barnaba, luându-l cu mine şi pe Tit. Şi m-am suit potrivit unei descoperiri şi le-am prezentat Evanghelia pe care o predic printre naţiuni, dar în special celor mai de seamă, ca nu cumva să alerg sau să fi alergat în zadar” (Galateni 2.1-2).

.

   Galateni capitolul 1

   Epistola către Romani şi epistola către Galateni tratează ambele aceeaşi temă mare, şi anume calea îndreptăţirii unui păcătos înaintea lui Dumnezeu. Este însă o diferenţă mare între cele două epistole. În epistola către Romani apostolul prezintă în ce constă realmente Evanghelia – puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede, deoarece în ea este revelată dreptatea lui Dumnezeu prin credinţă. În epistola către Galateni dimpotrivă el a avut a face cu aceia care au primit Evanghelia harului lui Dumnezeu şi au încercat să lege Evanghelia cu faptele Legii şi prin aceasta s-o distrugă. De aceea în această epistolă găsim multă severitate. În nici o altă ocazie Pavel nu impune autoritatea sa apostolică cu o asemenea tărie.

.

   Unitatea Duhului: Efeseni 4.1-6

   Înainte de a ne ocupa cu subiectul darurilor slujirii, care este pus înaintea privirii noastre pe parcursul capitolului, Duhul Sfânt se preocupă mai întâi cu unitatea, de care au parte astăzi sfinţii lui Dumnezeu în Hristos. Era necesar ca această unitate să fie prezentată ca o mare platformă. Pe această platformă şi în legătură cu ea are loc slujirea. Căci slujirea scoate pe prim plan mai mult pe fiecare mădular al lui Hristos, şi nu atât de mult trupul ca întreg. Căci cu toate că există o afirmaţie cunoscută, că Biserica dă învăţătură, în realitate ea este total nejustificată. Da, este chiar aşa, că gândul că Biserica ar da învăţătură conduce la aroganţa infailibilităţii; aceasta o găsim exprimată cel mai clar în catolicism.

.

   Versete călăuzitoare: 2 Corinteni 5.14,15

   Hristos a murit pentru toţi, sângele Lui a fost vărsat pentru mulţi

   Hristos a murit pentru toţi

   Că Hristos a murit pentru toţi, aceasta ne-o spune Scriptura:

2 Corinteni 5.14,15: Pentru că dragostea lui Hristos ne constrânge, noi judecăm aceasta: că dacă Unul a murit pentru [ύπέρ = „din cauza“] toţi, toţi deci au murit; şi El a murit pentru [ύπέρ] toţi, pentru ca cei care trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru Cel care pentru [ύπέρ] ei a murit şi a înviat.

   Introducere

   La data de 18 martie 2004 a început să ruleze în cinematografele din Germania un film al lui Mel Gibson, care prezintă ultimele 12 ore dinaintea răstignirii lui Isus. Iniţial el trebuia să ruleze abia de la 8 aprilie, însă pe baza succesului enorm, pe care l-a avut în SUA (acolo începând din 25 februarie) şi pe baza cererilor mari termenul de start a fost mutat mai înainte. În SUA filmul s-a plasat pe locul al cincilea în ceea ce priveşte succesul în lansarea în cinematografe a tuturor timpurilor. El a fost primit cu mare euforie în mod deosebit de creştinii tuturor denominaţiunilor. Acest articol însă va prezenta unele contraargumente serioase împotriva acestui film.

Perioada de timp actuală şi cea viitoare (16)

Isus Hristos

   Isus Hristos Cel lepădat pe pământ în veacul actual S-a retras în cer, unde El, şezând pe tronul Tatălui Său, aşteaptă ceea ce urmează să se împlinească, şi anume, ca „vrăjmaşii Lui să fie puşi ca aşternut al picioarelor Sale” şi toate lucrurile să-I fie supuse. Într-adevăr, acum Îl vedem încununat cu glorie şi onoare pe Acela care a fost făcut cu puţin mai prejos decât îngerii, însă nu vedem că toate Îi sunt supuse. Aceasta din urmă este rezultatul a ceea ce apostolul ne învaţă în epistola către Evrei 2.5-9.

Perioada de timp actuală şi cea viitoare (15)

Creaţia

   În veacul actual toată creaţia suspină şi zace în durerile naşterii; ea este supusă deşertăciunii (nu de bună voie, ci din cauza celui care a supus-o), având speranţă (Romani 8.18-22). Căci într-adevăr, când omul, împreună cu toată creaţia, al cărei cap era, prin neascultare a rupt legătura care îl lega de Dumnezeu, i s-a spus: „Blestemat este pământul din cauza ta; cu trudă vei mânca din el în toate zilele vieţii tale; şi îţi va da spini şi mărăcini; şi vei mânca iarba câmpului. În sudoarea feţei tale vei mânca pâine, până te vei întoarce în pământ, pentru că din el ai fost luat; pentru că ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce” (Geneza 3.16-19). 

Perioada de timp actuală şi cea viitoare (14)

Biserica, respectiv Adunarea

   În veacul actual Adunarea sau Biserica strânsă prin Duhul Sfânt din toate naţiunile, seminţiile, popoarele şi limbile trăieşte prin credinţă din viaţa Capului ei o viaţă care este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu. Mădularele ei sunt într-adevăr acum copii ai lui Dumnezeu, dar ce vor fi ei în viitor nu s-a arătat încă (1 Ioan 3.2). Ei sunt însă lepădaţi de fii veacului acesta, aşa cum este încă şi Capul lor, ei sunt consideraţi ca „gunoiul lumii, lepădătura tuturor” (1 Corinteni 4.13). Deoarece prin trupul lor ei aparţin acestei creaţii, care suspină, şi ei suspină din pricina slăbiciunii lor (Romani 8.22-23). Este timpul împrăştierii şi plângerii, în timp ce lumea se bucură (Ioan 16.20).

Perioada de timp actuală şi cea viitoare (13)

Naţiunile

   În veacul actual naţiunile sunt înşelate de satan, „prinţul lumii acesteia”, „dumnezeul veacului acestuia” (Ioan 12.31; 14.30; 2 Corinteni 4.4). Naţiunile sunt ele însele lumea aceasta, a cărei căpetenie este satan; ele sunt din veacul acesta, al cărui dumnezeu este satan.

   Unii cheamă în adevăr Numele lui Dumnezeu şi al Fiului Său pentru ei, pentru regimurile lor, pentru curţile lor de judecată, pentru politica lor; însă în felul acesta ei profanează şi murdăresc acest Nume Sfânt, prin aceea că atribuie Domnului o politică pe care El niciodată nu a confirmat-o şi în care cele mai multe lucruri sunt în contradicţie cu Duhul şi Cuvântul Lui.

   Studiu asupra Evangheliei după Ioan  -  W. Kelly

   Capitolul 3,14-36

   Ioan 3,14-16: Şi, cum a înălţat Moise şarpele în pustiu, aşa trebuie să fie înălţat Fiul Omului, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Pentru că atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât L-a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.

   Pe muntele transfigurării

   Slava Sa

   În această scenă unică în felul ei Hristos revelează slava Sa celor trei ucenici ai Săi Petru, Iacov şi Ioan, ca să le facă cunoscut puterea Sa şi venirea Sa (2 Petru 1.16). El vorbeşte cu Moise şi Ilie înaintea ochilor lor. Tema discuţiei lor ne este prezentată de evanghelistul Luca. Ea este „plecarea Lui, pe care urma s-o împlinească în Ierusalim”. Împăratul lui Israel, Fiul lui David ar fi trebuit de fapt să fie întâmpinat în cetatea împărătească. Însă în realitate Mesia a fost lepădat, Fiul Omului trebuia să moară. Domnul să ne dăruiască, să pătrundem în gândurile cerului şi pământului din momentele acelea unice în felul lor! Hristos, moartea Sa şi gloriile Sale sunt centrul acestei scene minunate.

   Cancelarul statului, contele Axel Oxenstierna și Biblia

I

   În grădina liniștită a casei senioriale din Stockholm, izolată de zgomotul străzilor și de agitația portului, stă statuia de bronz a lui Axel Oxenstierna, al renumitului cancelar suedez al statului. Foarte aproape de acolo, în Riddarholmskirche, panteonul regilor suedezi, se află sicriul marelui său domn și prieten, Gustav Adolf, și sicriele eroilor suedezi din războiul de treizeci de ani: Torstenson și Banér. Un spațiu minunat această biserică, unde se odihnesc cei mai viteji dintre viteji, unde este sicriul Leului, Carol al XII-lea, unde aproape nenumăratele steaguri inamice cucerite se descompun încet în praf. Aici sicriele și descompunerea vorbesc mai tare decât gloria eroilor pe care lumea o numește „nemuritoare”, dar care se scufundă totuși așa de repede în uitare.

   Tabelele genealogice ale lui Isus Hristos

Preocuparea cu tabelele genealogice

   Cu siguranţă suntem înclinaţi să ne întrebăm dacă ar trebui să ne preocupăm cu tabelele genealogice. Desigur nu vom ezita să acordăm un loc subordonat tabelelor genealogice din Sfânta Scriptură. În Vechiul Testament găsim mereu tabele genealogice şi liste genealogice, şi din diferite locuri din Vechiul Testament aflăm chiar cât de importante erau ele pentru aparţinătorii poporului Israel, în mod deosebit pentru preoţi şi leviţi. Putem fi siguri că apostolul Pavel nu s-a gândit la aceste tabele genealogice, când a rugat pe Timotei să poruncească unora să nu se preocupe cu „genealogii fără sfârşit” (1 Timotei 1.4).

Perioada de timp actuală şi cea viitoare (12)

Israel

În veacul actual Israel este lepădat de Dumnezeu, deoarece el a lepădat pe Împăratul său şi pe Dumnezeu. Dumnezeu îi spune: „Voi nu sunteţi poporul Meu şi Eu nu sunt Dumnezeul vostru” (Osea 1.9). Este acest „timp lung” în care copiii Israel vor fi „fără împărat, fără prinţ, fără jertfă, fără stâlp. Fără efod şi fără terafimi” (Osea 3.4).

Perioada de timp actuală şi cea viitoare (11)

Venirea Domnului pentru Biserică şi pentru lume

Versete călăuzitoare: 1 Tesaloniceni 4.16-17; Zaharia 14.4

Perioada de timp actuală şi cea viitoare (10)

Nimicirea lui antihrist

Versete călăuzitoare: Daniel 9.24-27

   Versete călăuzitoare: Isaia 52.13 – 53.12

   Alcătuirea cărţii:

·         Semnificaţia

·         Contextul cu Pentateuhul lui Moise

·         Prezentarea acestui Pentateuh

   În cartea noastră stăm exact la pragul de intrare în Locul Preasfânt, şi vom face bine să intrăm cu veneraţie, pentru ca nici o urmă din cele pământeşti să nu murdărească această Sfântă a Sfintelor. Pereţii ei sunt cu siguranţă mai albi decât un înălbitor de pe pământ ar putea albi.

Caracterul ales al lui Hristos prezentat în simbolul untdelemnului pentru ungere şi al lucrării de tămâie:

Exod 30.22-38

   Încadrarea pasajului nostru în cartea Exod

   Cartea Exod se poate structura în două părţi principale. – În capitolele 1-18 găsim harul lui Dumnezeu în chemarea eliberatorului (Exod 1.1-4.17), în mărturia despărţirii lui Israel de Egipt (Exod 4.17-11.10), în eliberarea completă de sub puterea Egiptului (Exod 12.1.15.21) şi în călăuzirea prin pustiu până la Muntele Sinai (Exod 15.22-18.27). – Capitolele 19-40 ne arată Legea lui Dumnezeu, după ce Israel a părăsit legământul harului lui Dumnezeu (Exod 19.4-6) cu cuvintele „Tot ce a zis Domnul vom face” (Exod 19.8) într-un duh legalist sigur de sine.

   Dima – unul care a ajuns să iubească lumea

   Introducere

   Este deosebit de interesant şi plin de învăţătură să urmărim comentariul divin despre Dima. Fără îndoială el era un adevărat copil al lui Dumnezeu şi istoria lui ne oferă atenţionări utile. Se spune foarte puţin despre el, dar cele trei versete, care le găsim despre el, vorbesc cât câteva volume.

D. A treia rază

Alte lucrări de putere ale lui Hristos (Mesia) şi adversarii Lui

Luca 5.12-6.11

1. Isus vindecă un lepros

Luca 5.12-16

   La Luca, ca şi la Marcu (1.40), vindecarea leprosului are loc în timpul primei călătorii misionare, pe care Isus a făcut-o cu ucenicii Lui. Evanghelistul Matei prezintă această minune imediat după predica de pe munte. La coborârea de pe munte Isus întâlneşte bolnavul şi îl vindecă. Această ultimă informaţie este aşa de categorică şi celelalte două aşa de generale, că desigur este normal să acordăm întâietate relatării din evanghelia după Matei.

7. Isus cheamă pe primii Săi ucenici, care sunt păcătoşi, ca să-L însoţească

Luca 5,1-11

   Până în momentul acesta Isus a predicat în sinagogile Galileei fără să fie însoţit permanent de un grup de ucenici. Prin faptul că lucrarea Lui Se extinde tot mai mult, El simte nevoia să dea acestei lucrări o înfăţişare stabilă şi să atragă la Sine ca însoţitori permanenţi pe aceia pe care Tatăl i-a dat Lui ca primii credincioşi. Însoţitorii lui Isus, atunci când El a vindecat pe soacra lui Petru, nu au fost încă numiţi de Luca (ei L-au rugat - Luca 4.38, ea, soacra lui Petru, le slujea Luca 4.39). Conform Marcu 1.29 erau Petru, Andrei, Iacov şi Ioan. Tocmai pe aceştia îi întâlnim în relatarea care urmează.

   13. Hristos, speranţa noastră

   Expresia „Hristos, speranţa noastră” se întâlneşte numai o singură dată în Scriptură. „Pavel, apostol al lui Isus Hristos, după porunca lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, şi a lui Hristos Isus, speranţa noastră” (1 Timotei 1.1). Într-adevăr, expresia ca atare nu se mai foloseşte în alte locuri din Scriptură, însă ceea ce ea desemnează se întâlneşte practic în fiecare carte, în unele cărţi ale Noului Testament se întâlneşte chiar aproape pe fiecare pagină. Căci ceea ce caracterizează pe fiecare creştin credincios este, că El aşteaptă pe Domnul Isus, care va reveni, potrivit făgăduinţei Sale, să ne ia la Sine, pentru ca acolo unde este El să fim şi noi (Ioan 14.3).

   12. Hristos, Capul nostru

   Afirmaţia Scripturii, că Hristos este Cap, este valabilă în mai multe privinţe. În primul rând El este „Capul oricărui bărbat” (1 Corinteni 11.3); apoi El este „Cap peste toate” (Efeseni 1.20); şi în cele din urmă El este „Cap al Trupului, al Adunării” (Coloseni 1.8). Primul aspect arată domnia Lui peste toţi oamenii, căci El are autoritate peste toată carnea; în aspectul al doilea vedem supremaţia Sa universală peste toate lucrurile; şi aspectul al treilea arată clar relaţia Lui deosebită cu Biserica (Adunarea). În toate aceste glorii El a intrat pe baza răscumpărării, deci ca Om.

   11. Hristos, pacea noastră

   Este la fel de interesant pe cât este de folositor să cercetăm căile lui Dumnezeu pe pământ. Atâta timp cât nu este o câtuşi de puţină măsură de cunoaştere a lor, cum Dumnezeu a dezvăluit şi revelat căile Sale în diferite epoci, ne este imposibil să înţelegem trecutul, prezentul sau viitorul – epoca Legi, natura creştinismului sau însuşirile Împărăţiei de o mie de ani. În epistola către Efeseni găsim prezentarea completă a planului lui Dumnezeu cu privire la timpul actual, sau mai degrabă cu privire la poziţia pe care El în harul Său suveran a dăruit-o celor care cred în Hristos Isus.

   10. Hristos, modelul nostru

   Unul din adevărurile foarte cunoscute este, că Hristos este un model pentru noi în umblarea Sa în lumea aceasta. Aceasta se spune clar şi este confirmat în mai multe locuri din Scriptură; şi aproape în fiecare carte a Noului Testament este inclus acest adevăr. Când Petru vorbeşte despre obligaţiile servitorilor din casă, el arată spre Hristos, care, aşa cum spune el,ne-a dat un exemplu „ca să călcăm pe urmele Lui” (1 Petru 2.21). La fel spune şi apostolul Ioan: „Cine zice că rămâne în El este dator şi el însuşi să umble aşa cum a umblat El” (1 Ioan 2.6).

   9. Hristos, ţelul nostru

   Deja din primul moment al trezirii noastre spirituale prin Duhul lui Dumnezeu Hristos este pus înaintea ochilor noştri ca ţel. Aşa a fost şi la temnicer, pe care Duhul Sfânt, prin ceea ce l-a făcut să audă şi prin evenimentele supranaturale din noaptea aceea plină de evenimente, l-a zguduit trezindu-l, aşa că el a venit şi căzând la picioarele lui Pavel şi Sila a zis: „«Domnilor, ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?» Şi ei au răspuns: «Crede în Domnul Isus şi vei fi mântuit, tu şi casa ta»” (Faptele Apostolilor 16.29-31).

   8. Hristos, Mijlocitorul nostru

   În ceea ce priveşte cunoaşterea funcţiei de mijlocitor a lui Hristos avem numai prima epistolă a lui Ioan ca ajutor. Nu că nu ar fi nici o umbră sau imagine despre această funcţie, însă ea nu este niciunde altundeva direct numită. Într-adevăr Pavel vorbeşte despre faptul că Hristos este la dreapta lui Dumnezeu, ca să mijlocească pentru noi (Romani 8.34); şi fără îndoială expresia „mijloceşte” se referă atât la funcţia de mijlocitor cât şi la preoţia Lui; dar el nu numeşte direct această slujbă a lui Hristos. Ea ocupă în Scriptură un loc de prezentare mult mai mic decât preoţia, a cărei prezentare ocupă cea mai mare parte a epistolei către Evrei. Şi cu toate acestea aici nu este vorba de un subiect mai puţin important.

   7. Hristos, Marele Preot al nostru

   Preoţia Domnului Isus Hristos în mod surprinzător a fost deja schiţată în multe particularităţi ca umbră, chiar dacă aceasta a avut loc printr-o preoţie după o altă orânduială, şi anume aceea a lui Aaron. De aceea vedem că la sfinţirea lui se face deosebire într-un loc între el şi fiii lui. Comun era spălarea lor cu apă; şi după ce Moise l-a îmbrăcat pe Aaron cu haina preoţească, „a turnat din untdelemnul ungerii pe capul lui Aaron şi l-a uns, ca să-l sfinţească” (Levitic 8.6-12). Când Aaron era singur, despărţit de fiii lui, el a fost uns fără sânge, însă după aceea, când era împreună cu fiii săi, stropirea sângelui preceda ungerea (versetele 13-30).

   6. Hristos, hrana noastră

   Hristos ne este prezentat şi ca hrană a noastră. Umbrele acestui fapt se puteau recunoaşte deja în epoca levitică; căci preoţii au primit indicaţii foarte detaliate şi exacte cu privire la mâncarea din jertfe sau din părţi ale animalelor de jertfă (vezi Levitic 7). Însă în privinţa aceasta erau şi diferenţe. În anumite cazuri privilegiul acesta era acordat întregii familii preoţeşti (Levitic 6.18; 7.6 etc.); şi tocmai în aceste cazuri ni se arată în mod deosebit privilegiile credincioşilor de astăzi, de a avea voie să se hrănească din Hristos. Domnul nostru Se referă la aceasta în timpul vieţii Sale pe pământ: „Eu sunt pâinea cea vie care a coborât din cer; dacă mănâncă cineva din această pâine, va trăi etern; şi pâinea pe care Eu o voi da este carnea Mea, pe care Eu o voi da pentru viaţa lumii“.

   5. Hristos, viaţa noastră

   Când Domnul Isus a venit în lume, „întunericul acoperea pământul şi întunericul gros popoarele” (Isaia 60.2); da, pe tot globul pământesc domnea umbra morţii. Aceasta era, ca să exprimăm cu cuvintele lui Iov în care el vorbeşte despre moarte, o ţară a întunericului şi a umbrei morţii; „… ţara întunericului şi a umbrei morţii, o ţară întunecoasă ca întunericul gros al umbrei morţii, fără nici o rânduială, unde strălucirea este ca întunericul gros” (Iov 10.21,22). Căci „după cum printr-un singur om păcatul a intrat în lume, şi prin păcat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, pentru că toţi au păcătuit” (Romani 5.12).

   4. Hristos, Păstorul nostru

   Se poate desigur întreba, dacă această relaţie a Domnului nostru preamărit cu poporul Său ocupă locul care i se cuvine în sufletele noastre. Într-adevăr este absolut adevărat că ea se găseşte cel mai frecvent în scrierile Vechiului Testament; însă am pierde foarte mult dacă am presupune că în privinţa aceasta este vorba numai de relaţia cu iudeii. Realmente evanghelia după Ioan interzice o astfel de concluzie, căci Domnul explică aici categoric: „Şi am alte oi, care nu sunt din staulul acesta; şi pe acelea trebuie să le aduc, şi vor auzi glasul Meu; şi va fi o singură turmă [nu un staul – cuvântul folosit aici este poimnae], un singur păstor” (Ioan 10.16).

   3. Hristos, Domnul nostru

   De îndată ce noi cunoaştem pe Hristos ca Mântuitorul şi Răscumpărătorul nostru suntem învăţaţi şi cu privire la faptul că El este Domnul nostru. Într-adevăr domnia Lui este atotcuprinzătoare şi este şi în legătură cu omul în sine, însă această relaţie este valabilă momentan în mod deosebit pentru credincioşi. Acest adevăr l-a vestit apostolul Petru în ziua de Rusalii: „Să ştie deci sigur toată casa lui Israel că Dumnezeu L-a făcut şi Domn şi Hristos pe acest Isus, pe care voi L-aţi răstignit” (Faptele Apostolilor 2.36).

   Au fugit dezbrăcaţi

Faptele Apostolilor 19.16: … au fugit din casa aceea dezbrăcaţi …

   Probabil numai persoanele deranjate grav mintal găsesc plăcere să fugă dezbrăcate din casă. Pentru cei mai mulţi dintre noi chiar şi numai gândul la aceasta este un gând îngrozitor de alarmant. Este interesant că în Biblie se întâlnesc de aproximativ o sută de ori cuvintele gol sau goliciune, începând din cartea Geneza şi până în cartea Apocalipsa. Este un cuvânt cu conţinut foarte bogat şi emoţional, care este folosit cu puternic efect figurativ. Uneori este folosit în sens pozitiv, ca să exprime intimitatea sexuală, realismul sau transparenţa (Levitic 18.16; Evrei 4.13).

   Ghetsimani

   Versete călăuzitoare: Matei 26.36-46; Marcu 14.32-42; Luca 22.39-46; Ioan 18.1-11; Psalm 102

   Introducere

   Soarele a refuzat să pună în lumină acele suferinţe, şi în timpul ultimelor trei ore de la ora doisprezece până la ora trei după masa nu auzim nici măcar o şuşoteală a vreunui om, a unui animal sau a unei păsări, până la acel strigăt extraordinar de amar „Eli, Eli, lama sabactani?”, care a străbătut prin acea noapte tainică. Întunericul şi liniştea sunt într-o armonie îngrozitoare cu ceea ce se petrecea pe crucea din mijloc.

   Dragostea care nu mă va părăsi

   Introducere

   Ce binecuvântat este să fi găsit în Hristos un prieten, care ne iubeşte cu o dragoste care nu ne părăseşte, aşa cum se spune în Cuvânt: „Fiindcă iubea pe ai Săi, care erau în lume, i-a iubit până la capăt” (Ioan 13.1).

   O astfel de dragoste – dragostea veşnică a lui Hristos, care niciodată nu renunţă la noi – nu poate fi satisfăcută, până când ea a trezit dragostea noastră ca răspuns la dragostea Sa. Răspunsul la dragostea Sa va fi văzut în plinătatea lui abia atunci când noi în cele din urmă am ajuns în domiciliul dragostei veşnice.

   Să aduci roadă şi să fi o mărturie (Ioan 15.8)

   În evanghelia după Ioan capitolul 13 ne este prezentat Domnul în lucrarea Lui milostivă pentru poporul Său, care avea scopul, ca în timpul absenţei Sale ei să poată avea părtăşie sau „parte” cu El acolo unde este El, în Casa Tatălui Său. În evanghelia după Ioan capitolul 14 Domnul mângâie inimile noastre, prin aceea că El ne relatează despre venirea Duhului Sfânt, prin care este posibil lui Hristos să fie la noi, căci El spune despre acela care păzeşte poruncile Lui „Eu Îl voi iubi şi Mă voi arăta lui”, şi despre Tatăl şi despre Sine Însuşi El spune, „Noi vom veni la El şi ne vom face locuinţa împreună cu el” (Ioan 14.21,23). Dacă noi avem parte cu Hristos, acolo unde este El, şi El are parte cu noi, acolo unde suntem noi, aceasta ne pregăteşte să aducem roadă, aşa cum ne este prezentat în evanghelia după Ioan capitolul 15.

   Pacea în evanghelia după Luca

   Această evanghelie din cele patru evanghelii poate fi cu adevărat numită „Evanghelia păcii”, căci ea arată într-un mod deosebit adevărul mântuirii şi pe Domnul Isus nu ca Împărat sau profet sau ca „Dumnezeu revelat în carne”, ci ca Fiul Omului şi Mântuitorul celor pierduţi. Desigur această evanghelie nu se limitează la acest adevăr de bază, cu toate că el este punctul central, în jurul căruia se învârte totul, şi toate sunt în concordanţă cu această însuşire.

   „Vă voi lua la Mine Însumi, ca acolo unde sunt Eu să fiţi şi voi” (Ioan 13.3). Scurt timp înainte de a Se duce acasă la Tatăl, Domnul a mângâiat cu aceste cuvinte pe ucenicii lui preaiubiţi, pe care El a trebuit să-i lase încă în această lume.

   Deci Domnul va reveni şi vrea să ne ia la Sine. Noi Îl vom privi veşnic şi vom fi ca El. Ce speranţă fericită! El nu vine, ca să vorbească cu noi despre păcatele noastre. Această problemă a fost deplin rezolvată la prima Sa venire. Cel care va veni este Acela „… care ne iubeşte, care ne-a spălat de păcatele noastre în sângele Său! (Apocalipsa 1.5). El este dreptatea noastră, pacea noastră şi viaţa noastră.

   Pacea cu Dumnezeu şi pacea lui Dumnezeu

   Ambele lipsesc în totalitate omului natural. El nu are nici pace cu Dumnezeu, şi inima lui nici nu savurează pacea lui Dumnezeu. Necredinţa lui împiedică pe una şi păcatele lui împiedică pe cealaltă. Numai acolo unde este dreptate, acolo este şi pacea adevărată. Omul natural ar putea desigur să se simtă fericit pentru un moment în posesiunea bunurilor trecătoare şi în savurarea bucuriilor deşarte ale lumii acesteia, dar aceasta nu este pacea lui Dumnezeu dulce, neschimbabilă şi care întrece orice pricepere.

   Şi eu nu mai am nimic de făcut?

    Aceasta era exprimarea categorică şi repetată a unei femei sărmane aflate pe moarte. Sufletul ei era într-o stare, care cu regret se întâlneşte nu de puţine ori. Şi în speranţa că istoria simplă despre calea harului lui Dumnezeu cu ea va fi spre binecuvântarea multora, o relatez.

   Autoînşelarea este o chestiune periculoasă şi totuşi nu neobişnuită. Şi de aceea niciodată să nu neglijăm să eliberăm, acolo unde este posibil, sufletele de aceasta, printr-o simplă şi fidelă comunicare a adevărului de la Dumnezeu.

Matei 1.1-6: Cartea genealogiei lui Isus Hristos, fiu al lui David, fiu al lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac; şi Isaac a născut pe Iacov; şi Iacov a născut pe Iuda şi pe fraţii lui; li Iuda a născut pe Fares şi pe Zara, din Tamar; şi Fares a născut pe Esrom; şi Esrom a născut pe Aram; şi Aram a născut pe Aminadab; şi Aminadab a născut pe Naason; şi Naason a născut pe Salmon; şi Salmon a născut pe Boaz, din Rahav; şi Boaz a născut pe Obed, din Rut; şi Obed a născut pe Iese; şi Iese a născut pe David, împăratul. Şi David a născut pe Solomon, din cea care fusese soţie a lui Urie;

   Patru femei

   Introducerea numelor celor patru femei – şi numai patru – în genealogia Domnului nostru din evanghelia după Matei a oferit multor cercetători ai Cuvântului inspirat material de cercetare. Oricine se consideră pe drept cercetător nu se îndoieşte că aceasta are un scop deosebit. În afară de ceasta chiar şi o privire fugitivă asupra numelor alese în legătură cu originea umană a Domnului slavei arată ceva din semnificaţia menţionării lor.

   Cum primesc eu un caracter ceresc?

Evrei 2.9: Dar Îl vedem pe Isus, care a fost făcut cu puţin mai prejos decât îngerii datorită morţii pe care a suferit-o, încununat cu glorie şi onoare, astfel încât, prin harul lui Dumnezeu, să guste moartea pentru toţi.

   Este foarte binecuvântat, să ai permanent gânduri şi sentimente potrivite, cu privire la lucrurile cereşti, însă întrebarea este: Cum le obţinem şi cum le păstrăm? Aşa cum ştim, în privinţa aceasta duhul legalist nu este capabil; el „naşte spre robie”. Legea nu face pe nimeni fericit, căci chiar şi atunci când noi am împlini-o în chip desăvârşit, ne-am făcut numai datoria; dar dacă o încălcăm câtuşi de puţin, am căzut sub pedeapsă.

   Este corect să se spună, că epistola către Filipeni continuă poziţia creştinului, aşa cum ea este descrisă în Romani 8?

   Într-un anumit sens putem spune că este aşa. În Romani 6 găsim trecerea prin Marea Roşie prezentată simbolic în botez (compară cu 1 Corinteni 10.1,2), după aceea în Romani 7 este descrisă prima fază a călătoriei noastre prin pustie, mai întâi la muntele Sinai, unde problema Legii trebuie rezolvată în viaţa noastră, şi după aceea în Romani 8 continuarea călătoriei.

   Încrederea în Dumnezeu şi lepădarea de sine ca premise de bază pentru lucrarea de slujire

   Pericolul imitării credinţei

   „Şi Ierub-Baal, adică Ghedeon, s-a sculat de dimineaţă, şi tot poporul care era cu el, şi şi-au aşezat tabăra lângă izvorul Harod; şi avea tabăra lui Madian spre nord, lângă dealul More, în vale. Şi Domnul i-a zis lui Ghedeon: «Poporul care este cu tine este prea mult ca să dau pe Madian în mâna lor, ca nu cumva Israel să se laude împotriva Mea, zicând: ‚Mâna mea m-a salvat’»”. (Judecători 7.1,2)

   Credinţa în Cel răstignit

   Cuvinte călăuzitoare: Ioan 19.35-42

Ioan 19.35-42: Şi cel care a văzut acestea a mărturisit, şi mărturia lui este adevărată, şi el ştie că spune adevărul, ca şi voi să credeţi.… Şi, după acestea, Iosif din Arimateea, fiind ucenic al lui Isus, dar pe ascuns, de frica iudeilor, l-a rugat pe Pilat să ia trupul lui Isus; şi Pilat i-a dat voie. A venit deci şi a luat trupul lui Isus. Şi a venit şi Nicodim, care venise la Isus întâi noaptea, şi a adus un amestec de smirnă şi aloe, cam o sută de măsuri….

   Eliberarea de sub puterea păcatului

   Formalismul şi ceremoniile nu ne duc departe

   Versete călăuzitoare: Ioan 1.14-16; Ioan capitolul 4 şi 7; 1 Împăraţi 3; Ezechiel 47

   Introducere

   S-ar putea ca în strângerile noastre laolaltă din aceste zile să se ridice întrebări în unele inimi: întrebări referitoare la trecut, întrebări referitoare la stilul de viaţă actual, întrebări referitoare la viitor şi întrebări referitoare la ceea ce se face şi cum trebuie să slujim Domnului, căruia Îi aparţinem. Unii ar putea chiar să aibă nopţi nedormite, deoarece ei sunt neliniştiţi în inimile lor cu privire la aceste lucruri. Însă din cauza aceasta nimeni nu trebuie să fie trist, căci cu cât exerciţiul este mai profund, cu atât binecuvântarea este mai mare, dacă prin acesta eşti adus pe deplin la Domnul. Din plinătatea Lui primeşti răspuns la fiecare greutate, la fiecare întrebare.

   „Un slujitor de folos”

   Din viaţa evanghelistului Marcu

   Doresc în după-masa acestei zile să spun ceva despre Ioan Marcu, şi anume pe baza relatării din Scriptură despre viaţa sa. Cuvântul lui Dumnezeu dă învăţătură prin prescripţii, proverbe, istorie şi modele. Dumnezeu explică astfel în diferite feluri drumul credinţei. De aceea vom face bine să ţinem seama de fiecare element al adevărului, oricât de mic ar fi el, căci referirile indirecte ne sunt deosebit de folositoare.

   Mana ascunsă

Apocalipsa 2.17: Învingătorului îi voi da din mana cea ascunsă.

   Dacă Dumnezeu ţine pregătită pentru învingător„mana ascunsă”, atunci ar fi bine să se ştie ce vrea să spună Dumnezeu prin aceasta.

   Versete călăuzitoare: Deuteronom 8

   Introducere

   Creştinismul este caracterizat de o însuşire importantă: pe drumul prin lume creştinul face simultan experienţele pustiei şi experienţele Canaanului. Iudeul dimpotrivă, izraelitul, a făcut aceste experienţe separat, în etape diferite ale istoriei sale. De aceea este deosebit de important ca noi să punem aceste două lucruri la locul lor potrivit, căci noi suntem permanent înclinaţi să îngrădim gândurile lui Dumnezeu şi să luăm cât se poate de puţin din ceea ce Dumnezeu vrea să ne dăruiască. O urmare a acestei înclinaţii este că aproape fiecare credincios are adevărul lui preferat sau învăţătura lui preferată.

   Versete călăuzitoare: 1 Samuel 17.48; 18.4; 31.1-6; 2 Samuel 1.11-27; Ioan 20.11-18

   Două feluri de devotament

   Tema noastră din seara aceasta este: sursa adevărată şi motivul devotamentului şi cum este răsplătit devotamentul. Pentru aceasta doresc să vă îndrept atenţia spre locurile din Biblie [de mai sus], pe care tocmai le-am citit înaintea voastră. Ele arată două feluri sau două aspecte de devotament, care se găsesc în Biblie. Domnul a vrut ca aceste aspecte să conducă unul la celălalt.

   Versete călăuzitoare: 2 Împăraţi 2.9-14

   Introducere

   Doresc cu plăcere să-ţi pun o întrebare: Presupunem că Domnul Isus încă nu S-a înălţat la cer şi noi am fi însoţitorii Lui, aşa cum erau ucenicii Lui pe drumul Său binecuvântat aici pe pământ. Dacă Domnul Isus în seara aceasta, în seara dinainte de ziua când El va părăsi pământul, ne-ar spune: Cere-Mi, ce să fac pentru tine, înainte de a fi luat de la tine – ce răspuns I-ai da tu?

   Versete călăuzitoare: Evrei 9.24-28; 10.19-25; 13.11-16

    Când noi cu câtva timp în urmă prin harul Domnului am avut posibilitatea să începem această serie de prelegeri, am avut o temă în care era vorba să prezentăm adevărul lui Dumnezeu într-un mod potrivit pentru creştinii tineri; pentru oameni, care probabil în inima lor sunt prea tineri ca să înţeleagă adevărul în dimensiunea lui mare, deplină şi bogată în binecuvântare. Dar cu ajutorul Domnului doresc în seara aceasta şi în serile următoare, în care vom fi împreună, să prezint alte domenii şi alte părţi ale aceluiaşi adevăr.

   Evanghelia lui Dumnezeu

   Evanghelia Fiului Său

   Evanghelia lui Hristos

   Evanghelia lui Isus Hristos

   Evanghelia Domnului nostru Isus Hristos

   Evanghelia păcii

   Evanghelia harului

   Evanghelia Împărăţiei

   Evanghelia veşnică

   Evanghelia gloriei lui Hristos

   Evanghelia slavei fericitului Dumnezeu

   Evanghelia bogăţiiei de nepătruns a lui Dumnezeu

   Evanghelia mântuirii voastre

   Evanghelia pentru cei necircumcişi

   Evanghelia pentru cei circumcişi