Reactualizat: 17.04.2021 

  Versete călăuzitoare: Apocalipsa 3.14-22

   Un laodiceean este un om, care are într-adevăr lumina din Filadelfia, dar nu posedă nimic din puterea ei. Laodiceeanul nu se află în cadrul unui sistem; el nu aparţine nici catolicismului şi nici protestantismului, şi trebuie să fi într-unul din acestea două, pentru a fi într-un sistem. Am încrederea că aceasta va mişca inimile noastre ale tuturor. Este foarte important să primeşti lumină, şi lumina te scoate dintr-un sistem; dar să ai lumină nu este totul. Un laodiceean este unul care a primit lumină, dar nu posedă ceea ce ar trebui să rezulte prin lumină. ...

   Verset călăuzitor: Romani 14.13

   Ca şi credincios, în ceea ce priveşte viaţa mea practică am a face în primul rând cu relaţia mea cu Dumnezeu. Eu nu mai sunt un sclav sub un sistem al Legii, ci stau în libertate. Însă desigur aceasta nu înseamnă că pot să fac şi să nu fac ce vreau. Biblia spune că noi ar trebui să trăim în aşa fel ca să „fim plăcuţi” lui Dumnezeu (1 Tesaloniceni 4.1). Dumnezeu trebuie să privească cu bucurie la noi şi totodată să poată spune: Okay, fă în continuare aşa. ...

   Verset călăuzitor: 1 Corinteni 9.6

   Ceea ce mă interesează pe mine este faptul că apostolul se numeşte dintr-o suflare pe sine împreună cu Barnaba – „eu şi Barnaba”. Nu amintesc aceasta pentru că el se pune pe sine mai întâi, ceea ce noi în limbajul nostru am considera lipsă de politeţe; în timpul acela era foarte uzual aşa ceva. Nu, ci este vorba de faptul că în afară de sine el dă exemplu şi pe Barnaba. Dar acesta nici nu mai era la el?!

   Cine se preocupă serios cu întrebarea cu cine poate el practica în comun slujirea în Evanghelie, cu plăcere se va osteni să citească acest articol lung, dar foarte important, referitor la această temă. Consecinţele ar putea părea foarte severe pentru unii, dar „dacă cineva vrea să facă voia lui Dumnezeu, va cunoaşte despre învăţătura aceasta, dacă este de la Dumnezeu” (Ioan 7.17).

   Versete călăuzitoare: Matei 27.45,46; Ioan 19.30

   Sunt de altfel unele puneri în încurcătură cu privire la întrebarea, ce a făcut Tatăl în timpul părăsirii lui Hristos pe cruce. Unii au gândit că în timpul acesta El a avut o părtăşie plăcută cu Fiul Său, cu toate că El a fost părăsit de Dumnezeu. Gândul acesta a fost justificat cu faptul că Sfânta Scriptură nu spune că Domnul a fost părăsit de Tatăl în acele ore de întuneric. De aceea se presupune că Domnul ar fi fost în părtăşie deplină cu Tatăl Său, atunci când El a fost părăsit de Dumnezeu. Drept urmare Tatăl ar fi avut părtăşie cu El într-un fel tainic, însă nu Dumnezeu.

   Verset călăuzitor: Matei 27.46

Matei 27.46: Şi, pe la ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas tare, spunând: „Eli, Eli, lama sabactani?”, adică: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul meu, pentru ce M-ai părăsit?”

   Înainte de a mă ocupa cu întrebarea uşor provocativă „A atârnat Dumnezeu pe cruce?”, vreau să remarc că acelora care au dat prilejul pentru această întrebare nu trebuie să li se impute neapărat intenţii rele. Dimpotrivă, cu siguranţă ei au avut pe inimă să onoreze pe Domnul şi Mântuitorul lor şi să intervină pentru adevărul mare, că Isus Hristos este Dumnezeu. În zilele în care Dumnezeirea lui Hristos este tăgăduită pretutindeni, aceasta este necesar şi demn de laudă. Însă pentru apărarea adevărului nu trebuie să se folosească mijloace şi cuvinte false, ci trebuie să se rămână cât se poate de aproape de Cuvântul lui Dumnezeu, în mod deosebit când este vorba de Persoana Domnului Isus. Altfel Îl defăimăm pe Domnul, în loc să-L onorăm.

   Verset călăuzitor: Coloseni 1.16

   Dumnezeu nu a creat pământul şi după aceea l-a lăsat în voia sorţii. Uneori pare să fie aşa, căci de câte anomalii avem parte pe pământ şi înainte de toate de catastrofele naturale îngrozitoare! Explicaţia pentru aceasta constă în faptul că omul, care era cununa creaţiei şi a fost creat după chipul lui Dumnezeu, a eşuat. Nu Dumnezeu a eşuat, ci omul.

   Verset călăuzitor: Romani 11.29

   Începând de demult sunt păreri diferite despre viitorul lui Israel: Poporul Israel are într-adevăr încă un viitor statal, însă nu mai are nici un viitor în legătură cu Dumnezeu. În timpul din urmă se vor converti mulţi iudei şi se vor întoarce în Canaan. Ei nu vor constitui acolo un popor spiritual cu un Templu şi serviciu divin iudaic. Viitorul lor se va realiza în cadrul Bisericii (aşa afirmă, între alţii, Wilhelm à Brakel, născut în 1635). Israel are un viitor în afara cadrului bisericesc. După răpirea Bisericii, Dumnezeu va relua firul întrerupt cu Israel, şi profeţiile neîmplinite ale Vechiului Testament se vor împlini atunci în adevăratul sens al cuvântului. Părerea aceasta descinde din jurul anului 1830 din Irlanda şi Anglia, când prin creştinii din tot felul de asociaţii bisericeşti în conferinţa din castelul Powerscourt a fost dezbătută întrebarea referitoare la profeţiile Vechiului Testament, care s-au împlinit şi care nu s-au împlinit.

   Jertfe de laudă, binefacere, dărnicie, ...

   Versete călăuzitoare: Evrei 13.15,16; Romani 12.1

   O jertfă este ceva mai mult decât numai un cadou simplu. Aceasta devine imediat clar dacă privim prescrierile Vechiului Testament, care vorbesc despre jertfe. Astfel la Paști trebuia tăiat un miel de un an. Deci un miel care are valoarea lui deplină. În afară de aceasta el trebuia să fie fără cusur (Exodul 12). Acelaşi lucru găsim la cele cinci jertfe din Leviticul 1-7. Animalele de jertfă trebuiau să fie fără cusur, şi ce era cel mai bun, grăsimea, izraelitul trebuia s-o despartă. Desigur aceste prescripţii au fost prevăzute în primul rând pentru că aceste jertfe erau o imagine anticipată despre jertfa lui Hristos. Cu toate acestea există o parte foarte practică a acestei chestiuni. Izraelitul trebuia să înveţe că lui Dumnezeu I se cuvine ce este cel mai bun. Aceasta se poate deduce din Maleahi 1.8: „«Şi când aduceţi pe cea oarbă ca jertfă, nu este rău? Şi când aduceţi pe cea şchioapă şi bolnavă, nu este rău? Ia du-o guvernatorului tău; îi vei fi tu plăcut? Sau te va primi el?», zice Domnul oştirilor.” O jertfă de calitate inferioară este o jignire a destinatarului. O jertfă este un dar, prin care se exprimă omagierea şi preţuirea pe care o ai pentru persoana primitorului. Deci gândul principal cuprins în jertfe este: să aduci ceva de preţ pentru persoana respectivă.

  Versete călăuzitoare: 1 Corinteni 10.14-22

   În 1 Corinteni 10.21 găsim un contrast dublu. Paharul Domnului este pus în contrast cu paharul demonilor şi Masa Domnului stă în contrast cu masa demonilor. Participarea la paharul şi la masa Domnului exprimă faptul că noi avem părtăşie cu Domnul şi unii cu alţii. Baza acestei părtăşii este realitatea nespus de mare că Domnul Isus Hristos Şi-a vărsat sângele pentru noi spre iertarea păcatelor noastre şi Şi-a dat trupul, cu care El a purtat păcatele noastre şi a fost făcut păcat pentru noi, la moarte pentru noi (Efeseni 1.7; 1 Petru 2.21-24). Cu toate că în 1 Corinteni 10.14-22 este vorba de drepturile Domnului şi sfinţenia Sa, este de asemenea adevărat că aceia care iau parte la „serviciul divin creştin”, arată prin aceasta că ei au fost împăcaţi cu Dumnezeu şi Îl cunosc pe Domnul Isus ca Răscumpărătorul şi Domnul lor. Aceia care în templele idolilor beau paharul demonilor şi iau parte la masa demonilor (aceasta înseamnă mesele de jertfă), exprimă prin aceasta legătura lor cu idolii – aceasta înseamnă de fapt cu demonii.

  Cartea Iona: capitolul 4 - Iona sub ricin  - Johannes Nicolaas Voorhoeve

   Capitolul 4 – Iona sub ricin (qiqaion)

   „Nu spuneţi în Gat, nu vestiţi pe străzile Ascalonului, ca să nu se bucure fiicele filistenilor.” La acest cuvânt din 2 Samuel 1.20 trebuie să ne gândim involuntar, când citim ce ni se spune aici în capitolul patru despre Iona.

   Cât de trist se prezintă din nou aici profetul Domnului! După ce ni se spune că Dumnezeu S-a întors de la răul pe care zisese că-l va face cetăţii Ninive, ni se spune: „Și aceasta nu i-a plăcut deloc lui Iona şi s-a mâniat” (Iona 4:1).

  Cartea Iona: capitolul 3 - Iona în Ninive  - Johannes Nicolaas Voorhoeve

   Capitolul 3 – Iona în Ninive

   „Planul lui Dumnezeu trebuie să se realizeze” (Isaia 46.10)

   Acest cuvânt adresat poporului de profetul Isaia se potrivește și cu partea din istoria lui Iona, pe care o avem acum în față. Oricât de mult ar căuta oamenii să-L evite pe Dumnezeu, să acționeze și să umble după bunul lor plac, totuşi voia lui Dumnezeu trebuie să se facă. Sfârșitul este întotdeauna glorificarea Lui.

  Cartea Iona: capitolul 2 - Iona în pântecele peştelui  - Johannes Nicolaas Voorhoeve

   Capitolul 2 – Iona în pântecele peştelui

   „Salvarea este de la Domnul.”

   Acesta este ultimul cuvânt al rugăciunii lui Iona, pe când era în peşte. Este un cuvânt ciudat, care caracterizează întreaga carte Iona. Ar putea fi pus ca titlu al ei. În cadrul expresiei „salvarea Domnului” ne gândim în primul rând la viitor, la răscumpărarea trupului nostru la venirea Domnului. Desigur ea va pune capăt oricărei suferinţe şi alină deja astăzi orice durere. Dar este şi o „salvare a Domnului” spre care noi putem privi înapoi: crucea de pe Golgota, precum şi o salvare actuală: ajutorarea, călăuzirea şi purtarea Păstorului cel bun. În trecut, în prezent şi în viitor noi găsim salvare numai la Domnul: „La Domnul este salvare!”

  Cartea Iona: capitolul 1 - Iona în furtună  - Johannes Nicolaas Voorhoeve

   Capitolul 1: Iona în furtună

   „Şi cuvântul Domnului a fost către Iona …” (Iona 1.1). Există ceva mai important decât Cuvântul Domnului? Dumnezeu vorbeşte, şi noi trebuie să ascultăm de glasul Lui. Noi posedăm Biblia completă, pe care o numim Cuvântul lui Dumnezeu. În timpurile de demult se avea numai părţi mai mici sau mai mari din Biblie, deseori numai câteva cuvinte. Este însă de importanţă secundară, dacă este mult sau puţin şi cum ajunge la noi ceea ce ne spune Dumnezeu. Important pentru noi este numai să ştim şi să credem că este Cuvântul gurii Sale, căci prin aceasta omul va trăi.

  Cartea Iona: Introducere - Johannes Nicolaas Voorhoeve

   Mai mult decât Iona

   Cartea Iona este o carte mică, dar de mare importanță. Nu este o alegorie pe o bază mitică, cum ar fi saga lui Hercule cu monstrul marin; avem aici „cuvinte ale adevărului”. Nu este o poveste inventată, cu suport parțial adevărat, prin care să ne fie transmise lecții utile și importante; nu, totul s-a întâmplat exact așa cum ne este comunicat aici de Dumnezeu, cu un scop înalt și glorios.

   Versete călăuzitoare: Matei 9.35-38

   Au trecut aproape o sută de ani de când Domnul a început să lucreze prin Duhul Său cu mare putere în Anglia şi începând de acolo aproape pe întreg pământul.

   În mod deosebit în oraşul Plymouth, unde a început lucrarea, trebuie să fi fost minunat în timpul acela. Se pare că nu era nici o casă în oraşul acela în care să nu fi fost cel puţin o persoană care să nu se fi adunat împreună cu aşa-zişii „fraţi”. Teatrul a trebuit să se închidă şi a rămas trei ani închis, deoarece în general se dorea să se trăiască despărţit de lume. Se depunea efort cu toată puterea pentru promovarea binelui spiritual al oamenilor. Proprietarul teatrului nu a fost revoltat din cauza pagubelor exterioare mari, pe care le-a suferit, ci a venit la credinţă şi s-a strâns împreună cu „fraţii” la Masa Domnului. S-au construit localuri de adunare mari, în care nu numai se studia în comun Cuvântul, ci era vestită şi Evanghelia la mulţimi mari de oameni.

   Versete călăuzitoare: Iov 42; Iacov 5

   Noi am auzit de „răbdarea lui Iov”. „Mesajul lui Iov” („mesajul nenorocirii”; „mesajul groazei”] a devenit realmente proverbial. Niciodată în istoria lumii nu a venit vreodată într-o singură zi atâta nenorocire asupra unui om. Diferitele evenimente s-au derulat legate unul de altul aşa că orice gând referitor la întâmplare este exclus şi era clar că toate acestea erau coordonate dintr-o lume nevăzută. Prietenii lui Iov şi el însuşi nu au văzut aceasta, însă el a perseverat şi a lăsat timp lui Dumnezeu să ducă la un sfârşit clar aparentul Său plan întunecat.

   Versete călăuzitoare: Eclesiastul 1.16-2.11; 1 Timotei 6.6

   Dacă viaţa ta nu are nici un folos, nici un câştig, atunci s-ar putea că tu mergi pe urmele lui Solomon, însă aceasta are loc nu numai într-o depărtare plină de respect, ci şi la o distanţă foarte mare. Dumnezeu a dat ocazie acestui om remarcabil într-o măsură deosebit de uimitoare să bea bucuria omenească din toate izvoarele posibile, aşa cum noi niciodată nu o vom avea. Prin poziţia lui înaltă, prin înţelepciunea acordată lui în mod deosebit, prin emanaţia spirituală strălucitoare a lui, prin faptul că el era împărat şi că a intrat în împărăţie atunci când aceasta era la înălţimea minunată adusă prin acţiunea şi luptele marelui său tată David, când din toate părţile veneau la el bogăţii uriaşe, el era în stare să-şi permită orice lux şi nu trebuia să renunţe la vreo savurare. Lumea întreagă îi stătea la picioare.

   Noi am auzit cuvintele sale. El nu a lipsit inima lui de nici o bucurie. El a făcut în măsură deplină tot pentru ce s-a hotărât. El era în stare să exploreze în întregime până la capăt orice lume care există în mijlocul universului, în măsura în care ele existau în zilele sale. Desigur lumea mecanică era atunci încă una foarte mică în comparaţia cu cea de astăzi, însă lumea spirituală din zilele lui Solomon şi lumea bogăţiei, a strălucirii şi a onoarei erau foarte mari.

   Versete călăuzitoare: Eclesiastul 2.4-11: 1 Împăraţi 4.29-34; 10.1-8; Filipeni 3

   Între toţi oamenii, a căror viaţă este relatată în Vechiul Testament, Solomon s-a remarcat prin aptitudinile lui intelectuale. Dacă citim 1 Împăraţi 5.9-14 şi primele versete din 1 Împăraţi 10 vedem că Dumnezeu i-a dat lui Solomon nu numai puteri spirituale deosebite, ci şi că Solomon avea aptitudini literare şi poetice mari şi multă cunoştinţă despre toate temele ştiinţelor naturii. Pe lângă aceasta el avea şi o mare înţelegere despre „Numele Domnului”, căci împărăteasa din Seba a fost atrasă de ea: „Şi împărăteasa din Seba a auzit de renumele lui Solomon legat de Numele Domnului.” Solomon era evident minunea timpului său.

   Dacă ne îndreptăm spre Noul Testament, atunci putem spune, dacă ne limităm numai la aceia care erau oameni, că nici un om nu era aşa de remarcabil şi de impresionant ca Saul din Tars. Ca şi Solomon, Saul avea rădăcini ebraice (Filipeni 3.4-6), şi el ocupa o poziţie deosebită în lucrurile religioase, căci el a scris că „înaintam în iudaism mai mult decât mulţi de o vârstă cu mine din naţiunea mea, fiind peste măsură de zelos pentru tradiţiile părinţilor mei” (Galateni 1.14). Şi el este un om cu aptitudini morale excelente.

   Publicăm acest articol deoarece într-un mod spiritual el arată clar asemănarea tot mai mult cu lumea a creştinilor evanghelici şi îndeamnă la un devotament faţă de Domnul Isus cu inima neîmpărţită.

   Cum vorbeşte Isus cu un surdomut

   Marcu 7.31-37

„Şi, plecând din nou din ţinuturile Tirului şi ale Sidonului, a venit lângă Marea Galileii, prin mijlocul ţinuturilor Decapolei. Şi I-au adus un surd care nu putea vorbi bine şi L-au rugat să-Şi pună mâna peste el. Şi, luându-l deoparte din mulţime …” (Marcu 7.31-33).

Asistenţa spirituală este osteneala de a aduce sufletul omenesc în legătură corectă cu Dumnezeu şi să-l elibereze de toate celelalte legături – şi de muţenie!

   Cum Isus eliberează pe un om de autocompătimire

   Ioan 5.1-16

„Isus, văzându-l zăcând şi ştiind că era de mult timp aşa, i-a spus: «Vrei să fii sănătos?»” (Ioan 5.6).

Asistenţa spirituală este osteneala de a aduce sufletul omenesc în legătură corectă cu Dumnezeu şi să-l elibereze de toate celelalte legături – şi de autocompătimire!

   Babsy mă priveşte chinuită. Cufundată adânc în perina groasă a spitalului, legată la aparatele cu semnale luminoase intermitente şi la punga cu perfuzii care picură încet, toate acestea îmi oferă o imagine de compătimit. „Dumnezeu m-a zdrobit. Ce am făcut, că îmi merge aşa de rău? M-a uitat Dumnezeu? Aş dori să mor şi să treacă totul …” – Cuvintele îmi rămân înţepenite în gât. Îmi propusesem s-o mângâi cu un cuvânt din Psalmi şi să mă rog cu ea. Dar ea îşi varsă inima, dă vina pe Dumnezeu şi se plânge de toată nenorocirea ei. Ce să mai spui în acest caz, atunci când stai sănătos alături de patul de boală?

   Cum Isus schimbă total viaţa unui om

   Luca 19.1-10

„Şi iată un om chemat cu numele Zacheu: şi el era şef al vameşilor, şi era bogat. Şi căuta să-L vadă pe Isus, cine este” (Luca 19).

Asistenţa spirituală este osteneala de a aduce sufletul omenesc în legătură corectă cu Dumnezeu şi să-l elibereze de toate celelalte legături – şi de lăcomie!

   Costumul bărbătesc cu dungi subţiri bine îngrijit, servieta pentru acte obligatorie şi iPhone la urechi îl trădează ca manager stresat. Cu pas grăbit se opreşte direct înaintea mea. Întrebător priveşte în jur, ca să înţeleagă situaţia: pe piaţa oraşului, pe care tocmai voia s-o traverseze, noi am pus scaune şi mese înaintea microbuzului de misiune. Unii din conlucrătorii noştri sunt cufundaţi în discuţii interesante. „Ce faceţi dumneavoastră aici? Cine sunteţi şi ce vreţi?”, vrea el să ştie imediat. „Noi vrem să discutăm cu oameni ca dumneavoastră”, este răspunsul meu la fel de scurt. – „Despre ce?” – „Ştiţi dumneavoastră cum puteţi veni într-o legătură adevărată cu Dumnezeu?” – El rămâne uimit, mă priveşte scurt şi privirea lui se pierde undeva în depărtare.

   Cum Isus deschide ochii unui om

   Luca 18.31-43; Marcu 10.46; Matei 20.29

„Şi a fost că, pe când Se apropia El de Ierihon, un om şedea lângă drum, cerşind. Şi, când a auzit mulţimea trecând, a întrebat ce să fie aceasta. Şi i-au spus că trece Isus Nazarineanul” (Luca 18.35-37).

Asistenţa spirituală este osteneala de a aduce sufletul omenesc în legătură corectă cu Dumnezeu şi să-l elibereze de toate celelalte legături – şi de orbirea spirituală!

   Telefonul sună: „Te rog, vino imediat! Nu mai pot rezista! Trebuie chiar astăzi să mă întorc la Dumnezeu, altfel voi merge în pierzare!” – „Dar, nu se poate, eu nu pot veni acum la tine, am casa plină cu oaspeţi”, am replicat eu. Gunter este total deznădăjduit: „Dar, tu trebuie să vii! Nu ştiu ce să mă fac!” – Aceasta a avut loc după ce cu o zi înainte într-o discuţie cu Gunter i s-a pus întrebarea dacă el ştie unde va merge dacă în noaptea aceasta ar muri. Eu mă scuz la oaspeţii mei. Un suflet omenesc este mai important decât o sărbătoare frumoasă.

   Cum Isus devine centrul atenţiei

   Ioan 2.1-11

„Şi a treia zi a avut loc o nuntă în Cana din Galileea şi mama lui Isus era acolo. Şi au fost invitaţi şi Isus şi ucenicii Săi la nuntă” (Ioan 2.1-2).

Asistenţa spirituală este osteneala de a aduce sufletul omenesc în legătură corectă cu Dumnezeu şi să-l elibereze de toate celelalte legături – mai ales când Dumnezeu este numai o imagine marginală în viaţă!

   „Desigur, o predică scurtă şi clară ar trebui să fie. Dar nu o face prea lungă. Tu ştii, am invitat pe unii colegi de serviciu, care nu au a face cu credinţa. Deci nu vorbi prea mult despre Isus, ci fă-o mai simplu şi puţin mai plăcut. Mă înţelegi?” Phil mă priveşte implorator, ca să-mi arate clar că eu nu trebuie să-l blamez înaintea colegilor lui …

  Verset călăuzitor: Ioan 1.34

   „Şi eu am văzut lucrul acesta şi am mărturisit că El este Fiul lui Dumnezeu” (Ioan 1.34)

   În toate scrierile apostolului Ioan, Domnul Isus ne este prezentat ca Fiul lui Dumnezeu.

  Versete călăuzitoare: Matei 16.28-17.8; Marcu 9.1-8; Luca 9.27-36

   Ceea ce acum trebuie să ne atragă privirea în mod deosebit este că Moise şi Ilie sunt văzuţi împreună cu Isus în aceeaşi glorie. Despre Domnul citim: „şi [El] a fost transfigurat înaintea lor şi hainele Lui au devenit strălucitoare, foarte albe, aşa cum nici un înălbitor de pe pământ nu poate înălbi” (Marcu 9.3). În Luca 9.30,31 citim că Moise şi Ilie au fost văzuţi cu El în aceeaşi glorie, în timp ce cei trei ucenici, care erau de faţă, au văzut într-adevăr gloria, însă ei nu au avut parte de ea („Şi, iată, vorbeau cu El doi bărbaţi, care erau Moise şi Ilie, care, arătându-se în glorie, …”; Luca 9.30,31). Găsim aici deci o prezentare a ceea ce va avea loc cândva în Împărăţia lui Hristos. Moise este imaginea tuturor credincioşilor, care vor fi murit înainte de venirea lui Isus, Ilie dimpotrivă este imaginea acelor credincioşi care vor fi luaţi în cer fără să moară, în timp ce ucenicii reprezintă pe acei credincioşi care vor locui pe pământ în timpul domniei lui Hristos în Împărăţia de o mie de ani şi care vor vedea gloria lui Hristos şi a sfinţilor glorificaţi, dar nu vor avea parte de ea. Sfinţii glorificaţi vor avea parte împreună cu Domnul de aceeaşi glorie.

  Versete călăuzitoare: Romani 9.14-24

   Omul, raţiunea carnală, întreabă: Dacă Dumnezeu din doi oameni la fel de păcătoşi salvează pe unul şi pe celălalt îl lasă să se piardă, nu acţionează El atunci nedrept? Întrebarea în sine dovedeşte deja aroganţa inimii omeneşti, prin aceea că ea îşi revendică dreptul pentru om de a putea evalua şi judeca pe Dumnezeu, în loc să se lase evaluat de El şi să se supună judecăţii Lui. Nu poate fi altfel: de îndată ce eu pun la îndoială autoritatea suverană a lui Dumnezeu, eu devin criticul şi judecătorul lui Dumnezeu. Nu El judecă, ci eu judec. Gândirea naturală a omului se ridică de fapt împotriva unui adevăr care rezultă tocmai din natura divină, se întemeiază pe ea. Dacă Dumnezeu este Dumnezeu, El trebuie să fie suveran în tot ce face. Orice învăţătură, care tăgăduieşte maiestatea absolută a lui Dumnezeu sau vrea să-L prezinte ca fiind indiferent faţă de păcatul şi nenorocirea omului, este împotriva adevărului şi nedemnă de Dumnezeu.

  Versete călăuzitoare: Efeseni 3.1-10

   Este important să ştim ce este taina: ea este revelarea nespus de mare a perioadei actuale. Perioada aceasta a început odată cu coborârea Duhului Sfânt prin Domnul nostru Isus Hristos, Omul înviat, în ziua de Rusalii (Faptele apostolilor 2). Ea va înceta când Domnul Isus va reveni să răpească la Sine pe ai Săi.

   Verset călăuzitor: Galateni 6.7

   Poate un creştin credincios să trăiască o viaţă dublă? Cu regret este nu numai imposibil, ci realmente mulţi creştini credincioşi trăiesc o viaţă dublă, în mod deosebit tinerii. Sunt mulţi tineri care fără îndoială sunt copii ai lui Dumnezeu, care până acum posedă numai o profunzime redusă a lucrării lui Dumnezeu în ei. Aceştia sunt în pericol să ducă o viaţă dublă.

   Ce înseamnă să duci o viaţă dublă?, s-ar putea întreba. Deci, cei care cred au două naturi. Una este carnea, răul de nedescris, care poate face numai rău; cealaltă natură este natura nouă, şi orice dorinţă a acestei naturi descinde din Dumnezeu şi este orientată spre sfinţenie şi adevăr.

   Versete călăuzitoare: Ioan 11.52,53; 1.12; Romani 9.7,8; Galateni 4.1-7

   Remarca redacţiei

   În acest articol scurt sunt citate unele pasaje din Biblie care arată clar că credincioşii Vechiului Testament sunt copii ai lui Dumnezeu.

   S-ar putea pune întrebarea: „Dacă trebuie să venim la strângerile laolaltă aşa cum s-a recomandat în capitolul anterior („Unde să merg? Care drum bisericesc este cel corect?), cine ar trebui atunci să conducă această Adunare?

   După ce cineva a constat că el se află într-o Biserică în care sunt foarte multe rânduieli stabilite de oameni, şi el s-a despărţit de această comunitate, probabil el se întreabă: „Unde să merg?”

   Dacă privim toate numele şi sciziunile din creştinătatea zdruncinată, aceasta este realmente o întrebare derutantă. Însă noi răspundem fără ezitare: Adresează-te lui „Dumnezeu şi Cuvântului harului Său” (Faptele apostolilor 20.32)! Noi trebuie să căutăm gândurile lui Dumnezeu în Cuvântul Său. Dacă toţi sunt una în a recunoaşte că Cuvântul lui Dumnezeu este ghidul pentru creştin, atunci trebuie să privim în Cuvântul Său, ca să găsim ordinea conform Scripturii pentru părtăşia creştină, în care noi ar trebui să fim conform voii Sale. De aceea întrebăm: „În care Biserică să intru conform Cuvântului lui Dumnezeu?” Deci, nicidecum într-una, căci Cuvântul lui Dumnezeu nu vorbeşte de ataşarea de vreo anumită Biserică! Răspunsul este deci clar: „Nicidecum eu nu pot aparţine unei biserici confesionale, căci prin aceasta m-aş aşeza într-o poziţie, într-un loc în care Cuvântul lui Dumnezeu nu m-a aşezat!”

   Tema, pe care vrem s-o studiem în articolul acesta, este foarte importantă pentru inima credinciosului. Probabil noi suntem familiarizaţi din cea mai fragedă tinereţe cu adevărul despre predestinare şi nu mai simţim ce înseamnă el de fapt pentru noi.

   Nu este ceva copleşitor şi aproape de neînţeles că Dumnezeu S-a gândit la mine personal? Căci eu sunt numai o fiinţă mică, neînsemnată din ţărână şi pe lângă aceasta am ajuns în păcat şi vrăjmăşie faţă de Dumnezeu (compară cu Romani 8.5-10). Dumnezeu S-a gândit deja la mine chiar înainte de întemeierea lumii, deci în veşnicia trecută; El a prevăzut pentru mine binecuvântări, cum nu ar putea fi mai mari, şi a planificat pentru mine un loc în apropierea Sa, aşa cum el nu ar putea fi mai înalt şi mai aproape (compară cu Efeseni 1)!

   Încrederea

   „Încredere” – ce cuvânt scump, familiar! Cât de frumoasă este încrederea liniștită, netulburată între mamă și copil, între soț și soție, între prieten și prieten, și relația sufletească a credinciosului cu Dumnezeul și Tatăl său în Hristos Isus, Domnul său, care depășește în strălucire cu mult toate acestea! În vremea aceasta serioasă de neliniște, să călătorim spre casa Tatălui de mână cu un Tată credincios, puternic, sub protecția ochiului Său vigilent și în îngrijirea inimii Sale iubitoare, delicate, în toată liniștea, în pace adâncă – ne putem imagina ceva mai plăcut?

   Versete călăuzitoare: 2 Corinteni 6.14-18

   Printre numeroasele piedici care stau în calea unei consacrări totale a inimii pentru Hristos, de cele mai multe ori „jugul nepotrivit” ocupă un loc foarte proeminent. Putem privi „jugul nepotrivit” sub patru aspecte diferite. Există un jug nepotrivit în căsătorie, un jug nepotrivit în parteneriatul în afaceri, un jug nepotrivit religios și un jug nepotrivit în filantropia generală. Unii sunt înclinați să încadreze jugul din 2 Corinteni 6.14 în prima categorie; dar apostolul nu face o astfel de îngrădire. El spune numai: „Nu vă înjugați nepotrivit cu cei necredincioși”; el nu descrie mai îndeaproape caracterul sau subiectul acelui jug, și de aceea suntem îndreptăţiţi să folosim locul acesta în sens mai larg, în timp ce aplicăm severitatea lui direct la orice formă de jug nepotrivit

   Cum răsplăteşte Isus credinţa a cinci prieteni

   Luca 5.17-26; Matei 9.1-8; Marcu 2.1-12

„Şi a fost că, într-una din zile, El îi învăţa: şi stăteau jos nişte farisei şi învăţători ai legii, care veniseră din toate satele Galileii şi Iudeii şi din Ierusalim; şi puterea Domnului era acolo ca să-i vindece” (Luca 5.17).

Asistenţa spirituală este osteneala de a aduce sufletul omenesc în legătură corectă cu Dumnezeu şi să-l eliberezi de toate celelalte legături – şi de păcate!

   Imaginează-ţi că cineva desface acoperişul casei tale, în timp ce tu ai casa plină de oaspeţi proeminenţi. Cine va suporta pagubele, cine va prelua răspunderea pentru scandal? Un subiect de discuţie pentru mass media!

   Întrebarea 1: Cum ai reacţiona tu, dacă ai fi stăpânul casei? Cum ai reacţiona dacă ai fi unul din oaspeţi? Cum ai reacţiona dacă ai fi un prieten al celui paralizat?

   Întrebarea a 2-a: Ai încercat vreodată să transporţi un om cu targa până la etajul întâi sau să-l transporţi cu căruciorul cu rotile la mansardă?

   Întrebarea a 3-a: Te-ai întrebat vreodată de ce este aşa de greu să înaintezi cu un vehicul de ambulanţă pe o stradă cu ambuteiaj sau ca sanitar printr-o mulţime de oameni?

   Cum Isus ia pe cineva de pe margine

   Marcu 1.40-45; Matei 8.1-4; Luca 5.12-16

„Şi a venit la El un lepros, rugându-L şi îngenunchind înaintea Lui şi spunându-I: «Dacă vrei poţi să mă curăţeşti»” (Marcu 1.40)

Asistenţa spirituală este osteneala de a aduce sufletul omenesc în legătură corectă cu Dumnezeu şi să-l eliberezi de toate celelalte legături – şi din marginalizare şi izolare!

   Ce întâmplare dramatică! Conform legii iudaice bolnavul acesta trebuia să strige de departe „Necurat! Necurat!”, ca să atenţioneze pe alţii de o contaminare. Leproşii trebuiau să fie în carantină departe de localităţi; ei erau excluşi de la toate întrunirile sociale, culturale şi religioase. Nici un fel de contact, nici un fel de atingere, nici o îmbrăţişare, nici un sărut de dragoste, nici o dare de mână, nici o bătaie pe umăr! Nici o vizitare a serviciilor divine în Templul de la Ierusalim sau vizitarea unei sinagogi! Nici o participare la vreuna din sărbătorile iudaice. Nici o sărbătoare în familie. Despărţit de soţie şi de copii! Şi nici o şansă de însănătoşire sau o perspectivă de vindecare! Ce stare lipsită de speranţă, ce nenorocire caracteriza situaţia acestui bolnav!

  Studiu: Epistola către Evrei: Studiul 12 - Partea a 2-a: Isus, Marele Păstor al oilor (Evrei 13.17-25) - W.J. Ouweneel

Studiul nr. 12b: Isus, Marele Păstor al oilor (Evrei 13.17-25)

   Epistola către Evrei se încheie cu îndemnuri practice, dorinţe de binecuvântare şi salutări. De altfel versetele 17-21 se leagă de versetele 12-16, unde noi găsim unele însuşiri ale poporului nou-testamental al lui Dumnezeu:

- un popor „sfinţit” prin sângele lui Hristos (versetul 12),

- un popor unit practic cu Hristos, care în afara „taberei” poartă ocara Lui (versetul 13),

- un popor de străini, în călătorie spre cetatea viitoare (versetul 14),

- un popor de închinători, care aduc permanent lui Dumnezeu jertfe de laudă (versetul 15),

- un popor de oameni care fac bine unii altora şi împart bunurile lor între ei (versetul 16).

   La aceasta se adaugă patru însuşiri importante, care caracterizează pe adevăratul popor al lui Dumnezeu „din afara taberei”: ...

  Studiu: Epistola către Evrei: Studiul 12 - Partea 1: Isus ne conduce în afara taberei (Evrei 13.8-16) - W.J. Ouweneel

Studiul nr. 12a: Isus ne conduce în afara taberei (Evrei 13.8-16)

   Versetul 8 stă aici pe de o parte ca încheiere a celor prezentate anterior şi pe de altă parte ca punct de plecare strălucitor a părţii de încheiere a epistolei către Evrei. În toate încercările, încurcăturile şi dezavantajările una este sigur, că Isus Hristos este acelaşi. Compară versetul 7 şi 8:

- Conducătorii pleacă înaintea noastră, dar Isus Hristos rămâne tot timpul;

- Conducătorii ne vestesc Cuvântul, însă Isus Hristos este împlinirea Cuvântului;

- Conducătorii trăiesc prin credinţă, însă Isus Hristos este ţelul final al credinţei.

   Virulenţa şi agresivitatea infecţiilor virale sunt inexplicabile. Ea se răspândeşte pe pământ ca un tsunami, în mai puţin de câteva luni au fost cuprinse mai mult de 180 de ţări. La început s-au clătinat structurile cunoscute precum viaţa de fiecare zi, economia, cultura, sportul, după aceea ele s-au prăbuşit. Este posibil ca înapoia acestui caracter inexplicabil să stea Dumnezeu?

   Versete călăuzitoare: Evrei 11.24-27

   Nu există nici o altă perioadă din viaţă, care să fie umplută până la refuz cu posibilităţi pentru bine sau rău, decât timpul „când noi ne-am făcut mari”. Ca şi copii avem pe alţii care decid asupra noastră şi partea noastră este să ascultăm de părinţi şi de învăţători. Dar când am ajuns la o anumită vârstă, atunci vine timpul în care responsabilitatea stă pe umerii noştri proprii. Este timpul în care fiecare face alegerea pentru ceea ce formează sau distruge viaţa.

   Cine a citit articolul lui R.A. Huebner despre slujirea în Adunare (Biserică) („Unele gânduri scurte referitoare la slujirea în Adunare”), probabil se va gândi acum: Deci, dacă toate acestea sunt aşa de grele şi există pericolul să „procedezi fals”, adică, fără să ai o misiune din partea lui Dumnezeu, atunci stau mai bine liniştit, căci atunci nu pot face nimic fals. – Că aceasta nu este reacţia corectă o arată clar S.L. Jacob în articolul care urmează: nu mergem noi uneori fără să fi fost trimişi? Desigur, şi aceasta este foarte serios. Dar să nu mergem, când suntem trimişi, este de asemenea foarte serios; aşa a fost la Iona. Să nu acţionăm, atunci când Dumnezeu ne dă mijloacele pentru aceasta, este foarte grav; aşa au acţionat robii care au învelit talanţi în ştergar. Fiecare dar este dat spre folosul altuia, noi nu am primit nimic spre satisfacerea proprie. Dacă nu facem parte altora, ceea ce am primit devine fără valoare; dar dacă este dat mai departe, atunci se va dubla în curând.

   „Năzuieşti tu să-L glorifici pe Dumnezeu prin social media?” Această întrebare de bază se poate pune în fiecare situaţie din viaţă, căci noi am fost creaţi ca să glorificăm pe Dumnezeu (Isaia 43.7). Dacă ne abatem de la ţelul vieţii noastre, pe care Dumnezeu l-a prevăzut pentru noi, atunci ne îndepărtăm foarte repede de ceea ce Dumnezeu vrea de la noi.

   Întrebările care urmează cercetează anumite posibilităţi concrete, pentru ca noi să putem glorifica pe Dumnezeu prin social media. Ele vor fi un etalon bun pentru întrebarea: Cum sunt favorizate, respectiv împiedicate creşterea ta spirituală şi ţelul tău în a glorifica pe Dumnezeu, dacă tu foloseşti social media?

   Versete călăuzitoare: Galateni 6.7-9

   În căile de guvernare ale lui Dumnezeu există ceva asemănător cu semănatul şi recoltatul. Dumnezeu are nu numai măsuri de educare, pentru a mustra pe poporul Său, ci El exercită (într-un sens practic) şi favoruri corespunzătoare guvernării, dacă credincioşii fac binele. De aceea semănatul şi culesul au atât un rezultat pozitiv cât şi unul negativ. Versetele acestea sunt înţelese în mod obişnuit ca atenţionare, însă Pavel vorbeşte despre guvernarea lui Dumnezeu într-un sens pozitiv. El ne încurajează, să semănăm pentru Duhul, căci cu siguranţă noi vom recolta în sens pozitiv.

   Cum se face că cineva vine într-o adunare de creştini, pe care el nicidecum nu o cunoaşte, şi insistă să aibă voie să frângă pâinea? Cum poate el insista să frângă pâinea într-un loc despre care el nu ştie ce [învăţătură] este acolo sau ce se practică acolo?

   Într-adevăr noi nu suntem chemaţi să aducem în ordine încurcătura din mărturia creştină, însă suntem chemaţi să ne corectăm pe noi înşine cu privire la această mărturie. Apostolul Pavel descrie abaterea în mărturia creştină ca fiind aşa de confuză, că numai Domnul este Cel care poate spune cine este corect şi cine nu este. Pavel continuă şi spune că responsabilitatea noastră în toată chestiunea constă în a ne separa de ceea ce ştim că este fals şi incompatibil cu adevărul Scripturii: „Oricine rosteşte Numele Domnului să se depărteze de nedreptate!” (2 Timotei 2.19).

   O culegere de scrisori ale lui J.B. Stoney referitoare la următoarele teme: succes în slujire şi acceptarea voii lui Dumnezeu! - despre comportarea corectă cu banii, chiar şi în cazul donaţiilor - interesul principal al lui Hristos - inima rămăşiţei - slujitorul trebuie să fie despărţit, dacă el vrea să conducă pe alţii la despărţire - partenerul de căsnicie, nici un obstacol în slujire.

   Versete călăuzitoare: Coloseni 3.2; Galateni 2.20

   Un credincios, care într-adevăr se bucură de mântuirea lui, dar care face progrese mici dincolo de lucrarea lui Hristos făcută la cruce, nu şi-a găsit încă cu adevărat locul în Adunarea lui Isus Hristos şi ca urmare nu are nici cunoştinţă despre gândurile actuale ale lui Hristos şi interesele Lui pe pământul acesta, ci el rămâne legat de un sistem bisericesc exterior, vizibil şi este preocupat cu rânduielile şi organizaţiile lui.

  Studiu: Epistola către Evrei: Studiul 11 - Partea a IX-a: Isus, Conducătorul pe drumul prin pustiu - O umblare curată (Evrei 13.1-7) - W.J. Ouweneel

Studiul nr. 11: Isus, Conducătorul pe drumul prin pustiu (Evrei 10.35-13.7)

   Intercalare: Sângele care vorbeşte despre lucruri mai bune (Evrei 12.12-13.7)

1. Urmărirea sfinţirii (Evrei 12.12-17)

2. Intrarea în lucrurile mai bune (Evrei 12.18-29)

3. O umblare curată (Evrei 13.1-7)

   3. O umblare curată (Evrei 13.1-7)

  Studiu: Epistola către Evrei: Studiul 11 - Partea a VIII-a: Isus, Conducătorul pe drumul prin pustiu - Intrarea în lucrurile mai bune (Evrei 12.18-29) - W.J. Ouweneel

Studiul nr. 11: Isus, Conducătorul pe drumul prin pustiu (Evrei 10.35-13.7)

   Intercalare: Sângele care vorbeşte despre lucruri mai bune (Evrei 12.12-13.7)

1. Urmărirea sfinţirii (Evrei 12.12-17)

2. Intrarea în lucrurile mai bune (Evrei 12.18-29)

3. O umblare curată (Evrei 13.1-7)

   2. Intrarea în lucrurile mai bune (Evrei 12.18-29)

  Studiu: Epistola către Evrei: Studiul 11 - Partea a VII-a: Isus, Conducătorul pe drumul prin pustiu - Urmărirea sfinţirii (Evrei 12.12-17) - W.J. Ouweneel

Studiul nr. 11: Isus, Conducătorul pe drumul prin pustiu (Evrei 10.35-13.7)

   Intercalare: Sângele care vorbeşte despre lucruri mai bune (Evrei 12.12-13.7)

1. Urmărirea sfinţirii (Evrei 12.12-17)

2. Intrarea în lucrurile mai bune (Evrei 12.18-29)

3. O umblare curată (Evrei 13.1-7)

   1. Urmărirea sfinţirii (Evrei 12.12-17)

   Articolul acesta se ocupă cu tema importantă, că la vestirea Evangheliei nu este suficient să se aibă ca ţel salvarea oamenilor de la iad.

   Versete călăuzitoare: Efeseni 5.8; Matei 6.22,23

   Să ne gândim că mai mult contează ce este un slujitor decât ceea ce spune el; căci dacă este ceva întunecos la el, aceasta va face slujirea lui să fie lipsită de putere şi lui personal îi va produce pagubă. El nu are voie să aibă „părţi întunecate”. Cuvintele unui slujitor pot influenţa pe alţii numai în măsura în care ele au avut influenţă asupra lui însuşi. Viaţa lui trebuie să dea mărturie înaintea tuturor despre adevărul pe care el îl propovăduieşte. De asemenea el trebuie să ţină minte că aceia care s-au convertit prin el au primit o oarecare amprentă de la tatăl lor spiritual. S-ar putea să fi capabil să expui adevărul, deoarece l-ai studiat; dar cine este stăpânit de adevărul însuşi, îl prezintă viu.

   Este bine să fie amânate acţiunile de disciplinare?

   Dacă a avut loc o acţiune de neascultare faţă de Duhul Sfânt, atunci nu poţi spera în ajutorul lui Dumnezeu până când nu s-a luat atitudine faţă de această acţiune.

   Versete călăuzitoare: Apocalipsa 21-22

   Ce este cu Adunarea (Biserica) în timpul Împărăţiei de o mie de ani? Nu a fost ea răpită deja cu mult timp înainte? Nu este locul ei în cer? Ce mai are ea atunci a face cu Împărăţia de o mie de ani de pe pământ?

   Versete călăuzitoare: Efeseni 3.1-11

   Trăim într-un timp marcat de toate acele probleme de care sunt caracterizate ultimele zile, conform atenţionărilor Scripturii. Cu toate acestea harul lui Dumnezeu ne-a hărăzit ca în aceste timpuri grele să regăsim adevărul măreţ despre taina relaţiei între Hristos şi Adunarea (Biserica) Sa.

   Versete călăuzitoare: Psalmul 121

   În acest psalm deosebit de frumos avem experienţele unui credincios care în mijlocul încercărilor îşi găseşte sprijinul şi sursa de ajutor infailibilă în Domnul. Primul verset este o întrebare: "Îmi ridic ochii spre munţi; de unde îmi va veni ajutorul?" (Psalmul 121.1) Cel temător de Dumnezeu se vede în mijlocul încercărilor şi greutăţilor, însă el îşi dă seama că el nu are nicio putere în sine însuşi pentru a ieşi biruitor în împrejurări. El are nevoie de „ajutor”.

   Versete călăuzitoare: Ioan 10.1-15

   În versetele acestea Domnul ne este prezentat ca "Păstorul oilor" care scoate oile Sale dintr-o religie pământească; "Păstorul cel bun" care îngrijeşte cu dragoste de oile Sale şi ca "un singur Păstor" care uneşte toate oile într-o singură turmă. Cât de mult Îşi doreşte El să vadă turma Sa despărţită de sistemele religioase stricate, supusă numai Lui şi făcută una cu El! Acesta este tabloul minunat pe care Domnul îl picteazăaici despre creştinătate.

  Studiu: Epistola către Evrei: Studiul 11 - Partea a VI-a: Isus, Conducătorul pe drumul prin pustiu - Încercarea credinţei (Evrei 12.4-11) - W.J. Ouweneel

Studiul nr. 11: Isus, Conducătorul pe drumul prin pustiu (Evrei 10.35-13.7)

C 2.6 Încercarea credinţei (Evrei 12.4-11)

   Versete călăuzitoare: Leviticul 17.3-5

Leviticul 17.3-5: 3. … Oricine din casa lui Israel va înjunghia un bou sau un miel sau o capră în tabără sau va înjunghia afară din tabără 4. şi nu-l va aduce la intrarea cortului întâlnirii ca să-l prezinte ca un dar pentru Domnul înaintea cortului Domnului, sângele lui se va pune în socoteala omului aceluia: a vărsat sânge; şi omul acela va fi nimicit din mijlocul poporului său, 5. pentru ca fiii lui Israel să aducă jertfele lor, pe care le jertfesc pe câmp deschis, să le ofere Domnului la intrarea cortului întâlnirii, la preot, şi să le jertfească drept jertfe din jertfele de pace pentru Domnul.

   Nu numai în demonstraţiile Corona, ci şi în mediul particular suntem repede confruntaţi cu afirmaţia, că cu privire la Covit 19 totul este de fapt altceva decât ceea ce oamenii de ştiinţă şi politicienii ne duc de nas cu îngrădiri într-un domeniu, obligaţii în alt domeniu sau ne răpesc libertatea şi drepturile noastre de bază şi ne alimentează cu Fake News. [ştiri false]

   Poziţia şi slujba surorilor

   Un alt domeniu în care aşa numitele biserici din creştinătate s-au abătut de la ordinea lui Dumnezeu este poziţia şi slujba surorilor. S-ar putea pune întrebarea: „Credeţi că o soră poate fi o slujitoare?” Noi răspundem: „Da, noi credem aceasta deoarece Scriptura o spune”. În Romani 16.1 se spune: „Vă recomand pe Fivi, sora noastră, care este de asemenea o slujitoare a adunării din Chencrea.” Realmente noi credem că Dumnezeu doreşte ca toate surorile din Adunare (Biserică) să fie slujitoare, aceasta înseamnă în adevăratul sens al cuvântului. Dar când este vorba să se folosească cuvântul „slujitor” conform terminologiei obişnuite, pe care o adoptă poziţia falsă a clerului, nici un moment nu credem că un frate sau o soră ar trebui să fie pe un asemenea loc. Din Sfânta Scriptură rezultă foarte clar că rolul femeii în Adunare (Biserică) nu este unul public.