El (Hristos) trebuie să vină de două ori! - Dave Hunt

Mulţi creştini cred că trebuie să fie un război distrugător de dimensiune globală, care va determina o lume deznădăjduită să se supună conducerii lui antihrist. Uneori se poate citi chiar că răpirea are loc în acelaşi timp cu un infern nuclear, aşa că lumea va presupune că creştinii dispăruţi sunt printre cei morţi şi de aceea nici nu se ajunge la gândul că ei ar fi fost trupeşte răpiţi în cer. Însă o astfel de constelaţie – aşa cum vom vedea – ar înlătura efectul decisiv al răpirii.

În afară de aceasta, gândul că al treilea război mondial ar iniţia necazul cel mare, contrazice afirmaţia apostolului Pavel, şi anume că ziua Domnului va veni pe neaşteptate, atunci când lumea va crede că a ajuns la pace şi siguranţă. Oricum două războaie îngrozitoare cu dimensiuni globale, care au costat viaţa a milioane de oameni, nu au dat naştere la apariţia lui antihrist. Şi tot aşa nici un al treilea război mondial nu va face. Dimpotrivă, tensiunile şi rivalităţile vor creşte şi lumea ar fi mai dezbinată decât a fost vreodată, şi vor trebui să treacă ani mulţi şi decenii, până rănile se vor vindeca. Nu, pentru a determina lumea să primească pe antihrist cu braţele deschise este nevoie de evenimente cu totul neobişnuite. Vrem să reflectăm ce ar putea fi acestea.

Evenimentele fără precedent, care au zguduit Europa de răsărit în anul 1989, arată că omul de pe stradă are propriile păreri, cu toate schimbările deosebit de mari clare, şi nu este aşa uşor de condus, precum s-a sperat. Conducătorii guvernelor din ţările fostului bloc răsăritean au de luptat cu greutăţi masive, ca să impună programele lor de guvernare. Şi Gorbaciov, cu tot prestigiul lui, pe care şi l-a câştigat ca luptător înaintaş pentru libertate, a trebuit să-şi ridice pălăria.

În toate statele din fostul bloc de răsărit, euforia provocată de libertatea nou câştigată a făcut foarte repede loc trezirii la realitate. Masele populare revoltate au ieşit din nou în stradă, ca să adreseze cerinţe noi regimurilor pe care ele cu câteva săptămâni înainte le-au aclamat frenetic. Deja după o săptămână oamenii au mărşăluit în România şi au protestat împotriva conducătorilor lor, considerându-i că le-au înşelat încrederea. Şi cu toate alegerile democratice, această ţară nu va ajunge curând la linişte. Însă tocmai aceste experienţe arată că trebuie să aibă loc ceva de neimaginat, pentru ca lumea să se unească sub antihrist şi chiar să i se închine.

Oricare ar fi rezultatul produs de această schimbare, trebuie ca ea să cuprindă în acelaşi timp toată omenirea, şi nu numai o ţară sau o anumită regiune. Antihrist va domina peste lumea întreagă: „Şi i s-a dat stăpânire peste orice seminţie, peste orice norod, peste orice limbă şi peste orice neam. Şi toţi locuitorii pământului i se vor închina …” (Apocalipsa 13.7-8). Ce va determina omenirea – mahomedani, iudei, hinduşi şi chinezi – să facă aceasta?

Este un eveniment de o formă aşa de dramatică, că fulgerător va avea un astfel de efect: este răpirea credincioşilor. Realmente ea este singurul eveniment imaginabil, care ar putea determina lumea să se unească într-o domnie mondială şi o religie mondială şi fără ezitare să se supună lui antihrist ca dictator mondial. Şi prin aceasta avem o altă dovadă convingătoare pentru faptul că răpirea credincioşilor trebuie să aibă loc înainte de arătarea lui antihrist şi înainte de necazul cel mare. Vrem să încercăm să ne descriem consecinţele acestui eveniment neobişnuit.

Să ne imaginăm numai ce vacuum moral şi spiritual va lua naştere când toţi aceia care vestesc adevărul Evangheliei şi au trăit corespunzător ca „sare” şi „lumină”, vor fi luaţi într-o clipă de pe pământ. Familii, obşti săteşti, şcoli, întreprinderi şi comune vor rămâne în urmă fără nici o influenţă din partea lui Dumnezeu şi a lui Hristos. Duhul lui Dumnezeu va înceta să mai convingă conştiinţele acelora care până în momentul acela au respins pe Hristos. Este de neimaginat efectul bulgărelui de zăpadă al unei astfel de pierderi mondiale, venită deodată, al îndepărtării tuturor barierelor morale. În sfârşit umanismul va avea atunci posibilitatea neîngrădită să dovedească că el este capabil să creeze condiţii de viaţă ideale.

Aceeaşi dimensiune vor avea şi urmările sociale şi politice, când deodată multe milioane de oameni vor dispărea de pe pământul acesta. Evenimentul va veni aşa de neaşteptat, va fi aşa de atotcuprinzător şi de înspăimântător, că nu se pot imagina efectele asupra echilibrului sufletesc al celor rămaşi în urmă. Milioane şi milioane de oameni vor trăi văzând, şi totuşi fără să creadă ochilor lor, cum din jurul lor celor puţin câţiva oameni vor dispare din jurul lor. Văzând ceea ce nu se considera ca fiind posibil, milioane de oameni rămaşi în urmă îşi vor pierde mintea.

Autoturismele fără conducător şi avioanele fără pilot nu numai că vor produce un haos mondial, ci vor dezlănţui şi o panică de dimensiuni necunoscute. Operaţii chirurgicale întrerupte, tribune fără vorbitori, maşini de salvare fără conducător, personal decimat în centrele de comunicare, întreruperi în transportul de marfă şi servicii, toate acestea, care fac parte din viaţa noastră zilnică, se vor cufunda în haos şi se vor termina într-o baie de sânge. Şoc, consternare şi groază vor fi urmările acestui eveniment istoric, care vor paraliza lumea. Orice încercare de a explica toate acestea va suprasolicita chiar şi pe cei mai strălucitori gânditori.

Frica de fenomene necunoscute şi de repetarea lor va cuprinde lumea. A fost o luare în captivitate în masă? Cine va fi următoarea victimă? Ce putere galactică îşi face aici jocul cu omenirea? Ce va face în continuare această putere fără milă, care nu se face cunoscut? Ce soartă vor avea victimele? Au fost ei duşi ca sclavi pe o planetă îndepărtată? Sau pur şi simplu i-a îndepărtat din universul fizic, aşa că ei au încetat să mai existe?

La toate nivelele de administrare se vor ţine şedinţe de criză – în şcoli şi universităţi, în etajele superioare ale conducătorilor de concerne mari, în parlamentele statale şi orăşeneşti, în cabinetele şefilor de conducere, în Pentagon, în Kremlin. Pretutindeni vor lipsi membri. Naţiunile Unite nu vor fi capabile să dea o explicaţie pentru cele petrecute sau să întocmească un plan împotriva repetării acestui eveniment.

Vor trece luni de zile până când ordinea va fi cât de cât restabilită. Împletitura devenită şi aşa complicată în sistemul bancar şi financiar va fi foarte greu de descâlcit. Domenii mari din economie şi industrie vor deveni paralizate prin aceea că va lipsi personalul de serviciu pentru deservirea sistemelor EDV înalt tehnologizate şi a altor echipamente importante. Ingineri şi oameni de ştiinţă cu deosebite cunoştinţe şi aptitudini vor lipsi pretutindeni, şi nu va fi nimeni acolo, care să ofere soluţiile necesare.

Nici nu poţi să-ţi dai bine seama ce înseamnă în cele din urmă astfel de căderi la nivel mondial. Cel mai puternic lovite vor fi Statele Unite ale Americii. Chiar dacă ar fi numai o parte mică din numărul celor care în sondajul de opinie s-au declarat creştini născuţi din nou la noi în ţară, totuşi răpirea credincioşilor ar decima foarte mult populaţia acestei ţări. Cei care mărturisesc că sunt creştini adevăraţi se află pretutindeni în poziţii cheie. Dispariţia lor ar duce SUA la marginea prăpastiei şi o va mâna în braţele Europei de vest, unde biserica şi aşa este moartă în cele mai mari teritorii, aşa că pierderea în societate ar trebui să nu fie aşa de mare.

În China şi Africa este posibil să se ducă lipsă de mult mai mulţi oameni. Dar cei dispăruţi vor fi în cea mai mare parte muncitori simpli şi ţărani, ale căror misiuni vor putea fi preluate fără probleme de şomerii de până acum. La nevoie se vor lua studenţi sau militari. În Rusia va fi asemănător: vor lipsi într-adevăr milioane de oameni, dar vor fi puţini aceia care au ocupat poziţii cheie. Va fi uimitor cât de mare este pierderea în Israel. În ţările mahomedane, hinduiste şi budiste dimpotrivă, vor lipsi puţini oameni. Însă toată omenirea va trebui să ia cunoştinţă cu consternare despre această pierdere irecuperabilă.

Nu este nici o îndoială: răpirea este singurul eveniment imaginabil care poate provoca panică şi temeri mari la nivel mondial de aşa natură, că omenirea mânată de îndoială şi deznădejde va primi cu bine un dictator mondial. Aceasta este de fapt singura consecinţă logică. Pierderea deodată a milioane şi milioane de oameni în toată lumea va determina fără îndoială la cei rămaşi în urmă ai tuturor naţiunilor un sentiment de apartenenţă comună, căci împreună au avut parte de o catastrofă pustiitoare, la care trebuie să fi fost în joc forţe cosmice.

În primul rând nu se va găsi nici o explicaţie ştiinţifică raţională. Nici măcar acelora care în trecut au auzit despre răpirea Bisericii nu le va veni gândul că răpirea a avut probabil loc. Dumnezeu nu va permite să se găsească adevărul. Şi atunci din haosul produs se va ridica antihrist, un om echipat cu puterea lui satan. El va face semne şi minuni, va da o explicaţie „ştiinţifică” liniştitoare pentru tot ce a avut loc şi în afară de aceasta va prezenta un plan de salvare bine gândit şi aducător de speranţă.

Omenirea nu va fi cuprinsă imediat de o stare de amoc moral, cu toate că nu va mai fi nici o conştiinţă care să-i atenţioneze de pierzare. Aşa cum satan a înşelat-o pe Eva, ca să-i ridice sentimentul valorii de sine şi în cele din urmă să fie ca Dumnezeu, tot aşa el va înşela toată lumea:

Şi atunci se va arăta cel nelegiuit, … Arătarea lui se va face prin puterea satanei, cu tot felul de minuni, semne şi puteri mincinoase, şi cu toate amăgirile nelegiuirii pentru cei ce sunt pe calea pierzării, pentru că n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiţi. Din această pricină, Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună; pentru ca toţi cei care n-au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiuire, să fie osândiţi (2 Tesaloniceni 2.8-12).

Se poate numai presupune ce ipoteze convingătoare va oferi antihrist pentru a explica dispariţia în masă a oamenilor. Sunt deja mai multe explicaţii în circulaţie, dintre care desigur una va fi valabilă, atunci când va avea loc răpirea. Mulţi adepţi ai New-Age aşteaptă de exemplu o dispariţie deodată a milioane de oameni pretutindeni în lume. Probabil aşa ceva va avea loc atunci când va fi o mulţime suficientă de oameni, care este pregătită să facă un salt cuatic într-o dimensiune mai superioară de cunoaştere, prin care va lua naştere o specie nouă – Homo noeticus. Totodată toţi aceia, care nu sunt la aceeaşi înălţime spirituală şi prin urmare nu pot lua parte la saltul evolutiv istoric, vor fi luaţi într-o dimensiune metafizică, unde vor fi curăţiţi, înainte ca ei să poată reveni în lumea fizică.

Unii adepţi ai cultului UFO (OZN) pretind că au primit „descoperiri” despre o răpire în masă, care urmează să aibă loc. Urmare unor „transmisii” diferite, în curând vine ziua când acei extratereştrii, care au adus omenirea pe pământ, vor interveni ca să împiedice colapsul ecologic. Atunci, când „noua ordine mondială” va fi impusă omului, toţi cei care nu vor să se supună lor vor fi duşi pe o flotă UFO (OZN), care înconjoară pământul. Rebelii vor fi duşi pe o planetă a sclavilor şi acolo vor fi supuşi unei torturi psihice. Abia după aceea ei vor putea să se reîntoarcă pe pământ. Unde duce „lucrarea de rătăcire”, despre care a vorbit Pavel, pe om!

Conducătorii unei mişcări, care se numeşte »World Instant of Cooperation«, cred de asemenea că o parte importantă a omenirii de pe pământul acesta trebuie înlăturată, pentru ca „să cureţe” planeta. „Descoperirea” lor vorbeşte într-adevăr despre un proces succesiv, în care milioane de oameni vor fi înlăturaţi pe parcursul unui timp îndelungat, dar o dispariţie deodată ar îndeplini acelaşi scop. Un conducător al mişcării scrie:

Multe schimbări vor avea loc în curând în lumea aceasta … prin forţa naturii, care pe baza legitimităţii cere înapoi planeta ei …

Ca să aibă loc aceasta, ea trebuie să frângă puterea energiei negative, care radiază din întunecimea rasială a omului, care dă naştere la dezechilibru … Dacă mai mulţi oameni ar fi atins culmea unei trepte superioare de cunoaştere, atunci energia spirituală ar fi compensat dezechilibrul, şi natura nu ar fi trebuit să ia ea însăşi lucrurile în mână …

Natura va intra curând în ciclul ei de curăţire. Însă aceia care nu vor să participe la schimbarea lumii vor fi înlăturaţi în următoarele decenii.[1]

Treptat, în timp ce se restabileşte o anumită ordine şi desfăşurarea de putere incredibilă a lui antihrist devine vizibilă pentru fiecare, oamenii încep să se mândrească cu ei înşişi şi să se considere privilegiaţi ai soartei. În unanimitate vor fi de părere că ceea ce iniţial arăta ca o mare nenorocire, în realitate era mai degrabă o înlănţuire fericită cu o însemnătate deosebită pentru evoluţia speciei umane. Cei care nu merită să trăiască, aşa se va crede, au fost înlăturaţi şi aceia care supravieţuiesc devin tot mai mult conştienţi de faptul că în ei a avut loc o transformare tainică. O specie nouă şi superioară, potrivită pentru o chemare mai înaltă, va părea că se răspândeşte pe planeta pământ!

O anumită atmosferă sărbătorească se va instala, când cunoaşterea va creşte, că o epocă nouă (New Age) a început, o epocă de aur cu posibilităţi de dezvoltare nemaiîntâlnite, o epocă a păcii şi cooperării mondiale, aşa că omului i se va oferi o bunăstare nemărginită. Omenirea în totalitate nu va mai consta din state, care să concureze între ele şi împărţite în fracţiuni religioase, care luptă una împotriva celeilalte, ci toţi oamenii se vor concentra asupra fraternităţii demult uitate şi cu toţi vor avea o dată pentru totdeauna un singur ţel (care după părerea lor a şi fost atins) – paradisul pe pământ. Visul lui Carl Sagan despre un pământ încorporat într-o comuniune intergalactică nu va mai părea atunci utopic.[2]

Clădirile bisericilor vor fi pline. Va avea loc o mare trezire spirituală a „creştinismului” fals, care va prezenta pe antihrist ca Hristos şi sub care toate religiile se vor uni într-o religie mondială, cultul lui antihrist. Marea decădere, care conform lui Pavel trebuie să aibă loc înainte de arătarea lui antihrist (2 Tesaloniceni 2.3) şi care acum este deja în desfăşurare, va avea atunci un efect deplin. Retragerea deodată a tuturor acelora care mereu au încercat să intervină pentru o învăţătură sănătoasă, va lăsa în urmă o biserică „creştină” a decăderii, care va deveni un loc de întâlnire al tuturor celorlalte religii sub conducerea papei.

Şi aici devine din nou clar, că răpirea trebuie neapărat să aibă loc înainte de necazul cel mare. Adevăraţii creştini ar demasca pe antihrist şi i s-ar împotrivi. De aceea ei „trebuie luaţi din drum”, aşa fel ca el şi adepţii lui să aibă libertate neîngrădită să clădească utopia lor umanistă. Intenţia lui Dumnezeu este să prezinte fiecărui om marele adevăr al Evangheliei, şi anume că pentru omenire nu este nici o speranţă în afară de salvarea oferită de Hristos. Ca să dovedească aceasta, trebuie oferită posibilitate neîngrădită lui satan şi adepţilor lui pământeni să transforme lumea într-un paradis, dacă vor putea. „Dumnezeul lumii acesteia” trebuie să conducă lumea aceasta un timp prin antihrist; şi luarea de pe pământ a tuturor creştinilor adevăraţi este absolut necesară în acest scop.

Creştinii adevăraţi nu ar putea face altfel, dacă ei ar trăi în lumea aceasta după preluarea puterii de antihrist, decât să se împotrivească semnului fiarei şi adorării chipului ei. Urmarea ar fi, că ei toţi ar fi omorâţi. Însă nu este nici un indiciu că Dumnezeu va ocroti pe credincioşi în timpul necazului cel mare. Dimpotrivă se spune:

I s-a dat [lui antihrist] să facă război cu sfinţii, şi să-i biruiască. … I s-a dat [profetului mincinos] putere … să fie omorâţi toţi cei ce nu se vor închina icoanei fiarei … şi nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, fără să aibă semnul acesta, adică numele fiarei … (Apocalipsa 13.7,15-18).

Biserica, mireasa Mielului, trebuie neapărat să fie luată deja, căci antihrist niciodată nu va putea face război împotriva acelora, şi să-i biruiască, despre care Domnul nostru a spus: „şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui” (Matei 16.18). Dar cine sunt atunci aceşti „sfinţi”? Trebuie să fie aceia care se vor declara de partea lui Hristos în timpul necazului cel mare şi vor plăti cu viaţa credinţa lor nouă. Aşa citim în Apocalipsa lui Ioan:

După aceea m-am uitat, şi iată că era o mare gloată, pe care nu putea s-o numere nimeni, din orice neam, din orice seminţie, din orice norod şi de orice limbă, care stătea în picioare înaintea scaunului de domnie şi înaintea Mielului, îmbrăcaţi în haine albe, cu ramuri de finic în mâini. …

Aceştia vin din necazul cel mare; ei şi-au spălat hainele, şi le-au albit în sângele Mielului (Apocalipsa 7.9,14).

O răpire după necazul cel mare nu ar fi o „nădejde fericită”. Da, ar fi un eveniment fără o importanţă mare, căci numărul creştinilor care ar supravieţui ar fi foarte mic, şi care atunci vor putea fi răpiţi. Ar putea creştinii să primească semnul lui antihrist, ca să supravieţuiască şi la sfârşitul necazului să poată fi răpiţi? Desigur, nu! Biblia atenţionează categoric:

Dacă se închină cineva fiarei şi icoanei ei, şi primeşte semnul ei pe frunte sau pe mână, va bea şi el din vinul mâniei lui Dumnezeu; şi va fi chinuit în foc şi în pucioasă … (Apocalipsa 14.9,10).

Răpirea înainte de necazul cel mare ia influenţa lui Dumnezeu, pe care El o exercită prin milioane de creştini credincioşi, după care antihrist abia atunci se va putea arăta şi lua măsuri potrivite pentru obţinerea domniei mondiale. Prin această răpire la timp se va împlini făgăduinţa lui Dumnezeu faţă de Biserică, aceea de a o păzi de mânie, de a o lua de pe pământ (1 Tesaloniceni 1.10; 5.9; Apocalipsa 3.10). Apostolul Ioan a văzut în viziunea lui ce pustiiri vor lovi lumea în mod supranatural: „Toţi munţii şi toate insulele s-au mutat din locurile lor”. El a auzit cum glasul lui Dumnezeu a poruncit celor şapte îngeri: „Duceţi-vă şi vărsaţi cele şapte potire ale mâniei lui Dumnezeu!” (Apocalipsa 16.1). Însă mireasa Mielului nu va mai fi pe pământ şi nu va avea parte de mânia lui Dumnezeu (2 Corinteni 11.2; Efeseni 5.31-33).

Aşa cum Noe a fost pus în siguranţă prin corabie înainte de a veni potopul şi aşa cum Lot a fost scos din Sodoma, pentru ca cetatea să poată fi distrusă, tot aşa şi Biserica va fi luată de pe pământ înainte ca el să fie lovit de judecata lui Dumnezeu cu pustiiri mondiale fără precedent. Pavel a îndemnat pe credincioşii din Tesalonic:

Când vor zice [necredincioşii]: „Pace şi linişte!” atunci o prăpădenie neaşteptată va veni peste ei … Dar voi, fraţilor, nu sunteţi în întuneric, pentru ca ziua aceea să vă prindă ca un hoţ … Fiindcă Dumnezeu nu ne-a rânduit la mânie [în contrast cu ei], ci ca să căpătăm mântuirea, prin Domnul nostru Isus Hristos … Fiindcă Dumnezeu găseşte că este drept … să vă dea odihnă atât vouă … cât şi nouă, la descoperirea Domnului Isus din cer, cu îngerii puterii Lui, într-o flacără de foc, ca să pedepsească pe cei ce nu cunosc pe Dumnezeu şi pe cei ce nu ascultă de Evanghelia Domnului nostru Isus Hristos … (1 Tesaloniceni 5.3,4,9; 2 Tesaloniceni 1.7,8).

Sunt însă mulţi creştini care sunt împotriva unei răpiri înainte de necazul cel mare. Ei fac aceasta, deoarece într-un astfel de caz Hristos ar trebui să vină de două ori spre pământ – o dată înainte de necazul cel mare, ca să răpească Biserica Sa, şi apoi încă o dată ca să nimicească pe antihrist împreună cu armatele lui la Ierusalim şi să salveze pe Israel. »Unde stă scris în Noul Testament că sunt două a doua venire a lui Hristos sau două etape ale celei de-a doua veniri?«, întreabă în mod just aceia care resping gândul la o răpire tainică.

Cu acelaşi drept se poate pune contra-întrebarea: »Unde stă scris în Vechiul Testament că Mesia va veni de două ori?« Aceasta nu stă scris niciunde. La niciunul din profeţi nu este exprimat aşa ceva, cu toată mulţimea lucrurilor profeţite. Şi cu toate acestea afirmaţiile lor nu pot fi interpretate altfel. Aşa cum am constat deja, este imposibil să se plaseze toate afirmaţiile profeţilor referitoare la Mesia în aceeaşi perioadă de timp: cum poate fi El omorât, şi în acelaşi timp să întemeieze şi să conducă o împărăţie veşnică? Cum poate El fi lepădat de Israel, şi în acelaşi timp să domnească pe scaunul de domnie al lui David? El trebuie pur şi simplu să vină de două ori! Nu este altă posibilitate să se aducă la unison ceea ce altfel ar fi total contradictoriu.

De aceea nu surprinde că profeţiile Noului Testament referitoare la a doua venire prezintă o problemă asemănătoare şi necesită o rezolvare asemănătoare. Nu se poate pur şi simplu contopi într-un singur eveniment tot ceea ce Noul Testament spune despre revenirea lui Hristos: mai întâi El trebuie să meargă în întâmpinarea Bisericii, s-o întâmpine în văzduh şi să meargă împreună cu ea în casa Tatălui, unde sunt „multe locuinţe”. Şi în al doilea rând El trebuie să apară pe pământ în putere şi slavă, ca să înlăture pe antihrist, ca să oprească războiul nimicitor de la Armaghedon, ca să salveze rămăşiţa lui Israel care mai trăieşte şi să instaureze Împărăţia Sa de o mie de ani. Ambele ţeluri sunt de natură aşa de diferită că printr-o singură acţiune ele nu pot fi realizate.

La aceasta se adaugă, că multe locuri din Scriptură prezintă aceste evenimente importante aşa fel, ca şi cum ele nu ar fi parte componentă ale unui singur proces. Pavel scrie de exemplu: „Cât priveşte venirea Domnului nostru Isus Hristos şi strângerea noastră laolaltă cu El, vă rugăm, fraţilor …” (2 Tesaloniceni 2.1). Se pare că el ar enumera aici: mai întâi este venirea  şi în al doilea rând unirea. Venirea lui Hristos în putere şi glorie pentru pedepsirea necredincioşilor realmente nu are nimic a face cu acel eveniment în care El va aduna în jurul Lui în văzduh pe creştinii credincioşi, pentru a-i conduce să le dea plata cerească.

Hristos vine odată pentru Israel, altă dată pentru Biserică. Aceste evenimente nu au nimic a face unul cu altul şi de aceea nu pot avea loc în acelaşi timp. Pavel numeşte pe unul „arătarea slavei” şi pe celălalt „fericita nădejde” (Tit 2.13). Un eveniment este prezentarea publică a puterii şi slavei pentru judecarea lumii, şi celălalt conducerea miresei Sale în sărbătoarea nunţii cereşti, într-o răpire care rămâne tainică, intenţionat tăinuită faţă de necredincioşi.

Venirea lui Hristos, despre care în Zaharia 14.4 se spune: „Picioarele Lui vor sta în ziua aceea pe muntele Măslinilor”, nu poate avea loc în acelaşi timp cu ceea ce se spune în făgăduinţa prezentată de Pavel: „Apoi, noi cei vii, … vom fi răpiţi toţi împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul” (1 Tesaloniceni 4.17). Venirea Lui „cu zecile de mii de sfinţi ai Săi, ca să facă o judecată împotriva tuturor …” (Iuda versetele 14,15) nu poate avea loc în acelaşi timp cu evenimentul descris în 1 Corinteni: „… morţii vor învia nesupuşi putrezirii, şi noi vom fi schimbaţi” (1 Corinteni 15.52). Venirea Lui vizibilă în putere şi glorie , care va fi asemenea fulgerului pe cer (Matei 24.27), când orice ochi Îl va vedea (Apocalipsa 1.7), nu descrie evenimentul despre care stă scris în Ioan 14.3: „… Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi.”

Pe Hristos Îl însoţesc spre Armaghedon „oştile din cer …, îmbrăcate cu in subţire, alb şi curat” (Apocalipsa 19.14). Deoarece mai înainte în acest capitol este vorba de sărbătoarea nunţii din cer, se poate trage concluzia că este mireasa Lui, îmbrăcată „în in subţire, strălucitor şi curat” (versetul 8), care va reveni triumfând alături de El în trupul de înviere, ca să domnească pe pământ.

Sunt şi alte motive, că Domnul trebuie să vină de două ori. Sunt nu numai cele două misiuni, pe care Hristos trebuie să le îndeplinească, care sunt aşa de diferite, că nu pot fi executate într-un singur proces, ci şi stările existente pe pământ la venirea Sa trebuie clar ordonate în timpuri diferite. Aşa de exemplu Hristos a vestit, că El va veni într-un timp de pace şi bunăstare, când au loc activităţi comerciale şi oameni se desfătează – atunci, când cel mai puţin se poate aştepta la judecată:

Cum s-a întâmplat în zilele lui Noe, aidoma se va întâmpla şi la venirea Fiului Omului. În adevăr, cum era în zilele dinainte de potop, când mâncau şi beau, se însurau şi se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie, şi n-au ştiut nimic, până când a venit potopul şi i-a luat pe toţi, tot aşa va fi şi la venirea Fiului Omului. (Matei 24.37-39)

Cu cuvintele acestea Isus nu a descris a doua Sa venire de la sfârşitul necazului cel mare, când mânia lui Dumnezeu va aduce nimicirea pe pământ şi armatele lumii acesteia se vor confrunta la Armaghedon. În timpul acela oamenii nu vor fi – ca şi cum nu s-ar întâmpla nimic – „la câmp” sau „la moară” şi nicidecum nu vor serba cu bucurie, aşa cum se spune despre lumea dinainte de potop. În mod clar Isus descrie aici timpul la care s-a gândit Pavel când a scris: „Când vor zice: pace şi siguranţă!”

Oamenii dinainte de potop nu s-au gândit nicidecum la judecata lui Dumnezeu. Însă la a doua venire, când bătălia de la Armaghedon va fi în desfăşurare, lumea va fi demult înţeles că judecata lui Dumnezeu a venit peste ea şi ei au strigat deja către munţi: „Cădeţi peste noi, şi ascundeţi-ne de Faţa Celui ce şade pe scaunul de domnie şi de mânia Mielului” (Apocalipsa 6.16). Deci El trebuie să vină de două ori! Şi argumentele prezentate aici nu sunt totul.

Hristos va veni într-un timp când chiar şi creştinii vor fi într-un somn adânc (Matei 25.5); însă apoi se spune iarăşi, că El vine când frica şi groaza vor fi mari, deci când nimeni nu poate dormi: „Pentru că atunci va fi un necaz aşa de mare, cum n-a fost niciodată de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi. … Îndată după acele zile de necaz … vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului cu putere şi cu mare slavă” (Matei 24.21,29-30).

Pe de o parte Isus ne explică, că El va veni atunci când împrejurările din lumea aceasta nicidecum nu lasă să se întrevadă venirea Sa: „căci Fiul Omului va veni în ceasul în care nu vă gândiţi” (Matei 24.44). Însă El va veni după ce antihrist a preluat domnia şi toată viaţa de pe planeta aceasta stă scurt înainte de nimicire.

Hristos a atenţionat: „Şi dacă zilele acelea [ale nimicirii] n-ar fi fost scurtate, nimeni n-ar scăpa” (Matei 24.22). Însă totodată El a promis: „dar, din pricina celor aleşi [Israel], zilele acelea vor fi scurtate” (versetul 22). Cum să aibă aceasta loc? Precis prin venirea Sa vizibilă pe pământ în putere şi glorie, aşa cum este descris câteva versete după aceea. Şi în acest caz cu siguranţă nu este vorba de răpirea credincioşilor.

Aşa cum nu este posibil să se contopească într-un singur eveniment ceea ce Vechiul Testament spune despre venirea lui Mesia, tot aşa nu este posibil să se contopească într-un singur eveniment ce spune Noul Testament despre revenirea Sa. Şi aşa cum ucenicii ar fi trebuit să tragă concluzia, că Mesia trebuie să vină mai mult decât o singură dată pe pământ, tot aşa şi noi trebuie să credem că Hristos va trebui să mai vină de două ori.

Unii cred că Hristos va întâmpina Biserica Sa în văzduh şi apoi imediat o va lua cu El pe pământ, ca să salveze pe Israel şi să nimicească pe vrăjmaşii Lui. Dar aceasta nu ar fi împlinirea făgăduinţei Lui, aceea de a duce pe ai Săi în casa Tatălui, şi în afară de aceasta, nu este felul în care un mire îşi tratează mireasa. Nu este mult mai corect, aşa cum lasă să se înţeleagă Apocalipsa 19.7-10, dacă El o ia la Sine în cer, pentru ca mai întâi să aibă părtăşie intimă cu ea, înainte ca El apoi s-o aducă înapoi pe pământ şi împreună cu ea să domnească 1000 de ani?

Răpirea înainte de necazul cel mare oferă timp lui Hristos să Se preocupe intens cu ai Săi în cer, aşa cum ne este făcut cunoscut şi în Scriptură: „Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul, pe care-l va fi făcut pe când trăia în trup” (2 Corinteni 5.10). Întâlnirea cu Hristos în văzduh şi revenirea imediată la Armaghedon nu corespunde acestei afirmaţii.

Au fost scrise o mulţime de cărţi împotriva răpirii credincioşilor înaintea necazului cel mare, însă nici un argument nu contrazice motivele principale, pe care le-am prezentat spre justificarea ei:

1. Răpirea înainte de necazul cel mare este singurul eveniment plauzibil, care ar determina lumea să se unească sub conducerea lui antihrist şi să-l adore.

2. Răpirea timpurie este pasul decisiv pentru anularea influenţei Duhului Sfânt care lucrează în creştinii credincioşi, şi astfel să lase mâna liberă lui antihrist, de care el are nevoie.

3. Răpirea trebuie să aibă loc înainte de necazul cel mare, pentru că numai prin luarea Bisericii se pot împlini două profeţii, fără ca ele să se contrazică: a) Antihrist va putea exercita autoritate neîngrădită asupra tuturor locuitorilor pământului, şi el va omorî pe toţi care refuză să i se închine. b) Porţile Locuinţei morţilor nu vor putea să pună stăpânire pe Biserică.

Dispariţia a milioane de oameni va mâna lumea îngrozită în braţele „hristosului” universal, care va fi suveranul unei religii mondiale noi. El o va mângâia în temerile ei şi va aduce ordine în haos. Sunt unele argumente care vorbesc în favoarea acestei credinţe noi, căci antihrist va da impresia că el este Hristos, care aduce pace lumii. Mângâiată, satisfăcută şi hotărâtă pentru loialitate, lumea va saluta cu mare bucurie pe »salvatorul« ei.

Nota redacţiei

Redacţia mesagerul-creştin este răspunzătoare pentru publicarea articolului de mai sus. Aceasta nu înseamnă că neapărat ea este de acord cu toate celelalte gânduri ale autorului publicate (desigur cu excepţia articolelor publicate de redacţie) şi doreşte să atragă atenţia, să se ţină seama de toate gândurile şi practicile autorului, pe care el le face cunoscut în alte locuri. „Cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun” (1 Tesaloniceni 5.21).