Reactualizat: 02.07.2024 

  Versete călăuzitoare: Matei 18

    Este trist câte despărțiri au avut loc în trecut pentru că nu a fost recunoscut principiul despre care tocmai am vorbit! Acte extreme de disciplinare au fost impuse poporului lui Dumnezeu în așa fel încât nu era permis să se pună la îndoială veridicitatea unei astfel de acțiuni, ci era forțat fie să se supună acesteia, fie să se retragă din părtășia cu adunarea care a exercitat disciplinarea. Nu este nevoie să fim mai concreți aici, căci inimile noastre sunt îndurerate la gândul eșecului nostru în această direcție! Să ne întrebăm doar: nu există încă un remediu? Nu mai putem, cel puțin într-o anumită măsură, să ne întoarcem pe drumul de pe care am venit?

   În Sfânta Scriptură, numele sunt foarte importante și adesea au o semnificație remarcabilă. ...

  Versete călăuzitoare: 1 Timotei 2.9; 1 Petru 3.3,4; Tit 2.4,5; Deuteronomul 22.5,11; Romani 14.13-16

   Tema „îmbrăcăminte adecvată” a încins deja multe spirite de creștini. Pentru mulți, aceasta nu (mai) este deloc o temă, iar alții, așa se pare, și-au legat de ea întreaga identitate specifică grupării. ...

  Verset călăuzitor: Zaharia 8.16

   Ca niște creștini evlavioși, cum doar vrem toți să fim, știm că trebuie să ne comportăm riguros conform cu adevărul. Așa că băgăm deja în capul copiilor noștri că și minciunile de nevoie sunt tot minciuni. Și suntem foarte atenți să facem vecinilor noștri o informare corectă asupra capacității cilindrilor noii noastre mașini. Dar oare cum stă treaba cu adevărul atunci când este vorba să apărăm propriul nostru drept sau autenticitatea grupării în care ne aflăm? Mai este și atunci adevărul așa de important pentru noi sau merge atunci după principiul: scopul scuză mijloacele?

  Versete călăuzitoare: Coloseni 1.26-27

   Apostolul are de-a face cu doi potrivnici. Odată erau iudeii, de la care avea de îndurat persecuții, pentru că le nesocotea poziția specială prin faptul că propovăduia o astfel de veste despre „Hristos în națiuni”. Aici trebuie să devenim conștienți că acest gând era pe atunci atât de revoluționar, cum astăzi abia dacă ne putem închipui. În Faptele apostolilor 22.21-23 citim: „Și El mi-a zis: «Du-te, pentru că Eu te voi trimite departe, la națiuni»“. Și l-au ascultat până la cuvântul acesta și și-au ridicat glasul, spunând: „Ia de pe pământ pe unul ca acesta, pentru că nu trebuie să trăiască!“ Și, pe când strigau ei și-și aruncau hainele și aruncau praf în aer, ...” Acesta era motivul propriu-zis pentru care Pavel a ajuns atunci în detenție. Această veste era o urâciune pentru mândria iudeilor.

  Declinul mărturiei creștine

  Ruinarea și îndepărtarea de Cuvântul lui Dumnezeu

   Din nefericire, înainte de a încerca să prezentăm instrucțiunile lui Dumnezeu din Cuvântul Său, mai întâi trebuie clarificate multe lucruri. Așa cum un constructor înțelept trebuie să sape adânc și să îndepărteze o mulțime de gunoaie și de materiale inutilizabile înainte de a putea pune temelia (Luca 6.48), tot așa trebuie să ne ocupăm de anumite lucruri care au ajuns în mărturia creștină și care pur și simplu nu își au locul acolo. Nu intenționăm să criticăm ordinea actuală din creștinism, doar pentru a găsi greșeli în ea. Facem acest lucru doar pentru că noi credem că este necesar ca cititorul să vadă cât de mult aceste lucruri sunt contrare ordinii biblice a lui Dumnezeu.

  Cum rămâne cu diferitele confesiuni?

   Sunt ele rânduiala lui Dumnezeu sau a omului?

   Toți creștinii au căutat, într-o măsură mai mare sau mai mică, în Cuvântul lui Dumnezeu (Biblia) pentru a găsi calea mântuirii. Dar se pare că foarte puțini au studiat Cuvântul lui Dumnezeu după ce au devenit mântuiți, pentru a afla cum vrea Domnul ca ei să se adune pentru închinare [serviciul divin] și slujire [prin Cuvânt]. Toți cred că există o singură cale de mântuire; totuși, mulți au părerea că depinde de fiecare persoană să decidă cum să se închine. În creștinătatea de astăzi, se pare că creștinii fac ca și copiii lui Israel pe vremea judecătorilor: „Fiecare făcea ce era drept în ochii săi” (Judecători 17.6; 21.25; Deuteronomul 12.8; Proverbele 21.2). Ca urmare, există o mare varietate de opinii despre serviciul divin creștin [închinarea], iar multe dintre ele se contrazic între ele. Cei mai mulți creștini își celebrează „serviciile de închinare” de ani de zile - fiecare în felul sau stilul său, în funcție de preferințele personale și de apartenența confesională. În adevăratul sens al cuvântului, creștinii acceptă de generații întregi ceea ce dictează tradiția bisericii, fără să o pună la îndoială. De fapt, cei mai mulți cred că tradiția bisericii lor este idealul lui Dumnezeu.

  Versete călăuzitoare: Leviticul 16.4; Apocalipsa 19

   Aici este un Om în care curăția este atât de absolută, încât strălucirea ei este doar scoasă mai clar în evidență de negura îndreptățirii de sine a fariseilor sau de hainele murdare ale păcătoasei. Cât de mult trebuie să fi făcut bine inimii lui Dumnezeu să privească acea pânză de in albă și fără pată! Secole la rând El a căutat pe acest pământ blestemat de păcat pe cineva asupra căruia să Își poată odihni privirea, cineva care să fie marcat de ascultare și devotament.

   Întrebare: Am auzit multe (mai ales în timpul războiului mondial [primul] și după aceea[1]) despre semnele revenirii Domnului. Ar trebui să căutăm cu privirea astfel de semne?

  Versete călăuzitoare: 1 Corinteni 14

   Este o întrebare legitimă: Cine ar trebui să conducă de fapt o strângere laolaltă a Adunării (Bisericii)? Este posibil ca noi ca şi creștinii să ne fi obișnuit cu anumite ritualuri sau proceduri și probabil niciodată să nu le fi pus la îndoială. Unii au obiceiul de a veni la strângerea laolaltă și să aștepte să vadă cine dintre frați se lasă folosit pentru o slujbă. Astfel de adunări vorbesc cu plăcere despre „călăuzirea Duhului Sfânt în cadrul adunărilor”. Alții sunt obișnuiți să organizeze și să planifice totul înainte de o întâlnire a bisericii: sunt alese cântările, se decide tema predicii și predicatorul şi se aleg persoanele care vor rosti o rugăciune. Întrebarea care se pune aici este: Ce spune de fapt Biblia în această privinţă? Sau suntem liberi să procedăm într-un fel sau altul?

  Verset călăuzitor: Luca 22.15

   În Luca 22 citim un cuvânt al Domnului pe care nu-l găsim în Matei 26, unde vedem aceeași scenă a mesei cu mielul de Paște. Domnul le spune ucenicilor Săi, după ce a stat la masă cu ei: „Am dorit mult să mănânc paştele acesta cu voi.” - De obicei ne gândim doar la cât de multă dorință și nevoie avem noi de a lua Cina Domnului, și dacă noi, care avem multe lipsuri și slăbiciune, o luăm în mod demn. Dar oricât de importante ar fi aceste întrebări la locul lor, este totuşi binefăcător pentru inimă să-L auzim aici pe Domnul spunând: „Am dorit mult să mănânc paştele acesta cu voi.” Cu siguranță că Domnul nu se gândea doar la Paște, când a spus aceste cuvinte, dar și la instituirea Cinei Domnului; și cu siguranță chiar și acum este dorința inimii Sale de a ne vedea adunați la masa Sa, pentru a vesti moartea Sa.

  Versete călăuzitoare: Apocalipsa 3.14-22

   Un laodiceean este un om, care are într-adevăr lumina din Filadelfia, dar nu posedă nimic din puterea ei. Laodiceeanul nu se află în cadrul unui sistem; el nu aparţine nici catolicismului şi nici protestantismului, şi trebuie să fi într-unul din acestea două, pentru a fi într-un sistem. Am încrederea că aceasta va mişca inimile noastre ale tuturor. Este foarte important să primeşti lumină, şi lumina te scoate dintr-un sistem; dar să ai lumină nu este totul. Un laodiceean este unul care a primit lumină, dar nu posedă ceea ce ar trebui să rezulte prin lumină. ...

  Versete călăuzitoare: 1 Corinteni 10.14-22

   În 1 Corinteni 10.21 găsim un contrast dublu. Paharul Domnului este pus în contrast cu paharul demonilor şi Masa Domnului stă în contrast cu masa demonilor. Participarea la paharul şi la masa Domnului exprimă faptul că noi avem părtăşie cu Domnul şi unii cu alţii. Baza acestei părtăşii este realitatea nespus de mare că Domnul Isus Hristos Şi-a vărsat sângele pentru noi spre iertarea păcatelor noastre şi Şi-a dat trupul, cu care El a purtat păcatele noastre şi a fost făcut păcat pentru noi, la moarte pentru noi (Efeseni 1.7; 1 Petru 2.21-24). Cu toate că în 1 Corinteni 10.14-22 este vorba de drepturile Domnului şi sfinţenia Sa, este de asemenea adevărat că aceia care iau parte la „serviciul divin creştin”, arată prin aceasta că ei au fost împăcaţi cu Dumnezeu şi Îl cunosc pe Domnul Isus ca Răscumpărătorul şi Domnul lor. Aceia care în templele idolilor beau paharul demonilor şi iau parte la masa demonilor (aceasta înseamnă mesele de jertfă), exprimă prin aceasta legătura lor cu idolii – aceasta înseamnă de fapt cu demonii.

  Verset călăuzitor: Ioan 1.34

   „Şi eu am văzut lucrul acesta şi am mărturisit că El este Fiul lui Dumnezeu” (Ioan 1.34)

   În toate scrierile apostolului Ioan, Domnul Isus ne este prezentat ca Fiul lui Dumnezeu.

  Versete călăuzitoare: Matei 16.28-17.8; Marcu 9.1-8; Luca 9.27-36

   Ceea ce acum trebuie să ne atragă privirea în mod deosebit este că Moise şi Ilie sunt văzuţi împreună cu Isus în aceeaşi glorie. Despre Domnul citim: „şi [El] a fost transfigurat înaintea lor şi hainele Lui au devenit strălucitoare, foarte albe, aşa cum nici un înălbitor de pe pământ nu poate înălbi” (Marcu 9.3). În Luca 9.30,31 citim că Moise şi Ilie au fost văzuţi cu El în aceeaşi glorie, în timp ce cei trei ucenici, care erau de faţă, au văzut într-adevăr gloria, însă ei nu au avut parte de ea („Şi, iată, vorbeau cu El doi bărbaţi, care erau Moise şi Ilie, care, arătându-se în glorie, …”; Luca 9.30,31). Găsim aici deci o prezentare a ceea ce va avea loc cândva în Împărăţia lui Hristos. Moise este imaginea tuturor credincioşilor, care vor fi murit înainte de venirea lui Isus, Ilie dimpotrivă este imaginea acelor credincioşi care vor fi luaţi în cer fără să moară, în timp ce ucenicii reprezintă pe acei credincioşi care vor locui pe pământ în timpul domniei lui Hristos în Împărăţia de o mie de ani şi care vor vedea gloria lui Hristos şi a sfinţilor glorificaţi, dar nu vor avea parte de ea. Sfinţii glorificaţi vor avea parte împreună cu Domnul de aceeaşi glorie.

  Versete călăuzitoare: Romani 9.14-24

   Omul, raţiunea carnală, întreabă: Dacă Dumnezeu din doi oameni la fel de păcătoşi salvează pe unul şi pe celălalt îl lasă să se piardă, nu acţionează El atunci nedrept? Întrebarea în sine dovedeşte deja aroganţa inimii omeneşti, prin aceea că ea îşi revendică dreptul pentru om de a putea evalua şi judeca pe Dumnezeu, în loc să se lase evaluat de El şi să se supună judecăţii Lui. Nu poate fi altfel: de îndată ce eu pun la îndoială autoritatea suverană a lui Dumnezeu, eu devin criticul şi judecătorul lui Dumnezeu. Nu El judecă, ci eu judec. Gândirea naturală a omului se ridică de fapt împotriva unui adevăr care rezultă tocmai din natura divină, se întemeiază pe ea. Dacă Dumnezeu este Dumnezeu, El trebuie să fie suveran în tot ce face. Orice învăţătură, care tăgăduieşte maiestatea absolută a lui Dumnezeu sau vrea să-L prezinte ca fiind indiferent faţă de păcatul şi nenorocirea omului, este împotriva adevărului şi nedemnă de Dumnezeu.

  Versete călăuzitoare: Efeseni 3.1-10

   Este important să ştim ce este taina: ea este revelarea nespus de mare a perioadei actuale. Perioada aceasta a început odată cu coborârea Duhului Sfânt prin Domnul nostru Isus Hristos, Omul înviat, în ziua de Rusalii (Faptele apostolilor 2). Ea va înceta când Domnul Isus va reveni să răpească la Sine pe ai Săi.

   S-ar putea pune întrebarea: „Dacă trebuie să venim la strângerile laolaltă aşa cum s-a recomandat în capitolul anterior („Unde să merg? Care drum bisericesc este cel corect?), cine ar trebui atunci să conducă această Adunare?

   După ce cineva a constat că el se află într-o Biserică în care sunt foarte multe rânduieli stabilite de oameni, şi el s-a despărţit de această comunitate, probabil el se întreabă: „Unde să merg?”

   Dacă privim toate numele şi sciziunile din creştinătatea zdruncinată, aceasta este realmente o întrebare derutantă. Însă noi răspundem fără ezitare: Adresează-te lui „Dumnezeu şi Cuvântului harului Său” (Faptele apostolilor 20.32)! Noi trebuie să căutăm gândurile lui Dumnezeu în Cuvântul Său. Dacă toţi sunt una în a recunoaşte că Cuvântul lui Dumnezeu este ghidul pentru creştin, atunci trebuie să privim în Cuvântul Său, ca să găsim ordinea conform Scripturii pentru părtăşia creştină, în care noi ar trebui să fim conform voii Sale. De aceea întrebăm: „În care Biserică să intru conform Cuvântului lui Dumnezeu?” Deci, nicidecum într-una, căci Cuvântul lui Dumnezeu nu vorbeşte de ataşarea de vreo anumită Biserică! Răspunsul este deci clar: „Nicidecum eu nu pot aparţine unei biserici confesionale, căci prin aceasta m-aş aşeza într-o poziţie, într-un loc în care Cuvântul lui Dumnezeu nu m-a aşezat!”

   Cum se face că cineva vine într-o adunare de creştini, pe care el nicidecum nu o cunoaşte, şi insistă să aibă voie să frângă pâinea? Cum poate el insista să frângă pâinea într-un loc despre care el nu ştie ce [învăţătură] este acolo sau ce se practică acolo?

   Articolul acesta se ocupă cu tema importantă, că la vestirea Evangheliei nu este suficient să se aibă ca ţel salvarea oamenilor de la iad.

   Versete călăuzitoare: Efeseni 5.8; Matei 6.22,23

   Să ne gândim că mai mult contează ce este un slujitor decât ceea ce spune el; căci dacă este ceva întunecos la el, aceasta va face slujirea lui să fie lipsită de putere şi lui personal îi va produce pagubă. El nu are voie să aibă „părţi întunecate”. Cuvintele unui slujitor pot influenţa pe alţii numai în măsura în care ele au avut influenţă asupra lui însuşi. Viaţa lui trebuie să dea mărturie înaintea tuturor despre adevărul pe care el îl propovăduieşte. De asemenea el trebuie să ţină minte că aceia care s-au convertit prin el au primit o oarecare amprentă de la tatăl lor spiritual. S-ar putea să fi capabil să expui adevărul, deoarece l-ai studiat; dar cine este stăpânit de adevărul însuşi, îl prezintă viu.

   Este bine să fie amânate acţiunile de disciplinare?

   Dacă a avut loc o acţiune de neascultare faţă de Duhul Sfânt, atunci nu poţi spera în ajutorul lui Dumnezeu până când nu s-a luat atitudine faţă de această acţiune.

   Noţiunea încarnare [întrupare, din latină incarnare = „a deveni carne”] într-adevăr nu stă în Sfânta Scriptură, însă adevărul pe care ea îl redă îl găsim desigur acolo: Domnul a unit natura umană cu Persoana Sa [divină] şi a devenit Om. Aceasta înseamnă: El avea un „duh” omenesc (Ioan 11.33; 13.21), un „suflet” omenesc (Matei 26.38; Ioan 12.27) şi un „trup” omenesc (Evrei 10.5). Însă la devenirea Lui ca Om El nu a renunţat la Dumnezeirea Lui. Deci, El era în totalitate Om şi în totalitate Dumnezeu. Această unitate între natura dumnezeiască şi cea omenească nu o poate pricepe duhul omenesc: „Nimeni nu cunoaşte pe Fiul, în afară de Tatăl, nici pe Tatăl nu-L cunoaşte cineva, în afară de Fiul şi de acela căruia vrea Fiul să i-L descopere” (Matei 11.27). Nouă nu ni se cere să înţelegem aceasta, ci trebuie să o primim simplu prin credinţă.

   Versete călăuzitoare: Apocalipsa 21-22

   Ce este cu Adunarea (Biserica) în timpul Împărăţiei de o mie de ani? Nu a fost ea răpită deja cu mult timp înainte? Nu este locul ei în cer? Ce mai are ea atunci a face cu Împărăţia de o mie de ani de pe pământ?

   Versete călăuzitoare: Efeseni 3.1-11

   Trăim într-un timp marcat de toate acele probleme de care sunt caracterizate ultimele zile, conform atenţionărilor Scripturii. Cu toate acestea harul lui Dumnezeu ne-a hărăzit ca în aceste timpuri grele să regăsim adevărul măreţ despre taina relaţiei între Hristos şi Adunarea (Biserica) Sa.

   Versete călăuzitoare: Ioan 10.1-15

   În versetele acestea Domnul ne este prezentat ca "Păstorul oilor" care scoate oile Sale dintr-o religie pământească; "Păstorul cel bun" care îngrijeşte cu dragoste de oile Sale şi ca "un singur Păstor" care uneşte toate oile într-o singură turmă. Cât de mult Îşi doreşte El să vadă turma Sa despărţită de sistemele religioase stricate, supusă numai Lui şi făcută una cu El! Acesta este tabloul minunat pe care Domnul îl picteazăaici despre creştinătate.

   Dacă Cuvântul lui Dumnezeu ne spune că noi trebuie să ne strângem în Numele Domnului nostru Isus Hristos, atunci foarte sigur ne spune şi cum să facem aceasta. Vedem aceasta ca şi confirmare a faptului că Dumnezeu are în Cuvântul Său realmente un model al felului cum creştinii trebuie să se strângă pentru închinare şi slujire. […]

Versete călăuzitoare: Evrei 4.15,16; 1 Ioan 2.1,2

   Tabela aceasta exemplifică dinferenţa între funcţia de Preot şi funcţia de Mijlocitor a lui Hristos. Deseori sunt confundate slujbele lui Hristos în legătură cu aceste funcţii. De asemenea deseori noi nu suntem conştienţi cât de multă nevoie avem de aceste slujiri ale lui Hristos, pentru ca pe de o parte să fim păziţi de păcat şi pe de altă parte să devenim restabiliţi, după ce am căzut în păcat.

   Versete călăuzitoare: Ioan 4

   După ce Dumnezeu a cerut oamenilor timp de 4000 de ani, ca ei să-L glorifice, să I se închine, în cele din urmă El Însuşi S-a glorificat în Fiul, şi anume într-un fel minunat, precum nici un om, dacă ar fi vrut, nu ar fi putut face aceasta vreodată. Acolo Dumnezeu a fost glorificat în ceea ce El este cu adevărat.

   Poziţia şi slujba surorilor

   Un alt domeniu în care aşa numitele biserici din creştinătate s-au abătut de la ordinea lui Dumnezeu este poziţia şi slujba surorilor. S-ar putea pune întrebarea: „Credeţi că o soră poate fi o slujitoare?” Noi răspundem: „Da, noi credem aceasta deoarece Scriptura o spune”. În Romani 16.1 se spune: „Vă recomand pe Fivi, sora noastră, care este de asemenea o slujitoare a adunării din Chencrea.” Realmente noi credem că Dumnezeu doreşte ca toate surorile din Adunare (Biserică) să fie slujitoare, aceasta înseamnă în adevăratul sens al cuvântului. Dar când este vorba să se folosească cuvântul „slujitor” conform terminologiei obişnuite, pe care o adoptă poziţia falsă a clerului, nici un moment nu credem că un frate sau o soră ar trebui să fie pe un asemenea loc. Din Sfânta Scriptură rezultă foarte clar că rolul femeii în Adunare (Biserică) nu este unul public.

   Versete călăuzitoare: Tit 1.5

   După introducerea din primele patru versete Pavel ajunge acum la tema principală a scrisorii. Mai întâi el a tratat „învăţătura sănătoasă”, acum ajunge la exercitarea practică a ei în Casa lui Dumnezeu. Instrucţiunile, pe care apostolul le dă, se pot împărţi în două grupe: mai întâi (în restul capitolului 1) instrucţiuni personale pentru Tit, care se referă la rânduirea de bătrâni precum şi felul de procedare faţă de învăţătorii falşi; după aceea urmează (în capitolul 2) îndemnuri pentru diferite clase de credincioşi; bătrâni şi tineri, bărbaţi şi femei precum şi robi.

   Versete călăuzitoare: Matei 13

   Se întâmplă destul de rar că fraţii combat în scrierile lor părerile altor fraţi „din mijlocul nostru”. Şi în secolul 19 aceasta nu era altfel decât astăzi. Nu demult m-am lovit de un exemplu rar şi deosebit de interesant, unde totuşi a avut loc aşa ceva. Se referă la o întrebare cu interpretare grea, dar totuşi foarte importantă, şi anume interpretarea parabolelor a cincea, a şasea şi a şaptea din Matei 13. Pentru ca problema să fie înţeleasă, unele remarci preliminare ar putea să fie de folos.

   Versete călăuzitoare: Efeseni 3

   Misiunea încredinţată lui Pavel ca apostol al păgânilor şi ca vestitor al tainei

   Funcţia lui Pavel cuprindea două ţeluri. El le exprimă în Efeseni 3.8 şi 9, unde el prezintă pe scurt şi clar natura misiunii sale ca apostol sau evanghelist.

   În primul rând lui i-a fost dat harul, că el a fost trimis să vestească păgânilor bogăţia de nepătruns a lui Hristos. Accentul se pune aici pe faptul că erau păgânii, cărora el a fost împuternicit în mod deosebit să le predice. Propovăduirea sau descoperirea bogăţiei harului lui Dumnezeu în Hristos Isus nu a fost încredinţată special lui Pavel. Alţi au fost trimişi înaintea lui să predice aceste adevăruri preţioase, însă eforturile lor erau îndreptate, chiar dacă nu exclusiv, spre iudei. O prezentare mai bogată şi mai deplină a acestei bogăţii de nepătruns era desigur inclusă în funcţia lui Pavel; însă particularitatea harului, care i-a fost dat, consta în aceea că el era ales să predice păgânilor această bogăţie.

   A doua misiune a apostolului este exprimată prin cuvintele: „… şi să pun în lumină înaintea tuturor care este părtăşia acestei taine”.

   Versete călăuzitoare: Efeseni 3

   Taina este Adunarea (Biserica) lui Dumnezeu

   Nu trebuie căutat mult, până când să facem descoperirea dorită. În Efeseni 3.6 apostolul ne dă o prezentare rezumativă a ceea ce înseamnă „taina”, şi prezintă trei detalii:

1.      că păgânii trebuie să fie împreună-moştenitori,

2.      că ei trebuie să aparţină împreună cu iudeii la acelaşi trup şi

3.      că ei trebuie să fie împreună-părtaşi ai făgăduinţei în Hristos Isus prin Evanghelie.

   Cu alte cuvinte, este vorba de Biserica sau de Adunarea lui Dumnezeu, diferită în aceeaşi măsură de părtăşia iudaică precum şi de Împărăţia lui Dumnezeu.

   Versete călăuzitoare: Efeseni 3

   Israel putea să primească pe Mesia al lui

   Dacă deci un creştin astăzi citeşte scrierile profetice simplu şi numai în lumina ordinii universale existente şi încearcă să armonizeze totul cu ea, fără să ţină seama de tema tratată cu privire la comportarea responsabilă a lui Israel ca atare, va fi în mod necesar dus în rătăcire. Cu cât se studiază mai detaliat profeţiile, cu atât mai clar devine cu câtă iscusinţă au fost ele formulate ca să se acorde spaţiu alternativei credincioşiei lui Israel, dacă ea s-ar fi găsit la el. La venirea lui Mesia a existat pentru Israel o ofertă reală şi în absolută concordanţă cu Împărăţia lui Dumnezeu prorocită cu mult timp în urmă; o ofertă, care –dacă ar fi fost primită – ar fi condus la împlinirea imediată a făgăduinţelor, la instaurarea unei domnii plină de glorie. Să se spună cum ea ar fi fost introdusă este fără îndoială în afara capacităţilor noastre, dar să recunoşti cum ea ar fi putut fi introdusă este în domeniul nostru de competenţă şi în limitele priceperii noastre.

   Hristos şi Adunarea Sa (7)

   Partea a 7-a: Adunarea aflată în decădere şi dezordine

   Versete călăuzitoare: Matei 13.24-43; Faptele apostolilor 20.28-32; 2 Timotei 2.19-22

   Introducere

   Locurile din Scriptură citate mai sus stau toate în context cu tema pe care o avem în seara aceasta înaintea noastră, în care este vorba despre decăderea şi dezordinea în Adunarea lui Dumnezeu. Este decăderea, în ceea ce priveşte învăţătura, şi dezordinea, în măsura în care este vorba de lucrurile morale şi spirituale din practică.

   Într-o ocazie avută mai înainte am studiat pe scurt întemeierea Adunării lui Dumnezeu la coborârea Duhului Sfânt la Rusalii, şi atunci am văzut un tablou minunat şi copleşitor al noii părtăşii din Ierusalim, care era constituită în Numele Domnului. Am mai văzut, că nucleul mic, alcătuit din ucenicii care la Rusalii au fost botezaţi prin Duhul Sfânt să alcătuiască un trup, a început să crească la număr foarte repede, chiar din prima zi. Puterea Duhului Sfânt, care coborâse, era aşa de mare, că ea lucra puternic prin ei spre binecuvântarea celorlalţi din cetate, şi oameni, care au fost trădători şi ucigaşi ai Domnului Isus, au fost născuţi din nou prin cuvântul predicat. Ei au mărturisit că cred în Numele Lui, şi ei au fost adăugaţi la aceia care erau deja în Ierusalim.

   Hristos şi Adunarea Sa (6)

   Partea a 6-a: Creşterea şi întărirea Adunării

   Versete călăuzitoare: Faptele apostolilor 2.41,47; 9.31; Efeseni 4.7,8,11-16

   Introducere

   Am studiat săptămâna trecută întemeierea Adunării lui Dumnezeu la Rusalii prin lucrarea Duhului Sfânt, care a fost trimis din cer jos de către Domnul şi Hristosul înălţat. Adunarea a fost constituită atunci, însă potrivit planului lui Dumnezeu era necesar ca Adunarea să se extindă pe plan local, ca ea să crească la număr şi să se întărească, ca ea să se dezvolte potenţial şi ca ea să devină în lumea întreagă o mărturie mare pentru Domnul absent. Tema, pe care o avem acum înaintea noastră, este aceea referitoare la felul cum a avut loc această dezvoltare. Dacă tratăm această temă, am putea, privit istoric, să ne folosim de toată cartea Faptele apostolilor, care descrie drumul pe care s-a răspândit cunoaşterea Domnului nostru Isus Hristos şi credinţa în acele zile de început; şi am putea să studiem restul Noului Testament după Faptele apostolilor, căci epistolele, în mod deosebit cele ale lui Pavel, ne redau acea învăţătură sfântă, prin care este asigurată permanent creşterea Adunării. Însă în timpul care ne stă la dispoziţie putem privi chestiunea numai dintr-un punct de vedere general, la care să ne ajute Domnul.

   Sunt opt locuri importante în Scriptură, care vorbesc direct despre necaz (Matei 24.3-29; Marcu 13.4,24; Apocalipsa 3.10; 7.14-17; Deuteronomul 4.30,31; Ieremia 14.8; 30.4-7; Daniel 12.1). În mod justificat am putea presupune că cel puţin unul din aceste pasaje ar aminti dacă Adunarea ar trebui să treacă prin necazul cel mare. Însă realmente nu este nici măcar o singură referire că Adunarea va fi în necaz sau că are vreo legătură cu el! (Dacă vorbim despre Adunare – Biserică -, prin aceasta înţelegem creştini care sunt mădulare ale trupului lui Hristos; Romani 12.5; 1 Corinteni 12.13). Aceasta este deosebit de important, căci aceasta înseamnă, că aceia care cred în această învăţătură falsă au introdus propriile lor idei în Scriptură.

   Noul legământ este „mai bun”, deoarece el se bazează pe „făgăduinţe mai bune”. Când a fost încheiat legământul vechi, poporul a făcut o făgăduinţă. Ei au zis: „Tot ce a zis Domnul vom face” (Exodul 19.8; 24.3). Însă când Domnul a întemeiat legământul nou, El a dat o făgăduinţă. Şi aceasta a aşezat lucrurile pe o bază cu totul nouă, căci El niciodată nu eşuează în a-Şi ţine cuvântul. Astfel primul legământ este caracterizat prin aceea că poporul promite: „noi vom …”. Pe de altă parte noul legământ este caracterizat prin aceea că Domnul promite: „Eu voi …”.

   Răspuns la întrebări speciale

• Toţi sunt înrudiţi şi sunt foarte puţini fraţi şi foarte puţine surori

• Cântatul lasă de dorit

• Principii false ale bisericii

• Comportare sectantă

• Cuvânt de încheiere

   Cum găsesc eu o biserică potrivită?

   Este deosebit de important să-ţi fie clar, că nu tu poţi alege biserica. Dumnezeu a ales locul spiritual. Şi tu nu găseşti locul acesta mergând de la o biserică la alta, ci prin aceea că mai întâi tu cauţi în Sfânta Scriptură biserica adevărată. Abia după aceea poate avea loc cealaltă căutare.

   Este foarte important să-ţi fie clar, că într-adevăr în timpul nostru pare aşa, ca şi cum într-o localitate ar fi mai multe biserici, însă noi nu găsim aceasta în Cuvântul lui Dumnezeu. În Biblie găseşti întotdeauna numai gândul că într-o localitate a fost numai o singură biserică. Probabil în Ierusalim s-au strâns în case diferite, însă era numai o singură biserică în Ierusalim. Această biserică consta din toţi creştinii din localitatea respectivă născuţi din nou şi pecetluiţi cu Duhul Sfânt.

   Versete călăuzitoare: 2 Tesaloniceni 2.3,4; Maleahi 4.5,6; Apocalipsa 11.2; Faptele apostolilor 2.19,20; 1 Corinteni 4.3; Zaharia 14.1-5

   În acest articol scurt se vor cerceta unele pasaje din Biblie care fac unele afirmaţii despre ceea ce trebuie să aibă loc înainte de ziua Domnului şi prin aceasta să determine perioada de timp în care începe această zi.

   Versete călăuzitoare: 1 Corinteni 11.5,6,10,13

   Ce spui tu? Să-şi acopere femeia capul? În ce timp trăieşti tu de fapt? Suntem aici la mahomedani? Aşa sau asemănător se poate auzi, dacă se pune în discuţie tema „Acoperirea capului femeii din perspectiva creştină”. De aceea nu este uşor într-un timp ca astăzi să editezi un articol despre o astfel de temă. Dar să tăcem, dacă Biblia vorbeşte despre aceasta? Ar trebui mai bine să ocolim această temă? Trebuie luată atitudine la toate şi la orice? Însă această întrebare este mereu discutată între creştini. Şi nu pe nedrept, aşa cum gândim noi. În cele din urmă o femeie este în pericol ca printr-o comportare falsă în privinţa aceasta să-şi dezonoreze capul (versetul 5), să facă ceva care în ochii lui Dumnezeu şi înaintea îngerilor este ruşinos (versetul 6) şi nu se cuvine (versetul 13). De aceea vrem să scriem câteva rânduri referitoare la această temă.

Versete călăuzitoare: Romani 3.20-26

   În articolul acesta ne vom ocupa în mod deosebit cu întrebarea, dacă îndreptăţirea noastră este dependentă de ascultarea lui Hristos în împlinirea Legii, aşa cum aceasta se învaţă astăzi în unele cercuri reformatoare.

   Cu toate că aceia care susţin această învăţătură uneori se sprijină pe Reformă, se arată totuşi că această învăţătură – cel puţin parţial – a fost respinsă în timpul acela. Cu toate că desigur doctrina Reformei în sine nu are nici o importanţă decisivă pentru credincios – el este răspunzător numai faţă de Cuvântul lui Dumnezeu -, este totuşi interesant să se urmărească evoluţia ei.

   Versete călăuzitoare: Romani 11.33-36

Romani 11.33-36: O, adânc al bogăţiei şi al înţelepciunii şi al cunoştinţei lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecăţile Lui şi de neînţelese căile Lui! Pentru că cine a cunoscut gândul Domnului? Sau cine a fost sfătuitorul Lui? Sau cine I-a dat Lui întâi, şi să-i fie răsplătit? Pentru că din El şi prin El şi pentru El sunt toate lucrurile. A Lui fie gloria pentru totdeauna! Amin.

Jertfa arderii de tot: o îndrumare pentru adorarea adusă de noi

   Jertfitorul şi preoţii

   Versete călăuzitoare: Levitic 1

   F. Jertfitorul

   1. Persoana jertfitorului

   Acum se pune întrebarea: Cine este jertfitorul? Dacă ne gândim la caracterul model, atunci trebuie să spunem, că aici putem vedea mai multe aspecte:

Jertfa arderii de tot: o îndrumare pentru adorarea adusă de noi

   Însuşirile şi însemnătatea jertfei arderii de tot

   Versete călăuzitoare: Levitic 1

   În articolul acesta şi cel următor va fi vorba despre jertfa de ardere de tot descrisă în cartea Levitic capitolul 1. Mai întâi vrem să ne preocupăm cu însuşirile şi însemnătatea jertfei arderii de tot (şi în contrast cu jertfa pentru păcat şi vină) şi totodată vom studia ce însemnătate au aceste lucruri pentru noi astăzi. După aceea în partea a doua ne vom preocupa mai detaliat cu cel care aduce jertfa şi cu preoţii.

Verset călăuzitor: 1 Ioan 2.2

1 Ioan 2.2: El este ispăşire pentru păcatele noastre; dar nu numai pentru ale noastre, ci şi pentru lumea întreagă.

Introducere

   Învăţământul pe bază de material didactic este metoda cea mai bună de a da învăţătură, ca să slujească drept bază noţiunilor şi gândurilor elevului sau să extindă cercul gândurilor lui şi acolo unde este necesar să le corecteze. La fel I-a plăcut şi lui Dumnezeu să ne dea în Cuvântul Său într-un fel sau altul material didactic; şi cine poate da învăţătură ca El? O, de am fi elevi atenţi şi capabili! Cât de multă răbdare şi îndelungă răbdare trebuie să aibă Dumnezeu cu noi, şi cât de des El trebuie să reia mereu aceleaşi lecţii, până când în cele din urmă le-am înţeles şi le-am însuşit!

   Ce înseamnă „părtăşia cu Tatăl”?

Versete călăuzitoare: 1 Ioan 1.3; Ioan 8.29

   1 Ioan 1.3: … şi părtăşia noastră este în adevăr cu Tatăl …

   Ioan 8.29: Şi Cel care M-a trimis este cu Mine …

   „A fost şters de pe pământul celor vii”

   Printre diferitele suferinţe înfiorătoare ale Domnului nostru demn de adorare, aşa cum Psalmii le descriu, găsim un fel de suferinţe care – aşa cum este de temut – sunt foarte mult trecute cu vederea, dacă nu chiar sunt total neluate în seamă şi nu sunt crezute. Acestea sunt durerea de a fi „şters de pe pământul celor vii” (Isaia 53.8), că „viaţa I-a fost luată de pe pământ” (Faptele Apostolilor 8.33), „luat la jumătatea zilelor Sale” (Psalm 102.24).

   Galateni capitolul 3

„O, galateni fără minte! Cine v-a fermecat pe voi, înaintea ochilor cărora Isus Hristos a fost arătat răstignit? Numai aceasta doresc să aflu de la voi: din faptele legii aţi primit Duhul, sau din auzirea credinţei? Aşa de fără minte sunteţi? După ce aţi început în Duh, acum sfârşiţi în carne? În zadar aţi suferit atâtea? dacă, în adevăr, chiar în zadar! Cel care vă dă deci Duhul şi face lucrări de putere între voi, face acestea din fapte ale legii, sau din auzirea credinţei?” (Galateni 3.1-5).

   Galateni capitolul 2

   Apostolul se referă încă la istoria lui personală, deoarece ea oferă dovada cea mai puternică că nicidecum el nu privea Legea ca mijloc pentru îndreptăţirea lui.

„Apoi, după paisprezece ani, m-am suit din nou la Ierusalim cu Barnaba, luându-l cu mine şi pe Tit. Şi m-am suit potrivit unei descoperiri şi le-am prezentat Evanghelia pe care o predic printre naţiuni, dar în special celor mai de seamă, ca nu cumva să alerg sau să fi alergat în zadar” (Galateni 2.1-2).

   Galateni capitolul 1

   Epistola către Romani şi epistola către Galateni tratează ambele aceeaşi temă mare, şi anume calea îndreptăţirii unui păcătos înaintea lui Dumnezeu. Este însă o diferenţă mare între cele două epistole. În epistola către Romani apostolul prezintă în ce constă realmente Evanghelia – puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede, deoarece în ea este revelată dreptatea lui Dumnezeu prin credinţă. În epistola către Galateni dimpotrivă el a avut a face cu aceia care au primit Evanghelia harului lui Dumnezeu şi au încercat să lege Evanghelia cu faptele Legii şi prin aceasta s-o distrugă. De aceea în această epistolă găsim multă severitate. În nici o altă ocazie Pavel nu impune autoritatea sa apostolică cu o asemenea tărie.

   Unitatea Duhului: Efeseni 4.1-6

   Înainte de a ne ocupa cu subiectul darurilor slujirii, care este pus înaintea privirii noastre pe parcursul capitolului, Duhul Sfânt se preocupă mai întâi cu unitatea, de care au parte astăzi sfinţii lui Dumnezeu în Hristos. Era necesar ca această unitate să fie prezentată ca o mare platformă. Pe această platformă şi în legătură cu ea are loc slujirea. Căci slujirea scoate pe prim plan mai mult pe fiecare mădular al lui Hristos, şi nu atât de mult trupul ca întreg. Căci cu toate că există o afirmaţie cunoscută, că Biserica dă învăţătură, în realitate ea este total nejustificată. Da, este chiar aşa, că gândul că Biserica ar da învăţătură conduce la aroganţa infailibilităţii; aceasta o găsim exprimată cel mai clar în catolicism.

Perioada de timp actuală şi cea viitoare (14)

Biserica, respectiv Adunarea

   În veacul actual Adunarea sau Biserica strânsă prin Duhul Sfânt din toate naţiunile, seminţiile, popoarele şi limbile trăieşte prin credinţă din viaţa Capului ei o viaţă care este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu. Mădularele ei sunt într-adevăr acum copii ai lui Dumnezeu, dar ce vor fi ei în viitor nu s-a arătat încă (1 Ioan 3.2). Ei sunt însă lepădaţi de fii veacului acesta, aşa cum este încă şi Capul lor, ei sunt consideraţi ca „gunoiul lumii, lepădătura tuturor” (1 Corinteni 4.13). Deoarece prin trupul lor ei aparţin acestei creaţii, care suspină, şi ei suspină din pricina slăbiciunii lor (Romani 8.22-23). Este timpul împrăştierii şi plângerii, în timp ce lumea se bucură (Ioan 16.20).

   Tabelele genealogice ale lui Isus Hristos

Preocuparea cu tabelele genealogice

   Cu siguranţă suntem înclinaţi să ne întrebăm dacă ar trebui să ne preocupăm cu tabelele genealogice. Desigur nu vom ezita să acordăm un loc subordonat tabelelor genealogice din Sfânta Scriptură. În Vechiul Testament găsim mereu tabele genealogice şi liste genealogice, şi din diferite locuri din Vechiul Testament aflăm chiar cât de importante erau ele pentru aparţinătorii poporului Israel, în mod deosebit pentru preoţi şi leviţi. Putem fi siguri că apostolul Pavel nu s-a gândit la aceste tabele genealogice, când a rugat pe Timotei să poruncească unora să nu se preocupe cu „genealogii fără sfârşit” (1 Timotei 1.4).

   13. Hristos, speranţa noastră

   Expresia „Hristos, speranţa noastră” se întâlneşte numai o singură dată în Scriptură. „Pavel, apostol al lui Isus Hristos, după porunca lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, şi a lui Hristos Isus, speranţa noastră” (1 Timotei 1.1). Într-adevăr, expresia ca atare nu se mai foloseşte în alte locuri din Scriptură, însă ceea ce ea desemnează se întâlneşte practic în fiecare carte, în unele cărţi ale Noului Testament se întâlneşte chiar aproape pe fiecare pagină. Căci ceea ce caracterizează pe fiecare creştin credincios este, că El aşteaptă pe Domnul Isus, care va reveni, potrivit făgăduinţei Sale, să ne ia la Sine, pentru ca acolo unde este El să fim şi noi (Ioan 14.3).

   12. Hristos, Capul nostru

   Afirmaţia Scripturii, că Hristos este Cap, este valabilă în mai multe privinţe. În primul rând El este „Capul oricărui bărbat” (1 Corinteni 11.3); apoi El este „Cap peste toate” (Efeseni 1.20); şi în cele din urmă El este „Cap al Trupului, al Adunării” (Coloseni 1.8). Primul aspect arată domnia Lui peste toţi oamenii, căci El are autoritate peste toată carnea; în aspectul al doilea vedem supremaţia Sa universală peste toate lucrurile; şi aspectul al treilea arată clar relaţia Lui deosebită cu Biserica (Adunarea). În toate aceste glorii El a intrat pe baza răscumpărării, deci ca Om.

   11. Hristos, pacea noastră

   Este la fel de interesant pe cât este de folositor să cercetăm căile lui Dumnezeu pe pământ. Atâta timp cât nu este o câtuşi de puţină măsură de cunoaştere a lor, cum Dumnezeu a dezvăluit şi revelat căile Sale în diferite epoci, ne este imposibil să înţelegem trecutul, prezentul sau viitorul – epoca Legi, natura creştinismului sau însuşirile Împărăţiei de o mie de ani. În epistola către Efeseni găsim prezentarea completă a planului lui Dumnezeu cu privire la timpul actual, sau mai degrabă cu privire la poziţia pe care El în harul Său suveran a dăruit-o celor care cred în Hristos Isus.

   Rugăciuni adresate Domnului Isus

   Sunt rugăciunile noastre „prea mult orientate” spre Isus?

   Verset călăuzitor: 1 Corinteni 1.2

   1 Corinteni 1.2: „… împreună cu toţi cei care, în orice loc, cheamă Numele Domnului nostru Isus Hristos, Domn şi al lor şi al nostru.”

Perioada de timp actuală şi cea viitoare (7)

Răpirea Adunării (Bisericii) - nevăzută de lume

Versete călăuzitoare: Ioan 14.19; Geneza 5.24; 2 Împăraţi 2.11

   Evanghelia lui Dumnezeu

   Evanghelia Fiului Său

   Evanghelia lui Hristos

   Evanghelia lui Isus Hristos

   Evanghelia Domnului nostru Isus Hristos

   Evanghelia păcii

   Evanghelia harului

   Evanghelia Împărăţiei

   Evanghelia veşnică

   Evanghelia gloriei lui Hristos

   Evanghelia slavei fericitului Dumnezeu

   Evanghelia bogăţiiei de nepătruns a lui Dumnezeu

   Evanghelia mântuirii voastre

   Evanghelia pentru cei necircumcişi

   Evanghelia pentru cei circumcişi

   Unul din punctele de atac deosebit ale lui satan este, „să nu vadă strălucind lumina Evangheliei slavei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu” (2 Corinteni 4.4). Vai, câtă perfidie arată satan cu acest atac! De ce atacă el tocmai acest punct? Dacă îi reuşeşte acest atac, atunci întunecă strălucirea. Gloria lui Hristos este măsura glorificării lui Dumnezeu şi întunecarea acestei strălucirii a gloriei lui Hristos înseamnă că şi cealaltă glorie este întunecată.

   Evanghelia gloriei lui Dumnezeu

   Evanghelia slavei lui Hristos

   Evanghelia harului lui Dumnezeu

   Rezumat

   Convertirea lui Pavel

   Nu este fără importanţă, că Dumnezeu l-a mântuit pe Pavel atunci când el era într-o călătorie de îndepărtare de Ierusalim. Nu numai că el nu era în Ierusalim, atunci când Domnul l-a mântuit; ci el se îndepărta de Ierusalim. De ce? Eu cred că motivul este următorul:

1.      Pavel nu a fost introdus în binecuvântare în locul unde erau cei doisprezece, pentru ca să nu fie nici un motiv să se presupună că el ar fi în vreun fel oarecare subordonat lor.

2.      Misiunea lui era diferită de misiunea lor şi nu trebuia să fie nici o confundare între cele două misiuni diferite.

Versete călăuzitoare: Faptele Apostolilor 1.15-22

   Care era misiunea celor doisprezece? Te rog să citeşti Faptele Apostolilor 1.15-22

Matei 4.17; Luca 16.16; Marcu 1.14

   Creştinul care afirmă – şi oricât de învăţat ar fi el -, că este numai o singură veste bună, o singură Evanghelie, arată o lipsă fundamentală referitoare la înţelegerea căilor lui Dumnezeu. El nu cunoaşte adevărul dispensaţional; şi probabil el este mai mult decât aceasta – poate fi, că el respinge conştient adevărul dispensaţional.