Cele zece plăgi asupra Egiptului: Plăgile 4, 5 şi 6  – W. J. Ouweneel

Plaga a 4-a: muştele câineşti (Exod capitolul 8.20-32)

   Urmează acum plaga a patra, la care constatăm o diferenţă esenţială faţă de plăgile anterioare: începând cu această plagă şi până la plaga a noua vedem cum Dumnezeu a pus deoparte pe poporul Său Israel din Egipt, din lumea aceasta. După ce Adunarea va fi răpită va fi din nou o rămăşiţă iudaică, pe care Dumnezeu o va păzi prin toate plăgile şi încercările pe care El în providenţa Sa le va lăsa să vină peste lumea aceasta. Despre această despărţire între poporul lui Dumnezeu şi lume citim în versetul 23: „Voi face o deosebire (textual stă aici: eliberare) între poporul Meu şi poporul tău. Semnul acesta va fi mâine.” Observă cuvântul „semn”. Eliberarea pe care Dumnezeu o face între poporul Său şi lume este un semn. Şi chiar şi aceste plăgi au să ne spună ceva, căci în principiu toate cele nouă plăgi încep deja în timpul nostru. Te întreb: Unde stai tu? De care parte a acestei eliberări? Aparţii acelora care locuiesc în ţinutul Gosen? Gosen înseamnă „în apropiere”, foarte aproape de inima lui Dumnezeu, foarte aproape de Domnul Isus! Dacă tu te afli acolo, vei fi cruţat de aceste plăgi care vor veni peste Egipt. Sau stai de cealaltă parte, de partea Egiptului, de partea lumii? Stai de partea celor nemântuiţi, de partea acelora pe care Dumnezeu în providenţa Sa, şi foarte curând direct, îi va lovi prin judecăţile Sale? Atunci şi tu vei ajunge sub această plagă a patra, despre care în versetul 21 citim: „Voi trimite muşte câineşti împotriva ta, împotriva slujitorilor tăi, împotriva poporului tău şi împotriva caselor tale.” Înţelesul iniţial al expresiei „muşte câineşti” nu este foarte sigur, dar probabil el înseamnă o combinare de tot felul de insecte parazite, de muşte, care nu sug sânge aşa cum sug ţânţarii, ci transmit tot felul de necurăţii, tot felul de boli. Sunt lucruri mici care lezează viaţa oamenilor. Aici nu ne aflăm încă la plăgile cele mai rele, dar şi aceste muşte câineşti chinuie şi zăpăcesc deja pe oameni. Ce sunt aceste chinuiri şi zăpăceli permanente? Invidie, gelozie, vorbirea de rău, acestea sunt exemple pentru astfel de muşte câineşti. Ele se aseamănă cu vulpile mici din Cântarea Cântărilor 2, care strică viile. Ele distrug tot ce se găseşte în vii. De aceea mireasa roagă acolo, ca vulpile mici să fie prinse. Sunt aceste animale mici, ca aici această amestecătură de insecte parazite, care otrăvesc relaţiile naturale dintre oameni. De ce parte stăm noi? Cunoaştem noi invidia, aşa cum ea se întâlneşte între oamenii lumii acesteia? Cum stau lucrurile cu vorbirea de rău? Spunem noi lucruri pe la spate, care nu sunt adevărate şi cu care noi ne împovărăm reciproc? Ne prefacem noi înaintea semenilor noştri, a credincioşilor noştri? Pavel spune în Tit 3.3: „Căci şi noi eram altădată fără minte, neascultători, rătăciţi, robiţi de tot felul de pofte şi de plăceri, trăind în răutate şi invidie, demni de a fi urâţi şi urându-ne unii pe alţii.” Aceasta suntem şi noi prin natura noastră! Dar dacă stăm de partea salvării, atunci putem spune: „şi noi eram”. Dar cât de des se găsesc aceste lucruri şi la noi, în mijlocul poporului lui Dumnezeu! Cât de puţin ne-am despărţit noi de ele în practica vieţii! Dumnezeu în providenţa Sa lasă să vină aceste plăgi. Ele nu sunt încă judecăţi, care vin direct din cer, aşa cum sunt ultimele trei plăgi. Sunt plăgi prin providenţa Sa, prin care El arată ce este în inima egiptenilor. Aici vedem deci nu atât de mult ce se petrece în lumea din jurul nostru, ca în primele plăgi, ci ceea ce iese la iveală de la egiptenii înşişi şi ce este în inimile lor. Vedem aceasta mult mai accentuat la plaga următoare. Însă mai înainte încă ceva referitor la cuvintele remarcabile, pe care faraon le rosteşte în legătură cu această plagă.

   După ce aici a avut loc o despărţire între poporul lui Dumnezeu şi egipteni, vedem cum faraon oferă compromisuri. Lumea nu poate suporta ca credincioşii să ocupe un loc deosebit cu privire la lumea aceasta. Lumea năzuieşte să facă despărţirea cât se poate de redusă, încercând să amestece Adunarea cu lumea. Prima ofertă a lui faraon este: „Duceţi-vă de aduceţi jertfe Dumnezeului vostru, aici în ţară” (Exod 8.25). Da, el va permite chiar ca credincioşii în zilele noastre să slujească lui Dumnezeu în Egipt; dar ce înseamnă să slujeşti lui Dumnezeu fără să treci prin Marea Roşie? Marea Roşie este un tablou a ceea ce înseamnă moartea Domnului Isus pentru noi. Noi am fost salvaţi din lumea aceasta prin moartea Domnului Isus. Prin aceasta noi am fost despărţiţi pe deplin de lume.

   Cât de mulţi creştini, care poartă numele de creştini, năzuiesc să slujească lui Dumnezeu în lumea aceasta, în timp ce rămân în domeniul apropiat  şi sub influenţa lui satan şi a demonilor lui. Ce slujbă dezgustătoare este aceasta pentru Dumnezeu! Se poate sluji lui Dumnezeu aflându-ne de partea aceasta a Mării Roşii (a salvării) cu o inimă necurăţită, nesalvată, cu o viaţă nesalvată, care încă stă sub puterea lui satan şi a păcatului? Poate fi aceasta slujbă pentru Dumnezeu? Moise a răspuns: „Vom face mai bine un drum de trei zile în pustie şi acolo vom aduce jertfe Domnului, Dumnezeului nostru, aşa cum ne va porunci El.” (Exod 8.27) Ce înseamnă acest drum de trei zile? Este drumul morţii şi învierii Domnului Isus, care a înviat dintre morţi în ziua a treia. Aceasta este premisa absolut necesară, ca să se poată sluji lui Dumnezeu. Noi trebuie nu numai să fim salvaţi şi să stăm cu picioarele noastre pe partea cealaltă a Mării Roşii, ci trebuie de asemenea să fi făcut un drum de trei zile.

   Apoi vine satan cu o a doua viclenie: „Vă voi lăsa să plecaţi, ca să aduceţi jertfe Domnului, Dumnezeului vostru, în pustie; numai să nu vă depărtaţi prea mult!” (Exod 8.28) Prima sa viclenie se poate uşor recunoaşte; foarte curând se recunoaşte că este imposibil să slujeşti lui Dumnezeu fără să fi salvat. Însă înţelegem noi tot aşa de repede şi viclenia a doua? Faraon spune: „Nu vă depărtaţi prea mult”. Voi vă puteţi într-adevăr duce pe partea cealaltă a Mării Roşii, dar nu vă duceţi prea departe, ca astfel să rămâneţi sub influenţa mea, sub controlul meu şi să pot să vă iau oricând repede înapoi în Egipt. Ce înseamnă să nu se facă această călătorie de trei zile în pustie? Înseamnă că noi probabil suntem salvaţi şi mântuiţi, dar nu am învăţat să aducem tot ce este din omul natural la locul judecăţii, al morţii şi al învierii Domnului Isus. Înţelegem noi, că între lume şi noi a avut loc o despărţire uriaşă? Este lumea răstignită pentru noi? Ce este răstignit este ceva dezgustător. Este lumea dezgustătoare pentru noi, de care noi ne depărtăm cât se poate de mult? Apostolul Pavel spune în Galateni 6.14: „Prin care lumea este răstignită faţă de mine”. Noi suntem uniţi cu moartea şi învierea lui Hristos pe un loc dispreţuit. Noi suntem foarte departe de lume. Am înţeles noi această viclenie, sau suntem mulţumiţi că am fost salvaţi prin Marea Roşie? Să învăţăm ce înseamnă că tot ce este din natura noastră, din carnea noastră, trebuie să-şi aibă locul în moartea lui Hristos. Noi putem sluji lui Dumnezeu numai la muntele lui Dumnezeu în puterea unei vieţi noi. Vedem aici cum Moise înţelege această viclenie şi nu acceptă această ofertă.

Plaga a 5-a: ciuma vitelor (Exod capitolul 9.1-7)

   La această a cincea plagă care urmează, vitele Egiptenilor sunt lovite prin judecată. În capitolul 8.26 citim ceva foarte remarcabil. Moise numeşte acolo motivul pentru care copiilor lui Israel nu le-a fost posibil să slujească lui Dumnezeu în Egipt, căci atunci ei ar fi trebuit să jertfească lui Iehova, Dumnezeul lor, ceva care pentru egipteni era o urâciune. Oile şi viţeii erau o urâciune pentru egipteni. Citim în Scriptură despre trei lucruri, pe care egiptenii le detestau: în primul rând era masa comună cu evreii (Geneza 43.32), în al doilea rând păstorii oilor (Geneza 46.34) şi în al treilea rând, aşa cum Moise spune aici, oile şi viţeii. Pentru oamenii lumii acesteia este o urâciune să aibă legătură şi părtăşie cu un evreu. Evreu înseamnă textual: „un trecător prin”, deci un pelerin, un călător pe pământul acesta. De ce sunt oile şi viţei o urâciune pentru lumea aceasta? Deoarece erau o posesiune a poporului Israel, care lua din ele să jertfească lui Iehova. De ce tocmai oi şi viţei? Deoarece aceste animale ne prezintă slava Domnului în jertfa Sa pentru Dumnezeu. O astfel de slujbă este o urâciune pentru egipteni, pentru lumea aceasta. O slujbă fără aceste animale găsim frecvent pe teritoriul creştin. Ea este o slujbă adaptată la trăsăturile de caracter şi la obiceiurile lumii. Pentru lumea aceasta este o urâciune, când noi în serviciile noastre de jertfă aducem oi şi viţei, care prezintă slava Domnului Isus în dăruirea Sa deplină. Putem noi aduce aceste jertfe în legătură cu egiptenii?

   În această plagă sunt lovite tocmai oile şi viţeii egiptenilor, căci cu toate că erau o urâciune înaintea lor, între timp ei şi-au făcut rost de aceste animale. Tot aşa este şi în zilele noastre cu oamenii lumii acesteia. Dacă noi nu ocupăm un loc deoparte în Gosen, atunci şi la noi este la fel. Pentru ce avem noi oile noastre şi viţeii noştri? Pentru ce avem posesiunile noastre? Le folosim noi, aşa cum spune Moise mai târziu, pentru a jertfi lui Iehova? Aici nu este vorba în primul rând de a ajuta pe săraci şi pe nevoiaşi, ci de a lua din ele şi a jertfi lui Iehova, pentru ca El să fie glorificat şi să vadă ce au savurat inimile noastre din jertfa lui Hristos. Ţinem noi posesiunile noastre pregătite pentru aceasta, sau le folosim pentru noi înşine? Este pentru noi o urâciune să punem la dispoziţia lui Iehova posesiunile noastre, sau le savurăm numai noi, aşa cum făceau egiptenii? Atunci această plagă ne loveşte şi pe noi, căci atunci noi nu ocupăm locul din Gosen. Acesta este un gând serios. În capitolul 5.3 Moise a spus: „Dă-ne voie să facem un drum de trei zile în pustie, ca să aducem jertfe Domnului, pentru ca să nu ne bată cu ciumă sau cu sabie.” Poporul era ascultător, şi ei s-au dus în pustie, şi de aceea Dumnezeu nu a adus ciuma. Găsim de multe ori în Scriptură, că Dumnezeu înlătură plăgile Sale atunci când este prezentă ascultarea, în timp ce El lasă plăgile Sale să vină peste aceia care sunt neascultători. Lepra lui Naaman a fost vindecată atunci când Naaman a fost ascultător. Ea l-a lovit însă pe Ghehazi, care era neascultător şi voia să profite de situaţie, aşa că Elisei a trebuit să spună: „Este oare acum timpul de luat … oi, boi?” (2 Împăraţi 5.26) Iubiţi fraţi şi iubite surori, este timpul să avem avere pentru noi? Atunci ciuma, pe care Dumnezeu a îndepărtat-o de la Israel, va lovi Egiptul precum şi posesiunile noastre, dacă noi folosim aceste posesiuni pentru noi înşine, aşa cum au făcut egiptenii, pentru savurarea noastră, şi nu ca să jertfim lui Iehova din ele. Să-L rugăm să folosească El darurile noastre, mijloacele noastre, talentele noastre şi posesiunile noastre, pentru ca Hristos să fie glorificat în lumea aceasta, şi în mod deosebit în lucrarea de jertfire făcută de credincioşi. Dacă nu este aşa, atunci această plagă va veni şi peste noi, tot aşa cum binecuvântarea Domnului va veni peste noi, dacă folosim posesiunile noastre pentru El.

   Faraon a trimis mesageri, ca să afle mărimea acestei plăgi. Care a fost rezultatul? „Şi iată că nici o vită din turmele lui Israel nu pierise.” (Capitolul 9.7) Aceasta va face Dumnezeu. Dumnezeu ne va binecuvânta şi pe noi şi darurile şi posesiunile noastre. Probabil sunt fraţi, care au darul să prezinte gloria Persoanei lui Hristos, dar tac. Aşa cum Domnul a făcut cu egiptenii, El va face la fel şi cu ei, dacă pentru ei este o urâciune să folosească acest dar. Acestea sunt lucruri foarte serioase. Domnul să dea har, ca El să nu trebuiască să ne spună şi nouă: „dar de la cel ce n-are se va lua şi ce are” (Matei 25.29).

Plaga a 6-a: vărsatul negru (Exod capitolul 9.8-12)

   Plăgile devin tot mai grele. Muştele câineşti s-au referit la vorbirea noastră, la viaţa noastră comună, la umblarea şi activităţile noastre. Plaga a cincea a mers un pas mai departe: aici Dumnezeu ne loveşte în posesiunile noastre, pe care le folosim pentru noi înşine, pe care noi cu sete de câştig, care este o rădăcină a tuturor răutăţilor, le îngrijim foarte bine. Plaga a şasea este şi mai rea. Dumnezeu va permite să vină un timp în care va face cunoscut oamenilor lumii acesteia ce este în ei înşişi. La plaga a şasea ies băşici pe oameni, şi de asemenea şi pe animale, şi chiar şi pe învăţători, pe care îi întâlnim aici pentru ultima dată, după ce mult timp nu am auzit nimic despre ei. Aici ei păşesc din nou înaintea noastră, ca să confirme cuvântul lui Pavel că nebunia lor va fi arătată deplin tuturor (2 Timotei 3.9). În zilele noastre magii pot încă vorbi în libertate în lumea creştină, dar va veni un timp, aşa cum spune Pavel, când nebunia lor va fi arătată deplin tuturor. Se va vedea în afară că ei nu au fost în stare să facă să iasă păduchi din ţărâna pământului şi că ei nici nu au fost în stare să îndepărteze boli şi nevoi în domeniul spiritual, fie că este vorba de creştinătate sau oriunde altundeva. Ei vor trebui să recunoască că nu era o evoluţie naturală, sănătoasă, ci era o plagă, provocată prin degetul lui Dumnezeu. Deci nebunia lor se va arăta mai mult, căci aceste băşici apar chiar pe ei înşişi. Şi aceasta la magii care corespunzător slujbelor egiptene acordau trupului şi curăţiei trupului o importanţă aşa de mare, că ei îmbălsămau trupurile împăraţilor lor, ca să le menţină  curate multe secole: aceste trupuri sunt acoperite aici cu băşici.

   Şi de unde vin băşicile astăzi? Dumnezeu spune lui Moise şi lui Aaron: „Umpleţi-vă mâinile cu cenuşă din cuptor”. Această cenuşă trebuia împrăştiată de Moise spre cer. Între ultima plagă a primei serii şi ultima plagă a celei de-a doua serie, deci între plaga a treia şi plaga a şasea este o paralelă. La plaga a treia era vorba de ţărână, din care a ieşit viaţa care a devenit o plagă, şi aici la plaga a şasea este vorba de cenuşă. Ţărâna şi cenuşa aparţin împreună. Ambele vorbesc despre moarte. Ţărâna în ea însăşi este moartă, şi tot aşa şi noi ne vom întoarce în ţărână, în ceea ce priveşte trupul nostru (Geneza 3.19). Cenuşa este rezultatul unei arderi, un tablou al judecăţii, al judecăţii nimicitoare a lui Dumnezeu. Când păcătoşii se recunosc în lumina lui Dumnezeu, ei spun împreună cu Iov: „Mă pocăiesc în ţărână şi în cenuşă” (Iov 42.6). Când merg mai departe spun împreună cu Avraam în Geneza 18.27: „Eu, care nu sunt decât praf şi cenuşă”. Acolo unde se găseşte această atitudine la oameni, poate ieşi la iveală binecuvântare. Acolo poate ieşi la iveală viaţa din ţărână. Din cenuşă, din judecată, care se găseşte în cuptor, ia naştere binecuvântare. Căci binecuvântările noastre, iubiţi fraţi şi iubite surori, se bazează pe faptul că Domnul Isus a trecut în taină înaintea lui Dumnezeu prin acest cuptor, prin focul judecăţii lui Dumnezeu. Din această cenuşă vine binecuvântare pentru noi! Dar pentru cei necredincioşi aceasta înseamnă, exact ca şi la plaga a treia, tocmai opusul. Pentru noi viaţa din moarte este o binecuvântare, pentru cei necredincioşi însă este un blestem. Rezultatele cenuşii cuptorului sunt o binecuvântare pentru noi, pentru egipteni vor fi un blestem. Moartea Domnului Isus este un blestem pentru oamenii lumii acesteia, dacă ei nu iau pentru ei înşişi această moarte ca o curăţire a păcatelor lor. În afară de aceasta Israel însuşi a fost în acest cuptor, în cuptorul de fier al Egiptului, în care puterea lui satan năzuia să nimicească poporul şi să-l transforme în cenuşă. Dar după aceea Dumnezeu a hotărât un moment când această cenuşă a venit asupra capului duşmanilor lor. Cenuşa este aici împrăştiată spre cer şi cade peste egipteni. Aşa cum la plaga a cincea judecata a fost asupra oilor şi vitelor lor, la plaga aceasta ei înşişi sunt loviţi prin judecată. Egiptenii au încercat să nimicească poporul în cuptorul de foc; acum judecata se întoarce asupra lor înşişi.

   În afară de aceasta, în faptul că cenuşa este aruncată spre cer găsim pentru prima dată un indiciu referitor la ceea ce va avea loc la ultimele trei plăgi. Ultimele trei plăgi ne arată judecăţile definitive ale lui Dumnezeu, care coboară direct din cer, ca să pregătească sfârşitul lumii acesteia. Tot aşa această cenuşă vine oarecum din cer şi produce băşici lui faraon. Dumnezeu va revela la timpul Său toată nenorocirea, toată stricăciunea omului. Această stricăciune va izbucni deodată prin băşici. O stare asemănătoare găsim în Isaia 1, unde este descrisă starea poporului Israel: de la talpa piciorului şi până în creştetul capului acoperit cu răni şi vânătăi. Ce este înăuntru izbucneşte în afară. Însă ce binecuvântare este pentru noi cenuşa judecăţii lui Dumnezeu! În ţinutul Gosen, unde se afla poporul Israel, nu izbucnesc băşici, ci are loc o curăţire a trupului. Tot aşa şi la noi rezultatul cenuşii, al judecăţii, este o curăţire. Dacă la noi se mai află păcat, el nu izbucneşte în băşici. Dumnezeu nu va permite niciodată ca la copiii Săi să izbucnească băşici în felul acesta, aşa fel ca starea naturală să devină vizibilă înaintea tuturor. Starea lor a fost judecată în cenuşă, în acest cuptor, în care poporul Israel s-a aflat. Dacă în viaţa unui credincios devine vizibil păcatul, el este judecat în taină înaintea feţei lui Dumnezeu. Dar la cei necredincioşi va veni un timp pe pământul acesta în căile de guvernare ale lui Dumnezeu (aşa cum găsim aceasta în cartea Apocalipsa) şi în final înaintea marelui Tron alb (unde se vor deschide cărţile), când ei vor sta acoperiţi de băşici înaintea lui Dumnezeu. Atunci stricăciunea lor va deveni vizibilă înaintea tuturor, şi Dumnezeu va arăta ce sunt ei în ei înşişi.

   Vedem astăzi cum Dumnezeu face tot mai mult cunoscut ce se găseşte în lumea aceasta. Să ne dea Dumnezeu har, ca noi să ne aflăm în ţinutul Gosen ca unii care culeg roadele a ceea ce a avut loc pe cruce, atunci când Domnul Isus era în cuptorul judecăţii mistuitoare a lui Dumnezeu. Atunci starea noastră este pusă în ordine în lumina feţei lui Dumnezeu, şi noi putem umbla pe pământul acesta ca unii care am fost curăţiţi.