Când ne îndreptăm privirea spre Domnul și vedem cum a acționat El față de Petru, care a căzut, observăm o asemenea profunzime a dragostei și a credincioșiei, încât inima noastră nu poate decât să se închine. Mai întâi l-a avertizat, apoi S-a rugat pentru el, apoi l-a privit, apoi a murit pe cruce pentru el, apoi îi trimite un mesaj de amintire, apoi urmează întâlnirea numai cu el și, în final, îi acordă încrederea Sa deplină.

   Măreția dragostei Sale față de ucenicii Săi ne apare cu atât mai clar în fața ochilor cu cât ne gândim la „ora” pe care a trăit-o Domnul. ...

   În această epistolă scurtă, dar atât de bogată în conținut, a lui Pavel, se abordează, din câte înțeleg, probarea credinței fiecărui credincios, și anume pe baza „învățăturii sănătoase”, însă nu separat de Adunare (Biserică), ci, dimpotrivă, tocmai în legătură cu ordinea dorită de Dumnezeu în cadrul acesteia și în dependență de aceasta. În această epistolă, Dumnezeu ni se prezintă, ca să zicem așa, ca Dumnezeu — nu al dezordinii (compară cu 1 Corinteni 14.33), ci al ordinii care se dovedește în viața Bisericii. Mai precis, această epistolă ni-L arată sub caracterul de „Dumnezeu-Mântuitor” (compară cu Tit 1.3,4; 2.10,13; 3.4,7), din care observăm că El nu-Și revelează această înfățișare doar atunci când este vorba de mântuirea păcătoșilor, ci — întreaga epistolă vorbește despre aceasta! — atunci când este vorba de ordinea divină în Biserică ca și Casă a lui Dumnezeu (chiar dacă această expresie din 1 Timotei 3.15 lipsește și aici). Cu alte cuvinte, această epistolă ne arată că nici în Biserică nu poate exista vreun rău, vreun prejudiciu pentru care Dumnezeu, Mântuitorul nostru, să nu poată și să nu trebuiască să fie invocat în această calitate. ...

   Petru a căzut adânc. Domnul îl avertizase. Cât de credincios este Domnul în avertismentele Sale către noi! De două ori i-a rostit numele: „Simone, Simone, iată, satana v-a cerut ca să vă cearnă ca pe grâu.” Dar Simon nu a dat ascultare avertismentelor Domnului. S-a încrezut în propria sa inimă. El Îl iubea pe Domnul și nu se considera capabil să-L renege pe Domnul său. ...

   Poate că harul lui Dumnezeu te-a ferit de adâncurile păcatului, dar știi că haina vieții tale este pătată de păcat și că trebuie să fii împăcat cu Dumnezeu. Nu ai auzit tu niciodată mesajul harului lui Dumnezeu, că altcineva – Isus – a murit pentru păcătoși? Poate că acest mesaj abia ți-a atins suprafața inimii. Dar nu vrei să te adâncești măcar o dată în ceea ce spune Dumnezeu despre viața și moartea lui Hristos, Mântuitorul nostru? El te iubește atât de mult încât a suferit pentru tine și a luat asupra Sa pedeapsa pentru pacea ta. El Și-a dat viața pentru viața ta, ca să te salveze, dacă crezi în El, de judecata viitoare și să te elibereze de stăpânirea păcatului, pentru ca tu să poți trăi și să-I slujești acum.

    Întrebarea 15: De unde știa Noe despre diferența dintre animalele curate și cele necurate?

   Răspunsul A:

   Conform Scripturii, Noe a trăit în jurul anului 2300 î.Hr., iar Moise în jurul anului 1500 î.Hr., deci Noe a trăit cu aproximativ 800 de ani mai devreme. În Legea lui Moise, diferența dintre animalele curate (adică cele potrivite pentru consum și jertfe) și cele necurate este clar revelată și descrisă în detaliu (în special în Leviticul 11). Dar cum a putut Noe, cu secole înainte, să cunoască această diferență și să acționeze în consecință? Faptul că această cunoaștere i se presupune reiese clar din porunca pe care Domnul i-a dat-o: „Din toate animalele curate vei lua cu tine câte șapte: parte bărbătească și partea sa femeiască; și din animalele necurate, două: parte bărbătească și partea sa femeiască” (Geneza 7.2). ...

    Întrebarea 14: De ce în Apocalipsa 20.13 nu este menționat pământul, care își dă morții înapoi?  

   Răspunsul redactorului coordonator:

   Despre acest verset, în Anuarul 10, întrebarea 16, stimatul nostru colaborator Franz Kaupp a dat un răspuns foarte profund, astfel încât mă pot limita aici la câteva cuvinte. În esență, acea întrebare se referea la cele trei noțiuni: „mare”, „moarte” și „Hades”, dar se menționează pe scurt și „pământul”. Autorul spune acolo, cuvânt cu cuvânt: „Faptul că pământul nu este menționat atunci când se vor da înapoi morții pare să se bazeze pe o evidență de la sine și amintește de cuvintele Domnului din Ioan 5.28: «Toți cei din morminte ...»: nicio aluzie (în acest pasaj!) la morții din mare sau la cei mistuiți de foc, ceea ce se aplică atât celor mântuiți, cât și celor pierduți; nici altceva în acest sens în Scriptură; și totuși, Cuvântul Său plin de putere îi va învia pe cei din ambele categorii, la fel de bine ca pe cei «din morminte»”. — Până aici cuvintele colaboratorului nostru, pe care le-am inclus aici doar pentru că poate nu toți cititorii de astăzi se află în posesia acelui volum sau al acelui număr din anul 1925. ...

    Întrebarea 13: A profețit Iosif cu adevărat cu ajutorul potirului (proprietatea sa)? (Geneza 44.5)  

   Răspunsul redactorului coordonator:

   Când am citit recent această întrebare, venită la noi din nordul Germaniei, înaintea câtorva credincioși, o soră a spus imediat, fără să se gândească prea mult: „Cu siguranță că nu! Nu!”

   Dacă ne-am opri aici, la acest răspuns, cel (cea) care a trimis întrebarea ar rămâne probabil la fel de înțelept/înțeleaptă ca înainte, pentru că probabil și-a dat deja singur(ă) acest răspuns. Dar astfel nu am ajuns la esența întrebării și, oricât de mult ar onora răspunsul scurt de mai sus pe sora în cauză, cu părerea ei îndreptățită și înaltă despre Iosif, tot atât de puțin poate satisface pe acela pentru care întreaga chestiune reprezintă o enigmă greu de deslușit. ...

   Verset călăuzitor: Hagai 2.23  

  Avem tendința de a neglija cărțile așa-numiților profeți mici, de parcă nu ne-am putea aștepta să găsim în ele comori spirituale ascunse. Cu siguranță, acest fapt este doar în detrimentul nostru, deoarece aceste cărți ne-au fost dăruite de Dumnezeu, iar învățătura divină conținută în ele este inspirată de Duhul Sfânt; căci nu i-a scris oare Pavel tânărului Timotei: „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și folositoare pentru învățătură, pentru mustrare, pentru îndreptare, pentru instruire în dreptate, ca omul lui Dumnezeu să fie împlinit, deplin pregătit pentru orice lucrare bună”? (2 Timotei 3.16,17). ...

   Verset călăuzitor: Evrei 12.14  

  Așa cum nu putem urmări pacea cu toți decât dacă pacea lui Dumnezeu ne stăpânește inima, tot așa nu putem urmări sfințirea decât dacă am devenit sfinți în Hristos Isus. De aceea, înainte ca apostolul să-i îndemne pe evrei să urmărească sfințirea, el le scrie că ei sunt „sfințiți prin jertfirea trupului lui Isus Hristos, adusă odată pentru totdeauna” (Evrei 10.10). Pentru că erau sfințiți, ei trebuiau să urmărească sfințenia și în viața lor practică. ...

   Verset călăuzitor: Evrei 12.22  

  Am încheiat ultima noastră meditație despre „Sinai” și „Sion” cu femeia adulteră din Ioan 8, care, în sens figurat, a găsit calea de la muntele Sinai la muntele Sion. Aceeași cale o găsiseră și evreii credincioși. Apostolul le-a scris: „V-ați apropiat de Muntele Sion.” Dar aceasta nu era totul. Odată cu venirea la muntele Sion, li s-a deschis, de asemenea, un cerc mai larg de binecuvântări. Apostolul le prezintă acestea spunând că ei s-au apropiat de „cetatea Dumnezeului celui viu, Ierusalimul ceresc; și de zecile de mii de îngeri etc.” Cât de mult trebuie să le fi atins inimile aceste cuvinte, ca iudei credincioși, pentru care Ierusalimul și îngerii aveau o importanță atât de mare în istoria lor! ...

   Versete călăuzitoare: Luca 2.15; 24.14,17  

   Cu ce oameni ne asemănăm, preaiubiților în Domnul — cu păstorii din Betleem sau cu ucenicii din Emaus?

  Adesea ni se arată în Evanghelii, inclusiv în evanghelia după Luca, cum anumiți oameni „discută între ei” sau au ceva (important?) de spus „unul altuia” (a se compara, de exemplu, cu Luca 4.36 și 20.14!) Studierea unor astfel de pasaje ne oferă multe învățăminte despre starea sufletească a oamenilor. Dar în cele două pasaje din titlu se regăsește o comparație foarte serioasă, și pentru că a sosit din nou perioada în care, în mod deosebit, astfel de texte, care relatează despre minunata întrupare a preaiubitului nostru Domn Isus, ne vorbesc prin limbajul lor plin de semnificație, să lăsăm comparația de mai sus să ne pătrundă puțin, întrucât ea ne arată astfel de contraste, încât am avea poate motive să ne rușinăm în fața păstorilor, și anume dacă am avea prea multe asemănări cu ucenicii din Emaus, în loc să fim ca acei păstori! ...

   Dacă citim cu atenție Romani 16, observăm că acest capitol conține un număr deosebit de mare de saluturi. Dar nu numai în epistola către Romani, ci și în aproape toate celelalte epistole găsim astfel de saluturi. Din aceasta deducem că salutul frățesc nu este ceva neînsemnat sau lipsit de semnificație. El este mai important decât am putea presupune, în general. ...

    Întrebarea 12: Cum ne putem învăța și îndemna unii pe alții cu psalmi, cântări de laudă și cântări spirituale, conform Coloseni 3.16?  

   Răspunsul A:

   Această întrebare este foarte îndreptățită și, la o reflecție mai profundă, trebuie să ajungem la concluzia că traducerea pe baza căreia a fost pusă întrebarea (probabil cea „Elberfelder”), cu interpunctuația pe care o are, nu redă textul original conform sensului său adevărat (la fel cum nici cea a lui Luther nu o face, și nici oricare alta care traduce în același mod sau într-un mod similar), deoarece nu este și nu poate fi așa încât să ne învățăm și să ne îndemnăm unii pe alții cu psalmi, cântări de laudă și cântări duhovnicești. Învățătura și îndemnul au mai degrabă Cuvântul lui Dumnezeu (sau, așa cum se spune aici, „Cuvântul lui Hristos”) ca fundament și punct de plecare, în timp ce psalmii, cântările de laudă și cântările spirituale sunt menite să fie cântate. ...

    Întrebarea 11: Ce înseamnă pluralul „noi” din Geneza 1.26 („Să facem [noi] om după chipul Nostru”)? Se poate deduce din aceasta o participare a îngerilor la crearea omului și, prin urmare, posibil, chiar și o asemănare a omului cu îngerii?  

   Răspunsul A:

   Dumnezeu a zis: „Să facem [noi] om.” Credincioșii au meditat asupra acestui „noi” încă din vechime. Deja părinții Bisericii aveau gânduri în această privință, ba chiar, înaintea lor, și vechii învățători iudaici ai Legii. În esență, au fost date trei răspunsuri: ...

    Întrebarea 10: Cum trebuie înțeles Amos 6.6: „Nu vă întristați de spărtura [rana] lui Iosif?”?  

   Răspunsul A:

   „Nu vă întristați de spărtura [rana] lui Iosif” înseamnă, așadar, să fie indiferenți față de răul care se abătuse asupra împărăției celor zece seminții și care era pe cale să-l lovească în continuare; vezi capitolul 1 și a doua carte a Împăraților până la capitolul 17. Iar aceasta este în legătură cu rugămințile, avertismentele și amenințările desconsiderate ale lui Dumnezeu, venite din cauza păcatelor de tot felul – de la cele mai mici la cele mai grave – încă din zilele lui Ieroboam I, cel care introdusese cultul vițelului de aur. Nici bunătatea lui Dumnezeu, manifestată prin victoriile acordate și extinderile teritoriale impresionante sub Ieroboam al II-lea, contemporanul lui Amos, nu a condus la pocăință, ci mai degrabă la nepăsare, ca și cum lucrurile ar rămâne mereu așa, într-o desfrânare neînfrânată și la acte de violență împotriva celor asupriți, împotriva celor slabi și săraci. Vremurile actuale fac ca aplicarea învățăturilor, care reies din lectura profeților, la noi să fie atât ușoară, cât și imperativă. Să fim atenți la aceasta! ...

    Întrebarea 9: De ce, odată cu împlinirea Legii de către Hristos, noi suntem dezlegați și de porunca sfințirii sabatului, cu toate că pasajul dat înainte de Lege din Geneza 2.2,3 prevede aceasta?  

   Răspunsul A:

   Pasajul de mai sus, Geneza 2.2,3, nu conține deloc o poruncă privind sfințirea sabatului. Ni se spune doar că, după desăvârșirea lucrării Sale de creație, Dumnezeu S-a odihnit în ziua a șaptea, a binecuvântat-o și a sfințit-o. Dacă Dumnezeu S-a odihnit, cu siguranță și omul ar trebui să ia parte la odihna Sa, și putem fi convinși că așa s-a și întâmplat. ...

    Întrebarea 8: Mai poartă Domnul Isus încă — adică în gloria Sa — semnele cuielor și al suliței? Ioan 20.20,25,27; Luca 24.39; Apocalipsa 1.7. Dacă da — cum este atunci posibil ca noi, care totuși trebuie să purtăm „un trup în asemănare cu trupul gloriei Sale” (Filipeni 3.20,21), putem să fim eliberați în același trup de neajunsurile și infirmitățile trupești, pe care le-am dobândit aici pe pământ și totuși va trebui să fim eliberați, dacă gloria noastră trebuie să fie desăvârșită?! Căci El spune totuși: „Iată, Eu fac toate noi!” (Apocalipsa 21.5)  

   Răspunsul A:

   Măreția Persoanei Domnului ne impune o reținere plină de respect atunci când ne angajăm să răspundem la aceste întrebări. Și cititorul să nu piardă din vedere aceasta! ...

   Versete călăuzitoare: Romani 15.33; Filipeni 4.9 și alte pasaje

   De multă vreme mă preocupă acest subiect prețios al Scripturii, dar nu doar subiectul, ci și Persoana Însăși, da, El Însuși este acela, în diversitatea ființei Sale, în care, conform Cuvântului Său, Se prezintă în fața noastră cu această expresie. Fie ca El să ne acorde acum harul ca studiul biblic despre El, ca „Dumnezeul păcii”, să ne aducă tuturor, tuturor cititorilor, un câștig bogat și binecuvântare! ...

   Versete călăuzitoare: Evrei 12.18-24

   Când citim Epistola către Evrei, este mereu necesar să ținem seama de faptul că aceasta este adresată credincioșilor de origine iudaică, cu scopul de a-i îndemna și încuraja să rămână fideli în mărturisirea lui Hristos. Acești credincioși au trebuit să îndure multă „luptă a suferințelor”. Oricât le-ar fi îndurat de bunăvoie, durata suferințelor i-a obosit. Au început să renunțe la încrederea lor și la mărturisirea lor plină de bucurie și să se apropie din nou de iudaism. Au încetat să mai participe la adunările credincioșilor și și-au îndreptat urechea spre învățături diverse și străine (Evrei 13.9). Astfel, deveniseră leneși în a asculta și a lua aminte la adevăr și, în loc să fie învățători, aveau nevoie să fie instruiți din nou cu elementele de bază ale cuvintelor lui Dumnezeu și erau în pericol să cadă din nou din creștinism în iudaism. Dar dacă se întorceau la iudaism, renunțau astfel la creștinism și se alăturau celor care L-au respins pe Fiul lui Dumnezeu și L-au expus rușinii (Evrei 6.6). ...

   Cuvântul „numai” este folosit într-un mod minunat în Sfânta Scriptură. Este pur și simplu minunat și încântător să explorăm mai în profunzime acest „numai” al Sfintei Scripturi. În expunerea următoare, să luăm în considerare pe scurt câteva pasaje! În principal, deoarece subiectul este extrem de bogat și practic inepuizabil, mă voi limita la câteva pasaje din Noul Testament care mi se par deosebit de importante și prețioase. ...

   Apostolul Petru le scrie creștinilor ca unor oameni care, împreună cu el și cu cei care sunt alături de el, au o credință la fel de prețioasă. Ei au fost salvați din aceeași pierzare prin același sânge prețios al lui Isus Hristos. Fiind la fel de nevrednici, toți au devenit părtași la același har. Fiind binecuvântați în Hristos, toți sunt la fel de plăcuți și toți se bucură de aceeași poziție „în Hristos” înaintea lui Dumnezeu, de la cel mai slab credincios până la apostoli. Pentru toți, lucrarea mântuirii a fost împlinită. Iar când au ajuns la credință prin harul lui Dumnezeu, aceasta s-a realizat prin același act de credință pe care Dumnezeu l-a lucrat în ei prin Duhul Său. Totul este un dar, totul l-au primit. ...

   Cu aceste cuvinte, Dumnezeu, „Împăratul veacurilor” (1 Timotei 1.17), caracterizează conținutul istoriei omenirii, care se apropie acum de șase mii de ani. Trăim în „zilele din urmă” (2 Timotei 3.1-15). Pământul se îndreaptă spre judecată. În timp ce știința și tehnica se perfecționează, adesea într-un mod distrugător, decăderea interioară se răspândește tot mai evident. Prin fenomene naturale violente și tot mai frecvente, precum și prin intervenția Sa mai ascunsă în parcursul vieții fiecăruia, vocea Celui „căruia i-a fost dată toată puterea în cer și pe pământ” (Matei 28.18), a „Împăratului împăraților și Domnului domnilor” (Apocalipsa 19.16) atenționează: „Pocăiți-vă!” (Faptele apostolilor 3.19; 17.30). Însă puțini ascultă de această chemare. Astfel, soarta finală a omenirii păcătoase și, prin urmare, lipsite de odihnă și pace, este inevitabilă (Psalmul 38.4; Isaia 48.22; 57.21; Plângerile lui Ieremia 3.39). ...

   Versete călăuzitoare: Iov 3

   Trei prieteni ai lui Iov — Elifaz, Bildad și Țofar — au venit la el la câteva luni după începerea bolii sale. La sosirea lor, boala avansase deja atât de mult, încât îl desfigurase până la nerecunoaștere. Ei veniseră să-și mângâie prietenul Iov — dar nu au găsit cuvinte de mângâiere. Tăcerea prietenilor săi îl face să conștientizeze cât de îngrozitoare este starea sa. Deși, conform capitolului 1, versetele 21 și 22, în ciuda tuturor pierderilor și a bolii, poate să exclame: „Domnul a dat și Domnul a luat; binecuvântat fie Numele Domnului!”, aici începe deja, în tăcere, reproșul împotriva lui Dumnezeu. Tăcerea continuă și amuțirea sumbră a prietenilor săi îi amplificau și mai mult durerile, care erau deja îngrozitoare. ...

   Un întuneric misterios se întinde între primul și al doilea verset al Bibliei. Nu știm cu certitudine, cum a devenit pustie și goală prima creație, acel pământ care nu ieșise pustiu din mâna lui Dumnezeu (Isaia 45.18). Dar era pustiu și gol înainte ca Dumnezeu să înceapă lucrarea celor șase zile, înainte ca El să cheme la existență creația reînnoită prin Cuvântul puterii Sale. Câți ani oare s-ar putea afla între aceste șase zile și acele zile despre care Dumnezeu a spus că ele erau „la început”! „La început Dumnezeu a creat cerurile și pământul.” ...

   În meditațiile anterioare asupra capitolului 12 din Epistola către Evrei, am văzut că fiecare născut din Dumnezeu și sfințit prin jertfa lui Isus Hristos poartă în sufletul său dorința și tânjirea după sfințenie. Poate că se găsesc în noi greșeli și neajunsuri, dar Duhul Sfânt, care locuiește în noi, păstrează vie această dorință în inimile noastre. El ne dezvăluie tot mai mult, prin Cuvântul adevărului, gloria Persoanei Domnului nostru și a lucrării dragostei Sale. Și, revărsând astfel dragostea lui Dumnezeu în inimile noastre, El ne eliberează de lucrurile lumii, de poftele trupului și de căile în care umblam odinioară. ...

   Cu toții regretăm foarte mult când în timpul rugăciunii publice frații rostesc rugăciuni lungi, deoarece astfel inimile fraților și surorilor prezenți devin adesea nemulțumite și întristate. Natura veche este înclinată să se supere din această cauză, iar duhul rugăciunii pline de bucurie este înăbușit. Dar în pasajul de mai sus nu este vorba despre ora de rugăciune în adunare, ci despre rugăciunea în cămăruța ta, în ascuns, unde ești singur cu Tatăl, care vede în ascuns, și îți poți vărsa inima în întregime în rugăciune. ...

   De aceasta avem nevoie în mod deosebit în vremurile noastre tulburi. Cum o obținem? Apostolul ne spune: „Este bine ca inima să fie întărită prin har” [Evrei 13.9]. Trebuie să încredințăm inima noastră neliniștită, temătoare și plină de griji în mâinile lui Dumnezeu. Acolo se va liniști. Și Dumnezeu o va întări prin harul Său. ...

   „Fiți [dar] întotdeauna gata pentru a da răspuns oricui vă cere socoteală cu privire la speranța care este în voi, dar cu blândețe și cu teamă, având o conștiință bună ...!” (1 Petru 3.15,16) — „Hristos Isus, speranța noastră” (1 Timotei 1.1), să fie lăudat în veci!

   Întrebarea 7 (HR18): Nu toți copiii lui Dumnezeu Îl vor vedea pe Domnul? Sau numai cei care îndeplinesc condiția din Matei 5.8 și Evrei 12.12?

   Întrebarea 6 (HR18): Ce înseamnă „șapte timpuri” în Daniel 4.23?

   Întrebarea 5 (HR18): Cum trebuie înțeles 1 Corinteni 14.26? Trebuie respectat aceasta la toate strângerile laolaltă ale Bisericii (Adunării), sau se poate spune, de exemplu: în prima duminică a lunii fratele X, iar în a doua fratele Y are responsabilitatea? Sau poate fi însărcinat un frate să se asigure întotdeauna că este cineva care să-și asume responsabilitatea pentru slujire?

Dacă o biserică locală evanghelizează în mod regulat (de exemplu, duminica), atunci acest verset (1 Corinteni 14.26) are ceva de spus sau vorbitorii trebuie desemnați în prealabil?

   Întrebarea 3 (HR18): Trebuie noi, ca și credincioși, să adresăm rugăciunea pentru masă lui Dumnezeu, ca Tată, sau Domnului Isus? (Geneza 1.29; 9.2b,3; Matei 14.19; Luca 24.30; Faptele apostolilor 27.35; Romani 14.6; 1 Corinteni 10.21b,26; 1 Timotei 4.3-5; Iacov 1.17).

   Întrebarea 2 (HR18): Nu este pasajul din Ezechiel 16.55: „... Sodoma și fiicele ei se vor întoarce la starea lor de mai înainte ...”, în legătură cu Matei 11.24: „... mai ușor va fi pentru pământul Sodomei în ziua judecății, decât pentru tine [Capernaume]”, o dovadă că „chinul focului etern”, pe care îl vor suferi Sodoma și Gomora conform cu Iuda 7, trebuie să însemne: o „durată de un eon [epocă]”, adică care se va sfârși într-un final?.

   Întrebarea 4 (HR18): Cum se înțelege 1 Corinteni 14.32: „Duhurile profeților sunt supuse profeților”?

   Versete călăuzitoare: Evrei 5.1-11

  Așa cum a fost posibil ca în cercul restrâns al ucenicilor Domnului să se afle un „copil al diavolului” (compară cu Ioan 6.70!), tot așa în prima comunitate creștină se afla și un cuplu stăpânit de rău. Cât de serioasă ar trebui să ne fie atitudinea față de o astfel de situație! Nici cea mai bună comunitate nu este ferită de membri necinstiți, dacă fiecare membru în parte nu stă în permanență înaintea Domnului. Anania și Safira au fost martori la felul în care Barnaba (Faptele apostolilor 4.36,37), stând înaintea Domnului, a vândut un câmp și a pus veniturile la picioarele apostolilor. Devenind una – una în păcat – Anania și Safira au vrut să-și câștige aceeași laudă. În dăruirea lor, însă, ei nu stăteau înaintea Domnului, iar acest fapt a trebuit să le fie fatal. Inimile lor erau atașate de bani. Ambiția și lăcomia i-au făcut una în minciună.  ...

   Verset călăuzitor: Evrei 12.13

  În versetele anterioare ale pasajului nostru, apostolul a vorbit despre căile de educare ale lui Dumnezeu. Acum, el îi încurajează pe evrei să-și ridice din nou mâinile obosite. Chiar dacă nu înțelegeau voia lui Dumnezeu în persecuțiile care se abăteau asupra lor, așa cum nici copiii nu pot înțelege căile de educare ale părinților, totuși trebuiau să știe un lucru: că tot ce le-a venit prin voia Dumnezeului și Tatălui lor trebuia să le fie de folos și de bine. Necazurile prin care au trecut ar trebui, potrivit iubirii și înțelepciunii lui Dumnezeu, să le servească pentru a avea parte de sfințenia Lui. „De aceea”, spune apostolul, „ridicați mâinile obosite și genunchii slăbiți.”  ...

   Verset călăuzitor: Evrei 2.11

   În unele pasaje din Scriptură, Domnului I se atribuie numele de „Cel întâi-născut” sau „Cel întâi-născut între mulți frați”. La fel este și în Epistola către Evrei. În Evrei 2.5 și versetele următoarele, Îl vedem în smerenia Sa ca „Fiu al omului”. Fiului Omului I s-au promis urmași; aceștia sunt credincioșii.  ...

   Verset călăuzitor: Evrei 12.14

   În acest verset biblic găsim pacea și sfințenia alăturate. Ele ne sunt prezentate ca țeluri, pe care trebuie să le urmărim cu toată râvna. Unul se referă la relația noastră cu oamenii, celălalt la relația noastră cu Dumnezeu. Astfel de asocieri din Scriptură au adesea o semnificație deosebită și ar trebui să le acordăm o atenție mult mai mare. Și în 1 Tesaloniceni 5.23 găsim pacea și sfințenia asociate într-o singură propoziție: „Iar Însuși Dumnezeul păcii să vă sfințească pe deplin.” Apostolul dorește ca la venirea Domnului credincioșii din Tesalonic să fie găsiți fără vină în duh, suflet și trup. Ochii lui se îndreptau spre credincioșia lui Dumnezeu, și el exclamă: „Credincios este Cel care vă cheamă, care va și face aceasta!” (1 Tesaloniceni 5.24).  ...

   În minunata Epistolă către Filimon se găsește un cuvânt foarte important pentru viața noastră de zi cu zi. Versetul 6 spune: „astfel încât comuniunea ta în credință să lucreze pentru cunoașterea oricărui bine care este în noi cu privire la Hristos.” Acest cuvânt ne îndeamnă la autoexaminare. Recunosc eu oare tot ce este bun în frații și surorile mele față de Domnul nostru Isus Hristos? Suntem înclinați din fire să judecăm foarte aspru ceea ce este reprobabil la frații și surorile noastre, ba chiar să vorbim despre aceasta, chiar și atunci când nu este deloc util, ci dăunător ascultătorilor. Adesea nu vedem binele din frații și surorile noastre sau îl vedem doar superficial. Dacă recunoaștem cu adevărat binele – și iubirea face aceasta –, atunci vom avea noi înșine folos de pe urma lui.  ...

   Verset călăuzitor: 1 Corinteni 11.16  

   Există oare și în bisericile locale ale Domnului din zilele noastre situația în care „cineva gândește să fie certăreț”? Este deja destul de trist că în biserica (adunarea) din Corint, atât de binecuvântată (1 Corinteni 1.5-7), existau, ca în multe alte privințe, și deficiențe în acest sens — noi, cei de astăzi, ar trebui să învățăm din această mustrare a lui Pavel cum să nu procedăm!  ...

   Versete călăuzitoare: Evrei 12.1-3  

   După ce apostolul ne-a prezentat în capitolul 11 din Epistola către Evrei un nor atât de mare de martori care, oricât de slabi ar fi fost în sine, au dus la bun sfârșit alergarea cu stăruință credincioasă, el ne îndeamnă să alergăm și noi cu stăruință în alergarea care ne stă înainte. Oricât de mult acești credincioși, ai căror ochi erau ațintiți asupra Celui nevăzut ca și cum L-ar fi văzut, ne încurajează să perseverăm în alergare, puterea de a persevera o primim doar atunci când privirea credinței noastre se odihnește asupra lui Isus, care a dus alergarea la bun sfârșit fără greș și S-a așezat la dreapta tronului lui Dumnezeu. ...

   Când am citit răspunsul atât de plin de spirit la întrebarea despre Aleluia (ediția publicației cu numărul 15, pag. 212), scris de fratele nostru Steinert, care s-a stins din viață, acesta a stârnit în mine bucurie pentru această argumentație biblică. În sinea mea, m-a mișcat gândul de a continua ideea cu un alt verset din Psalmul corespunzător cu Aleluia. Dar proiectul meu nu a avansat. Fiecare încercare a eșuat din cauza diferenței de nuanță între ebraică și germană. Pe drumul spre adunarea de la Johannisplatz din Leipzig, duminică, 20 noiembrie anul trecut, mi-a venit deodată în minte cuvântul „Amin”. Acest cuvânt ebraic a dobândit același statut în limba germană ca și „Aleluia”. De aceea, comparația este mai ușoară și se poate conta mai mult pe înțelegerea lui de către cititori. ...

   Este o chestiune extrem de serioasă, care va fi discutată în expunerea următoare. Efortul multor copii ai lui Dumnezeu este acela de a încheia, în perspectiva - poate foarte apropiată - a sfârșitului timpului harului, pe lângă propria atitudine neclară față de Cuvânt, să încheie și alte compromisuri nepermise cu cercurile credincioșilor. Pe de o parte, toate eforturile de a saluta unitatea poporului lui Dumnezeu sunt pe deplin în sensul Domnului (Ioan 17.21), dar, pe de altă parte, este periculos ca copiii lui Dumnezeu să încheie legături care se fac în detrimentul Cuvântului. În special când se apropie sfârșitul timpului harului, ar trebui să fie o dorință sfântă a tuturor copiilor lui Dumnezeu să-și supună în orice situație Cuvântului propriile dorințe și eforturi. ...

   Versete călăuzitoare: Evrei 12.4-11

   Evreii credincioși trecuseră prin multe lupte și suferințe (Evrei 10.32). Luptele cu suferința sunt și astăzi partea copiilor lui Dumnezeu. Ocărâți, asupriți, ei sunt un spectacol pentru lume. Sunt considerați ca gunoiul dinaintea măturii (1 Corinteni 4.13). În această luptă împotriva păcatului, evreii nu se împotriviseră încă până la sânge. Prin aceasta nu este vorba de o luptă pe care ar trebui să o ducem cu toate puterile noastre împotriva propriului nostru păcat. Nicăieri în Scriptură nu ni se spune ceva de acest fel. Noi trebuie să judecăm păcatul și să ne lăsăm curățiți de el. În acest pasaj, apostolul vorbește despre păcat ca despre o putere ostilă, care s-a manifestat în fiii neascultării împotriva credincioșilor evrei prin persecuții, pentru a-i abate de la credință. Luptând împotriva acestuia, ei nu s-au împotrivit încă până la sânge, adică nu-și pierduseră încă viața în credincioșie până la moarte. ...

   Întrebare: De ce se poate spune că în Daniel 9, între a șaizeci și nouă-a și a șaptezecea săptămână-an, se află „perioada intermediară” a Bisericii, astfel încât a șaptezecea săptămână-an se află încă în viitor? Nu exclude oare precizarea numerelor și a perioadelor o intercalare? Dacă în această profeție specificată numeric, în care numerele și perioadele sunt tocmai tema propriu-zisă, o perioadă de cel puțin nouăsprezece sute de ani ar fi fost omisă, cum ar putea atunci Daniel să spună: „Și el („bărbatul Gabriel”, versetul 21) ... m-a făcut să înțeleg?” Sau se referă cumva cea de-a șaptezecea săptămână-an la venirea lui Mesia?

   Verset călăuzitor:  Isaia 60.2

   Națiunile stau neștiind ce să facă, în timp ce marea popoarelor clocotește și se agită, iar „oamenii își vor da sufletul de groază în așteptarea celor care vor veni pe pământ” (Luca 21.25,26). Aceste cuvinte descriu starea în care intrăm în noul an. Peste tot în jurul nostru vedem pieirea și, odată cu ea, nenorocirea oamenilor și suspinul creației. Iar originea întregii acestei nenorociri și a acestui suspin este păcatul. ...

   Versete călăuzitoare:  Evrei 11.39,40

   În lumea care L-a lepădat pe Domnul nostru, nu avem de așteptat decât suferințe de tot felul. Domnul Însuși le-a spus aceasta ucenicilor Săi mai înainte: „Un slujitor nu este mai mare decât stăpânul său. Dacă pe Mine M-au prigonit, și pe voi vă vor prigoni.” (Ioan 15, 20) „Dar vine ceasul acela când oricine vă va ucide va crede că aduce o slujbă lui Dumnezeu.” (Ioan 16, 2) Dacă mărturisim că suntem una cu Hristosul lepădat, vom suferi din partea lumii același tratament care I-a fost rezervat Lui. „Dar toți cei care vor să trăiască cu evlavie în Hristos Isus vor fi persecutați.” (2 Tim. 3, 12). ...

   Versete călăuzitoare:  Daniel 9

   Probabil că nu există niciun alt capitol din Scriptură care să fie mai potrivit pentru a ne întări credința decât acesta. Aici vedem cum Cuvântul lui Dumnezeu poate elibera un suflet de teama de oameni. Daniel nu mai era tânăr, cu atât mai mult se agăța de Dumnezeul său. El L-a onorat și L-a iubit și I-a fost ascultător chiar și atunci când grozăviile unei gropi cu lei stăteau în fața lui. În ascultare necondiționată, el și-a urmat Dumnezeul, în ciuda tuturor consecințelor. El a avut încredere în Dumnezeul cel viu. Tu ai încredere în El? Ce har este să-L cunoști pe Cel Viu în această lume a morții! El este izvorul tuturor binecuvântărilor pentru tine, la fel cum a fost pentru Daniel. ...

   Versete călăuzitoare:  Ioan 21

   Pasajul nostru începe cu: „După acestea, Isus s-a arătat”. După acestea! După ce? După tot ce se întâmplase până atunci. El a uscat lacrimile Mariei, a îndepărtat frica femeilor îndurerate, l-a mângâiat pe Petru cel necăjit; a deschis înțelegerea ucenicilor de la Emaus abătuți și le-a făcut inimile să ardă; a adus salutul păcii ucenicilor descurajați; le-a arătat mâinile și picioarele Sale, dovada inconfundabilă că murise pentru ei și încheiase lucrarea de răscumpărare; l-a lăsat pe necredinciosul Toma să-și pună degetul în mâinile Sale și în coasta Sa. Nu au fost toate acestea suficiente? Mai era nevoie de ceva? Ah, El îi cunoștea pe ucenicii Săi și inimile lor rătăcite și, în dragostea Sa grijulie, a vegheat asupra lor.

   Verset călăuzitor: Efeseni 1.15

   Versete călăuzitoare: Tit 1.2; 3.7

   Citind acest pasaj din Scriptură, cineva ar putea întreba: „Dacă nu avem deja viața eternă, cum putem vorbi de speranța vieții eterne?”

   Există multă lipsă de cunoaștere în rândul copiilor lui Dumnezeu cu privire la „viața eternă”. Unii cred că viața eternă înseamnă existență eternă. Dacă ar fi așa, atunci toți oamenii ar avea viață eternă, deoarece toți au o existență eternă. Omul bogat din iad are o existență eternă la fel ca și Lazăr. De asemenea, viața eternă nu este doar o viață spirituală, ci este mult mai mult.

   Versete călăuzitoare: Luca 22.19; 1 Corinteni 11.24-25

   Verset călăuzitor: Ioan 19.41

   De multe ori am trecut peste acest pasaj atunci când am citit Cuvântul. În această dimineață, în dimineața de Paști, gândurile mele au zăbovit asupra acestor cuvinte și mereu mi-a trecut prin suflet faptul că în locul unde a fost răstignit El a existat un mormânt.

   M-am gândit la grădina despre care Scriptura ne vorbește prima dată; în acea grădină nu era niciun mormânt. Grădina aceea era în Eden, iar aceasta era în locul unde Domnul a fost răstignit; ne putem mira că acolo a existat un mormânt?

   Versete călăuzitoare: Luca 8.34—39; 13.11—13; 2 Corinteni 1.20; 2.14

   Foarte semnificative sunt cuvintele scurte „prin noi” din 2 Corinteni 1.20 și 2.14. Există o „procesiune triumfală” a lui Dumnezeu în Hristos, dar ea este cu „noi”; și există o mireasmă a cunoașterii lui Dumnezeu în orice loc, dar ea este „prin noi”. Pavel vorbește aici despre el însuși și despre colaboratorii săi și despre faptul că Dumnezeu a triumfat în slujitorii Săi, așa cum poate să o facă în noi și în slăbiciunea noastră. În primul pasaj (2 Corinteni 1.20), Pavel vorbește despre ceea ce este spre „gloria lui Dumnezeu” - dar și aceasta este „prin noi”.

   Versete călăuzitoare: Tit 1; 1 Timotei 3; 1 Petru 5.2

   Versete călăuzitoare: Marcu 10.1; Luca 4.16; 22.39; (Faptele apostolilor 17.2)

   Credincioșilor care celebrează Cina Domnului duminica ori de câte ori este posibil (vezi eseul „Faceți aceasta în amintirea Mea”!) li se reproșează adesea că fac din această chestiune un simplu obicei, însă această strângere laolaltă este mult prea sublimă și solemnă pentru a fi degradată în acest fel; simplul obicei ar deveni mult prea ușor un obicei și o obișnuință goală, ba chiar moartă! - Acest reproș, rostit cu gesturile și expresiile necesare, face o impresie profundă asupra multor copii modești ai lui Dumnezeu și îi determină să aibă acel sentiment de reverență față de Cina Domnului, pe care „biserica”, care nu acceptă Scriptura ca bază unică, este prea fericită să îl cultive. La urma urmei, aceasta nu face decât să-i asigure și mai mult presupusul „drept” de a fi singurul administrator al așa-numitului „sacrament”. S-ar putea spune multe despre aceasta, dar mă voi abține să o fac aici. -

   Dar chiar și mulți dintre cei care nu mai privesc „Cina Domnului” (1 Corinteni 11.20) ca pe un „sacrament” bisericesc, ci ca pe o celebrare dată de Domnul Adunării credincioase, pentru a-și aminti de El, sunt uneori descurajați de obiecția de mai sus (devine ușor un obicei fără conținut) să urmeze cuvintele Domnului - „Faceți aceasta în amintirea Mea!” - atât de des și cu bucurie pe cât ar vrea și ar putea-o face de dragul Lui. Aș vrea să încerc să le fiu de folos.