Reactualizat: 27.02.2023

   Versete călăuzitoare: Exodul 30.18; Isaia 1.13; 1 Cronici 29.14; Apocalipsa 4-5; 21.2.

   Slujba de închinare, pe care răscumpărații Domnului o încep pe pământ nu se va încheia în cer. Cât de prețios este pentru inima Tatălui, când copiii Săi din această lume de o moralitate întunecată mărturisesc și laudă Persoana și lucrarea Fiului Său. „Iată, binecuvântați pe Domnul, toți slujitorii Domnului, care stați nopțile în casa Domnului! Ridicați-vă mâinile spre sfântul locaș și binecuvântați pe Domnul!” (Psalmul 134.1,2). Credincioșilor, să avem grijă să prezentăm Domnului, la timpul stabilit, darurile Sale de jertfă, hrana Lui, jertfele de ardere-de-tot, care sunt o mireasmă plăcută Lui (Deuteronomul 28.2)!

   Versete călăuzitoare: Ioan 4.23,24; Evrei 10.19-22; Romani 15.6; 1 Petru 2.5.

   Închinarea „în duh și în adevăr”

   „Adevărații închinători” sunt chemați să se închine „în duh și în adevăr”, deoarece Dumnezeu este Duh, iar cei care I se închină trebuie să I se închine potrivit gândurilor Sale (compară cu Filipeni 3.3).

   Versete călăuzitoare: Matei 4.10; Ioan 1.23

   A te închina înseamnă a-I dărui ceva lui Dumnezeu

   În final dorim să ne adresăm încă o dată celor care probabil sunt înclinați spre mișcarea Praise-&-Worship și să încheiem cu o evaluare din perspectiva noastră. A fost dorinţa noastră să dăm socoteală, mai ales tinerilor, de ceea ce credem din inimă.

   În căutarea motivelor deschiderii bisericilor conservatoare (în special - dar nu numai - a tinerilor) față de practicile moderne de servicii divine, am văzut că, pe de o parte, aceasta corespunde cărnii noastre păcătoase și, pe de altă parte, se armonizează mult mai bine cu simţămintele noastre naturale (a vedea, a auzi, a simţi) decât cu gândurile spirituale referitoare la un serviciu divin nou-testamentar după voia lui Dumnezeu. Pe lângă nașterea din nou din apă și din Duh, avem nevoie și de o mentalitate spirituală, şi nu în cele din urmă aceasta este şi o chestiune de maturitate spirituală.

   Dorim acum să abordăm argumentul că în cadrul închinării sunt importante în principal motivele bune și că Dumnezeu ar fi mulțumit oarecum de orice închinare, dacă ea este făcută din toată inima.

   Cât de grav este să te apropii de Dumnezeu într-un mod care nu este vrednic de El ne arată exemple din Vechiul Testament, dar și prin cuvintele serioase din 1 Corinteni 11.27,28:

   Dumnezeu a prescris în Vechiul Testament un drum pe care El poate fi întâmpinat în comun. Unul singur (vezi Deuteronomul 12)!

   Şi în timpurile Noului Testament există acest singur loc - un loc spiritual, desigur - unde Îl putem întâlni pe Dumnezeu împreună, da, Îl putem experimenta, pentru că El Însuși a făcut promisiunea pentru aceasta. Acesta este locul unde strângerile se fac în Numele Domnului Isus. Exact acolo El a promis că va fi în mijlocul credincioșilor adunați, acolo vrea El să lase să locuiască Numele Său în timpul prezent (compară cu Matei 18.20). Acolo putem experimenta prezența Domnului. Cine se adună în Numele Domnului Isus vrea să țină cont de tot ceea ce este legat de acest Nume.

   Praise-&-Worship-Events sunt, înainte de toate, o experiență în comun. Acest sentiment de părtășie devine adesea cu atât mai mare cu cât sunt mai multe persoane prezente. Dar, mai ales în chestiunile legate de părtășie și apoi în legătură cu închinarea, există multe indicii în Cuvântul lui Dumnezeu că nu este indiferent cum și cu cine ne prezentăm înaintea lui Dumnezeu pentru a ne închina Lui. Pentru participanţii la Praise-&-Worship-Events nu se pune nici o condiţie. Dacă ar fi fost vorba despre o evanghelizare sau o zi a tineretului, atunci ar fi fost de înțeles că oricine poate veni. Dar aici este vorba despre privilegiul creștinului credincios de a aduce închinare (Worship; jertfă de laudă) lui Dumnezeu.

   Praise-&-Worship-Events din zilele noastre sunt, așa cum am menționat mai sus, caracterizate în principal de muzică pop sau rock creștină. Mâinile sunt ridicate, șoldurile se balansează, uneori se dansează, ca într-o discotecă. Totul se numește „momente sfinte” și „L-am simţit intens pe Dumnezeu”, „Dumnezeu era prezent în mod simţitor”, „Duhul lui Dumnezeu sufla peste scenă”.

   Când auzi asta, inevitabil te gândești: și eu aș vrea să fiu acolo!

   Dacă am înţeles bine capitolului 3 - că serviciul divin a fost schimbat fundamental în Noul Testament - atunci vom înțelege și de ce dansul lui David înaintea lui Dumnezeu (2 Samuel 6.16) nu este un argument pentru ca la Praise-&-Worship-Events să se danseze deseori (și, între timp, deja și în unele întâlniri bisericești).

   Deoarece în multe cântece se cântă despre Domnul Isus ca Împărat, dorim în acest capitol să ne ocupăm de întrebarea dacă Domnul Isus este „Împăratul nostru”. Pentru că în spatele acestor cântece se ascunde foarte adesea o întreagă orientare teologică, de care mulți nu sunt deloc conștienți. Este vorba de așa-numita Teologie a Împărăției (Dominion Theology).

   Conform acestei teologii, se va ridica o nouă generație de credincioși, care echipată cu puteri supranaturale va învinge orice împotrivire la Evanghelie. Astfel, toate națiunile vor fi câștigate pentru Evanghelie. Când acest lucru va fi realizat, va veni timpul ca Hristos să se întoarcă. Credincioșii Îi vor preda apoi Împărăția.

   Tatăl nu se bucură de nimic mai mult decât de Fiul Său. Peste El s-au deschis cerurile în mod repetat și un glas a spus: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea” (Matei 3.17; 17.5; compară cu 2 Petru 1.17). Fie că este vorba de un serviciu divin sau de Praise-&-Worship-Event, întrebarea rămâne aceeași: A fost Fiul, bucuria cerului, înălțat în fațetele și frumusețile Sale? Nu cumva multe texte se opresc la suprafață și abia dacă diferă? În loc de Hristos, nu cumva mai degrabă unele dintre aceste cântece de „închinare” ne au pe noi înșine ca temă?

   Am văzut mai sus că muzica rock are un efect ameţitor și poate duce la transă și extaz. Desigur, trebuie să te abandonezi muzicii în mod conștient pentru a avea astfel de experiențe. Din nefericire, în cadrul Praise-&-Worship-Events creştine se lucrează în mod conștient tocmai pentru a se ajunge la o astfel de dezlănţuire, la „înălțare” și la stările de transă și extaz descrise mai sus. „Worship-Leader” și membrii formației sunt adesea foarte conștienți de efectul muzicii lor și o folosesc în mod intenționat (de exemplu, prin repetiție, precum și prin alternanța deliberată între cântece rapide și puternice și cântece mai lente și mai liniștite) pentru a-i aduce pe vizitatorii acelui Event în starea dorită. Această trăire este apoi atribuită prezenței lui Dumnezeu, iar oamenii cred că au experimentat direct „adierea Duhului”. Se vorbeşte despre „momente sfinte”.

   Dacă dorim să abordăm tema mișcării Praise-&-Worship, trebuie să ne întoarcem puțin în istorie și să ne punem întrebarea cum și ce fel de muzică au folosit primii creștini în serviciile lor divine.

   Folosirea instrumentelor muzicale în Vechiul Testament în legătură cu Templul (slujba) este foarte bine atestată; dar în sinagogi nu exista acompaniament instrumental. De asemenea, muzica din Templu era întotdeauna centrată pe Cuvânt și doar câteva instrumente muzicale erau permise (compară cu 1 Cronici 25) și serveau doar ca acompaniament. Primul verset din 1 Cronici 25 clarifică încă o dată acest lucru: „David și conducătorii oștirii au pus deoparte pentru slujbă ... pe cei care să profețească cu harfe şi cu lire și cu chimvale.”

   Dacă este vorba doar de performanța artistică, multe dintre aceste concerte sau Events se pot compara cu siguranță cu unele concerte sau festivităţi lumeşti. Întrebarea la care trebuie să răspundem, totuși, este: Cui se adresează această muzică?

   La prima vedere, această întrebare poate părea confuză. De aceea trebuie să o aprofundăm. Cei care abordează acest subiect pentru prima dată vor avea cu siguranță unele probleme. Cu toate acestea, cei care studiază cu atenție acest capitol vor găsi aici baza pentru care închinarea, care este determinată în principal de factori externi, nu poate fi justificată de Biblie.

   Până aici am încercat să clarificăm în ce constă „închinarea plăcută lui Dumnezeu”. În cele ce urmează vom analiza o mișcare de închinare care nu poate fi pusă în acord cu criteriile menționate mai sus. Ea este în legătură cu noţiunea „Praise-&-Worship”, care este de fapt doar numele englezesc pentru laudă și închinare, dar care a devenit între timp o cultură.

   Elementele acestei culturi au devenit atât de importante și de evidente în multe locuri, încât aproape niciun eveniment în afara orelor obișnuite de biserică nu se poate lipsi de ele, fie că este vorba de așa-numitele servicii de Crăciun și de tineret sau de acţiunile evanghelistice. Această formă de închinare este cultivată mai ales la evenimente speciale. Prin intermediul acestor evenimente, elementele acestei culturi sunt făcute ca fiind de nun simţ, iar prin intermediul vizitatorilor acestor evenimente se creează o presiune pentru a introduce aceste elemente și în strângerile laolaltă ale bisericii.

   Noul Testament nu spune prea multe despre muzică. Cele câteva versete care au ceva de spus clar despre acest subiect se găsesc probabil în epistolele către Efeseni și Coloseni:

   Ce spune Vechiul Testament despre muzică și instrumentele muzicale în legătură cu serviciul divin? Mai întâi, o scurtă prezentare istorică începând de la ieşirea poporului Israel din Egipt.

   După ce în capitolele 4 și 5 ne-am ocupat de conținutul închinării acceptabile pentru Dumnezeu și de legătura dintre Cina Domnului și închinare, unii s-ar putea întreba: Este vorba la închinare întotdeauna „numai” despre suferințele Domnului Isus? Când am studiat jertfele, ne-am ocupat în special cu moartea lui Hristos și cu suferințele legate de aceasta. O anumită excepție este jertfa de mâncare,[1] dar chiar și acolo am văzut că slava vieții Domnului Isus a fost vizibilă în mod deosebit în multiplele suferințe prin care El a trebuit să treacă pe drumul vieții Sale.

   În Vechiul Testament, închinarea era legată de serviciul jertfelor. Numai preoții aveau voie să aducă jertfe lui Dumnezeu. Acest lucru nu s-a schimbat în principiu în Noul Testament. Cu toate acestea, astăzi, toți creștinii credincioşi sunt principial o „preoție sfântă”, conform poziției, care aduce „jertfe duhovnicești” (1 Petru 2.5).

   După cum am văzut, prin jertfele din Vechiul Testament primim multe învăţături cu privire la conținutul pe care ar trebui să-l aibă mulțumirea, lauda și închinarea noastră. Fiecare jertfă (jertfa de ardere-de-tot, jertfa de mâncare, jertfa de pace, jertfa pentru păcat, jertfa pentru vină) prezintă o latură diferită a jertfei Domnului Isus. Fiecare jertfă, cu excepția jertfei de mâncare, vorbește despre moartea Domnului Isus.

   Așa cum jertfa de ardere-de-tot, jertfa de mâncare și jertfa de pace din Vechiul Testament erau jertfe de bună voie (Leviticul 1.2; 2.1; 7.12), tot așa închinarea din Noul Testament nu este o poruncă, ci o expresie voluntară a preţuirii noastre față de Dumnezeu și față de lucrarea Sa.

   Acest capitol și capitolul 7 vor ocupa destul de mult spațiu, deoarece dorim să ne gândim împreună în detaliu la conținutul „închinării plăcute lui Dumnezeu” (1 Petru 2.5). Avem impresia că aceste gânduri nu mai sunt aproape deloc cunoscute.

   Vrem acum să analizăm cum s-au schimbat serviciul divin şi închinarea în Noul Testament, spre deosebire de Vechiul Testament. Este extrem de important să realizăm că a avut loc această schimbare. De ce? Pentru că susținătorii unui slujiri muzicale în biserică argumentează în principal cu pasaje biblice din Vechiul Testament. Evident ei au trecut cu vederea faptul că serviciul divin nou-testamentar este diferit de cel din Vechiul Testament.

   În capitolele următoare vom analiza ce este închinarea în esența ei cea mai profundă și care ar trebui să fie conținutul închinării plăcute lui Dumnezeu. Pe lângă aceasta vom prezenta și cântări, pe care le considerăm exemplare pentru textele de închinare „în adevăr”.

   Introducere

   Pare să fie înrădăcinat în conștiința omului faptul că trebuie să se aducă veneraţie unui Dumnezeu sau unei ființe superioare. Veneraţia adusă lui Dumnezeu depășește veneraţia adusă ființelor umane și este denumită adorare. Chiar și în religiile păgâne naturale, oamenii aduc într-o anumită formă închinare la diferiți zei. În iudaism, adorarea adusă lui Dumnezeu stătea în mod deosebit în legătură cu serviciul jertfelor.

   Considerăm că suntem datori să explicăm tinerei generații de ce chiar și astăzi mulți creștini serioși, care nu sunt deloc de ieri, resping forma modernă de închinare și sunt foarte îngrijorați din cauza evoluțiilor.

   În comentariile noastre ne vom abține pe cât posibil de la a menționa nume de trupe de muzicieni sau festivităţi. Dorim să analizăm numai din punct de vedere faptic, dacă acest mod nou de a aduce închinare lui Dumnezeu este cel în care avem Cuvântul lui Dumnezeu de partea noastră și să arătăm care dintre aceste moduri considerăm că este în conformitate cu Scriptura.

   În principiu nu respingem muzica cu instrumente. În multe ocazii, apreciem foarte mult cântatul în comun și muzica de bucurie și credem că muzica poate fi folosită în multe locuri pentru slava lui Dumnezeu și că poate exista loc pentru aptitudinea naturală de a face muzică.

Doresc să ofer aici câteva informații de fond despre Hillsong Church. Vă prezint aici impresiile mele culese dintr-o mulțime de articole, videoclipuri și mesaje de la Carl Lentz și Freimut Haverkamp, doi dintre cei mai influenți pastori ai Hillsong Church. Biblia cere fiecărui creștin veghetor să evalueze ceea ce aude. Apostolul Pavel cerea credincioşilor din Corint: „Judecați voi ce spun” (1 Corinteni 10.15) și: „doi sau trei profeţi să vorbească, iar ceilalți să judece” (1 Corinteni 14.29).